Cred că cea mai importantă problemă de dezbătut în discuţia asta este autonomia tehnologiei. Majoritar e considerată autonomă tocmai din cauza impredictibilităţii dezvoltării, dar apar întrebări referitoare la impredictibilitate, o fi vreun sofism pentru lipsa socială de etică şi scuză a conştiinţei; sau într-adevăr e incontrolabilă... şi atunci limita ar fi luarea la cunoştinţă a repercursiunilor, neexistând situaţie de imposibilitate. Îţi asumi toate eventualele ipoteze, scopul fiind să găseşti rezolvări pentru alea nefavorabile. Bariera e comună cu cea a eticii umane. Diferenţa e că doar creatorul (omul) poate (pre)defini conceptele de bine şi rău. Transpuns principiul în tehnologie, ce decizie va lua roboţelul "for the greater good" şi cât de dezastruos ar putea fi, până unde merită riscul? Situaţiile ce implică alegerea unui bine în detrimentul unui alt bine sau unui rău în detrimentul unui alt rău nu vor dispărea, există în cele mai mici detalii. Probabil ca în viitor să se poată anticipa din ce în ce mai în amănunt, dar e imoral, principiul nu tinde decât spre o auto-îngrădire a libertăţii şi analog exemplului dat de tine, este şi obiectiv distructiv.
Scopul tehnologiei este controlul, dar în vederea comodităţii. Păsăricile de pază sunt create pentru a face viaţa mai uşoară şerifului care se plimbă cu revolverele la brâu. Primul impact e de la sine înţeles că o să fie cultural. Ceea ce până în momentul respectiv se considera normă socială nu va mai exista şi nu se va mai simţi falsa impresie de necesitate, principiu aplicabil din foarte multe puncte de vedere; lucruri care ar putea rămâne în picioare s-ar duce şi ele de la sine, pentru că efectiv nu s-ar mai simţi nevoia, dar e o întrebare interesantă dacă e ceva definitiv sau dacă există o ciclitate. Plecând de la premisa că o situaţie e ideală, omul în ce contexte mai simte nevoia de schimbare? Şi ce repercursiuni poate avea asupra firii umane starea de complacere, fie într-o situaţie favorabilă, fie nefavorabilă?
În afară de asta, există tendinţa automată, dar în timp, de a se destabiliza încetul cu încetul orice sistem creat de societate. Nu efect direct a schimbării culturale, dar mai degrabă lipsa de sisteme (ce implică cel puţin griji) se poate considera inclusă în comoditate, dar totuşi lucrul ăsta poate fi confundat cu o stare de libertate utopică; nu este, e doar o consecinţă ce poate implica ciclitate. Depinde foarte mult de context şi amănunte pentru a stabili dacă starea este sau nu reversibilă.
Scopul e să nu te învârţi în cerc şi să poţi progresa spre comoditate, care cred că e de la sine înţeles că nu se poate atinge, din cauza faptului că evoluţia tehnologiei nu are limită, dacă nu ea prin definiţie, atunci prin prisma infinităţii de oportunităţi şi circumstanţe în care te poţi folosi de ea.
În al doilea rând trebuie luată în calcul eficienţa. Să nu se epuizeze resursele înainte să duci treaba la bun sfârşit, la punctul în care poţi să spui că e rentabil. De asta este necesară o implementare treptată şi nu o înlocuirea bruscă a omului cu o maşini, indiferent de context. Ai bifat, ai trecut mai departe.
Altă discuţie e moralitatea privind scopurie pentru care vei folosi tehnologia pe termen scurt; spre exemplu ce repercursiuni poate avea alterarea cursului firesc al lucrurilor, sau indiferent de ele, dacă ai dreptul să faci asta.
Prostia umana considera ca poate rezolva orice problema pe care si-o creaza singura. Deja au aparut computere care invata, si invata mai repede decat se asteptau specialistii. Ramane sa invete cum sa anuleze butonul de oprire si aia suntem...
E ciudata treaba.
Din dorinta de a face bine ne facem "rau"(in acest caz).
Din pacate viata este facuta asa cum este si nimeni nu o poate schimba.
Stai linistit. Poate nepotii nostri sa pateasca scenarii din astea gen filmul,, terminator" si pana atunci probabil vor locui pe alta planeta
Prin genericul "calculatoare" banuiesc ca te referi la roboti sau alte mecanisme autonome, nu la computerele profesionale cu dedicatie, sau la cele personale, cu ajutorul carora ne certam pe TPU...
La intrebarea din final, raspunsul este "NU", prin inhibitori.
Ii inhibi masinii, anumite probleme de decizie.
(vezi decidabilitatea din teoria complexitatii, nu de alta dar nu mai am chef sa scriu mult).
Daca doresti si o explicatie "s.f.", (ca e in tema) "Cavernele de otel" si "Soarele gol" iti dau raspunsul...tot prin inhibitori sub forma unor Legi.
Asimov parca a dat trei.
Zic eu ca sunt interesante pentru tema ta.
Ion Hobana scrie undeva că literature SF este poate cel mai eficient mijloc de pregătire a tinerelor generaţii pentru a face faţă "şocului ştiinţific al viitorului", parafrazând titlul cărţii lui Alvin Toffler. Înclin să cred că are dreptate.
Pentru ca we are what we are.
Crezi ca daca ii spui calculatorului sa invete sa-i impiedice pe oameni sa se omoare, oamenii nu se vor mai omora?
Asta este cruda realitate, nici oameni nu le poti spune, uniora, nici animale, poate folosim denumirea de organism pluricelular, insa asta e mentalitatea omului, si asta e omul in general.
Trimite-l pe cel "nascut" ieri sa-si faca ucenicia la Conversatii... unde cu totii mai mergem uneori, ca sa dam "raspunsuri" in doi peri sau de doi lei.
Inteleg ca nu am dat un raspuns complet.
Ok.
"Însă ele se perfecţionează încontinuu".
Raytheo (ciudat nume, nu?) avea un ram de 2kB, un read-only de numai 32kB, si daca traiam prin '70, ne minunam aman2 de ceea ce a facut.
L-a dus pe om, pe Luna.
Calculeaza-ti singur ordinul de putere pe care il are computerul cu care stai pe TPU, fata de Raytheo.
Mil? Mld?
Nici nu are importanta, sa spunem, yottabyte, sau 10, la puterea 24.
CE faci cu aceasta putere colosala?
NIMIC.
NU poti sa faci de exemplu, ce a facut ordinatorul de 32kb al lui Apollo.
Unde vreau sa ajung cu asta?
Fix la faptul ca nu conteaza cat se perfectioneaza puterea de calcul, cat CONTEAZA instructiunile masinii.
CE sa faca, CAND sa faca, CE sa NU faca, si aici intervin inhibitorii si Legile de care am pomenit in precedentul comentariu.
Mă refer la orice sistem. Social, economic, politic, de la metode de guvernare până la statul la coadă, de la sentinţe juridice până la plăcerea de a te matoli sâmbătă seara. Starea aia spre care tindem exclude orice formă de organizare, protocol, contează doar cât va dura până nu va mai exista nimic. Odată cu evoluţia lucrurilor ăstora invers proporţional se vor modifica nevoile şi direct proporţional cu oportunităţile va creşte lejeritatea, fiind firesc să renunţi progresiv la practici precedente, atâta timp cât scopul e atins. Principiul poate să aibă nişte direcţii extreme. În cel mai nasol caz se va pierde totul puţin câte puţin până când se va ajunge în punctul din care s-a plecat. Mai există varianta unei amorţeli constante, dar fiind înlăturate lucrurile dispensabile, deznodământul va fi o rutină fără niciun scop, de unde iarăşi pot pleca mai multe ipoteze, majoritatea, dacă nu chiar toate, cu final tragic.
Păi nu sunt pe cale. Chiar le fac. Uită-te la tot ce se vinde pe piaţă: legume, fructe, cereale...