Bine punctat...in momentul in care expui o idee sub orice forma, unui număr nelimitat de persoane, ai o mare responsabilitate.
Insa posibil artiștii zilelor noastre sunt inspirati Intr o oarecare măsura de constiinta colectiva.
Si ies multe hidoșenii care nu au impact pentru ca ne arata cine suntem in realitate.
Cred ca nu prea ne place ce vedem in oglinda.
Responsabilitatea ne apartine tuturor, in concluzie.
Societatea este superficială fără îndoială, nu știu de ce mai există urmă de îndoială.
Important este să ai adidași de la nu știu ce firmă momentan, deci ăsta e nivelul.Nu prea vezi tineri să aprecieze muzica de calitate, cultă nici atât, de opere de artă nu mai vorbesc.Nu sunt pasionați să viziteze muzee, galerii de artă, teatre, clădiri culturale.Atât că mai merg la filme, dar și alea majoritatea au teme destul de superficiale, de duzină.
Artiștii nu au vină, nu pot face față la atât de multă supercifialitate și prostie. Unii se mulează pe nivelele ăsta și au ceva succes, dar alții care promovează arta adevărată cu greu reușesc.Acum când arta pare să fie înlocuită de AI, va fi și mai greu să supraviețuiască, dar toate domeniile sunt acum în pericolul ăsta, nu doar arta, deci măcar nu mai e singura neglijată.Dar tendința este groaznică, iar dacă nu ajungem să diminuăm superficialitatea, folosirea în exces a tehnologiei și nu punem mai mare preț pe lucrurile importante și naturale, ne pregătim singuri sfârșitul.
Si totusi, as sustine ca artistii au o parte mare din vina. In momentul in care se produc in masa opere care nu sunt accesibile sau nu au relevanta pentru omul de rand, existand doar pentru un grup restrans de "artisti" sa le guste, mai au sens?
Daca artistul chiar e mai putin superficial decat omul de rand, de ce nu poate face ca profunzimea sa sa afecteze si cultura per total? Nu e asta doar un simptom al superficialitatii in arta propriu zisa, o superficialitate care da nastere multor artisti nepriceputi si frustrati de societate?
"Frazele sunt ca niște pietricele, pe care scriitorul le aruncă în sufletul cititorului. Mărimea cercurilor concentrice depinde de mărimea și de profunzimea iazului.
Cand societatea punea pret pe divinitate, atunci arta eleva constiinta.
Acum societatea pune pret pe mancare, bautura, femei si bani. Tot ce se poate asocia cu asta intra la arta. Muzica de la petreceri, de la targurile cu mancare, din videoclipuri, dansurile animatoarelor, proiectii pe cladiri, showuri tv gen tradati in dragoste. Mai sunt si unii muritori de foame sau cu impresia ca-s importanti si emana cartulii, panze colorate, etc, zici ca-s gandite in timp ce-s blocati pe wc sau in trafic. In principiu ceva ca sa-si dea aere de artisti neintelesi si deep. Nu e ca si cum ar ascunde acolo un mesaj incifrat, pentru cei care cauta ceva spiritual, poate au noroc sa gaseasca un maestru sa-i invete, cum se facea in vechime.
Mie îmi e clar că societatea a devenit din ce în ce mai superficială de-a lungul timpului, omul din zilele noastre este mereu grăbit, nu are nici o dată timp să aprecieze arta la adevărata ei valoare, practic omul zilelor noastre preferă să fie bombardat de o cantitate imensă de informație printre care se strecoară, inevitabil, și artă, dar artă care se pierde printre multitudinea de cunoștințe cu care suntem zilnic îndrumați să fugim, să funcționăm la capacitate maximă, să cumpărăm și iar să cumpărăm. Cum zicea Maiorescu parcă, arta trebuie să conțină și formă și fond pentru a fi artă de calitate, în societatea zilelor noastre observăm că se pune mare preț pe cantitate, pe formă, dar conținutul pare să-și piardă din importanță. În literatură de exemplu, scriitorii sunt practic obligați să publice cât mai des pentru a avea succes, cele mai vândute cărți din secțiunea literatură sunt practic doar cărți de beletristică cu valoare artistică foarte scăzută, părerea mea e că arta și cultura devin încet încet doar niște hobbyuri pe care unii le au și nu ceva ce toți ar trebui să apreciem.
Eu îi văd mai mult pe artiști responsabili pentru declinul artei. O lucrare de artă trebuie să atragă atât prin formă cât și prin evocarea unui eveniment important sau a unei personalități. Să satisfacă dorința noastră pentru formă și în același timp să ne reamintească ceva ce noi considerăm a fi de valoare. Sunt două interese aici, pe care nu le simțim separat, ci unite în unul singur, creând o experiență specială. Odisea lui Homer, de exemplu, nu este doar o poveste despre nevoile de bază ale omului și despre felul cum se descurcă el și se adaptează la diferite împrejurări. Este totodată captivantă, cu suspans și punct culminant. În același fel pictura Sunflowers a lui van Gogh nu este doar o comoziție de forme și culori, ci are în ea o strălucire care ne rămâne în minte ca un simbol al naturii pline de viață.
Lucrările de artă din zilele noastre nu par să mai aibă impactul pe care ar trebui să-l aibă.