Fiecare om este, mai mult sau mai putin, egoist. Este o insusire grava daca trece anumite limite- daca se ajunge la narcisism sau la avaritate. Oricum, este un defect al omenirii intregi; trebuie doar sa nu ii marim caracteristicile.
Da, recunosc ca sunt egosit, orgolios si chiar narcisist, uneori. Un egosit isi vede interesele si lupta pentru ele, dar fara sa-l mai intereseze te interesele semenilor lui. Aici apare inconvenienta.
Nu poţi da un răspuns concret, adică nu mă pot analiza pe mine în aşa fel încât să-ţi spun cu adevărat dacă sunt sau nu. Probabil din exterior cineva poate vedea asta mai mult, eu cel puţin nu mă consider. De ce omul este egoist? Păi este egoist pentru că vrea mai mult pentru sine, există şi o parte bună în egoismul asta dar trebuie ţinut sub limite. Adică din egiosm poţi face o ambiţie, şi ambiţia, perseverenţa e ceva constructiv. Nu o consider o însuşire gravă, depinde şi în ce măsură sunt persoane foarte egoiste acolo poţi spune că da e negativ, dar să fi puţin egoist nu cred că strică şi mai ales dacă te uiţi în jur peste tot vezi asta, pentru că se pare că asta e o însuşire pe care omul a căpătat-o în ultima vreme şi de care nu poate scăpa. Poţi fi egoist atâta timp cât nu dăunează pe cei din jur.
Oamenii sunt egoisti deoarece se iubeste prea mult pe ei insusi.Egoistul se crede centrul universului. Totul trebuie sa graviteze in jurul lui, cand vrea el, cum vrea el. Pentru un egoist, ceilalti nu pot trai cum vor ei, ci cum vrea el. Fara sa se gandeasca la ceilalti, nu ii poate intelege. Nu poate intelege ca poate au alte dorinte, alte nevoi. Cei ce traiesc cu un egoist, sfarsesc prin a se indeparta de el. Fiindca cu totii vrem sa existam, vrem sa fim acceptati si iubiti pentru ceea ce suntem. Vrem sa fim respectati in complexitatea fiintei noastre iar egositul nu este capabil sa faca asta.Mai trist este ca egositul nu-si da seama ca e egoist. Ramanand singur, nu isi pune problema ca anumite lucruri s-au produs din cauza lui, ca anumite incapacitati i-au facut pe ceilalti sa se indeparteze de el. El are intotodeauna dreptate. Nu poate sa iasa din sine, sa se priveasca, sa analizeze. Dupa el, ceilalti gresesc constant.( ce ironie, nu?). Este foarte adevarat ca, astazi cand totul se misca foarte repede, cand viata este extrem de complexa, cand trebuie sa facem milioane de lucruri intr-o zi, sa fim cei mai si cei mai, disponibilitatile pentru cei din jur sunt reduse.
Atunci, fara sa vrem, facem lucruri care-i pot rani pe ceilalti. Dupa ce am scris acesta parere, fă singur o concluzie daca e grav sau mai putin grav. Da, recunosc ca mereu in noi exista egoismul care trebuie sa-l evitam si sa ne dam seama ca gresim.
Egoismul ne este propriu. Nu vom putea fi niciodata total dezinteresati. Ne-am nascut pentru a fi egoisti, pentru a ne satisface interesele personale. Egoismul ne este necesar pentru ca supravietuim datorita lui.
@Maricika
Cel care se crede centrul universului se numeste egocentric.
Eu ma consider o persoana altruista, egoista sunt doar cu cei care se comporta la fel cu mine desi cam greu reusesc lucrul acesta.Cu persoanle care merita si care vad ca nu tin totul pentru ei adica nu le pasa decat de ei ii ajut cu placere.Nu suport persoanele egoiste! Sunt persoane care nu ar face absolut nimic pentru tine daca nu primesc un ajutor in schimb ca nu se gandesc ca altadata poate o sa aiba nevoie de ajutorul acelei persoane pe care au ajutat-o.Cum a mai zis maricika egoistul nu-si da seama ca e egoist sau pur si simplu nu vrea sa-si dea seama pentru ca lui ii convine asa.
Evident. egoismul este una dintre componentele esentiale ale mecanismului supravietuirii.
Si pentru mine e dezamagitor cat de des sunt egoista.Ma mir cum de mai are Dumnezeu atat de multa rabdare si dragoste pentru mine. De ce sunt egoista? Nu am nici o scuza.
Eu cred ca daca nu am fi egoisti nu am avea nici un motiv sa progresam, ca rasa. Fiecare are in el o doza de egoism, depinde de noi insine daca cadem in extreme sau suntem constienti de nevoile si dorintele noastre fara a-i rani si discrimina pe altii.
Egoismul este o insusire deosebit de importanta la om. Nu este o insusire negativa grava si nici una mai putin grava. Ideea asta a bagat-o in capul omului religia pentru ca sa-l dezarmeze. Eu consider ca in foarte multe situatii trebuie sa fii egoist ca sa obti un rezultat bun si ca sa supravietuiesti.
Uneori ca sa faci un lucru fie el bun sau rau, trebuie sa fii egoist.
Nu exista om care sa nu aiba macar un pic de egoism in caracter, fie doar si in gandire!
Lucrurile s-au inventat cu un anumit motiv. Nu trebuie si nu avem noi cum sa le stim pe toate. In viata se intampla cel putin o data sa punem nevoile noastre, dorintele noastre inaintea celuilalt. Este ceva normal!
Da, bineinteles ca am fost si eu egoista si cel mai probabil, voi mai fi!
Egoist... poate sunt uneori. nu e o insusire, e o obligatie. santem egoisti doar atunci cand santem obligati
Fiecarea avem calitatile si defectele noastre, uneori oricat ne-am stradui nu putem sa nu fim egoisti pentru ca acest sentiment face parte din caracterul nostru si ne caracterizeaza intr-un fel sau altu`
da si eu sunt uneori egoista
Puteai intreba orice altceva si iti dadeam acelasi raspuns:pentru ca asa este natura lui.
Scuzati 'intarzierea'! interesant... doar intrebarea este stupida. 'De ce e omul egois?' din acelasi motiv pentru care tu nu te-ai arunca in fata trenului sa salvezi pe cineva. Sau daca ai face-o ceva nu e in regula cu tine. Egoismul este cel mai curat si lipsit de influente rationale sentiment. Desigur nu ma refer la egoismul parazit ci la cel primar zis si instinct de autoconservare sau frica... Frica este fratele geaman mai putin criticat al egoismului. Ne nastem cu el, crestem in prezenta lui si il dezvoltam. Egoismul este opusul dragostei neconditionate, o iluzie de altfel a societatii umane ce se ascunde in spatele paravanelor sociale si isi neaga originea animala.Cei ce apeleaza la aceste paravane sunt ori idioti ori ipocriti. Ne este scris in codul genetic sa ne gandim doar la noi si sa ne facem viata cat mai usoara pentru ca avem doar una. Va dau un exemplu simplu. Cu toti avem cunostinte ori rude apropiate 'trecute peste fileu' de care ne este dor, dar trebuie sa fiti constienti ca acea senzatie de dor este de fapt un egoism primar. La inceput ne pare rau pentru defunct, dar intervine logica ce ne spune ca este o etapa inevitabila in viata fiecaruia, cu timpul apare senzatia de dor.Nu ne mai pare rau ca acel om a 'decolat', dar suferim pentru ca nu-l vom mai vedea niciodata. Totul se rezuma la propria persoana chiar si atunci cand intervine un asa zis 'sentiment nobil'. Omenirea a creat garduri, granite mai mult sau mai putin definite ce ne impiedica aparent in viziunea unor 'mansarde goale' sa ranim sau sa facem un anumit rau persoanelor din jurul nostru. Fie ca se numeste bun simt fie ca se numeste religie toate sunt niste ipocrizii colective ce stau la bazele societatii actuale si au ca scop protejarea aproapelui. Daca o femeie urata te intreaba cum arata in loc sa-i spui adevarul alegi sa o minti spunandu-i ca nu are pentu ce sa isi faca griji si ca arata bine.Aceasta isi va crea o falsa impresie de sine ce nu o va ajuta deoarece barbatii tot nu se vor uita la ea.Protejand-o pe acea femeie nu am facut altceva decat se ne protejam pe noi insisi. Daca i-am fi spus adevarul am fi trait apoi cu sentimentul de vinovatie, vinovatie pentru ca am facut ' un rau ' aproapelui fara a avea un interes la mijloc.Nu doresc sa continui si sa intru amanuntit in psihologia individului, dar la fel se intampla si in religie. Acum ca l-am adus in discutie si pe prietenul nostru imaginar de la etaj as putea continua pe tema asta, dar prefer sa revin la subiect. Toate actiunile noastre au in spate fie voluntar fie involuntar nevoia de a ne face bine intai noua apoi daca mai ramane dam si flamandului de langa noi. O conceptie foarte logica si reala pentru uni, dar negata de majoritatea persoanelor ce traiesc intr-o camaruta roz plina de dragoste si afectiune pe usa careia scrie idioti. Cred ca acest raspuns iti va satisface nevoia egoista de ati confirma teoria si de a raspunde la intrebarea ce deja sugereaza contextual cititorului un raspuns afirmativ 'Recunoasteti ca sunteti si suntem des egoisti?'Sa fim seriosi ce idiot ar scrie 'NU nu recunosc ca sunt egoist=>dar totusi sunt'.
In raspunsul asta, te-ai referit la mai multe defecte, nu doar la egoism, sorry.
Aiurea raspuns, nu poti fi egoist cu cine vrei.