Deși acest mod de gândire e mai întâlnit în cultura americană vă întreb totuși dacă ați întâlnit vreodată o persoană care să creadă că nu merită o altă persoană de care e interesată romantic. De exemplu un băiat îi place de o fată, dar consideră că "nu o merită" și asta îl face depresiv și îl împiedică să încerce măcar să o curteze.

Ce mi se pare interesant în situația asta e această gândire meritocratică care mi se pare complet străină și chiar toxică față de găndirea organică a unui băiat sănătos. În trecut nimeni nu gândea așa. Dacă un băiat îi plăcea de o fată nu își punea întrebarea neurotică dacă o merită sau nu. Pur și simplu o curta.

Dar asta e doar un exemplu. Societatea noastră pare să devină tot mai neurotică de la an la an. Conceptul de "merit" devine din ce în ce mai toxic în mințile oamenilor pentru că duce la multă anxietate și stimă de sine scăzută, dar și la agresivitate și indignare morală față de alții pe care îi considerăm "nevrednici" de una sau alta. Nu mă înțelegeți greșit, conceptul de merit e bun dacă îl păstrăm limitat, precum un ciocan în cutia de scule pe care îl folosim când și când. Problema noastră e de fapt o atitudine neurotică. Ce părere aveți, ați observat asta până acum?

Uite o persoana care stie cum sa puna o problema si sa o dezbata, mai ales o problema reala ca asta, bravo.
Da, am observat asta pana acum dar sa stii ca nu este ceva copiat de nicaieri, cel putin asa cred.
Este o mentalitate adaptata la vremurile pe care le traim, inainte femeile curtate doreau sa procreeze, sa iubeasca si sa fie iubite.
In vremurile de astazi aceste aspecte biologice au fost inlocuite cu nevoile capitaliste si anume consumerismul.
Sa aiba masina scumpa, telefon scump, casa mare, statut social, sa fi bine vazut, etc.
Daca vecinu are doua masini pai ce tu esti mai prosti, e musai sa ai si tu, a aparut iphone 15 si tu mai ai 14 il arunci si il iei pe urmatorul si asa mai departe.
Nevoia de integrare si asimilare in societate devine atat de puternica incat indivizii renunta la nevoile biologice si propriile conceptii/placeri/idei.
E normal ca un baiat de 18 ani sa zicem care nu are bemveu, iphone 15 si nici vila cu psicina sa abordeze o fata de aceeasi varsta care ai vazut ca majoritatea au ca modele pe andrew tate, si alt magnati cu yacht.

În opinia mea, persoanele care se afla în contextul explicat de tine, au pur și simplu stima de sine scăzută, poate și anxietate și cauta scuze sa nu abordeze persoana de care sunt interesați pentru ca le este frica de respingere. Eu am tras concluzia asta din experienta mea și a altor persoane pe care le cunosc, poate nu e cazul tuturor. Sunt de acord ca societatea a dus meritocratia la nivel de arta și ca se exagerează mult pe tema asta.

Așa pot gândi și fetele când băiatul arată bine, că ele nu sunt destul de bune pentru el. Da, asta ar veni dintr-o stimă de sine scăzută. Atunci când gândești mult dacă o meriți sau nu, asta devine o problema. Chestia este că nu trebuie de gândit chiar așa de mult (și eu sunt din oamenii care gândesc mult) uneori trebuie doar să te ridici și să faci pasul deja cum se va primi. Poate acea persoană este chiar destinul tău. Dar oamenilor le este frică de respingere și uită că fiecare din noi are puterea de a se ridică. Termenul de "merită" putem să-l utilizăm atunci când încercarea dă greși și dacă totuși am fost respinși putem spune că "merit ceva mai bun" ca să nu cădem în depresie.
Dar dacă chiar îți place cineva te ridici și faci. Nu poți să te gândești că nu te merită, dacă o vrei îți vei lua responsabilitatea de acea persoană pentru tot, și vei fi gata să mergi până la sfârșit pentru ea. O să te schimbi de dragul ei dacă va fi nevoie.
Dacă stai pe gânduri și te gândești că sunt/nu sunt bun, atunci așa om este un LAȘ care nu are curajul să iasă înaintea destinului sau să-și ea responsabilitatea pentru ceva. Eu așa înțeleg asta

Cum sa se converteasca bre la lgbt daca ii plac femeile

Eu cred că problema asta era și înainte. Noi o vedem acum pentru că trăim în generația asta. Dar din ce am citit și din ce am văzut prin filme, eu înțeleg că a fost și în generațiile trecute. Nu o putem generaliza în trecut, cum nu o putem generaliza nici în prezent. Sunt oameni și oameni. Unii mai îndrăzneți, alții mai timizi...Și așa cred că va fi întotdeauna.

"unui baiat" e corect.
Ii place sa se victimizeze si sa se autosacrifice. Fiecare isi face o autoevaluare la un moment dat si trage concluzii bazate pe mai multe lucruri: caracterul pe care il are, faelul de a fi, de ce isi permite dpdv material etc. Nu e nimic gresit aici. Dar aici este vorba despre altceva.

Nu are nicio legătură cu timiditatea ce am zis eu aici.

Nu am întâlnit, nici eu nici la cei apropiați, însă am tot auzit de scuza asta.
Mie personal mi se pare o prostie.Nu renunț la ceva pentru că mi se pare mie că nu merit, pentru că nu îmi spune nimeni ce merit și ce nu.În viață nu prea primim ceea ce credem că merităm.
Dar un om normal dacă ar fi să obțină ceva mai mult decât ceea ce spera, cu siguranță s-ar bucura, nu ar respinge.Gen sper să câștig 100 de lei la un bilet, dar de fapt câștig 1000, păi nu o să renunț la banii ăia.Eu nu înțeleg mentalitatea de a-ți pune tu niște limite și a nu accepta ceva mai mult. Poate dacă tu ești un cerșetor bolnav de vreo 50 de ani fără niciun viitor și se îndrăgostește de tine una de 25 de ani de bani gata, aș putea să înțeleg că nu ai vrea să o tragi pe ea în jos și să o lași să găsească pe cineva mai bun.Altfel nu prea văd în ce contexte scuza asta ar fi una valabilă, ci doar un pretext de a scăpa de cineva, ori niște limite autoimpuse ale unei persoane fără prea multă încredere și stimă de sine.

De acord. Nici eu n-am înțeles povestea asta cu "nu merit". Până la urmă ce contează ce merităm și ce nu? Eu spre exemplu consider că nimeni nu merită nimic bun, inclusiv eu. Dar cu toate astea dorința mea de a avea lucruri cat mai bune este simplă și ma iau după acea dorință. Nu trebuie să merit ceva ca să-l vreau și chiar să-l obțin și să mă bucur și de el. Ba chiar e mai satisfacator sa primesti ceva ce nu meriti. Ca si cum i-ai da unei autoritati peste nas.

Dar cred că m-am prins de ce oamenii descrisi de mine îl invocă pe acel "nu merit". Ei de fapt vor să zică "nu pot" sau "nu mă văd în stare făcând asta" dar folosesc cuvintele greșite. Probabil și acest sentiment de neputință vine dintr-o stimă de sine scăzută.

Într-adevăr nu o merit. De ce să mi-o iau, dacă ea e o Cordelia, iar eu, un Alceste? De ce să ne căsătorim? De ce să trăim împreună? Ca s-o chinui?
Fiecare ființă care a avut nenorocul să trăiască cu mine s-a simțit mizerabil, iar eu mă găseam la fel de nenorocit.

Nu este o gândire sănătoasă. Asta se numește stimă de sine scăzută și e o problemă ce trebuie rezolvată.

Nu stima de sine e problema, dă-o dracului de stimă de sine. N-am cum să mă percep ca fiind altfel dacă eu așa sunt - să nu mă mint pe mine însumi, măcar atât să fac.
Știi cine e Alceste? E un personaj din opera lui Molière, "Mizantropul", el însuși fiind întruchiparea urii de oameni, a închiderii în sine.
Asta e și problema mea. De aia am zis că sunt un Alceste. Las prea des lucrurile să mă afecteze și mă supăr din nimic. Și asta mă face să urăsc. Nu știu de ce-o fac. Știu că aș putea să nu le dau nicio importanță acestor lucruri, să nu-mi pese de ele, să le tratez cu răceala pe care o merită. Dar aleg să-mi pese. Aleg să nu le tratez cu răceală. De ce? Să mă ia naiba dacă știu să-ți spun! Ideea e că aleg să mă supăr, iar de aici pleacă totul.

Păi asta nu înseamnă că nu poti sa schimbi ceva la tine. Decât dacă pur și simplu nu vrei sa depui efortul sa te schimbi sau refuzi să crezi ca e posibilă transformarea. În orice caz oricine zice "așa sunt eu, nu mă pot schimba" nu doar că se minte singur dar alege sa se blocheze in situatia respectiva. Plus că nu esti singurul cu probleme. Toata lumea are probleme dar îi opreste din a face ce vor sa faca? Nu vad pe nimeni care sa fie asa sincer cu el si sa zica "am problema asta si asta deci nu merit x si y".
Nu frate, oamenii isi "ignora" problemele, se duc sa curteze tipe si obtin o relatie. Simplu. Toata lumea face asta. Nimeni nu-i perfect. Singura diferenta e intre neuroticii care se uita obsesiv la problele lor si cei care isi ignora proprile probleme cu nesimtire si acestia din urmă au succes în viață.