Despre întrebări existențiale.
De când se știe, omul și-a pus astfel de întrebări. Nu numai filosoful, ci orice om. Ce se poate spune despre epoca actuală când, vorba lui relian, știm sau ne explicăm aproape totul; științific? Chiar și Inferno spunea odată că foarte puțin i-a rămas ne explicat. Probabil, în procente ar fi cam așa: 99% explicat, 1% ne explicat. Dar cât de curând se va explica și ăsta.
Deci, cum l-ați considera voi pe unul care în această epocă, în care știm aproape tot, își mai pune probleme existențiale? Dus cu pluta? Anacronic? I-ați recomanda o vizită la psihiatru? Sau, dimpotrivă, l-ați aprecia ca pe unul care gândește?
Bineînțeles, nu mă refer la un obsedat, care se gândește mai tot timpul la așa ceva, ci la un om care își vede de treabă, e util societății, dar care uneori își mai pune și întrebări existențiale, chiar conștient fiind că nu le poate afla răspunsul.

Omul își pune întrebări existențiale din cauza temerii de incertitudine. Indiferent că s-ar fi descoperit 99% din lumea asta (deși e exagerat, spun eu, și foarte departe de realitate), nu înseamnă că avem răspuns la toate, cum ai zis și tu. Și nu căutăm, de fapt, răspusuri, ci exercițiu mental/filosofic, care oricând e binevenit. Cititul te inspiră la dialog interior și asta e foarte bine dacă vrei să eviți demența, alzheimerul și alte probleme la bătrânețe. Gândirea salvează principii, de asemenea, care sunt foarte importante. Dar mă abat. Ideea este că acel 1% aparent, e suficient încât să e cauzeze anxietate/mirare/curiozitate. Nu e nici bine, nici rău. E doar ființa umană! (firescul)

Asa cum am mai scris, un profesor ne a zis:
"Cand stii ce nu stii, atunci incepi sa stii! ".
Deocamdata consider ca, Omenirea inca nu cunoaste nici 1% din raspunsurile corecte la intrebarile existentiale, restul fiind doar presupuneri.

Nu mai atribui cuvinte pe care oamenii nu le-au spus. Vad bagi cuvinte ca eu sa Inferno as fi spus nu stiu ce povesti, astea sunt de la tine.
Eu, vorba lui Bula, spun ca nu stim mai nimic.Una e sa spui teorii, alta fapte, Daca spun ca majoritatea oamenilor aproba o teorie, ala nu este un fapt, este o teorie pe care multi oa, meni o accepta, deoarece are la baza ceva mai multe care ar duce spre un fapt, spre un adevar.
Dar poate fi si gresit, ca urmare pana nu demonstrezi ceva nu ai cum spune ca asa si este.
Am sugerat eu macar ca omenirea ar si 99% cred ca pe unde am spus ceva, am spus contrariu, nicidecum chestiile astea.

Te plictisesti rau se pare, unele comentarii nu tiau fost pe plac, esti genul de om care nu lasi omu netaxat E bun si asa rau.

Problemele existentiale nu au fost diovedite de nimeni niciodata, nici nu cred ca or sa fie prea curand.
Referitor la persoane fizice, faptul ca unia spiun ca ei ar sti, aia este fix ce cred doara ei, pana una alta, cum am spus cand ai o explicatie, teorie, trebuie sa o si demonstrezi, altfel ramane la stadiu de teorie.

Eu daca am spus ca nu ma mira unele lucruri, chestii, e cu totu altceva.
Inainte pe vremuri multe povesti lasau oamenii sa exlame wow, toti citeau cu sufletu la gura povesti.
Acum mai spune cuiva de extraterestrii ca deja is plictisiti ceva genul asta am spus si eu, orice fenomen, lucru vazut zi de zi, sau cit mai des, atrage dupa sine obisnuita, nu se mai mira omu

Cind eu am scris ca oamenii inca fac focu folosind coceni, ca habar nu au mai nimic despre lumea inconjuratoare sau ca sunt inca la inceput, tu vii si spui ca eu as fi spus ewra ok daca bagai si fraza unde as fi spus eu astea, asa parca ai fi fosr ceva mai credibil.

Nu mai fa chestii de astea ca nu da deloc bine

Cel care susține că știe totul, sau aproape totul, este un mincinos patologic. E usyor să prinzi cu mâța-n sac d-ăștia din neamul lui Pinocchio.
În general, omul crede că știe destule, dar de fapt știe mai nimic. Ne învârtim și noi pe bila asta albastră ca un koi într-o căldare, susținând sus și tare că le știm pe toate. Când, de fapt, este exact invers. Habar nu avem pe ce lume trăim.

Lucrurile cunoscute sunt ale omului iar lucrurile ascunse sunt ale lui Dumnezeu.

99% din lumea asta zici?

Exact.

Cred ca ceea ce am vrut sa spun este ca avem imaginea de ansamblu formata. Este ca un puzzle. Stim ca imaginea finala trebuie sa prezinte un catel, spre exemplu. Nu stim restul detaliilor: ce rasa este, modul in care arata, varsta, postura etc.


In mod cert nu am afirmat ca intelegem 99% din realitate. Cu atat mai putin ca as intelege eu 99% din realitate. Chiar dimpotriva: probabil nu cunosc nici acel 1%. De fapt, realitatea mi-a demonstrat ca: Intuitia mea legata de potentialul tehnologic existent in prezent este fundamental gresita.
Daca maine am inventat masina timpului nu as mai fi surprins.

"probabil nu cunosc nici acel 1%" - chiar așa puțin cunoști?

"principii...care sunt foarte importante" - Poate că sunt importante, dar de ce crezi că sunt "foarte" importante?

Inferno, știi că te apreciez. Și ce am zis nu am zis ca să te critic. Dar mi-amintesc de o discuție veche, mi-ar fi greu să găsesc acum postarea, cum că ceva nu este destul de clar (legat de momentul big-bang sau de momentul apariției vieții, nu mai știu exact) dar că tot ce a urmat de acolo și până în zilele noastre este pe deplin lămurit.
Dar să nu insistăm pe asta. Să rămânem la ideea din titlu, despre întrebările existențiale. Dacă e normal să ni le punem, dacă e omenește, dacă e bemefic sau dăunător - având în vedere că răspunsurile oricum nu pot fi găsite.

Din cate imi amintesc, tot ce spuneam in raspunsul respectiv era ca, desi limitate, cunostintele noastre despre Univers, elimina posibilitatea existentei unei divinitati care impieteaza in mod direct asupra mersului natural al lucrurilor.

Cunoscand doar 1% din informatia disponibila poti crea un model ce explica peste 90% din proprietatile sistemului.
Ca exemplu, simplul fapt ca stim modul in care gravitatia functioneaza ne permite sa prezicem si sa intelegem peste 90% din miscarea corpurilor celesti.



Nu stiu ce intelegi tu prin intrebari existentiale. Daca refuzi sa accepti ca intrebarile pe care ti le pui si-au gasit deja raspunsul, doar pentru ca raspunsul nu este pe gustul tau, atunci esti fie prost, fie ignorant.
L-am rugat pe GPT 4 sa imi enumere principalele intrebari existentiale.

1Care este sensul vieții?
2De unde venim?
3Ce ne determină existența?
4Este liberul arbitru real sau totul este predeterminat?
5Ce este conștiința și cum a apărut ea?
6Avem un scop în viață sau totul este doar o coincidență?
7Există o ordine superioară sau o putere divină care guvernează universul?

Din aceste 7 intrebari "existentiale" doar una singura, discutabil doua, raman inca un mister.

Da, e normal, cica ne ajuta sa ne cunoastem mai bine si sa ne aflam locul. Parerea mea acum este ca e o pierdere de vreme, doar ne mintim pe noi insine prin asta, dar in fine...

"Daca refuzi sa accepti... atunci esti fie prost, fie ignorant."
Da, ai dreptate. Incerc acum sa inteleg unde ma incadrez eu, la prost sau la ignorant.

Spunea mătușa mea o vorbă. "Pare că noi am aflat multe și aproape totul, dar tot Dumnezeu a permis cât să aflăm și în ce perioadă de timp, și chiar și așa tot nu știm totul."
Deci o mică reîntrebare și suspiciune din când în când nu strică. Chiar și atunci când pare că deținem totul. Oricând e loc de mai bine. Oricând se mai pot dezlipi noi teorii, noi informații sau percepții, din analiza și gândirea noastra.
Și funny e că deși pare că acum deținem controlul și cunoașterea, ba chiar tot noi oamenii am încercat totul să punem în tipare și semi tipare, chiar și celor din afara tiparelor sau claselor am găsit noi un nou tipar și tot am făcut ceva, dar cu toate străduințele, mereu paradoxurile astea și ceva mai sucit și necunoscut apare iar și iar la orizont. Așa că pentru acel 1% merită mereu să ne punem întrebări și să avem chiar o doză de paranoia, aș zice eu.
Dpmdv, omul ăsta din întrebarea ta, e doar un om neînțeles, părerea mea, dar un om mult mai sănătos decât toți nescepticii ăștia, clar și un om curios.