1. Nu o să poți convinge niciodată un popor că vrei să-l cucerești ca să-l conduci spre progres și prosperitate. Reacția naturală a oamenilor este de a rezista impunerii unei stăpâniri străine
2. Cinstit vorbind, romanii nu cucereau și anexau teritorii pentru a spori confortul popoarelor cucerite, ci pentru a spori puterea imperiului și prosperitatea cetățenilor romani. Popoarele cucerite nu aveau nici pe departe același statut în Imperiul Roman ca cetățenii Romei. Mulți ajungeau sclavi, iar cei care nu ajungeau erau oricum priviți ca niște servitori ai imperiului sau "carne de tun" pentru războaiele viitoare.
Urbanizarea și noile structuri serveau în primul rând Roma, și doar marginal și incidental pe daci. Sigur că dacă privim lucrurile de la o distanță de 2000 de ani, progresul adus de romani a fost bun. Dar dacă privești lucrurile prin ochii unui dac din anul 106, lucrurile stau altfel.
Dacii nu au fost niciodata infranti de romani dar odata cu asasinarea capeteniei Decebal ramasi fara conducator s-au retras in munti, si cine stie cursul istoriei daca nu eram colonizati? poate era mai bine, cat despre razboaie ele sunt de expansiune si romanii au ajuns pana in orient deoarece aveau sete de cuceriri de teritorii, intereranta preocuparea ta si putem dezvolta
Nu doar dacii au beneficiat de dezvoltarea infrastructurii în timpul dominaţiei romane, ci şi romanii şi-au asigurat o parte din resursele economice şi militare din exploatările de pe teritoriul Daciei.
Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de către romani, fiind surse importante de finanţare pentru alte campanii de cucerire
O altă ramură importantă a economiei dacilor era creşterea animalelor, ceea ce făcea din teritoriul pe care îl locuiau o importantă sursă de rezerve de hrană, mai ales pentru un imperiu în plină expansiune cum era cel roman.
În perioada de după războaiele dacice, romanii au folosit tezaurul dacic, au preluat şi au extins exploatarea aurului din Carpaţii Apuseni, utilizand tot ce se putea din resursele pe care noua cucerire le oferea.
Cucerirea romană a adus în Dacia nu numai progresul economic, social şi cultural, ci şi suferinţe, jaf şi exploatare nemiloasă, inerente societăţii bazate pe relaţiile sclavagiste
au luptat pentru bunurile lor, identitate si libertate
Am fost ocupat cu viteza luminii si imi iau 4 (patru) la istorie, din lipsa de timp pentru a scrie un roman aici...
Pe foarte scurt, ai trei aspecte principale:
1. Conflictul civilizatiilor.
2. Conflictul mentalitatilor.
3. Conflictul credintelor. (Religia)
Acestea trei fac cvasiimposibila intergarea unei populatii in cultura, civilizatia si mentalitatea altei populatii.
Exemple:
1. Evenimentul numit Anschluss s-a desfasurat fara incidente majore PENTRU CA cele trei aspecte de mai sus erau atribute ale ambelor populatii.
Daca doar UNUL difera...ai razboi.
2. Austriecii si maghiarii sunt considerati "civilizati", chiar si de catre locuitorii romani ai Transilvaniei.
Problema rezida in doua dintre aspectele de mai sus:
Mentalitati diferite, Religie diferita. Rezultat: "Razboi".
Concluzie:
Daca esti ocupat si cvasiasimilat de o populatie MAI "civilizata" dar cu doar unul din atribute diferite, NU iti este neaparat "MAI BINE".
Aici vin cu ultimul exemplu si te intreb eu...
3. Imperiul roman vs. Germania.
A fost bine pentru germani si Germania ca nu au fost ocupati si "modelati" de romani?
E bine ca nu au fost injectati cu mentalitatea latina pe care au capatat-o urmasii dacilor sub ocupatie romana?
Raspunsul cred ca este evident...
Dacă statul are pretenția ca românii să nu-și mai facă WC în curte, ar trebui să le dea bani să-și facă baie în casă. Asta nu prea se poate cu salarii de 1300 de lei.
În ziua de azi poliția se teme de țigani în multe locuri Dacă este să se bată țiganii în stradă, poliția de multe ori așteaptă să-și rupă capetele și după vin și ei "să culeagă oasele". Nu știu de câtă vreme este așa, dar țiganii trebuie educați de mici, nu forțați să muncească. Un om educat știe că trebuie să muncească dacă vrea să trăiască o viață cât de cât normală. Nici asta nu se poate într-o țară unde sistemul educațional este la pământ și nu poți avea pretenția nici de la români să aibă cine știe ce educație.
Din cauza identitati culturale, intra-adevar ca a crescut nivelul de trai, dar in schimb cultura daca s-a pierdut. Omul este invatat de societate sa-si pastreze setul de valori, cand se atenteaza la acel set, acesta va actiona defensiv, acest instinct cultural de observare este prezent si in cazul unei mase de oameni, sau chiar civilizati intregi. In final si romani au o vina ei erau razboinici nu negociatori abili, si au pradat in loc sa negocieze economic, desi la influenta economica a Romei asta era nimic toata.
Intr-adevar, ocupați uneori cu viteza luminii și cu mecanica cuantica, nu mai avem timp, si poate nici chef, să medităm la lecțiile istoriei. Pe de altă parte, căile...istoriei sunt de cele mai multe ori foarte încurcate și greu de descâlcit. Așa a fost să fie, cu dacii noștri; ne-am trezit cu faptul împlinit. Cu germanii, și eu mi-am pus de multe ori întrebarea: cum de n-au reușit romanii să-i stăpânească și pe ei. Puteau să-l cheme pe Apolodor să faca și peste Rin un pod cum au făcut și peste Dunăre. Poate n-am mai fi avut cele două războaie mondiale (l-am fi avut direct pe-al treilea ). Înțeleg că îi stimezi pe germani. Iar e greu de înțeles cum de nu i-au putut ei stăpâni pe parți. Hai că Cezar și Pompei nu au mai avut timp, dar au mai fost generali capabili și după aceea. Eh, până la urmă, s-a destrămat și imperiul roman. Să vedem acum ce facem cu Coreea de Nord
Am sa incerc o analiza scurta asupra celor scrise de tine.
Rabdare sa ai...
Ca istoric, la fel de mult ii stimez pe daci pentru curajul lor sau pe romani pentru drumurile care au facut lumea mai mica, ori pentru Drept.
Nenorocul dacilor a fost mentalitatea subrezita de catre greci si romani, fapt care ne-a adus unde suntem astazi, pe noi, poporul roman.
Daca mai adaugi si influentele pe care etnogeneza romanilor le-a suferit de la slavi, tatari, turci...ai tabloul complet.
Cea mai completa analogie a celor intamplate Daciei si dacilor prin pierderea limbii, a credintei, a identitatii statale si a mentalitatii...o ai in Egipt.
CE era Egiptul acum 6000 sau chiar 3000 de ani...si ce a devenit dupa influentele romane si grecesti?
In ceea ce priveste Coreea de Nord...am sa-ti spun parerea mea cu cateva liniute, nu ca unul care a votat cu Trump.
- Kim Jong vrea atentie, mai mult decat razboi.
- SUA vrea stabilitate in zona, mai mult decat razboi. Are in Guam o baza (Andersen parca), in Coreea de sud aproximativ 28.000 de militari, in plus, are de aparat un aliat important, aflat la "o aruncatura de bat", inamic ireconciliabil al lui Kim Jong: Japonia.
- Daca SUA ataca, Kim Jong e constient ca isi pierde puterea, tara si viata, in aceasta ordine, iar cele doua state coreene redevin unul. "Aliatii" lui, sunt si ei constienti de asta, astfel ca:
- Rusia NU vrea din punct de vedere militar, un super stat coreean la granitele sale.
- China NU vrea din punct de vedere economic o Coree unita la granitele sale. (Nu stiu cata lume de pe TPU e constienta de ce inseamna "doar" Coreea de sud din punct de vedere economic... Inseamna... URIAS).
Doar aceste 3-4 aspecte sunt suficiente sa realizezi ca nu din dragoste pentru Kim Jong fac Rusia si China atata galagie pacifista...
Daca te-am plictisit...e motiv de razboi.
Prin "sa le dea statul", m-am referit la salarii mai mari, si era doar o simpla afirmatie, ca daca nu le-ar da statul ei de unde ai vrea sa aiba? Nici macar nu am facut referire la repetentii care conduc tara ca ei oricum n-o sa dea salarii mai mari decat tot lor. Poporul crestin indoctrinat sta si rabda in loc sa-i scoata de la putere.
Si am mai zis ca in Romania sistemul educational este la pamant. Crezi ca oamenii aia care stau pe ajutor social si rup carciumile sunt educati? Sunt niste alcoolici puturosi. Un sistem de invatamant bine pus la punct de la ciclul pre-gimnazial pana la terminarea celor 12 clase i-ar educa de mici sa invete ce-i aia munca si ce-s alea valori. Copiii in ziua de azi invata mai multe de pe internet decat de la scoala. Este vina sistemului in primul rand, si apoi a omului ca nu-l duce capul sa stie ce-i aia munca.
Deci Giurescu e un istoric de nimic, in schimb Daniel Roxin care scrie conspiratii de tot felul despre daci e o sursa veridica?
Germani mai aveau avantajul faptului ca era un popor cu indivizi puternici, iar psihicul societatiilor respective a ramas intact, acestia erau la randul lor un popor razboinic, de exemplu vikingi aveau origini germanice. In orice caz cultura aia bruta a murit odata ce iudeo-crestinismul a patruns in triburiile germanice.
Istoria germanilor mi se pare mai încurcată ca toate. Nici nu știi de unde să-i iei și cum să le urmărești traseul. O grămadă de triburi în antichitate se consideră a fi fost germanice. Goții, suebii, vandalii etc. - toți erau germani. Până și francii au fost germani, deși eu au înființat Franța, nu Germania. În istoria recentă, Germania era de fapt Prusia. Încurcătură! Dacă mai câștigau și războiul mondial, cine știe pe unde trebuia să le mai urmărim traseul.