Este iertarea o solutie a celor slabi, a celor prea lasi ca sa se razbune?
Ca sa te razbuni pe cineva (persoana, divinitate, intreaga umanitate) dupa multe atrocitati indurate iti trebuie curaj, motivatie, o doza de nihilism. Sa spunem ca iti pui in cap sa iei o arma si sa elimini tot ce iti iese in cale, umanitatea, atunci trebuie sa consideri ca sunt cu totii vinovati, toti au facut parte la cladirea destinului tau tragic sau ca inca nu au avut ocazia sa iti traga una cat timp ai fost la pamant. Desigur este doar un exemplu din multele forme pe care le poate lua razbunarea in functie de fiecare element ce te-a condus catre ideea de razbunare.
Ca sa ierti, tot dupa multe atrocitati, iti trebuie o doza de tarie, recunosc ca iti trebuie, insa pare mult prea usor, pare ca este o doza de resemnare. Tot trebuie sa faci pace cu trecutul tau ca sa poti ierta, dar pare ca in esenta nu ai facut nimic.
Voi ce parere aveti? Pentru care iti trebuie o adevarata tarie de caracter? Iertare sau razbunare?
Mie mi se pare fix invers! Răzbunarea e lașitate deoarece alegi să înfrunți problemele în plan fizic, nu mental, ceea ce este ineficient. Probleme au pornit și au continuat în interiorul minții. Prin răzbunare nu pui punctul pe i, ci doar crezi că o faci. E o minciună a ego-ului. "I-am arătat eu lui cine sunt eu". Cine? Cineva care nu știe să își rezolve propria problemă interioară așa că crează alta? E ca atunci când te doare ceva și în loc să te tratezi, apeși tare acolo, ca să te amorțești și să nu simți. Durere pentru durere. Într-adevăr ecuația dă zero, dar nu la infinit. Odată și odată vei lua mâna de acolo și durerea va reveni ca înainte. Odată și odată vei regreta răzbunarea și va fi nu doar ca și cum nu ar mai fi, ci chiar mai rău. Îți va fi rușine de cine erai în trecut.
Iertarea presupune o călcare a orgoliului. Pare simplu, într-adevăr. Mă ierți? Te iert. Foarte simplu. Sau? Părerea mea e că iertarea nu e declarativă, iertarea o vezi și o conștientizezi peste ani, când în pofida a ce ți s-a greșit ești capabil să vezi persoana dincolo de filtrul greșelilor lor pe care ai pretins să le ierți. Iertarea de fațadă e, cum zici tu, mult mai ușoară decât răzbunarea. Nu același lucru pot spune despre iertarea reală. Eu unul pot spune că cu greu și foarte rar am iertat cu adevărat. Azi m-am întâlnit cu cineva care mi-a făcut rău acum 2 ani. Nu am vorbit nimic între timp și chiar și-acum am împărțit doar 2-3 cuvinte irelevante, nu ne propusesem să ne întâlnim, a fost o întâmplare. Am observat că încă am o reținere față de persoana respectivă și ea de mine. Nu am iertat. Să ierți e foarte greu.
Răspunde
Razbunarea poate insemna si un scop ce odata implinit nu mai cere nimic dupa. Este un ultim scop al vietii tale. Cati dintre noi pot spune ca renunta la tot doar ca sa elimine o persoana sau sa duca in ruina viata cuiva, fara a obtine nimic material in schimb? D-asta pare ca razbunarea ofera satisfactie, iertarea poate oferi continuitate, un nou inceput.
Poate ai observat in filme, seriale ca atunci cand eroul sau antieroul isi indeplineste actul de razbunare, el isi pune siesi intrebare: "Ce urmeaza?". Razbunarea, care cere toata furia de care da dovada fiinta, nu ofera un nou inceput, nu ofera continuitate. D-asta consider ca cere mai mult curaj razbunarea. Iertarea cere alte calitati, nu stiu. Dar pare sa inteleg mai bine.
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Pentru iertare trebuie tarie de caracter, sincer dupa mine mi se pare mai normala razbunarea, adica asta este reactia normala.
Adica mi-ai facut rau nejustificat, okey, te pedepsesc, ca altfel ce facem? Faci rau la infinit si nu platesti?
Iertarea in astfel de cazuri eu banui ca vine din lasitate si neputinta, slabiciune!
A zis si Tudorel Butoi psihologul ala criminalist, ca unul din motivele parnaii este sa se simta familia victimei in ordine ca ala plateste! Deci e tot un fel de razbunare.
Sa iti dau un simplu exemplu:
Mergi pe drum si unul sau unii te injura, insulta, face misto de tine aiurea, sau chiar iti da una asa usor la misto.
Tocilarii, pampalaii zic "aaa nu ma pun la mintea lor domne, il ignor", se traduce "nu sunt in stare sa ii pocnesc, asa ca zic ca nu ma pun la mintea lor".
Rezultatul? Aia insulta si mai tare, se tin de capul lui.
Un barbat adevarat le f una pestre gura de ii potoleste instant, adica reactia normala.
Din 100 barbati adevarati, n-ai sa vezi unu care sa-i ignore.
Deci e cam clar.
Imi faci rau, te ard de nu te vezi, mie asa mi se pare normal, bine, la ceva mai serios, nu asa la rahaturi.
Iertarea in cazuri grave nu e o reactie normala pentru ca si sufleteste apar probleme chiar daca nu le constientizeaza victima, pe langa ca incurajam nesimtirea ca ala sa faca din nou.
RăspundeCred ca restul aveau dreptate, iertarea in care nu faci nimic, nu depui niciun efort, nu este iertare. Trebuie sa faci pace cu tine, cu trecutul si cu cei ce ti-au gresit. Stiu doua filme unul despre iertare, iar altul despre razbunare. Ma gandeam la ele in timp ce citeam comentariile. Intr-unul era o scena in care cel caruia i s-a gresit isi cere iertare de la cel care a gresit, asta m-a socat. Aia nu era o iertare obisnuita, nu una in care treci printr-un incident grav fara sa iei masuri, nu unul prin care ierti doar cu vorba sau ierti prin faptul ca nu iei masuri.
Pai dusi cu pluta sunt multi, cum sa cer eu iertare la agresor, aia-s cu dereglari psihologice clar.
Razbunare are doua beneficii:
Evident o razbunare gandita ca sa nu ai repercursiuni dupa aia de la lege sau din alte parti.
1 - Plateste cel ce ti-a facut rau, chestie fireasca, si s-a facut dreptate.
2 - Faci bine si altora, caci acela odata pedepsit serios, nu va mai avea tupeul sa faca rau si altora, ca daca va pati la fel!
Iertarea are doua dezavantaje:
1 - Zici tu ca ierti la suprafata la nivel constient, dar nedreptatea poate face rau in inconstient si poate da uneori probleme psihologice si apoi apar probleme si nu stie de unde, adica frustrarea in loc sa o dai inapoi agresorului, o tii in tine la nivel inconstient.
2 - Agresorul va face si la altii rau, ca na, daca nu pateste nimic, de ce nu.
Asa ca de ce sa fac ceva care aduce doar dezavantaje si mie si altora?
Iar daca nu ma tine, zic clar "bei nene, nu sunt in stare sa-i fac aluia nimic si aia este", dar nu ca...sa iert, ca...altele, ca sa maschez neputinta.
Adica eu sunt dupa regula "sunt f om cu oamenii, si extrem de porc cu porcii". Si nu consider ca daca sunt porc cu porcii, nu as fi om. Cont cum te porti cu oamenii, nu cu jigodiile.
Cred ca in film era vorba sa ierti pentru dorinta de a face rau altora. Exact ce spuneai mai devreme, d-asta exista puscaria, iti satisface un sentimentul de ura, este ca o razbunare sub forma justitiei. S-a facut dreptate, adica am fost razbunat. Este si asta un punct de vedere, ochi pentru ochi.
Pai da! Pai ochi pentru ochi e normal, si la animale e la fel, daca bati un tigru, te rupe ala. Si cum si noi tot cam animale suntem la baza, reactia e aceiasi.
Dar cum am zis, mare mare atentie sa nu dam de dracu mai tare apoi, ca daca putem da de dracu mai tare, mai bine ne abtinem, asta este, ce sa facem.
Deci doar in limita lipsei totale de risc, nu asa sa te razbuni si sa intri la parnaie, sau sa vina 15 insi sa te rupa in bataie dupa aia.
Nu e nimic batut in cuie. Daca un om mi-a furat telefonul si dupa cateva zile politia il gaseste si il primesc inapoi, dupa 2 luni uit complet de aceasta situatie si este cam iertare automata.
Daca in schimb un dobitoc merge cu 230km/h si se baga intr-un autobuz cu 16 copii si mor toti, dupa care scapa basma curata(mita la procuror 2 milioane de euro) si face aceeasi chestie inca o data dar de data asta mor 18 copii, acolo deja va exista dorinta de razbunare impotriva lui, si sincer este justificata.
Cred ca gravitatea situatiei conteaza. Ierti chestii simple, dar pe oamenii cu adevarat rai si malefici nu.
Pentru ambele îţi trebuie tărie de caracter. Dar cred că cea mai mare tărie de caracter îţi trebuie atunci când nu îţi mai pasă, nu te mai afectează ceea ce spun sau fac ceilalţi. Excluzând desigur situaţiile care intră în sfera infracţiunilor.
Iertarea în general e buna tot pentru noi fiindcă ne simțim eliberati, ura sau ranchiuna te macină foarte mult pe dinăuntru e toxica, dacă reușești sa înțelegi un pic persoana care ți a greșit poate o poți ierta, pentru asta îți trebuie înțelepciune sa fii deasupra acelei persoane, poate ți a greșit fiindcă ea e slaba de fire, sau a avut o copilărie trista și a devenit o persoana mai rea, oamenii rai în general sunt rai fiindcă de fapt le este frica si încearcă sa se apare în felul asta. Dar când e vorba de lucruri foarte grave, probabil nu poți ierta dar nici răzbunarea nu ți aduce înapoi ce ai pierdut, însă dreptatea probabil se face mai devreme sau mai tarziu fără sa intervii neapărat
Ba din potriva. Razbunarea imi pare cea mai mare lașitate cu putinta. De ce? Fiindca vine dintr-o lipsa.
"Ce se intampla daca nu ma razbun?
Cum imi satisfac eu orgoliul?
Cum ma pot impaca cu mine insumi?"
In schimb iertarea vine din întelepciune. Realizezi ca nu are niciun rost sa creezi si mai multa vrajba. Esti impacat cu tine. Esti multumit de propria viata. Mult prea multumit si fericit ca sa mai ai dorinta asta nestavilita de razbunare.
Razbunarea poate veni si ca o metoda de aparare, sa le arati ce se poate intampla daca iti gresesc. Iertarea este pentru oamenii buni care adesea sunt luati de fraieri. Cred ca depinde de lumea in care traim. Deci daca lumea este buna, atunci iertarea este o valoare respectata, daca nu, atunci razbunarea este singura solutie. Este lumea in general buna sau rea? Ce crezi?
"Razbunarea poate veni si ca o metoda de aparare, sa le arati ce se poate intampla daca iti gresesc."
Si tocmai de asta cred ca razbunarea arata slabiciune.
Cine trebuie sa se aparere daca nu persoana care se simte cea mai slaba si neajutorata?
Daca te duci intr-un loc unde stii ca sunt animale salbatice gen ursi, lupi sau alte animale extrem de periculoase iti iei la tine arme extrem de eficiente tocmai fiindca te simti mic si slab si neajutorat in fata acelor animale. De aia ai si nevoie de acele arme.
Dar cand te duci intr-un țarc de iepuri te simti sigur pe tine. Chiar si daca un iepure incearca sa te muste ce faci? Iei o arma si il impusti? Sau pur si simplu mergi in drumul tau si il ignori?
Bineinteles ca-l ignori fiindca un iepure mic si neajutorat nu te poate rani nici macar daca incearca. Nici nu-l bagi in seama.
Exact asa e si cu razbunarea. Daca imi face un om vreun rau, reactia mea determina felul in care ma vad eu si felul in care il vad eu pe el.
Daca eu am stima scazuta de sine il vad pe omul respectiv ca un lup feroce si de aia simt nevoia sa ma razbun sau sa ma apar.
Dar daca in schimb sunt sigur pe mine si am stima de sine sanatoasa il vad pe omul care incearca sa ma raneasca ca pe un mic iepuras care incearca si el sa ma muste. Si atunci bineinteles ca trec mai departe. De ce sa iau arma la un biet rozator? Ca am eu stima scazuta si il percep ca pe cine stie ce pericol?
Aici se vede slabiciunea unui om. Plus ca de ce vrei sa te aperi asa mult? Fiindca ti-e frica. Deci razbunarea denota frica si nu curaj. Din frica vrei sa te razbuni.
In a doua parte spuneai ca valoarea iertarii depinde de lume.
Nu sunt de acord cu asta. Cred ca valoarea unui lucru sau mai mult, a unei virtuti, nu are legatura cu gura lumii.
Cica esti luat de fraier daca esti bun. Ei si ce? Te considera gura lumii fraier. Dar amandoi stim ca gura lumii e proasta, nu? Sper ca si tu stii asa. Gura lumii e intotdeauna fara creier. Chiar si cand zice ceva adevarat e doar o coincidenta. Atunci de ce ne-ar pasa? Ar fi trist sa ne dicteze parerea unor oameni propria noastra viata.
Cred ca lumea este in general rea. Dar asta nu inseamna ca iertarea e mai putin valoroasa. Iertarea e valoroasa indiferent de ce crede lumea.
Cum spunea Sf. Augustin. "Adevarul este ca un leu, lasa-l liber si se va apara singur". Asa este si iertarea, tot ca un leu. Nu are nevoie de aprobarea lumii. Nu conteaza ca lumea vede "fraierism" in iertare.
Daca ma duc in arena si îl fac fraier pe leu, asta n-o sa-l opreasca sa ma sfasie, corect? Putin îi pasa leului ca l-am facut fraier. El isi face treaba lui.
Iti respect parerea, dar tot nu-s de acord. Inteleg ca pui ideea de bine mai presus de orice este practic.
Nu consider ca e practic sa te razbuni. Plus ca, dupa cum am spus, denota lașitate si slabiciune. Poti sa te razbuni daca vrei dar asta arata cat de slab si laș esti.
Vorbeam in general. Nu-s capabil de asa ceva. Cine stie in ce circumstante as putea, situatii pe care nu le constientizez inca. Si nici de iertare nu-s capabil, de iertarea cea adevarata, nu de cea pasiva in care doar nu iei masuri impotriva. Desi poate nici de asta nu-s capabil.
Depinde, ma injura unul aici pe TPU, ma amuz si faca katerinka
imi omoara unul copilul, daca nu te razbuni esti un rahat, chiar daca razbunarea e doar faptul ca te duci la judecata si spui cat de mult ti-ai iubit copilul si cat de mult merita sa traiasca si cat de mult suferi, ca sa impresionezi judecatorul si sa il condamne (ai DREPTUL sa depui asa o marturie... pe bune)
Eu m-am gandit mult timp la razbunare, chiar am avut intr-un timp o lista neagra.Nu stiu, e greu si sa ierti si sa te razbuni, pentru ca indiferent de cum reactionezi la baza sta o durere care te mananca de viu cateodata.
Stii cum se mai zice, viata e 10% ce ti se intampla, 90% e cum reactionezi la ce ti se intampla.Razbunarea duce la alte consecinte, poate la asta te referi ca sentimentul fiind atat de intens de frustrare sau suparare, consecintele pot fi grave si atunci majoritatea nu vor sa faca pasul asta din frica a ce se poate intampla si iarta doar de dragul celorlalti.
Atunci eu vin si zic ca exista doua feluri de iertare.
Cand iti ceri iertare de dragul situatiei si ca sa nu escaladeze situatia si cand iti ceri iertare din pura bunavointa,ceea ce e destul de rar,totusi,sa fim seriosi.
Cred ca trebuie sa fim constinenti de consecintele faptelor noastre, cum ii afecteaza pe ceilalti si cum suntem noi afectati de faptele celorlalti.Deci trebuie sa gasim echilibrul,sa nu ne lasam nici calcati in picioare,nici sa nu fim noi capcaunii.
Trebuie sa recunosc si eu,din experienta mea de viata ca a mai trebuit sa las garda jos sau sa trec peste unele chestii nasoale,poate chiar groaznice si sa nu ma razbun,doar pentru simplul fapt ca nici eu nu sunt perfect si puteam sa procedez altfel in multe situati
Si atunci te gandesti ce e mai bine pentru viitor si renunti la sentimentul de razbunare, chiar daca in momentul ala simti ca vrei sa ii omori pe toti si ca toti ti-au gresit, poate nu e chiar asa, poate trebuie analizata din nou situatia.
Trebuie sa ai mereu in cap ca trecutul e trecut si e important cum actionezi sa fie bine pe viitor, sa nu faci ceva ce te poate costa libertatea sau chiar viata.
Iertarea necesită o tărie de caracter pe care puțini o au. Să ierți înseamnă să treci peste, să uiți acel lucru și să te comporți ca și cum nu s-a întâmplat. Iertarea este conștientizarea faptului că toți suntem oameni, că toți facem greșeli și că toate sunt trecătoare. Răzbunarea pe de altă parte este o lașitate. Ești laș pentru că dai vina pe alții, pentru că faci rău altora doar pentru a avea un iluzoriu sentiment de împlinire. Când te răzbuni nu treci peste, nu îți urmezi viața ci rămâi blocat într-un anumit punct, rămâi prins în mrejele propriilor iluzii.
Dupa cate se pare ii crezi cam prosti pe astia care iarta, dar tu pari (din cate scrii aici ) genu de om care daca ar fi pus intr-o situatie aiurea, intr-o situatie in care chiar sa necesite acea tarie de care dau dovada aia care nu iarta etc etc... nu ai face nimic si doar ai tacea. Adica nu ai actiona in modul pe care tu il,, lauzi" aici.
Depinde de mizeria prin care am trecut. Am avut resentimente in care i-as fi terminat pe unii fara regret, dar asta pe moment. Nu-i cred prosti, doar ii fortez pentru a obtine raspunsuri. Tu ai o alta parere cu privire la subiect? Si apropo, nu laud actul de razbunare, laud calitatile celui ce savarseste un asemenea act, motivatia.
Asta e... acel DACA ( camuflat sub numele de i-as ). De ce nu ai facut nimic atunci asupra acelei chestii ca sa nu ajungi sa lauzi motivatia altuia? Hai ca dau exemplul meu : Cand eram mic taica-meu ma batea de ma stingea si la scoala( mai ales) / liceu eram foarte agresiv si saream la bateaie din orice. Nimeni nu ma intelegea atunci, uram pe toata lumea si voiam sa ma razbun pe toti. Ce ar fi de admirat in cazul meu?
Curajul si lipsa instinctului de conservare. Asta au adultii in plus fata de cei mici si cei ce se razbuna fata de cei ce nu o fac. User-ul BatranulIntelept m-a facut sa realizez ca exista mai multe perspective de abordat in situatia asta.
Un fapt este ca atunci cand ai multe lucruri de pierdut este putin probabil sa te arunci intr-o actiune in care poti pierde totul. Iti trebuie ceva calitati sa faci asta, o motivatie, o doza de psihopatie incat sa te axez pe rezultatul final, pe recompensa. In razbunare recompensa este satisfacerea unui orgoliu ranit, al onoarei poate.
P.S.: Voiam sa spun ca adulti nu au curaj si lipsa instinctului de conservare.
Ce zici tu acolo se poate spune si mai simplu fara atatea cuvinte fandosite. Cand pierzi mai mult decat castigi orice om nu s-ar baga. Problema intervine atunci cand recompensa unuia e nimic pentru altul. Razbunarea pe care o descrii tu nu e despre orgoliu si onoare patata... E pur si simplu un sentiment ( prost cultivat de cele mai multe ori ) care duce la o actiune violenta care de cele mai multe ori face ca cel care o aplica sa nu fie atent la detalii. Si imi mentint parerea... tu nu ai curaj, nici acea doza de psihopatie despre care vorbesti acolo ca sa duci o,, razbunare" calumea la bun sfarsit si de asta,, admiri" ceea ce au altii
Adultii ( cei mai multi din ei) au mai mult curaj decat astia mai tineri, asta ti-o garantez eu
Nu, nu le am. Si mai exista ceva ce nu am, motivul pentru o razbunare. Oricum, razbunarea pe care o descriu cu cuvinte fandosite este una a unui nihilist. Simplu, nu?
Si cum ti-ai dat seama dumneata ca esti nihilist? Intreb de curiozitate
Interesant. Totusi am spus asta pentru ca in WWII, germanii au folosit copiii pe post de soldati. Ei erau mult mai agresivi pentru ca le lipseau instinctul de conservare. Vezi? Asta chiar mi-a placut. Daca iti si sustii punctul de vedere, este foarte bine. Un alt fapt este ca agresivitatea, furia poate invinge frica, depinde doar cat este de mare una in raport cu cealalta.
Pai, nu cred ca ai fost atent. Nu-s nihilist. Cred ca exista reguli, un cod moral ce trebuie urmat. Nu in ansamblu, dar cu cat esti mai aproape si implicat in societate cu atat trebuie sa tii cont de acestea.
Sincer sa fiu nu cred ca esti in masura sa comentezi tot ce a fost in WW2 la germani. Consider ca nu constientizezi pe deplin exemplul dat de tine. Era o situatie speciala cu razboi total cu multe trairi si sentimente. Era si patriotism, fanatism si multe altele combinate. Mie ca militar imi este mai usor sa inteleg pe deplin exemplul dat de tine decat iti inchipui dar totusi eu consider ca tu nu esti pe deplin constient
,, razbunarea pe care o descriu cu cuvinte fandosite este una a unui nihilist. " Tu fiind persoana care a folosit cuvintele alea,, fandosite " te-ai facut nihilist. Sau poate inca am inteles eu gresit si in cazul asta te-as ruga sa ma lamuresti ( pana la urma e seara si la mine )
Ai inteles gresit. Am vorbit la modul general. Daca am vorbit de iertare, asta nu inseamna ca sunt Dumenzeu si ca pot ierta si cele mai mari greseli si pacate. Revenind la intrebare. Ce ti se pare tie, nu mie, tie, ca este mai dificil de facut sa ierti sau sa te razbuni? Spune-mi perspectivele tale, simplu.
Cel mai dificil e sa ierti in adevaratul sens al cuvantului ( ATENTIE, a ierta nu inseamna a uita
, intelegi tu ) pentru ca ai nevoie de ceva tarie de caracter sa treci peste momentu ala critic in care ai vrea sa te razbuni, momentu ala in care nu ai actiona rational.
Ideal cred ca este sa ai puterea, curajul, motivatia, posibilitatea, toti termenii utilizati de tine ca sa te razbuni, dar sa nu o faci. In acest caz, iertarea nu mai este deloc o 'solutie' a celor slabi.
Scoala si familia nu-s singurele ce pot educa un om. Educatia lui depinde de toate elementele din jur, chiar si de fiinta lui.
Pe naiba.
Te nasti cu un anumit caracter.Educatia conteaza, dar nu asa de mult.
Gemeni crescuti in aceeasi familie pot sa aiba caractere
total diferite.
Daca imi permiti sa te contrazic. Caracterul il dobandesti prin imitatie la varsta 0 pana la 7 ani. Si diferitele expwriente iti modeleaza caracterul. Nu cred ca legat de caracter, ar fi ceva genetic.
Cam este genetic. Am un prieten care are doi copii, aceiasi educatie au amandoi, insa unul este al lui si este dement de-a dreptul, altul nu este al lui si este mai retras, mai cuminte. Cel dement seamana cu taica-su care nu tine cont prea mult de consecintele faptelor sale. Asta din pura observatie, insa geneticul influenteaza mult. El influenteaza toleranta la munca excesiva, stres, dorinta de a face un anumit lucru, placerile si asta spune totul.
Copilul care este a lui este răsfățat, îndrăzneț, dar cel ce nu este a lui este retras pentru ca simte acest lucru ca nu ii este tata si nu îndrăznește sa se comporte precum celalalt.
Sau este indraznet pentru ca i s-a transmis gena. Plus ca cel "indraznet" mananca mai multa bataie, a busit vreo 3 sau 5 masini pana acum.
Hai sa cinsideram un copil ca fiind c un suflet si o minte blank. Conteaza ce fac amandoi parintii pentru dezvoltarea sau nu a inteligentei, respectiv si cea emotionala. Cand sunt 2 copii la mijloc cea mai mare greseala o facem gen esti ca mata sau tactu
. Copii aunt maimutici si magnetofoane? Imita si inregistreaza tot!
Da, dar maimutica nu sta doar in familie, maimutica are un mesaj inregistrat din urma cu miliarde de ani. De unde primesti tu semnalul de fugi, de unde stie corpul cand sa pompeze adrenalina si sa scoata capacitatea maxima din corpul tau exact in momentul potrivit. Plus ca si magnetofonul are de trimis mesaje mai departe. Exista parinti buni si rai, pe cei indiferenti poti sa-i incluzi tot la cei rai. Cei rai pot sa-si impuna controlul pana la 100%, dar tot vor esua deoarece copilul nu va fi pregatit pentru lumea larga, pentru societate. Societatea trebuie sa ofere educatie la randul ei, trebuie ca noi toti sa dam un exemplu de moralitate.
Cred ca parintii au mare vina in asta! Nu trebuie facuta NICI o diferenta intre copii! Rezultatele se vad in viitor.
Puterea de a ierta este una din marile calități ale celor înțelepți. În schimb, răzbunarea este reacția idioților.
Razbunarea este arma prostului, asa se spune. Insa in realitate razbunarea poate fi un semnal de alarma ca nu esti la pamant si ca trebuie sa aiba grija ca s-ar putea sa culega mai mult daca se pune cu tine. Este simplu sa ierti, te-am iertat cu indiferenta, greu este sa ierti si sa faci ceva sa indrepti lucrurile, dar care este mai grea? Care-i punctul tau de vedere? Si lasa vorbele populare deoparte.
Daca iei legea-n mana ta ajungi la puscarie. Nu te-a pus nimeni Judge Dredd sau Robocop.
Evident exista reguli. D-asta am si intrebat ce este mai greu sa te razbuni pentru ca trebuie sa elimini acele reguli din mintea ta sau sa ierti si sa te conformezi lor. Nu era un plan, ci o ipoteza, un "sa zicem ca".
Eu zic că e mult mai greu să ierți, pentru majoritatea persoanelor. De ce?
Pentru că intervine orgoliul. Ne este mai ușor să urâm un om decât să lăsăm baltă ura pe care o simțim pentru el ( pentru că ne-a rănit pe noi și asta ne rupe orgoliul în doua). Ne iubim pe noi înșine prea mult.
Ia mai dă-te-n p#1@ mea cu figurile tale de filozof, că n-am dat copy paste la vreun citat. Și nu folosi cu mine imperativul, că nu lucrez pe plantația ta de bumbac.
Filosof, nu filozof. Cu "s", nu cu "z". Multumesc frumos!
Eu știam că e corect și cu z totuși domnule corector.
Doar atat am putut si eu 
. Nu ma judeca.
Și da, cred că persoanele care au principii la bază vor găsi mai dificil să se răzbune ( deoarece ei au deja ideea că răzbunarea e greșită și da, după ce te-ai răzbunat nu mai e nimic de savurat). Dar persoanele care nu au principii la baza lor vor găsi răzbunarea un deliciu și nu se vor oprii la o singură razbunare. Chiar vor crede că ce au ales e corect. So cred că depinde de principiile persoanei, de felul in care vede lumea.
Poate ca suna plictisitor, dar ma uitam la school shootingul din America, evident, si la cei ce omoara oameni fara un scop. Este ura din resentiment si nimic de obtinut. Totul pentru nimic. Mi se pare fascinant asemenea documentarelor despre ucigasi in serie. Brutal, socant. Stii ce zic?
Sunt mulți factori ce determină acei oameni să faca asta. Poate fi o dependență provocată de mic, o traumă puternică, poate fi genetic, persoanele de genul nu devin peste noapte criminali din câte știu eu.
și exact ce ziceam, lipsa de principii introduse de către părinți sau chiar de către mediul în care s-au dezvoltat aceste persoane.
Ca sa ierti orice, trebuie umilinta - suntem oameni insignifianti si inconstienti, la fel ca cei care ne-au gresit; compasiune - cei care gresesc o fac din cauza ca au un nivel scazut, actele lor produc suferinta lor si altora, probabil vor continua la fel.
"suntem oameni insignifianti si inconstienti" - Insignifiant recunosc că sunt. Dar, inconştient?
Este foarte trist sa nu fim constienti. Putem sa ne amintim tot ce am facut ziua care tocmai a trecut? Gandurile pe care le-am avut? Facem lucruri fara sa ne dam seama de consecinte. De cate ori nu ne cerem scuze si zicem "nu mi-am dat seama"? Putem sa ii intelegem pe semeni? Putem sa le facem rau chiar si fara sa o stim.
Iar in somn parca suntem intr-o stare de coma. Starea din timpul zilei nu e foarte departe de cea din somn.
Daca nu intelegem inconstienta, ramanem inconstienti Am facut cele mai mari greseli ale mele din inconstienta. Consecintele au fost dure.
Fara rau si durere nu putem aprecia binele si alinarea.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
