Hei, TPU, voi cum ați cataloga oamenii care se autointitulează "sinceri" dar când le spui tot "sincer" lucruri despre propria persoană, te fac nebună?!

Voi ați putea suporta oamenii care vă spun verde în față, așa fără pic de asertivitate totul despre voi, dar când voi le spuneți la fel, totul despre ei și chiar o faceți și mai asertiv decât ei, ei se supără?! Ați suporta o astfel de persoană în jurul vostru și v-ar fi confortabil așa?

Unde ar fi corectitudinea în situația asta, voi să primiți adevărul despre propria persoană, dar voi să nu puteți spune adevărul despre propria lor persoană?!
Nu credeți că acești "verzi în față" ar trebui să suporte și ei adevărul?!

Și doar eu văd așa? Sau în realitate, chiar este așa?
Adică oamenii cu "verde-n față" să-și ascundă doar răutatea după "adevăr" când de fapt ei nu suportă adevărul?

De ce credeți că oamenii cu "verde-n față", văd doar răul din ceilalți, dar nu și propriul rău?!
Oare oamenii cu "verde-n față" să sufere de narcisism?
Adică, oare acești oameni să vadă doar defectele celorlalți, dar nu și propriile defecte?

Tu clar nu accepți adevărul, vezi doar răul în ceilalți și nu la tine.Tu să ne spui de ce.

Alta intrebare! Pentru cine chiar vrea sa inteleaga fara sa isi iroseasca viata, ChatGPT zice asa:
Întrebarea se referă la cum sunt percepuți și gestionați oamenii care se autointitulează "sinceri", dar devin defensivi atunci când li se comunică "sincer" lucruri despre ei înșiși. Este pusă în discuție modul în care aceste persoane pot fi tolerate în jurul altora și dacă este corect ca ele să primească adevărul despre sine, dar să nu fie dispuse să accepte feedback-ul în același mod. De asemenea, se explorează posibilitatea ca acești indivizi să aibă tendințe narcisiste, concentrându-se pe defectele altora, dar ignorându-și propriile lor defecte.

Bingo!
Chat GPT, bate fix unde bat și eu. ) Ori suntem proști amândoi ) ori ambii vedem prea bine )

Ai grijă cu ii spui adevărul verde-n fata. Multi oameni se ofensează din orice fie ca sunt narcisisti, fie nu accepta adevărul din vari motive de refulare personală, deci la tine nu-i nimic greșit atata vreme totuși când vii si cu argumente bune la caracteristicile lor. Sfatul meu? Stai departe de genul asta de oameni, nu vrei sa tii irosești viața stand stresată nestiind din ce s-ar putea ofensa data viitoare

N-ai inteles intrebarea

El bate in baza a ce ai batut tu. Cimpii. Dar mai concis. Eu incerc sa fiu sincer. Si chiar apreciez cand cineva imi zice ce jeg sunt. DAR sa aiba argumente. Valide sau nu, dar sa zica. "Esti un jeg pentru ca te pisi cu bolta pe sfinta ghiserica strababeasca." E un argument valid in ochii lui, ii inteleg perspectiva, dar nu am ce sa schimb la mine. Iar la el stiu ca n-am ce schimba daca are parerea ca existenta sau absenta prietenului imaginar si pupatul in **** a popii te fac un om mai bun sau nu.

Eu măcar chiar sunt sinceră, mereu am spus că nu sufăr sinceritatea și că nu îmi voi pierdea vremea în viață cu oferitul acestei mirobolante "sincerități". Cu mine și și cu tine sunt sinceră.

Eu de 28 de ani am spus că nu suport oamenii cu verde-n față și sincer chiar trăiesc într-o lume prea idealistă, ca să pot accepta adevărul. Dar eu măcar dacă nu-l accept adevărul, nu stau după colț să le "scuip" adevărul altora în față și crede-mă că sunt oameni pe care chiar nu-i suport. ) Și ce să vezi nici nu bârfesc. Basic, doar poate și când chiar nu mai pot. Dar nici nu sunt sinceră pe deplin, dar nici nu mint oamenii, nici nu-i jignesc și nici nu-i bârfesc, nici ni-i ostracizez cu "adevărul" meu. Așa că... spune-mi tu? Dacă eu pot? Oare de ce nu pot și alții?! :/

P.S. însă când mi se cere sfatul, le ofer și cămeșa de pe mine, dar când le spun că degeaba i-ar ajuta până și moartea, pentru că ei nu vor ei pe ei să se ajute, mi se strigă "marș" și "fu*k you, că aberezi" Apoi mi se spune că eu îi jignesc pe ei, când "marș-ul" iese din gura lor nu din a mea. Deci mai spune tu ceva.

Eu una îi las în pace, că am treabă să mă ocup de mine și de chiar propriul meu adevăr și sincer, chiar de proprii mei demoni. Chiar am treabă. Am și crize monstru și tot așa. Însă dacă un om chiar îți cere ajutorul și îi spui sincer că ajutorul tău nu îl mai ajută. Și că astfel nici nu prea mai știi cum să-l ajuți. Financiar nu mai ai cum și nici nu mai vrei. Emoțional ai încercat, pe absolut toate părțile, dar ai văzut că omul a eșuat iar și iar și sincer nici măcar nu a încercat, dar spune că el nu mai poate și că totul e terminat. Cum să-l mai poți ajuta?! Și cum să-l mai asculți, dacă deja îți spune el în față că ajutorul tău nu-l ajută. Jesus Christ!
Nu sunt Iisus Hristos, să fac minuni. :/ Sunt doar un om.

Nevermind. Asta e uncaz minor de acum. Dar de-a lungul timpului cam de tiparul ăsta uman m-am lovit. Cel în care ei mi-au spus "adevărul" eu nu. Nu pentru că nu aș fi putut, ci pentru că nu-mi stă în caracter să bat oamenii cu "adevărul" eu îi bat doar cu spatele și atât. Și o indiferență crasă. Dar și când chiar le-am spus adevărul, cică sunt eu "nebună".

În orice caz, din asta eu câștig. Eu cunoscând adevărul, mă voi elibera și chiar voi ști ce am de îmbunătățit la mine. Și știu și cât să mă întind în viață, că-mi cunosc limitele. Iar mai mult decât asta ce vrei în viață. Dar ei vor fi niște proști care se vor crede buricul pământului și chiar vor crede că toți oamenii li se vor închina, așa ca mine. ) Dar ce să vezi, nu. Iar când ei vor pierde, eu doar voi sta în liniște, voi privi, voi asculta și voi zâmbi. )

Măi, păi nici eu nu accept prea ușor adevărul. Mai ales dacă nu are fix legătură cu îmbunătățirea mea sau nu are legătură cu subiectul în cauză. Dar eu tocmai de aceea întreb, dacă eu fac eforturi să primesc adevărul greu și totuși iert persoanele alea ori măcar le las în pace, ei de ce se iau de mine când le spun adevărul?!
Adică n-am priceput, ei au dreptul să mă facă leneșă, proastă, handicapată, dar eu când îi tratez cu fix aceeși monedă sau ba chiar când le spun, "păi, uite, fix cum m-ai tratat tu pe mine, fix așa te-a tratat și pe tine x." Astfel îi spun, zic eu, asertiv, că ceea ce dă, aia primește. Ei vin și-mi adug contraargumente ori mă fac nebună, ori ba chiar mă evită doar că le-am spus adevărul.
Și nu știu care e destinul tău, dar la mine fix ăsta o fost destinul meu. Ca oamenii care mi-au spus adevărul verde-n față, m-au pus la pământ cu acel adevăr, că hai să fim serioși, de obicei adevărul intitulat, verde-n față, e doar despre negativul din noi și despre defectele noastre și m-a durut, atunci, pe moment, dar m-am îmbărbătat apoi și l-am acceptat (ba chiar și proastă, dacă m-ar face, aș accepta, oricum nu mă văd vreun mare geniu), după un timp m-a și ajutat, adevărul lor negativ, doar mi-a arătat limitele și chiar mi-a arătat ce pot și ce nu pot, dar când eu le spun oamenilor tot verde în față: "Păi, uite, ești rău!", ei mă dau dracu. Eu nu pricep cum vine asta?!

Și de aici poate sună că aș fi eu orgolioasă doar. Dar sincer, sunt. Nu accept să am în jur oameni de genul. Oameni care doar ei au dreptul să spună adevărul. Ori ne acceptăm reciproc adevărurile unii altora, ori atunci ne mințim unii pe alții sau și mai bine, ne dăm dracu unii pe alții și aia e. În final, orice aleg ei, mie una îmi convine. Însă nu vreau discrepanța asta. Eu caut egalitatea în relațiile de prietenie și cuplu și chiar colegialitate, ori atunci pa. Prefer să rămân singură. Pentru că sacul de box, nu sunt al nimănui și chiar și așa proastă, handicapată, un om praf, cum mă văd ei, eu am supraviețuit 28 de ani singură. Și uite că nu m-a pierdut Dumnezeu.

P.S. prin egalitate nu mă refer să ne măsurăm acum cu cântarul cât a dat unul și cst altul ori care s-a purtat mai frumos și care mai puțin frumos, sunt conștientă că toți avem și bunele și relele noastre și sunt conștientă că în relații unii vor da mai mult pe o parte și vor lua mai mult pe alta și așa e și normal.
Adică uite, spre exemplu, limita mea este fixismul, eu nu pot fi fixistă și parolistă și așa că, pe mine, ca amică, lumea nu o să mă vadă niciodată fix la ora la care au spus ei. Niciodată. Unii m-au dat dracu pentru asta, tocmai pentru că au văzut în lejeritatea mea și întârzierea mea o lipsă de respect și mi-au dat cu flit, am acceptat și mi-am văzut de drum. Cei care au rămas în schimb, au înțeles că ori că e la 5 seara ori că e la 9 noaptea, eu cu ei nu am nimic și în ritmul meu și-n timpul meu voi fi acolo lângă ei. Iar când chiar e vorba de programe fixe, ca spre exemplu mersul la un concert sau prinsul unui buz, amicii mei care mi știu problema, îmi spun în loc de ora fixă o oră mai devreme ori chiar două, 3, căci oricum ei știu că voi ajunge la ora aia, la care în mod normal, trebuia să fiu.
Amicii mei mi-au înțeles problema, au înțeles că nu e vorba despre ei ci despre mine și gestionarea timpului personal și a propriei energii. Și oamenii mi-au acceptat problema și au găsit și strategii, tocmai pentru că în ciuda defectului meu monstru, ei mă plac așa ca om și vor să ne petrecem timpul împreună.
La fel dacă eu știu că am problema asta, nu mă supăr dacă trebuie să aștept pe cineva. M-ar deranja gen dacă ar fi o piațetă mare, unde emultă lume și trebuie să stau alone acolo, însă și așa, dacă ar fi, nu m-ar deranja foarte mult și aș aștepta. Ar fi și aiurea să mă supăr că aștept pe cineva care la rându-i are bunul simț de a mă aștepta.
Deci așa cum aici e totul reciproc, așa aștept și cu adevărul.
Și asta sincer am pretenția la orice om, nu doar la amicii mei. Adică dacă un coleg la muncă, să zicem se leagă tot de treaba asta cu energia și-mi spune că, din cauza mea proiectele lor ies mai greu și îl fac poate chiar și pe dracu-n patru ca să mă ridic la nivelul lor de energie, la fel mi se pare de bun simț și gust ca și ei să accepte spre exemplu când le spun că sunt răi din orice motiv mi se pare mie, că ei sunt răi. Iar dacă eu le spun că sunt răi, am și pretenția să o lase mai moale cu ocara și învinuirea mea pentru tot ce se mișcă în acea firmă, deoarece nu cred că toată vina o port eu. Mai ales am și pretenția să facă asta, dacă și eu îmi revizuiesc comportamentul. E ceva de decență și bun simț, zic eu. Adică nu pot doar eu să mă schimb după părerea lor și adevărul lor ci și ei trebuie să se muleze pe nevoile mele și pe cerințele mele și mai ales adevărul meu.
Altfel ia gândește-te, dacă tu ai fi în situația mea și așa ar sta lucrurile tu cum ai vedea asta?! Nu cumva, că tu ești inferior lor și ei se consideră ție superior?!
Adică altfel spus, în spatele "verdelui în față" nu stă ascuns cum spuneam și în întrebare, doar narcisism și ei consideră că doar tu trebuie să le asculți adevărul lor și să te schimbi doar la "comanda" lor?! Dar pe când ei nu.
Ori asta ție ți se pare educație și bun simț, egalitate?! Eu nu prea cred.

Pai e clar ca vad defectele altora, dar nu si pe ale lor.

Esti suparata rau se pare dar nu stii pe cine, ori pe care. Lasa lumea din jur, vezi-ti de alea tale, daca stai sa analizezi toate, faci riduri, iar la femei nu prea dau bine

Și?!
Crezi că-mi pasă?! Oricum nu mă considerați, voi, bărbații frumoasă la ce rost mai are și un rid, două?! Asta să fie ultima problemă.

Iar ca să-mi văd de treabă, trebuie și dușmanii mei să-și vadă la dracu de treabă. Altfel nu merge treaba. Sau cum? Ei au dreptul "să mă pună la punct" și "corecteze" mereu dar ei se cred zmei/zei sau cum?! :/
Păi dacă ei atacă și eu atac.
Dar doamne fere la ce întrebare mi-oi fi răspuns tu și cine știe cu ce răspund eu )
Nici n-am timp să citesc la ce întrebare mi-ai răspuns. Dar sper că oricare ar fi fost întrebarea, nu are legătură cu nimeni din amicii mei. Atât am de zis.
Restul, toate bune și frumoase.