Imaginați-vă următorul scenariu: Un tip, pe masa de operație. Sub o anestezie locală i se desface țeasta astfel încât el rămâne conștient. Nervurile cortexului cerebral (materia cenușie) sunt expuse la vedere. Mișcările și schimbările care au loc în creier sunt arătate în oglinzi care măresc, astfel încât individul să poată vedea aceste schimbări din creier în timp ce el percepe și gândește.Conform cu neuroștiința ("sistemul tău nervos ești tu"), individul este acel sistem nervos expus la vedere. Cine (sau ce) este cel care privește?

7 Raportează Evaluează

Răspuns Câştigător

în 15 Mai 2015 | a răspuns:

Cand cineva se loveste la cap si creierul are de suferit in urma impactului, poate sa ajunga sa isi piarda memoria, sa nu mai stie cine e, sau mai rau, sa-si piarda constiinta de sine. Daca sinele nu ar fi in creier, atunci de ce ar aparea asemenea probleme atunci cand creierul sufera leziuni? Daca ar exista un suflet imaterial, el n-ar avea cum sa fie influentat de o trauma fizica, deci amintirile, constiinta de sine, sentimentele etc, s-ar pastra intacte in cazul unui astfel de accident. Eu cred ca asta e o dovada cat se poate de clara ca "noi" suntem de fapt creierele noastre, si nimic mai mult.

Si raspunsul la intrebarea ta e da, in acel caz, creierul s-ar privi singur, si s-ar analiza. Daca n-ar avea aceasta capacitate, atunci noi n-am mai fi fiinte capabile de constiinta de sine.

Răspunde

Ordonare:

6 răspunsuri:

în 15 Mai 2015 | a răspuns:

Doctorul?

Răspunde Raportează Evaluează

în 15 Mai 2015 | a răspuns (pentru sublime89):

Bună observație. Nici nu m-am gândit la varianta cu sufletul. Mi s-a părut doar o situație oarecum ciudată și nu foarte ușor de descifrat. big grin

Răspunde Raportează Evaluează

în 16 Mai 2015 | a răspuns:

Noi. Nimeni nu poate observa atât de bine anumite schimbări și să ne cunoască atât de bine precum noi. Asta e opinia mea. Plus că faza cu oglinda cred că reprezintă de fapt cunoștința de sine, memoria, discernământul care îl fac pe tip capabil să observe totul în ceea ce îl privește pe el.

Răspunde Raportează Evaluează

în 16 Mai 2015 | a răspuns (pentru sabin89):

Ciudata cu siguranta ca e, dar cred ca e destul de clar deja ca adevarul e mai ciudat decat orice fictiune am fi noi capabili sa inventam. De aceea mi se pare ca ideile religioase (inclusiv cele despre suflet) sunt inferioare adevaratelor "minuni" ale universului. Natura e suficient de ciudata si de minunata, fara sa mai fie nevoie sa nascocim povesti banale suplimentare.

Răspunde Raportează Evaluează

în 16 Mai 2015 | a răspuns (pentru T0T):

Da, nimeni nu îl cunoaște mai bine pe cineva decât acel cineva pe el insuși. Cu asta sunt de acord. Faza cu oglinzile insă nu este o metaforă, ci un fapt fizic. Și de aici, un aparent paradox. Dacă individul (sau esența lui) este acel sistem nervos care apare în oglindă (sau pe un ecran), cine e cel care privește? O altă persoană? Nu, e tot el. El se uită la el. Puțin ciudat, atâta tot.