În data de 30 ianuarie 1889, într-o cabană de vânătoare de lângă Mayerling, la 27 km sud-est de Viena, valetul Loschek și contele Joseph Hoyos, în primele ore ale dimineții, s-au dus să-l trezească pe Rudolf von Habsburg, un tip la 30 de ani și moștenitorul Austro-Ungariei. Au bătut la ușă și n-au primit niciun răspuns. Într-un final, au spart ușa pentru a-l descoperi pe Rudolf așezat pe partea patului, cu noptiera în față. În lumina slabă, Loschek a găsit gura arhiducelui însângerată, cu un pahar și o oglindă pe noptieră. S-a presupus că băuse stricnină din pahar, deoarece stricnina provoacă hemoragie. Pe pat mai zăcea și trupul Mariei Vetsera: amanta de 17 ani a lui Rudolf. Hoyos a luat repede spre Viena, pentru a anunța cuplul imperial de moartea fiului lor. Ajuns la curte, Hoyos vorbește cu o doamnă de onoare a împărătesei Elisabeth, care o anunță pe aceasta din urmă de tragedia de la Mayerling. Elisabeth, singura care putea vorbi cu împăratul Franz Joseph conform protocolului de la curte, îl anunță și pe acesta de moartea singurul lor fiu. Franz Joseph părăsește încăperea devastat.
Rudolf s-a născut la data de 21 august 1858, fiul împăratului Franz Joseph al Austriei (d. 1848-1916) și al soției acestuia, împărăteasa Elisabeth (Sisi). Unicul fiu al cuplului imperial, el și-a început educația de viitor împărat de la 6 ani. N-a avut o copilărie prea fericită: tutorele său, generalul Charles-Léopold de Gondrecourt, l-a traumatizat, bunica lui, arhiducesa Sofia - care l-a crescut în locul părinților lui mereu ocupați - a murit în 1872 iar protocolul de la curte, pe care tatăl său îl respecta strict, nu-i dădea voie prințului nici să comunice cu tatăl său. Din acest motiv, Rudolf s-a profilat ca politician liberal, în opoziție cu conservatorismul lui Franz Joseph, scriind articole în ziare despre limitarea drepturilor aristocrației, traiul mizer al muncitorilor, ideea unei alianțe austro-franco-ruse ș.a.m.d. (toate publicate sub pseudonim). Pe plan personal, Rudolf s-a căsătorit cu prințesa Stéphanie a Belgiei (sau "țăranca flamandă", cum o poreclea Sisi) cu care, deși a avut o fiică, nu s-a mai înțeles prea bine; Rudolf a avut mai multe amante. Din cauza numeroaselor aventuri extraconjugale, Rudolf a contactat sifilis și i l-a dat și soției; cuprins de remușcări, s-a refugiat în alcool și droguri.
Conform jurnalului împărătesei Victoria a Germaniei, Bismarck a auzit de la Reuss (ambasadorul Germaniei în Austria) că Rudolf și tatăl său au avut o ceartă cu câteva zile înainte de incidentul de la Mayerling. (Cel mai probabil pe tema faptului că Rudolf i-a cerut papei să-i declare căsătoria cu Stéphanie ca nulă.) Pe 27 ianuarie, Rudolf și amanta sa, Maria Vetsera - fiica unui baron de la curte și amanta lui Rudolf - părăsesc capitala separat. Rudolf se îndrepta spre Mayerling, unde avea să se întâlnească cu Joseph Hoyos și prințul Philip de Saxa-Coburg și Gotta. Apoi, are loc ce v-am povestit.
Și acum, în sfârșit, vine întrebarea: ce credeți că s-a întâmplat, de fapt, la Mayerling? Papa - cel mai probabil din motive politice - a refuzat să recunoască că Rudolf s-a sinucis, așadar el e înmormântat acum în Cripta Capucinilor din Viena, alături de restul casei habsburgice. A existat și varianta ca Rudolf să fi fost ucis de Maria său să fi murit într-o încăierare la beție. În 1983, împărăteasa Zita (ultima împărăteasa a Austriei) a declarat că Rudolf și Maria Vetsera au fost uciși la ordinele lui Georges Clemenceau, la acea vreme membru al Camerei Deputaților și viitor premier al Franței între 1906-1909 și 1917-1920. Așa să fie?

Raspunsul vom afla impreuna cu moartea lui Kenedy.

Sau când vom afla ce a fost, mai exact, în dec. '89 la noi.

Georges i-a ucis. Ascultă-mă tu pe mine Omul i-a cerut papei să-i dezlege căsătoria. Voia să scape de acea inconveniență. Acest lucru trădează planuri de tipul "va urma". Dacă voia să-și termine zilele, nu se mai apuca de divorțeală. (Ori asta, ori voia să o dezlege pe nevastă de condiția de văduvă, simțind remușcări legate de sifilis... of, dar pare prea poetic, hai că nu cred. Rămân la cealaltă premisă.)

Pe Maria nu o cred în stare de așa ceva. Îi mergea bine. Poate să fi fost ea manipulată de promisiuni (pănă la urmă ce peomisiuni, dacă și ea a dat ortul popii? cumva "spargem ușa și venim cu antidotul"? nu cred), dar îl văd deștept pe tip din moment ce și-a făcut timp ca să critice sub pseudonim. Interesele astea culturale ale lui cântăresc ceva. Nu cred că nu și-ar fi dat seama de existența unei posibile uneltiri, în care și Maria să fi fost implicată.

Sinucidere? Păi și cu amanta ce-a avut? Nu era el ăla cu remușcări și suflet zvăpăiat? Nup. Nu s-a sinucis.

Încăierare la beție? Și l-au pus în pat lângă amantă, și ea moartă, ca să ce? Să inducă spre piste false? Refuz să cred că o ceată de bețivi e așa complotistă. Era suficient să-l lase întins pe undeva și să fugă în zare. Mai toate crimele de acest fel rămâneau nerezolvate la vremea aia.

Georges e de vină

Interesant gândit, doar că Rudolf nu s-ar fi putut căsători cu Maria din două motive:
1. Franz Joseph nu ar fi aprobat căsătoria și ar fi ieșit un scandal monstru, iar Rudolf deja avea depresie.
2.Copiii lor nu ar fi avut drepturi la tron, ceea ce l-ar fi deranjat pe Rudolf.
S-a mai propus teoria că unchii Mariei ar fi venit la Mayerling să o ia fată de acolo (familia von Vetsera nu vedea cu ochi buni relația lor), iar Rudolf ar fi vrut să tragă în ei, ar fi ucis-o accidental pe Maria (care a murit de la un glonț în cap, aia e sigur) iar apoi s-a sinucis.
Totuși, varianta sinuciderii e mai acceptată deoarece în 2015 Biblioteca Națională a Austriei a găsit ceva ce se crede a fi scrisoarea de adio a Mariei.
"Dragă mamă,
Te rog să mă ierți pentru ce am făcut.
Nu am putut rezista iubirii!
În deplin acord cu el, vreau să fiu îngropată alături de el în cimitirul Alland.

Sunt mai fericită în moarte decât în viață. A ta, Mary"
În orice caz, îmi place cum gândești și chiar e o șansă să fi fost Georges de vină.

Nici nu mă gândeam că s-ar fi căsătorit. Puteau trăi bine mersi și în concubinaj.

Uite că asta cu scrisorica schimbă situația. Ar putea fi totuși un fals Asta pentru că dezice zvonul despre o posibilă crimă accidentală comisă de Rudolf. Eu dacă aș fi vrut să mușamalizez ceva, tot din perspectiva Mariei aș fi scris. Of, dar dacă e adevărară varianta asta, mare păcat! Iauzi și tu la ea, cică "Nu am putut rezista iubirii!", iar apoi "Sunt mai fericită în moarte decât în viață"... O credeam mai de caracter pe Maria

Totuși... eu tot la Georges rămân. Nu mă convige o hârtiuță melodramatică găsită de reprezentanții unei biblioteci.

Foarte interesant cazul. Am senzația că de foicica de adio am auzit, deci am mai dat de el pe undeva. Poate i-o fi scăpat profesoarei de istorie picanteria asta. O să mă mai interesez pe margine.

"Nici nu mă gândeam că s-ar fi căsătorit. Puteau trăi bine mersi și în concubinaj." Tu vrei să-l distrugi pe Rudolf și nu știi cum? Acum săracul nu numai că are probleme cu taică-su, ci și cu papa (concubinajul e păcat; dacă vrei să ai amantă, ai mai discret, ce naiba?).
Și eu m-am gândit că scrisorica ar putea fi un fals, dar nu știm sigur. Agenții lui Clemenceau ar fi putut induce anchetatorii pe o pistă falsă.
P.S. Nu se știe clar de ce anume s-au certat Rudolf și Franz Joseph, și nici măcar dacă s-au certat. Împărăteasa Victoria a Germaniei a vorbit cu Szechenyi, ambasadorul Austro-Ungariei la Berlin, care a zis că împăratul Franz Joseph a zis privitor la afacerea Mayerling că: "Aceasta este prima supărare pe care mi-a provocat-o fiul meu". (Dintr-o scrisoare a împărătesei Germaniei către mama sa, Victoria a Marii Britanii din 20-IV-1889. În aceeași scrisoare, ea mai zicea: "Nu am spus ce credeam, cum că timp de treizeci de ani am înțeles cât de multe minciuni au scris agenții diplomatici ai prințului Bismarck (cu unele excepții) și de aceea, de obicei, nu cred nimic din ceea ce scriu, cu excepția cazului în care îi știu să fie oameni sinceri și de încredere.")

"Poate i-o scăpat profesoarei de istorie picanteria asta." Despre asta vorbiți voi la istorie? Norocoșilor! Și noi avem o profă super de treabă, dar din cauza colegilor nu prea apucă să facă nici ce are în program, ce să mai vorbim de povești de genul.

Nu-i duc grija lui Rudolf. E săracul bine acolo unde e, dacă e Da, păi ca să nu aibă probleme cu papa, trebuia să fie și el mai discret. Doar că nu-i nimic mai discret decât sifilisul, ce să zic...

Ce-a spus Joseph nu-i cine știe ce, din perspectiva mea. Ce poate fi mai tragic decât să-ți pierzi copilul? În cumpăna aia, l-a absolvit de toate păcatele, te asigur. Nu cred că poate însemna ceva. Chiar dacă s-or fi luat la harță, nu există ceartă care să minimalizeze fatalitatea în sine.

Autenticitatea acele scrisori e cheia rezolvării misterului. Până nu ne ducem peste ei să-i luăm la înghesuială, să-i forțăm să ne spună adevărul, nimic nu aflăm!

Asta de la liceu e mai la locul ei, dar nici cu ea nu-mi e rușine. Doar de te-ai face la o oră în care îi dă bullying comunismului, mama mia, foc și pară

În 5-8, a avut profesoara grijă să ne povestească toate amantlâcurile posibile. Nu știu cum de aveau oamenii ăstia atâta timp liber.

Legat de asta, m-am mai uitat peste caz și se pare că și Vaticanul a recunoscut că Rudolf s-a sinucis, doar că în momente în care "mintea-i era tulburată". De aia se odihnește el în Cripta Capucinilor!
Este posibil ca Rudolf să se fi gândit că papa nu-i va dezlega căsătoria și de asta s-a sinucis. (Unii au zis că Rudolf a avut o aventură cu actrița Mizzi Kaspar în 1888 și că i-ar fi propus și ei un sucid. Dar e doar speculație.)
Cât despre scrisoarea de adio a Mariei Alexandrine Freiin von Vetsera, ea a fost găsită în 2015 și se pare că a fost donată în 1926. De către cine și în ce scop, nu putem afla. Și Rudolf a scris o scrisoare de rămas bun, care zice cam așa:
"Dragă Stéphanie,
Ești acum liberă de prezența mea și de supărarea [pe care ți-o provoc]: fii fericită în felul tău! Ai grijă de biata micuță [Rudolf și Stéphanie au avut o fiică], ea e tot ce-a rămas din mine. Tuturor cunoscuților, în special lui Bombelles [contele Karl Bombelles], Spindler [secretarul său, Heinrich Ritter von Spidler], Latour [Joseph Latour von Thurmburg, îngrijitorul lui Rudolf din copilărie], Wowo [porecla lui Rudolf pentru baroneasa von Welden, doica sa], Gisela [sora lui Rudolf, de care era foarte apropiat], Leopold [soțul Giselei, prinț al Bavariei] etc etc, îmi transmit ultimele salutări. Mă duc liniștit în moartea mea, singura care-mi poate salva renumele bun. Te îmbrățișez cu afecțiune. Iubitorul tău Rudolf"
P.S. E important de văzut și cum au reacționat autoritățile. La ora prânzului din 30 ianuarie 1889, Ministerpräsident al Austriei, contele Eduard von Taaffe, a declarat că Rudolf a murit "din cauza unui anevrism al inimii". La ora 6 a.m. ziua următoare, medicul Curții, Wiederhofer, și-a prezentat raportul către împărat. Monitorul oficial al Viene zicea că: "Alteța Sa Regală și Imperială, Prințul Moștenitor Arhiducele Rudolf, a murit ieri la cabana sa de vânătoare Mayerling, lângă Baden, din cauza rupturii unui anevrism al inimii". Abia după ce-au început să circule zvonurile s-a ajuns la varianta suicidului.

Scuze că răspund așa târziu. Sinceră să fiu, am uitat. Să-mi fie cu iertăciune

Măi, parcă m-aș uita la un serial interactiv când îți citesc răspunsurile de pe aici. Foarte interesant cazul.

Uite că mă faci să-l scot pe George de la bănuieli. În contextul a ceea ce ai scris aici, sinuciderea pare destul de plauzibilă.

În excesele sale de intelectual care luptă împotriva sistemului (căci da, nu prea era în aliniament cu afinitățile politice ale tatălui și se ascundea sub aripa pseudonimului), îl văd luând-o puțin pe arătură. "Sunt un distrus. Hai să murim. Ne împlinim dragostea pe lumea de dincolo." În epoca aia, ideale fantasmagorice ca astea se cunoșteau. Pur și simplu mai toate purtau însemnul fatalității. Statutul îl strângea cum îl strânge cravata pe orice corporatist. Omul era vai de lună și de stele. Parcă-l văd propunându-le suicid amantelor. Hmmm... Interesant ar fi de studiat cărțile pe care le-a citit Rudolf. Dacă se poate, chiar cronologic. Un om ca el, crescut după protocoale, poate fi lesne influențat de literatură. E posibil să fi fost neînțelesul ăla tipic. Cine știe cu ce noțiuni despre moarte a rămas de printre pagini. Bine, e un șcenariu puțin exagerat, dar, hei, nu e un factor de exclus.

Toată tembeliunea din jurul morții, cu diagnosticul ăla de anevrism al inimii, mi se pare că are un curs logic. Nu puteau să afirme sinuciderea, pentru că nu ar mai fi avut Rudolf loc de veci, după canoanele bisericești. O moarte naturală nu încalcă cele 10 porunci. Mai târziu au dat-o la întoarsă, probabil sub presiunea unor zvonuri sau investigații. Ba chiar există posibilitatea ca în conștiința can-can a acelei comunități să fi rămas pur și simplu ideea senzațională a unei sinucideri, iar declarația autorităților a fost practic anulată în spațiul public. Asta ar explica afirmațiile papei: nu s-ar fi întors la sinucidere (fie ea ameliorată prin "mintea-i era tulburată"), dacă era solidă premisa morții naturale. Cu alte cuvinte, în cazul în care acel anevrism s-ar fi produs cu adevărat, nu ar fi putut fi brusc dezasociat de moartea prințului. Pe scurt, s-au speriat la început, nu au știut ce să spună și au aruncat-o pe asta cu anevrismul. A fost o diversiune.

Bon, deci tu ce părere ai mai exact despre toată afacerea asta? E sinucidere?

Chiar nu mai pot eu din cauza asta.

Chiar e o idee interesantă ce propui tu. N-am găsit nimic despre ce citea Rudolf, mă voi mai documenta legat de asta. Dacă găsesc ceva, imediat te anunț.
Îți dau dreptate legat de anevrismul inimii. Și eu tind să cred că a fost sinucidere, dar niciodată nu vom putea fi siguri sută-n sută. Am discutat și cu proful de sport pe tema asta și a zis că nu putem exclude nicio variantă, că erau multe intrigi la vremea aceea.
Foarte interesant e că, pe 23 ianuarie 1891, vărul lui Stephanie, prințul Baudouin al Belgiei, și el moștenitor al tronului Belgiei (regele Leopold II al Belgiei a avut un singur fiu, prințul Leopold, care a murit de pneumonie la 10 ani, în data de 22 ianuarie 1869 deci moștenitor a ajuns fratele lui Leopold, prințul Filip de Flandra, iar pe 3 iunie 1869 lui Filip i s-a născut primul copil: Baudouin), a murit în condiții suspecte: unii zic că a luat gripă de la sora lui, alții că a murit într-un duel cu soțul amantei, dar nici suicidul nu e exclus. Deoarece Filip a murit în 1905 iar regele Leopold II abia în 1909, tronul Belgiei a trecut la fratele mai mic al lui Baudouin, Albert I al Belgiei (1875-1934). La momentul morții, Baudouin urma să se logodească cu cealaltă verișoară a sa, Clémentine (1872-1955), care până la urmă s-a măritat cu Napoleon Victor Bonaparte, un descendent al lui Jêrome de Westphalia, fratele lui Napoleon I Bonaparte.

Aștept actualizări
Interesant subiect de discuție cu proful de sport. Omul se menține imparțial, eu sunt cam paranoia aparent.

Sinceră să fiu, mi se pare mai interesant cazul lui Rudolf. Are un aer mult mai polemic. Legat de moartea asta numărul doi, aș numi-o coincidență. Toți oamenii mor la un moment dat. Că se întâmplă să aibă sânge albastru e partea a doua. Poate că nu a fost cine știe ce, pur și simplu zvonuri. Dar... nu putem exclude nimic Greu e să fii cap încoronat.

Despre Baudouin m-am documentat și a fost într-adevăr gripă. Sora lui, Henriette, avea gripă și el, având o sănătate fragilă, a luat de la ea. Se știa de mai demult că e bolnav, iar zvonurile cu duelul și suicidul au apărut abia mai târziu. El fusese educat liberal și avea dorința de a îmbunătăți condițiile muncitorilor, evitând totuși socialismul; de asemenea, a dezaprobat politica colonială a unchiului său, Leopold. Era renumit germanofil - mama sa era prințesa Marie von Hohenzollern-Sigmaringen, sora regelui Carol I și rudă a împăraților germani -, fiind primit cu căldură de împăratul german, deși nu împărtășeau aceleași idei. Baudouin a fost numit și "prințul bilingv", deoarece stăpânea foarte bine olandeza, pe când membrii Casei Regale erau renumiți francofili.
Baudouin a fost un personaj interesant și, dacă accepta tatăl său coroana României în 1866, poate nu murea de gripă și devenea rege al României. Adevărul este că tatăl lui Baudouin, prințul Filip al Belgiei (1837-1905), a refuzat 4 coroane:
-cea a Greciei, în 1862 (când a fost detronat regele Otto von Wittelsbach, grecii au vrut să-i dea coroana lui Filip, care a refuzat; a venit până la urmă pe tron Georg von Glücksburg, un prinț danez de 17 ani);
-cea a României, în 1866;
-cea a Mexicului (sora sa, Charlotte, era căsătorită cu Maximilian von Habsburg - fratele lui Franz Joseph și unchiul lui Rudolf - care a devenit împărat al Mexicului în 1862, cu ajutorul împăratului Napoleon III al Franței, care a invadat Mexicului, și care a fost detronat și executat de republicani în 1867; deoarece Maximilian și Charlotte nu aveau copii, Filip era un candidat bun la titlul de Prinț Imperial moștenitor, dar nu s-a implicat);
-cea a Braziliei (împăratul Pedro al II-lea al Braziliei, care avea numai fiice, a vrut să își mărite fiica mai mare, Isabel, cu nea Filip, care a refuzat din nou, căsătorindu-se cu Marie von Hohenzollern-Sigamaringen în 1867).
Adevărul e că prințul Filip și-a dorit mereu o viață liniștită, calmă, departe de treburile administrative.

Despre Rudolf n-am prea mai citit în ultima vreme. Dar reiau cazul.