Pai da...defapt si structura noastra acum este imperfecta.Stii ca mai demult oamenii traiau mult mai sanatos, asa treceau cu usurinta peste 100 de ani si aveau toti peste 2 m inaltime, dar datorita firii noastre si a caracterului cum ai zis tu, ne-am stricat si corpurile noastre si lumea in care traim.
Da, am creat ceva dar distrugând altceva. Înălţăm încet încet o lume materială grandioasă iar preţul este acela de a dăuna natura; prin poluare, distrugerea habitatelor naturale şi astfel ducând la dispariţia multor specii. Ceea ce am realizat pe plan artistic sau cultural cum zici tu... da, e ceva; dar ce rost are dacă ne autodistrugem, devastând lumea în care trăim. Asta e firea omului, vrea să soarbă cât mai multă putere, să controleze totul. Dar nu vede că natura îşi ia revanşa până la urmă.
Ia să te văd eu pe tine cum mai scrii poezioarele tale pe "lumea cealaltă".
Păcat că nu vedem frumuseţea NATURII; ea este cea esenţială pentru supravieţuirea noastră. Nu există natură, nu existăm noi.
Da, UNII (doar unii, de fapt - puţini) au şi latura asta artistică de care ziceai, dar cum am spus mai sus, ce latură artistică să mai ai după ce nu mai exişti, chiar din cauza firii ăsteia autodistrugătoare? Spun eu şi mai zic şi alţii... ne aşteaptă vremuri grele.
Oricum, aceste puţine părţi bune pălesc în faţa celorlalte. Nu vezi câte răutate, egoism, invidie, indiferenţă, nepăsare pe lumea asta? Nu zic că nu avem şi ceva calităţi; dacă stai să te gândeşti, omul e singură fiinţă cu o capacitate mentală avansată; am realizat multe, am descoperit multe, şi totuşi nu am fost în stare să avem puţină grijă de locul în care trăim.
Normal că nu generalizez, mai sunt şi oameni cărora le pasă; mai sunt şi ţări în care natura e protejată pe cât de mult posibil, dar nu putem ocoli inevitabilul. Tehnologia a înflorit, au apărut tot mai multe invenţii în ramura asta; maşini, avioane, mii şi mii de fabrici, energie nucleară etc... Toate astea adunate la un loc reprezintă principalul factor al distrugerii mediului. Nivelul mării creşte şi tot creşte... Ştiai că multe insuliţe din Maldive au fost şterse deja de pe suprafaţa pământului? Urmează şi teritorii mai mari. Prin vremuri grele asta am vrut să zic, "revolta" naturii asupra noastră.
Da, unii încearcă să protejeze mediul, se axează pe cât posibil pe energii alternative ( eoliană, solară... ), dar fiecare contribuie mai mult sau mai puţin la poluare; nu putem evita asta pentru că nu am putea trăi fără tehnologie în zilele noastre. Bine, de fapt am putea, dar nu cred că se mută nimeni într-o peşteră, în pustietatea unei păduri izolate ca să protejeze complet mediul
Cred că deja e prea târziu pentru a redresa tehnologia pe alt drum. The damage is done... Încălzirea globală deja s-a pus în mişcare, nu o poţi întoarce din drum, poţi doar să amâni mai mult sau mai puţin ceea ce va veni. Dar degeaba vor câţiva oameni dacă restul continue să arunce gunoaie pe jos, să taie copaci degeaba şi să nu îi înlocuiască cu alţii, să polueze apele cu tot felul de substanţe chimice astfel omorând specii de peşti ş.a.m.d. Degeaba, dacă oamenii nu vor să contribuie nu ai ce face. Adică, ce naiba e atât de greu pentru unii să separe plasticul de hârtie şi sticlă? Chiar şi asta ajută, nu e greu de făcut, şi totuşi sunt puţini care o fac.
Tehnologia e în stare să facă şi bine, dar e şi foarte costisitor... într-o lume dominată de bani. De aceea, prevenirea e cheia rezolvării.
Mă rog, chiar nu are rost să ne mai lungim, e un subiect destul de amplu şi încurcat.
M-am plictisit şi eu, cred că mă duc să mă uit la un serial ceva O seară plăcută! Şi dacă vrei, poate continuăm discuţia asta, sau altele, mâine.
Asta s-o crezi tu.Pe acum 2000 de ani debea atingeai 60 de ani si nu te speria ca si pe atunci existau boli. Uite unu care se plange de rasa umana ce nu-ti convine acum? Nu zic ca acum e perfect cu toata masmedia si iluminatii satanici care controleaza lumea dar trebuie sa intelegi ca omul nu a fost perfect niciodata si nici nu va fi.
La inceput...prima oara cand a aparut omul a fost perfect si el si lumea
Despre lumea noastra, o lume in care ne iubim unde exista tot ce ne trebuie pentru viata si multe locuri relaxante, acestea distruse de bani arme egoism...
Si daca toate astea sunt distruse de bani, arme, egoism, inseamna ca lucrurile perfercte dispar. Atunci mai exista o lume perfecta sau nu? Tare mi-ar placea sa fie chiar asa, dar din pacate niciodata nu a fost si nu va fi perfectine pe pamant.
''Atunci mai exista o lume perfecta sau nu?''
Asta se apropie de intrebarea mea,''Intr-o lume perfecta, chiar a fost nevoie sa inventam arme?'' adica o lume perfecta ar trebuie distrusa de arme?
Cred ca nu intelegi intrebarea mea. Pornesti de la premiza ca lumea ar fi perfecta. E nevoie sa iti descriu lumea in care traim ca sa iti dai seama ca premiza este gresita? Ai vrut tu sa spui ceva, dar nu reusesti sa te exprimi corect.