Într-o postare anterioară discutam despre poligonul acela care, oricât şi-ar mări numărul de laturi, nu poate trece de o limită, aceea fiind cercul. Nu numai că nu poate trece dincolo de cerc, dar nici nu poate ajunge la el. Poate doar să tindă către cerc. Şi aşa e cu orice limită din matematică, fie că e vorba de limita unui raport, a unui şir etc. Dar chiar şi în viaţă, în societate vedem peste tot limite. Poate că şi mintea umană are nişte limite în ceea ce priveşte capacitatea de a judeca, de a înţelege realitatea. Ce spuneţi? Kurt Godel a fost una din cele mai strălucite minţi pe care le-a dat omenirea. El a născocit la un moment dat o versiune a argumentului ontologic, iar când a prezentat-o prietenilor, ce credeţi că a spus? Că nici el nu crede propriile lui concluzii. Suntem setaţi să gândim între anumite limite? Au capacităţile noastre intelectuale limite? Limite la care putem doar să tindem, fără a le putea atinge vreodată? Ce credeţi?
Orice animal este limitat prin ADN de frica, inca de la inceputuri cand lupta pentru supravietuire era mult mai crancena.
Intelectul este in continua dezvoltare pe baza experientelor anterioare. Lumea fiind atat de complexa si problemele atat de multe, nimeni, niciodata, nu o sa reuseasca sa aiba o gandire atat de complexa in viata asta scurta incat sa rezolve si sa stie totul.
Ca sa iti raspund pe scurt acum: DA, capacitatile noastre intelectuale AU limite. Cele ale urmasilor nostri peste mii de ani inca vor avea limite. Totul are o viata care se termina la un momentdat, totul are o limita.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Nu ştiu unde îmi stă capul. De la început am avut în minte că răspunsul tău este cel mai bun. Şi acum uite, din greşeală am selectat pe altul.
Răspunde
Daca imi pasa cat de putin de funde si voturi, nu mi-as fi sters fara sa stau prea mult pe ganduri contul la care aveam zeci sau sute de funde pentru raspunsurile date timp de multi ani pe acest site (chiar foarte multi, intr-un fel acesta a fost unul din locurile in care am crescut si la propriu si la figurat). De un singur lucru mi-a parut rau: ca in eventualitatea in care atat eu cat si TPU o sa supravietuim pentru mult timp, nu o sa mai am posibilitatea sa arunc uneori o privire ca sa vad ce preocupari aveam candva si poate sa ma amuz putin (si acum tin minte niste intrebari pe care le puneam pe aici cand aveam vreo 11-12 ani ) si chiar poate sa devin nostalgic pentru cateva clipe.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
