Între cugetările lui Marc Aureliu (Marcus Aurelius) am găsit una la care cred că merită să reflectăm. El spune aşa: "Omul nu ar trebui să se teamă de moarte, dar ar trebui să se teamă să nu înceapă să trăiască niciodată". Cum o înţelegeţi? Cum comentaţi? Dacă nu ştim cum să trăim, timpul oricum se scurge şi viaţa trece pe lângă noi. Şi s-ar putea să ne trezim la bătrâneţe că ne întrebăm: "Oare chiar am trăit?"; "Ce am făcut în viaţă?". Sau: "Am trăit mai mult natural sau mai mult artificial?"; "Mai mult real sau mai mult virtual?". De fapt, nici nu ştiu dacă mai suntem capabili acum să distingem între natural şi artificial. Cele două noţiuni au ajuns greu de deosebit una de cealaltă. Nu avem nicio problemă în a deosebi, de exemplu, un râu de un canal. Râul este viu, el are un drum al lui, în acord cu propria-i natură; curge într-un anume sens. Canalul e...canal. E mort. Aici lucrurile sunt clare. Este însă mai greu să spunem cum ar fi o viaţă trăită în acord cu natura noastră; cum ar trebui să arate? Aşa cum râul are o natură a lui, trebuie să existe şi pentru noi oamenii o natură a noastră. Care este aceea? Dacă o ştim, trăim în acord cu ea? Ce înseamnă pentru noi "natural"? Nu este foarte uşor de spus, dar ar fi bine dacă am putea spune. Nimănui nu i-ar conveni să ştie că trăieşte o viaţă siluită, stâlcită sau deviată de la natural.
Nu vreau să mă întind mult cu reflecţiile mele. Aş dori să ştiu şi comentariile voastre. Precizez că nu am o doctrină bine conturată; nu sunt în posesia vreunei reţete. Dar împreună cu voi şi pornind de la cugetarea expusă mai sus, poate reuşim să dăm o direcţie mai bună vieţilor noastre.
Şi nu uitaţi să zâmbiţi 
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Super dragut! Recomand sa se zambeasca pana va cad falcile si pana nu mai aveti dinti
Răspunde
1. Ar trebui ca omul sa se teama de viata pe care nu si-o traieste pentru ca moartea poate deveni cumva permanentizarea modului de viata pe care l-am avut. Asta o zic in ipoteza ca dupa moarte exista un dincolo si ca acolo vom continua o viata conforma felului in care am inteles lumea pana in clipa mortii inclusiv. Adica daca traim in plictiseala de aici, vom ramane in amorteala si in plictiseala, daca de aici avem o viata launtrica bogata, va fi si dincolo la fel. In fond a trai viata cred ca asta inseamna, mai mult decat multe relatii cu oamenii, mai mult decat a manca si a bea, inseamna a fi fericit, inseamna a avea bucurie launtrica. Si faptul ca exista un context exterior care poate spori bucuria launtrica e ok.
2. Natural inseamna conform firii. Adica e firesc cand ti-e foame sa mananci, cand ti-e sete sa bei, cand ti-e frig sa te imbraci. Ne-natural e sa mananci chestii doar de pofta, sa bei de pofta doar, sa te imbraci doar cum e moda si sa ingheti. Dp meu dv asta e nenatural. Si lista e super lunga in ceea ce priveste astea. Dar m-as rezuma la atat.
Ok. A reapărut. Tocmai ziceam că îmi place cum ai scris.
Ai atins aspecte interesante. Aceea cu "ipoteza" o lăsăm la o parte deocamdată. Ştii cum e, între "ipoteză" şi "ceva sigur" este o diferenţă. Cert este însă că o viaţă trăită în promiscuitate nu este bună, oricum ai lua-o. Nu este bine nici să fim veşnic ahtiaţi după bani, maşini, funcţii, putere, faimă...să fim în continuu nemulţumiţi şi în conflict cu alţii, să jucăm încontinuu teatru sau să călcăm pe cadavre doar ca să reuşim noi etc., în timp ce lăsăm în umbră lucruri care au cu adevărat valoare.
Felul cum definim "naturalul" este discutabil. Tu ai spus "conform firii". Într-un fel, este aşa. Dar ar trebui făcute nişte completări. Pentru unii, firea poate că înseamnă agresivitate, violenţă. Ce ar trebui să facă? Să acţioneze în acord cu firea? Evident, nu. Dar sunt şi destui oameni cu o fire liniştită, înclinată spre iubirea faţă de oameni, spre unitate şi colaborarea cu cei din jur. Sunt firi şi firi.
Dar să nu ne depărtăm de ideea centrală a acestui topic, care aşteaptă un răspuns la întrebarea "Cum să trăim?". În acord cu natura? Dacă da, ce ar presupune aceasta? Dacă nu, atunci cum?
Depinde ce intelegi prin in acord cu natura. Daca intelegi legea junglei, atunci nu asa, clar, nu asa. Daca intelegi un firesc al lucrurilor pe care omul il pierde prin mediul artificial in care traieste, si pe care il poate invata de la natura, atunci da. E foarte nuanțată chestia asta. Nu cred ca a trai natural inseamna neaparat a trai in munti cu o bucata de pământ pe care sa o cultivam noi, din care sa ne intretinem. Cred ca a trai natural inseamna a trai conform unei bune oranduiri sa zic asa. Adica noaptea e pentru somn, dau un exemplu. Sau. Mancam ca sa traim, nu traim ca sa mancam. Atata vreme cat ceea ce facem si ceea ce avem se subordoneaza vieții si nu invers, cred ca asta e firesc. Si cand zic vieții zic vietii mele si a celorlalti in egala masura. Adică nu calc oamenii pe capete, nu agresez pe nimeni pentru orgoliul meu ranit. Pana la urma eu as zice ca a trai natural inseamna a avea bunul simt. Ca daca ai bun simt esti in acord cu natura si cu binele si poti usor sa ai o relatie armonioasa si cu oamenii si o raportare corecta la lucruri si la sine.
Omul să mai aibă și distracție, sex, nu doar să stea în cărți, în articole și pe TPU, sabin.
Poate ca citatul se refera si la tendinte pe care, de regula, omul nu le constientizeaza la el insusi. Insa uneori apar anumite situatii in societate, cand lucrurile devin mai evidente, probabil atunci cand frica "de a nu incepe a trai niciodata" e mai mare decat frica de moarte.
De exemplu, in timpul comunismului, frica de moarte a unora probabil a fost mai slaba si atunci s-au jertfit, pentru ca altii sa inceapa sa traiasca.
Acum, in pandemie, din nou sunt unii care se tem de limitarea libertatilor, mai mult decat de boala sau moartea cauzate de virus.
Mai mereu omul are impresia ca viata lui nu e aici, nu e asta, pe care o are, ca trebuie sa faca ceva pentru ca viata lui sa inceapa. Probabil este din cauza separarii de divinitate.
Viaţa trece pe lângă tine - înţeleg că te uiţi în urmă şi îţi dai seama că nu ai făcut lucrurile care trebuiau făcute la vremea lor. Nu ai dat bacul când trebuia, sau când era vremea să mergi la facultate ai tot amânat până când nu a mai fost posibil (din diverse motive) sau n-ai luat-o pe Sonia, care era fată bună şi care te iubea şi ai luat-o în schimb pe Doina, cu care nu prea te înţelegi...lucruri de astea.
Poate fi interpretat şi aşa cum ai spus tu. Bine observat. Mare om a fost acest Marc Aureliu - şi împărat, şi filosof, şi comandant de oşti şi stoic şi de toate.
În viaţă, cred că e bine să nu ne declarăm niciodată învinşi. Orişicâte eşecuri am avea, întotdeauna să căutăm o cale de rezolvare, de ieşire din "criză". Să dăm un nou început vieţii, ca să zic aşa.
De acord. Sa gasim mereu calea de iesire din probleme, sa depasim obstacolele, sa nu pierdem toata viata prinsi in anumtie capcane. Asemenea conducatori am avea nevoie in zilele noastre, ca sa dea o orientare umanitatii. E bine ca au existat, dar din pacate cartile raman carti si fara exemple vii civilizatia se cam duce de rapa.
Mie mi-au zis unii ca trece pe langa mine ca nu am chef de sporturi extreme. De chestii extreme in general...
Nu trece oare pe langa toti? Daca ai dat bacul la timpul potrivit, mai tarziu sau niciodata nu este fix la fel dpdv al vietii in sine?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
