Pentru că risca să arunce Franța într-un nou război religios și să provoace o nouă noapte a sfântului Bartolomeu.
El fiind hughenot, Liga Catolică, condusă de ducele de Guise ar fi asmuțit împotriva lui armata și toată burghezia catolică.
Atunci ca si astazi, aceiasi poveste, acelasi rahat nu merita sa iti bati capu cu tilharii eu nu vad nimic frumos in povestile astea sau vorba vine, stam si cascam gura, uni din noi, la niste tilhari, la niste handicapati, erau aia frumosi cum is eu ileana cosinseaza toti niste handicapati, din toate pctele de vedere, plus tilhari, sclavagea semenei lor, ca aveau ei idei timpite si handicapate.
Se intampla atunci, exact ce se intampla si astazi, ce vezi tu, sau ce vedea istoricu lu papura voda, atit de frumos in ce se intampla la vremea respectiva?
Ca idee, tu vezi ceva frumos astazi, la cei care guverneaza RO sau alte tari?
Cind a fost politica vreodata frumoasa pentru omul de rind? Frumos era pentru acei handicapati, ca erau niste lipitori pentru societate, nu era de ajuns asta, mai ducea lumea si prin razboaie, omorau oameni asa din senin, etc, pentru ca erau foarte "frumosi si destepti "
Ma doare pe mine undeva cine conducea Navara cand ala freca tiparu pe mai stiu unde. Este ca si cum ai spune, Johanis umbla aiurea de cand e presedinte, cine conduce tara pai tara se conduce singura, daca astia ar fi lipsit ce bine ar mai fi fost
Asa si pe atunci, daca regele n-ar fi fost, tara se conducea singura, prin cei care produceau, erau feude, aia isi vedea de treaba lor indiferent ca era careva rege sau nu era.
Cum am spus, regele lua de la fiecare malai, freca menta, exact cum se intampla si acum, cu parlemnatrii si presedintii de tari.
Eu nu vad nimic frumos, tu ce vezi asa de frumos? aaaa ca este zugravit doar gardu, dar inauntrui leopardu, aia da analizeaza situatia in amanunt, trebuie sa vezi efectele la populatie, nu la o caricatura, aia asta erau, niste caricaturi de oamenii, nu asa cum is prezentati, zugraviti, alea is portrete fantastice, sau artistice
sabin89 întreabă: