Copii, instinctiv, invata de la adulti, inclusiv sa le si "imita".
In timp, "se maturizeaza", "nu se mai cuvine" sa le imita pe altii.
Cei care totusi imita, se numesc "actori".
In fapt, la batranete, toti trecem la "a doua copilarie"...
E o problema cu afirmatia lui. Daca nu s-a maturizat, evident, opinia lui este una imatura. Deci?!
Copiii niciodată nu sunt actori. Sunt ei înșiși și nu joacă teatru. Isus luând un copilaș în brațe le spune celor din jur: daca nu veti primi Împărăția lui Dumnezeu că unul din acesti copilași cu nici un chip nu veți intra in ea. Eu am lucrat că educatoare doar 6 luni dar mai sinceri și mai corecți decât copiii nu exista nimeni. Educația din familie și anturajul modifica comportamentul la copii și astfel ajunge omul să își modifice ce a obținut de la Dumnezeu prin naștere.
Totuși, Douglas prost nu era. Ce crezi că a înțeles el prin "toți copiii sunt actori"?
Nu era prost dar nu era creștin. Nu stia cum sunt considetati de Dumnezeu care ne cunoaște încă inainte de a ne naste. Mai sinceri și mai buni, mai iertători decât copiii nu există nimeni. Sau poate a vrut să arate că în mod natural se comporta din instinct cu totul diferit decât atunci când sunt manipulați. La fel și el în realitate poate era diferit fata de cel de pe scena.
Cred că ce încerca el sa spună este ca-i puțin mai greu după o anumită vârsta să te comporți în anumit fel, fără a fi a fi judecat de cercul social si societate, după o anumita vârstă ai retineri pentru a fi "politically correct" si pentru a te integra in societate.
Anumite comportamente si anumite expresii ale fetei iți creează o stare de incomoditate, te face sa te simți jenat si rușinat după o anumită vârsta.
Pletoianu_Alex_1993 întreabă: