Pentru a afla ce este sleep paralysis trebuie să ştim cât de cât ceva despre somn. În timpul somnului trecem prin câteva cicluri ale somnului ce conţin anumite stagii. Sunt 5 stagii, dar voi pune stagiul 3 şi 4 împreună deoarece sunt foarte similare şi nu sunt multe diferenţe între ele. Aşadar, cele 4 stagii sunt: Stagiul 1, 2, 3 şi REM.
În stagiul 1 şi 2 corpul se relaxează încetul cu încetul iar creierul emite unde alpha şi theta. Nu intrăm în multe detalii pentru că nu ne interesează. Totuşi, în aceste stagii încă putem fi foarte uşor treziţi. Poate vi s-a întâmplat să vină cineva să vă trezească după 20+ minute după ce v-aţi pus în pat şi le-aţi spus "nicio problemă, oricum nu dormeam". De fapt, dormeaţi, doar că eraţi într-un somn uşor.
În somnul adânc (deep sleep / Stagiile 3 şi 4) creierul emite unde delta în care suntem aproape inconştienţi. În această stare, sistemul imunitar porneşte şi vindecă corpul. Acesta este şi motivul pentru care dormim mai mult când suntem bolnavi. Ar putea fi şi motivul pentru care cineva e în comă?
În ultimul stagiu, REM (rapid eye movement / mişcarea globilor oculari) activitatea creierul creşte emitând unde similare stării de trezire. Tocmai de aceea această stare se numeşte "stare de somn paradoxal", deoarece noi dormim, dar de fapt suntem la fel de trezi ca atunci când nu dormim. Respiraţia şi bătăile inimii încep să crească de asemenea, dar muşchii legaţi de oase paralizează pentru a nu ne mişca în timpul viselor. Evident, în această stare visăm. Procesul de paralizare a corpului se mai numeşte REM antonia. Procesul în care eşti conştient de REM antonia se numeşte Sleep paralysis.
Un ciclu poate conţine aceste stagii, nu neaparat toate. Când dormim trecem prin aceste cicluri de mai multe ori. Se crede că un ciclu durează între 60-90 minute. Totuşi, depinde de la persoană la persoană, nu este constant. În prima parte a somnului, să spunem primele 2-3 cicluri, deep sleep durează mai mult decât REM. Dacă ne culcăm doar vreo 2-3 ore s-ar putea să nu ne amintim niciun vis. Cu cât timpul trece şi dormim mai mult cu atât durata deep sleep-ului se micşorează şi cea a stării REM creşte. De exemplu, după 6 ore de somn sunt şanse mai mari să ne amintim visele decât peste 1/2 ore. De obicei în ultimul ciclu se trece mai mult prin REM.
Stagiile nu merg de fiecare dată în ordine. De exemplu poţi începe aşa: S1, S2, S3, REM, S3, S2, S2, S3, REM... S2, REM REM S2 REM. În stagiul 2 petrecem 50% din somn şi de aceea un somn de 30 de minute poate fi suficient pentru a îţi reîncărca bateriile.
Lucruri ciudate în Sleep paralysis şi explicaţia lor:
Hallucinaţii vizuale sau auditive
În această stare putem experimenta anumite halucinaţii care probabil sunt create de subconştient, mai ales dacă avem Sleep paralysis spontan. De obicei dacă devii conştient în vis şi reuşeşti să ieşi din realitatea visului, te vei trezi, dar corpul va rămâne paralizat. Cu cât eşti mai speriat cu atât starea se adânceşte şi devine tot mai rea. Cu cât eşti mai entuziasmat de această stare cu atât poţi ieşi mai uşor din ea. Desigur, nu pot garanta că acele halucinaţii sunt doar halucinaţii sau nu, dar aşa este crezut. Pot fi foarte aleatorii, eu de exemplu am fost tras din pat de... nimeni?!
Probleme cu respiraţia
Multă lume are probleme cu respiraţia în Sleep paralysis. Când dormim, respiraţia şi bătăile inimii sunt într-un mod "automat", am putea spune. În momentul în care devii conştient de această paralizie o să încerci să respiri cum faci de obicei când eşti treaz, dar muşchii cu care respirăm sunt paralizaţi şi inabilitatea de ai putea folosi creează această iluzie. Noi de fapt mereu respirăm.
De ce ai induce Sleep paralysis?
Motivul pentru care ai face acest lucru este pentru că eşti sigur de faptul că trupul tău este imobil şi te poţi mişca "astral" fără a-ţi face griji că te mişti fizic, cum se poate întâmpla în meditaţie. Cu toate acestea, totul pare aşa de real încât se pot creea confuzii între fizic şi Sleep paralysis. Am renunţat la câteva încercări de OOBE pentru că am crezut că m-am mişcat fizic. Dacă intri optimist în această stare, experienţa ta va fi plăcută.
Metode:
Având în vedere că această stare este strâns legată de somn, pentru a induce Sleep paralysis trebuie să ne jucăm cu somnul. De asemenea, pentru că această stare apare în REM, trebuie să intrăm în REM conştienţi. Aici sunt câteva metode:
A) Treziţi-vă cu 2 ore înainte decât normal. Normal înseamnă ora la care vă treziţi de obicei, fără nicio alarmă. Staţi treaz 30-60 de minute şi reîntoarceţi-vă la somn
B) Dormiţi între orele 6-9 şi mergeţi în la culcare / o proiecţie astrală după 2-4 ore de la somn. (După ce v-aţi trezit, nu mai staţi în pat, vă ridicaţi)
C) Dormiţi 5-6 ore, treziţi-vă, staţi treaz 30-60 de minute şi reîntoarceţi-vă la somn / meditaţie
D) Eu obişnuiam să mă culc la 1 noaptea, să mă trezesc la 6 dimineaţa şi să induc la 7/7:30.
În fiecare dintre metode veţi putea experimenta:
a) Sentiment de oboseală din cauza trezirii.
b) după 1-2 ore de aşteptare vă puteţi simţi foarte treaz încât nu aţi mai merge înapoi să încercaţi pentru că veţi crede că veţi sta în pat aiurea. De obicei în metoda A se întâmplă asta), dar se poate şi în celelalte B şi C.
Ce să faceţi:
- Când vă reîntoarceţi la somn, puteţi încerca să meditaţi. Eu de obicei mă las adormit până când intru în Sleep paralysis.
- Dacă aveţi vibraţii aşteptaţi să se liniştească înainte să vă separaţi. Dacă după 1-2 minute nu se întâmplă nimic, încercaţi să vă separaţi oricum.
- Aş spune să experimentaţi SP de mai multe ori înainte să încercaţi să vă separaţi pentru a fi obişnuit cu starea. După aceea când aveţi SP, singurul lucru la care trebuie să vă gândiţi este separarea.
- De asemenea, a avea un plan pentru proiecţie este recomandat. Dacă staţi nemişcaţi şi nu ştiţi ce să faceţi se va pierde starea şi vă veţi trezi sau veţi adormi şi veţi avea vise foarte "vii".
Ce să nu faceţi:
- Nu faceţi sport.
- Nu faceţi duş.
- Nu faceţi nimic ce v-ar putea schimba starea fizică pe care o aveţi. Corpul de-abia a fost trezit din somn şi aşa trebuie să rămână.
- Când vă treziţi, nu vă reîntoarceţi la somn. Vă veţi termina ciclul şi veţi fi odihniţi.
Pentru mine OOBEs nu au nicio treabă cu sufletul ci doar cu conştiinţa. Trebuie să pierzi legătura cu această realitate şi să mergi în altele. Nu cred că de fapt ne separăm de fizic când ne proiectăm. Cred că OOBe-urile, visele şi visele lucide sunt toate în conştiinţă. Totuşi, asta nu înseamnă că această conştiinţă este fizică. Conştiinţa e translatorul şi maşina cu care călătorim, motiv pentru care nu am nevoie de corp în OOBes şi nici de acel cordon argintiu. Noi deja suntem şi în astral şi în fizic, doar că suntem mai mult concentraţi pe fizic. Odată ce am pierdut legătura cu el rămânem doar în astral. De fapt termenul de "proiecţie" nu mi se pare corect. Nu te proiectezi în astral, ci te "muţi" în astral, te concentrezi pe astral, te afli. Aceasta este opinia mea.
Ce am scris mai sus am gasit pe internet. Totusi eu sper sa te ajute
Paralizie in somn - esti constienta dar corpul este paralizat.
nu stiu cum se manifesta, dar pot spune ca e interesant, iar din experientele mele pot spune ca poti auzi voci (asta poate din cauza ca in timpul paraliziei simturile celalte se dezvolta) poti vedea unele chesti, si mai ales poti simti.
anonim_4396 întreabă:
DeeaDLove12 întreabă:
AvalohAlyn întreabă: