Mă tot gândesc la singularitatea aia sărmana, ce rău trebuie să se fi simţit ea singură asa, a nimănui, n-o băga nimeni în seamă, n-avea si ea cu cine schimba o vorbă, o idee. Ce e mai rău ca singurătatea? O fi stat asa, chircită, introvertită, o fi apucat-o si pe ea depresia si nu era niciun psiholog pe acolo. Greu. Să aibă pe cineva alături s-o încurajeze. Nimic. Până la urmă si-a făcut ea singură curaj si a zis: asa nu se mai poate. A făcut odata bang! si bum! a răbufnit. Si uite de câte minunăţii a fost capabilă. A umplut spaţiul ăsta cu lumini, stele, planete, asteroizi, toate în continuă miscare si activitate. A mai scos si Pământul ăsta, o bijuterie, cu sol roditor, cu o atmosferă bine dozată, să poată omul respira aer curat. L-a umplut cu flori, măslini, portocali, rodii, nuci de cocos, struguri negri din care să poată face omul un vin puterea ursului si câte si mai câte. Ce ziceţi? Ce destoinică singularitate! I-au trebuit ei miliarde de ani, da' a făcut-o. Să-i fim recunoscători. Dacă nu era ea, cu înţelepciunea ei, unde mai eram noi acum? Nu tu TPU, nu tu poezie, nu tu filosofie. Nu mai făcea nimeni nici ecuaţii diferenţiale, nu mai înfiinţa nimeni vreun partid politic. Ar fi fost peste tot un mare NIMIC.
Ce părere aveţi? A fost bine asa cum s-au derulat lucrurile? Ar fi fost vreo altă variantă mai indicată?

Hai ca nu era chiar atat de singura, era cu siguranta acompaniata de Harap-Alb, Noe, Praslea cel Voinic, fata babei, Isus Cristos, Allah, mere de aur si alte inventii omenesti.

Dacă ar fi fost o alta variantă? dar se știe de peste un secol ca in Orion, Constelația fecioarei, apar noi galaxii; iar pe de altă parte, toate galaxiile se îndreaptă către Marele Atractor — pe undeva in Centaurus. Adică galaxiile intră pe o parte si ies pe alta... dacă se poate zice așa?
Aici sunt studiile: Liniakea, our home supercluster
https://youtu.be/rENyyRwxpHo
Bine ca tu dacă ai chef să ne tot repeți aia cu "nimicul" ce explodează si împraștie 10 la putrezea 66 tone de materie, atunci... n-ai decât.

Daca ar fi sa fim consecventi in acceptarea deplina a unor anumite teorii (doar pentru ca 'asa spune fizica', ca sa citez un mare clasic in viata) de genul celei la care faci referire folosind pe alocuri niste nuante destul de nepotrivite (nici vorba de bum si cu atat mai putin de umplerea vreunui spatiu, dar hai sa zicem ca acestea au fost doar licente poetice), atunci intr-un final tot la un mare NIMIC se va ajunge si notiunile de 'bine' sau 'rau' nu au niciun sens, nici macar de dragul filosofiei pe un oarecare site din universul acesta creat de presupusa ilustra singularitate initiala.

Un umor fin. Si de calitate.

Mai erau si zeii ăia păgâni. Ai uitat de ei

Interesant clipul ăla. Nu prea înţeleg ce ai împotriva teoriei cu nimicul.

Să înţeleg că noţiunile de 'bine' sau 'rău' au totusi un sens?

Teoria cu Marele Atractor este veche, adică eu am citit-o prima data prin ‘90-91 dar cartea (cred ca era "întrebările științei" ) ere foarte veche (din anii ‘60-‘70): acolo universul ar fi explicat ca seamănă cu un balon ce are niște găuri foarte mici in el, dacă pompezi aer in el pe o gaura se umfla cu toate ca pe cealaltă gaura va începe sa iasă aer.
In univers, constelația oreonului (piramidele sunt așezate in aceasta poziție) este bizara deoarece in zona nu încetează sa apară noi galaxii. In carte mai se vorbește si de Micul Atractor care este o alta direcție in care se îndreaptă galaxiile (o altă "găurica" ). Mie îmi place aceasta teorie deoarece are logica: ce rost ar avea ca galaxiile sa se alinieze pe o direcție dacă nu ar exista un "curent de aspiratie"?
Deși aceasta teorie nu se învață prin facultăți, uite ca exact hawaienii, care au un tescop (la a cărui acces nu poate fi îngrădit de americanii) încă merg pe "linia teorie" si a evidențelor. Big bang bomf, sau teoria imprastierii, eu chiar nu văd sa aibă ceva in comun cu ceea ce se intâmplă.
Tot in acea carte, sau in reviste de "știința si tehnica" se explica precum ca galaxia noastră si Andromeda nu va intra niciodată in coliziune deoarece Andromeda nu este o galaxie cu brațe in spirală ci omogenă si aceste galaxii omogene nu interacționează (ca si cum ar avea un scut magnetic: la o anumită apropiere "maxima" urmează, curios, o miscare de respingere)... totuși, nu se încetează sa se susțină aceasta coliziune, chiar se fac simulări peste simulări ce sunt prezentate sa fascineze populația. Evident, in aceste cazuri, teoriile lui Einstein despre gravitatie, cam trebuie aruncate la gunoi.

Au sensul pe care li-l dam noi.

Prea devreme sa vorbim de ei acum

Esti dispus pentru puţină dezbatere? Plecăm de la ce ai spus, că sensurile pentru noţiunile de bine si rău sunt cele pe care le dăm noi. Care noi? 1. Noi doi? Eu si cu tine? 2. Noi ca indivizi? Adică fiecare individ dă sensul după propria lui pricepere si înţelepciune? Ar iesi un haos. Câţi indivizi atâtea sensuri? 3. Noi ca si colectiv, ca societate. Bine, dar si societăţi sunt multe. Au fost si vor mai fi. Raportăm binele si răul la ce spun societăţile? Nazistii credeau că e bine să se lichideze cu evreii si cu ţiganii. Evreii si ţiganii considerau asta ca "rău". Pentru ei bine era să fie lichidaţi nazistii. Comunistii considerau bine instaurarea comunismului (Avanti o popolo alla riscossa...). Pe de altă parte, mase mari de oameni au strigat Jos comunismul! Pentru Revoluţia Franceză era bine să dispară monarhia. Pentru monarhie bine era să fie sugrumată Revoluţia. Pentru unii bine e să stăm cu familia tradiţională. Pentru alţii bine e în diversitate. Pentru unii dictatura, pentru alţii democraţia. Un clasic în viaţă, care susţine relativismul, merge până acolo că interpretează astfel ce se întâmplă într-o grădină de zarzavat: Pentru noi gândacii sunt răi că distrug recolta. Pentru gândaci noi suntem răi că nu-i lăsăm în pace să mănânce. Ba mai zicea că la un viol e rău pentru femeie dar e bine pentru bărbat. Deci, să încerc să-mi adun gândurile. Cum rămâne cu aceste noţiuni - bine, rău? Cine le dă sensul? Noi? Care noi? Că după cum se vede nu prea se poate pune mare bază pe acest 'noi'. Există undeva în spaţiul cosmic vreun loc unde aceste noţiuni îsi au sediul, unde ele sunt stabile si ne tulburate de nimeni? Nu stiu, doar întreb.
Ia-o ca pe o simplă dezbatere. Si bineînţeles dacă ai timp si chef să răspunzi.

In mare parte ai punctat ce era important, asa ca nu ar mai fi prea multe de spus. Da, in mod evident notiunile de 'bine' si 'rau' sunt cat se poate de subiective. Mai mult, ceva poate fi si bun si rau in acelasi timp, depinde din ce unghi il privesti si pot aparea dificultati in a stabili in ce parte ar inclina balanta, daca ti-ai propune sa cuantifici toate aspectele relevante din punctul propriu de vedere.

P.S. Pentru gandaci noi nu suntem nici rai, nici buni, ei nu ar fi in stare sa faca astfel de clasificari.

Da, ar fi fost, una nemuritoare. De ce acea "singularitate" a facut ca totul sa nu ramana vesnic ci tot ce se produce este, intr-un final, distrus?

Daca ne-a facut pe noi, de ce nu a facut planetele din jurul nostru locuibile(adica cu o forta gravitationala asemanatoare daca nu identeca), astfel, cand Pamantul si Marte nu vor mai putea fi locuibile, sa ne mutam pe urmatoare.
Si chiar daca reusim cumva sa ne mutam in spatiu(sa nu mai avem nevoie de o planeta pe care sa stam ci mai degraba de o planeta pentru resurse prime, tot vine o alta galaxie intr-a noastra. Parca "singularitatea" ne vrea morti, nu?
De ce a vrut ea ca totul sa nu dureze vesnic, ci tot ce se formeaza sa fie distrus la un moment dat? Unde este frumusetea in asta?

Daca te uiti asa, ditr-o perspectiva pe termen ce tinde la infinit, parca totul moare dupa ce se naste, de ce?

Nu a fost chiar asa, suna a un basm, nu asa se explica stiintific ceea ce am descoperit noi pana in prezent, plus ca inca nu stim ce a fost inainte de big bang sunt doar ipoteze, de la big bang pana in prezent a fost o evolutie de 13, 8 miliarde de ani, sansa ca totul sa se fi petrecut din prima astfel era extrem de mica, cred ca erau mai multe universuri si noi suntem intr-un univers care a avut norocul sa evolueze astfel, vorbim de un lant de noroc cauza -efect