Mai vin cu o întrebare personală și o dilemă, eu știu oarecum răspunsul și unele răspunsuri, dar vreau să văd cum se vede situația din exterior.

Să zicem că la locul de muncă ai o doamnă, femeie de serviciu care la prima vedere pare că are ea un chip mai dur și mna, așa e ea, dar apoi o auzi râzând cu alții și vorbind o groază, cu tine nu. De la începutul jobului ai cam simțit acel "meh". Dar ai pus-o pe seama "așa e omul" cu ăsta defilăm.
În psihologie aceste feelinguri se numesc neuroni oglindă, adică simți când cineva te place, când cineva nu. Oricât ai încerca să ascuzi sau să te minți ori pe tine, ori pe altul.

Voi ce credeți? Să fie "așa" felul doamnei de serviciu sau doamna chiar nu o suportă să zicem pe persoana care simte asta? Oare persoana care simte asta poate fi paranoică? Adică să fie totul doar în capul ei?

Apoi ar mai fi o altă problemă.
Persoana în cauză, simte că nu se înțelege cu doamna de serviciu sau pur și simplu că nu o agreează, dar oricâte idioțenii ar face la locul de muncă, persoana se simte fain și bine mereu lângă șefa ei. Astfel, persoana simte furie lângă doamna de serviciu, dar calmitate lângă șefă, în condițiile în care persoana are o teamă față de șefi și autorități sau pur și simplu nu le suportă. Dar de data asta, pentru prima dată, ea se simte bine în preajma șefei. Par două entități opuse, doamna de serviciu și șefa.
Credeți că aceste două personaje sunt așa, una mai rea și alta mai bună prin prisma funcție lor sau pur și simplu transmit doar ceea ce sunt ca și temperament, personalitate?
Explic imediat și ce vreau să spun prin "prisma funcție lor".

Se spune că oamenii care au autoritatea, uneori tind să fie mai liniștiți, mai buni, mai calzi, evident nu toți și nu cu toată lumea, pe când alții care nu au autoritatea, tind să fie mai recalcitranți, mai autoritari, mai agresivi. Explic că persoana care simte tot, este evident o persoană care nu are autoritate foarte mare la job și de aici, ideea că femeie de serviciu, ar putea să-și exercite autoritatea asupra ei sau cum spunea Freud să-și "verse" furia pe ăla mai slab. Că sigur nu o să-și permită cu șefa sau cu veteranii angajați.

Întrebarea de fapt ar fi, este ea, doamna de serviciu, o persoană mai agresivă sau funcția a făcut-o așa și își varsă nervii de fapt pe ăia mai slabi? Cam aceeași întrebare ar fi și în cazul șefei.

Sper că mi-ați înțeles dilemele.

Femeia de serviciu are experienta de viata si dezagreaza pe ceea care se "linguseste" langa sefa.

Nu se lingușește lângă șefă. Nici nu ar avea de ce. E pură calmitate șefa aia.
Și și chiar dacă ar fi adevărul, faza e că persoana se lingușește și pe lângă femeia de serviciu, că așa îi e felul de a fi amabilă, dar cu tipa aia nu poate. Pur și simplu. Însă e aiurea să ajungi să te vezi cu un om la locul de muncă și să mergi cu capul în pământ sau să treci pe lângă, nu crezi?
Oricum persoana mai are câteva luni și pleacă din firmă și sincer o doare fix undeva de toți și toate. Dar ar fi păcat să se ia cineva de ea când știe că nu a greșit cu absolut nimic. Sau să o trateze cu dosul.
Ideea este că poți face față și accepta că o persoană "așa e ea" dar când vede că totuși altora le zâmbește și ei nu, cum ar fi asta? Nu e cam dureros?
Ahhh, deja mă enervezi și dumneata.

Oamenii simpli trebuie uneori puși la respect. Acea femeie acționează instinctiv, știe ca poate domina un om mai slab dar poate fii ușor pusa la punct amintindu i cine este și ce funcție are. Cealaltă este educata, este superioara cumva și știe sa se comporte atât cu omul timid cât și cu o persoana puternica.

Eu n-am chiar înțeles... că sunt mai lent nițel și acolo sunt prea multe cuvinte pentru mine. Neuronul meu a ricoșat din oglinda retrovizoare și și-a spart capul.
Acu' dacă îmi dați notă mică o să vin la toamnă la corigență.

Doamna de serviciu, așa e ea nervoasă și supărată pe viață că are mult de muncă, leafa mică, rate multe și bețivu' ăla de bărbat-so mai și risipește banii la păcănele, după ce că mai mereu îl adună din scara blocului, că adoarme ca porcu' pe trepți.
Așa că își varsă și ea nervii pe cine poate și pe cine apucă. Că doar n-o să-i îmbrățișeze pe toți de fericire.

Domnule Hamurabi, ai devenit cam periculos de hilar.
Trebuie să am grijă la dumneata, să nu care cumva să citesc ceva scris de Măria Ta, când șez și eu cu burta-n sus, în pat, că ș-așa săracul e pe ducă. )
Dacă mă apuc să râd compulsiv, cum râd eu de obicei, se duce naibi patul ăsta. Clar trebuie să slăbesc, clar trebuie să-mi schimb și patul, că e pe moarte săracul, dar clar și trebuie să citesc doar în locuri cât mai safe, cele scrise de dumneata, dacă râd la ceva scris de dumneata și cel mai safe loc devine periculos.

Acum nu știu dacă amuzamentul tău este un noroc sau un blestem. Nu știu dacă ai fost înzestrat cu acest umor ca să ne salvezi sau să ne ucizi, mister Hamurabi. Dar e clar că e talentul tău cel mai de preț. Fructifică-l cu o carte, sfatul meu.

Nu, lasă cartea. Apucă-te de vlogging ) Ai avea fani. Ș-așa lumea e înebunită după umor, însă observ că oricum dumneata ești la un alt nivel de amuzament, mai educat, de obicei eu asociez amuzamentul și oamenii funny cu multă caterincă și chiar o doză de incultură.
Nu mă judeca, dar așa catalogam eu amuzamentul ăsta și oamenii din gașca veselă. Dar nu știu cum de se face că doar dumneata ai un simț aparte al umorului. Și faza e că, nu sunt fană umor, dar dumneata ai un umor aparte, sinistru de plăcut chiar și pentru un om ca mine.

Nu.

Vibe-ul face diferența. Glumește și rade cu cine se simțea ea pe aceași lungime de unda. Două persoane incompatibile, total paralele că fire, atitudine, caracter și pasiuni, nu prea au ce își spune uneia alteia.

Nu neapărat. La liceu am întâlnit o femeie de serviciu empatică, veselă, calmă și care emana căldură maternă, în sensul în care dacă aveai o problemă se dădea peste cap să te ajute. Adesea ne lua apărarea când făceam o nefăcută pe principiu, „sunt copii", sunt tineri și necopți.

De altfel eu obișnuiam să duc flori femeilor de serviciu, de 8 martie, atât în generală cât și în liceu, tocmai din considerentul că sunt adesea neglijate, uitate, și că merită și ele puțină atenție.

Sau când lipsea fata de care îmi plăcea și căreia în ziua respectivă îi luasem flori. Ghici unde ajungeau? Exact- la femeile de serviciu

Revenind la postare, problema este la doamna în cauză și la modul în care înțelege să-și gestioneze emoțiile. Și nu e în regulă cum procedează

Miss Fox, ai dreptate.
Dar azi pentru prima dată doamna de serviciu i-o zâmbit și persoanei aceleia de care aminteam aici, începătoarea.
Pentru prima dată, cred.

Ok! Nu întâmplător ți-ai ales acest nume, mister Gentleman.
Clar doar un Gentleman, ar oferi o floare unei doamnei de serviciu. Asta da educație. Și eu țin la educație.
Sper să mai văd și la elevii mei. Dar bine zic, sper. ) Voi rămâne doar cu "sper". )

P.S. Doamna de serviciu i-a zâmbit pentru prima dată azi, începătoarei, din poveste evident scurt, după ce certase începătoarea că cine a deschis ușa, dar în final a zâmbit și a zis că o închide ea.
Dacă ăsta nu e un succes al începătoarei, nu știu ce mai e. Și dacă era doar de fațadă, sincer, începătoarea cunoscută de mine, îl va lua ca pe o mare cucerire, acel zâmbet. Acum știe care-i e menirea în viață, să obțină zâmbete umane.

Ignor-o daca te ignora.

Nu am spus că povestea este a mea.
Nu am spus că eu sunt personajul principal din poveste, nici că doamna de serviciu, ar fi colega mea.

Tu ai auzit de narațiunea la persoana a III - a?
Unde naratorul nu este și personaj.

Deci cum de ai dedus tu măi Blackanne că aș fi eu personajul din poveste? Deci chiar m-ai făcut curioasă acum. Cum?

Adevărul e că da, povestea era a mea. )

P. S. Eu nu pot fi ca voi, oamenii ceilalți, care nu vă pasă de păreri și puteți ignora ce doriți voi. Eu sunt însetată de validări, dar și de iubiri, de cuceriri, de prietenii, de respect chiar și de ce nu, de umani și umanitate.
Evident că am și reversul, atunci când nu primesc tot ce ți-am înșirat mai sus, iese demonul și vrea să facă rău, uneori chiar plin de dorințe de răzbunare.