Nihilismul poate fi considerat boala psihica?

Nu mutati intrebarea.

Medicul iese transpirat din sala de operatii. Se intalneste cu un alt medic care il intreaba ce s-a intamplat. La care acesta raspunde: - Am avut o operatie foarte grea. Pacientul, un politist, nu prezenta activitate cerebrala. I-am deschis calota craniana si nu imi venea sa cred ochilor. Era gol. Doar un fir de ata. Timp de 4 ore m-am gandit daca sa tai ata sau nu. Pana la urma am taiat-o. Si ce crezi ca s-a intamplat? - Ce s-a intamplat? - I-au cazut urechile.

Ideea era ca degeaba sustine omul niste concluzii corecte daca gandirea lui este complet ilogica.

Noua ni se par anormale vedeniile religiosilor si stim ca e vorba de schizofrenie. Sunt conceptii religioase.

Pai credinciosii obisnuiti nu au vedenii, ei se iau dupa ce le-au zis parintii si ce le zice popa. Sunt creduli, nu nebuni.

Nilsson uita ca iisus a spus ca cei iubesc viata asta nu vor avea parte de viata viitoare, in fapt primi crestini -gnostici nu puneau pret pe viata asta si pe suflet in fapt si dogma lui iisus e tot la fel

Https://ro.wikipedia.org/wiki/Argumentul_revela%C8%9Biilor_inconsistente



Argumentul din revelații inconsistente, cunoscut și ca problema evitării iadului greșit, este un argument împotriva existenței lui Dumnezeu care afirmă că e puțin probabil ca Dumnezeu să existe, deoarece mulți teologi și adepti ai credinței au produs revelații contradictorii, ce se exclud reciproc. Argumentul afirmă că din moment ce o persoană ce nu a avut revelația trebuie să o accepte sau să o respingă doar pe baza autorității celui care o propune și din moment ce nu există nicio cale pentru un simplu muritor de a decide între pretențiile contradictorii prin investigarea lor, e mai prudentă adoptarea unei poziții rezervate.

Este de asemenea susținut că e dificil de acceptat existența oricărui Dumnezeu fără o revelație personală. Majoritatea argumentelor pentru existența lui Dumnezeu nu aparțin vreunei religii particulare și pot fi aplicate multora dintre ele cu o valabilitate aproape egală. Acceptarea unei anumite religii presupune respingerea celorlalte și datorită confruntării cu atâtea credințe contradictorii în absența unei revelații personale, e dificil a hotărî care dintre ele este corectă. Aceeași problemă a confuziei apare în cazul oricărei persoane căreia cel care crede îi împărtășește revelația personală.



Exemple particulare[modificare | modificare sursă]
Creștinii cred că Iisus este mântuitorul lumii si fiul lui Dumnezeu; evreii și musulmanii nu cred. În mod similar, musulmanii cred în originea divină a Coranului, în timp ce evreii și creștinii nu cred. Există multe exemple ale unor astfel de viziuni contradictorii, schismele ideologice manifestându-se chiar și în cadrul aceleiași religii. Creștinismul, de exemplu, are multe ramuri, nu toate compatibile între ele. Hinduismul, cu multiplele sale zeități văzute ca manifestări ale unui singur zeu suprem, e mai deschis către posibilitatea ca alte religii să fie „adevărate" pentru cei care le urmează, dar pe același principiu se impune respingerea exclusivității cerută de către fiecare din religiile avraamice.

În plus, evenimente care confirmă credința, de tipul viziunilor si miracolelor, sunt semnalate cu regularitate în toate religiile. O zeitate unică asociată cu o anumită credință sau sectă ar fi trebuit fie să-i determine pe adepții altor credințe să aibă experiențe miraculoase sau viziuni prin care să continue să respingă „adevărata" credință, fie să permită altor agenți să creeze respectivele efecte.

Problema nu apare în unele modele teologice. în deism se crede că există un Dumnezeu, dar se presupune că nu există miracole sau revelații divine, astfel de fenomene fiind considerate ca având explicații naturale. În unele forme de panteism (unde Dumnezeu este universul) sau în pandeism (unde dumnezeu a devenit universul), aparația multor revelații divine inconsistente sau miracole ar putea rezulta în mod neintenționat din însăși natura divină a universului.[necesită citare]

Descriere matematică[modificare | modificare sursă]
Dacă ar fi să presupunem că:

Existența „unui" zeu este o certitudine,
Există un număr (n) de interpretări distincte, mutual exclusive ale acelui zeu în care cineva ar putea crede,
Nu există niciun mod în care se poate realiza care, dacă măcar una dintre acestea, este adevărată a priori
atunci echiprobabilitatea de a fi ales practicarea religiei corecte (datorită felului în care am fost crescuți sau făcând Pariul lui Pascal) este 1⁄n. Prin urmare, în cazul în care există mai mult de două credințe distincte, probabilitatea ca o persoană care ar alege să creadă în oricare din ele să o fi ales pe cea corectă ar fi mai puțin de jumătate (50% sau 1⁄2).

Întrucât există sute de religii, unele având mii de secte, cu interpretări contradictorii, probabilitatea ca religia unei anumite persoane să fie adevărată (în timp ce toate celelalte sunt false) este foarte mica.

Apariții[modificare | modificare sursă]
Argumentul apare, printre altele, în Dicționarul Filozofic al lui Voltaire. Se regăsește și în afirmația lui Denis Diderot, conform căreia indiferent ce dovezi sunt oferite pentru existența lui Dumnezeu în creștinism, „un imam poate raționa în același mod".[1]

"Ce sens are viata pentru tine?"
Sa fii fericit si sa te bucuri de ce ai, pentru asta ne-a creat Dumnezeu, nu pentru ca avea nevoie de niste sclavi.
Iar fericirea nu poate fi atinsa decat traind o viata curata.

Https://www.youtube.com/watch?v=ez1rWBPznEc
Rick and Morty - Finding Meaning in Life

Ce vrajeala. Producatorii, daca era asa inteligenti, stiau ca iubirea e cauzata de anumite substante care au un anumit scop; de exemplu iubirea pasionala are ca scop reproducerea, iubirea pentru urmasi are ca scop protejarea materialului genetic propriu. Te simti bine in preajma lor ca sa continui sa ramai in preajma lor pentru a-i proteja.

Nu poti trai chiar asa, ce rost are sa mai te trezești dimineața?

Am doi pufulici care n-o sa mai mearga la plimbare si scaldat daca mor eu. Care o sa fie inchisi sau legati, si mancare o sa primeasca doar granule si resturi, daca nu uita lumea de ei. De joaca nici nu mai vorbesc, lipsa.

Deci vezi ai un motiv, i iubesti, simti empatie fata de ei

Raspunsul asta mi-a placut
acum 4 ore | AdrianLeverkun a răspuns:
Identifici o problema reala. Viata nu are sens, vine din neant si se indreapta spre neant. Este absurda. Albert Camus in Mitului lui Sisif ofera ca raspuns "pasiunea absurdului". Pe scurt, Sisif este eroul antic damnat sa urce o piatra pe un munte; de fiecare data cand piatra ajungea in varf, ea cobora iarasi la baza muntelui, Sisif trebuind sa urce piatra la nesfarsit in varf. Se observa ca supliciul lui este lipsa de sens a muncii sale. Camus concluzioneaza ca asa este si viata, fara sens si (uneori) chinuitoare. Apoi se intreaba ce il face pe Sisif sa nu se sinucida? Raspunsul este o pasiune si o bucurie absurda si pentru traiul sau. Putin masochista s-ar putea spune. E ca pasiunea pentru un sport la care pierzi mere; nu te gandesti la rezultat, pur si simplu te bucura actul in sine. Evident, Albert Camus foloseste un exemplu extrem si sumbru, ca si colegii sai existentialisti, dar mi se pare relevant. Acum voi incerca sa fiu punctual:
1. "Ce obligatie are omul sa faca ceva util societatii daca nu va primi nici o satisface sau doar una trecatoare?" - Nu o sa vin cu texte din Rousseau si sa spun ca oamenii formand societatea s-au angajat implicit prin contractul social sa asigure un progres constant. Nu vad nicio motivatie in asta. Daca esti fascinat de minunata calatorie a umanitatii care s-a ridicat din primate si mereu s-a dezvoltat, atunci ajungi sa o iubesti si sa te simti bucuros stiind ca poti aduce si tu un mic aport la o asemnea dezvoltare. E cum ai zis tu, "o satisfacie temporara", dar e singura de care avem parte. Nu trebuie sa te intrebi cine va aprecia ce ai facut tu (nu trebuie sa te raportezi la altii), fiind suficient ca tu sa te simti bine stiind ca ai facut-o. De pilda, ai copii nu te gandesti la ce satisfatie iti vor aduce sau cum o sa "cinsteasca" mai tarziu, tu doar faci tot ce poti pentru ei, fara sa speri la o recompensa. Gandeste-te la viata in mod hedonist ca la un act sexual. Nu il faci cu un scop, dar tuturor ne place.
2. "Ce rost are sa te bucuri de viata daca nu vei mai fi ca sa o traiesti?" De ce m-as intreba ce rost are bucuria mea? Daca te bucuri de ceva, te simti bine si atat. Imi place sa privesc un tablou sau sa asculta opera nu pentru ca are vreun sens, ci pentru ca imi da satisfacie.
3. "Ce rost are fii moral? Dupa ateii, noi am fi doar niste animale rezultate dintr-o evolutie random venita din praf stelar si un fulger care a lovit apa" De ce sa fii moral? Daca tu te simti reprezentat de un anume cod de etica, il adopti fara iti pui problema sensului sau (sensul lui e ca tu te regasesti in el). In schimb, acela care adopta un cod etic doar pentru a face pe plac unei idei religioasa, mi se pare un om trist si cu grave probleme. E la fel ca eronata idee de a face acte caritabile pentru ca "te vede dumnezeu". Caritatea nu se face pentru recompense!
Fulgerul care a lovit apa......Nu cred ca e nevoie de vreo explicatie pentru o asemenea absurditate si nu incerca sa generalizezi, daca un ateu subevoluat si grobian, care face un scop in viata din promovarea ateismului, crede asa ceva, nu inseamna ca toti o cred. Uite o curiozitate: ideea e veche si vine din ocultismul alchimiei. Alchimistii astia (mai aproape de vrajitori decat de oameni de stiinta) asta credeau si au facut si numeroase incercari. Probabil iti aduci aminte si de donctorul Frankenstein care tot printr-un fulger isi aduce la viata creatura. Mai multe nu iti pot spune despre acest subiect, dar vei auzi si absurditati mai mare de la alchimisti. Sa il intrebi pe "nenea savant" daca mai vorbesti cu el si cum se obtine aur din fier, ca m-ar scoate din multe probleme
In incheiere, amintesc ca putini pot sa isi asumne ca viata nu are un sens obiectiv (determinat din afara de religii sau filosofii) si de asta simt nevoia sa inventeze iluzii care sa le justifice viata.