Cred că ar trebui să-ţi faci un examen de conştiinţă, să stai de vorbă serios cu eul tău, să vezi dacă nu cumva a luat-o pe arătură; şi dacă se impun nişte schimbări, să le faci urgent. Examenul ăsta îţi va spune ce e bine şi ce nu e bine. Îţi va spune şi de ce e bine ceea ce e bine, dar şi de ce nu e bine ceea ce nu e bine.
Nihilismul duce la pierzanie intr-un final iti pierzi tot si nu simti nimic. nu stiu de ce ar vrea cineva asta dar nu suna bine deloc mai bine gasesti altceva de care sa te bucuri. panzele sus si da-i inainte ca viata e frumoasa! unde e uratenie fa tu frumos sa fie bine! binele invinge intotdeauna
Pai daca esti genetic om, nu ai nevoie de sistem moral, stii ca totul este okey daca nu faci rau altora.
Daca nu esti om, degeaba ai sistem moral ca oricum nu o sa-l respecti.
Nihilismul e cea mai ineficientă doctrină filosofică. Drept dovadă, nu există nihiliști care să fi rămas în memoria colectivă. Nici măcar Camus, Sartre sau Nietzsche nu erau nihiliști. Poate Tolstoi pe patul de moarte.
Un nihilist e devorat repede de tot ce înseamnă sistem de valori indiferent de cât de primitiv sau evoluat este el.
Eu nu sunt nihilist, sunt individualist etic. Adica nu urmez un cod moral colectiv. Ca-n Filosofia libertatii de Rudolf Steiner, dar fara bagajul lui de ocultism. Cea mai apropiata de asta este etica virtutii, a lui Aristotel, bine nici de la el un preiau gargara despre fericire. Etica virtutii iti spune cum trebuie educate virtutile, dar in situatii concrete nu-ti spune ce ai de facut.
La ce e buna filozofia daca nu iti spune ce ai de facut e pierdere de timp gandesti mult si prost pierzi timp mai bine joci remi cu baietii spargand seminte macar te distrezi
Cam așa cum trăiesc cei din Pădurea Amazonului, de o parte si de cealaltă a Fluviului Amazon.
Decid singur ce am de facut, nu decide asta un filosof mort in locul meu.
Si crestini toti sunt morali, salbatici aia fac raul in lumea asta? stii tu ca toti aia se comporta imoral
Scrii iar tampeni
nativi din america de nord =au fost omorati de crestini
nativi din Australia =au fost omorati de catre crestini
crestini au facut sclavi din acesti salbatici din africa
crestini au provocat cele mai mari razboaie
crestini invadeaza tari pentru petrol si aur si ucide fara nr
dar crestini sunt buni, citeste istoria, tot facut a fost facut de crestini si ei intre ei, salbatici aia ce rau au facut?
Am văzut video in zilele noastre cum se comporta. Mănâncă carne de om. Daca te-ai duce acolo ai sfârși pe grătar. Aceștia sunt oamenii care fac ce fac din instinct ca si animalele. Nu au un sistem moral pentru a putea alege. Noi avem, si chiar daca nu trăim ca sfinții dar cel puțin nu traim ca ei.
Si de unde stii ca ce decizi e bine filozofii au facut si ei greseli si trebuie sa ne luam dupa ei sa nu le repetam altfel repetam aceleasi greseli la nesfarsit decidem noi dar ne inspiram de la ei daca ma intelegi ce zic
Depinde de om. O mare parte din moralitate e subiectivă, însă o mai mare parte are un rol, de a menține ordine în societate. Să ai capacitatea să pui la îndoială valorile morale și să poți să ieși cu gândul din sfera lor, e un dar. Nu spun că ar trebui încălcate în mod practic. Însă fiecărui om i se potrivesc moduri de viață diferite. Trebuie să ne adaptăm, însă, toți la niște norme pentru a reuși să susținem societatea. Partea tristă e atunci când ajungi să le consideri absolute și să nu te cunoști pe tine însuți și ceea ce te caracterizează cu adevărat.
Eu nu ma ghidez dupa etica lui Kant sau a lui Hegel sau a vreunui alt filosof. Iar etica lui Steiner/Aristotel nu-ti dicteaza ce sa faci in situatii concrete.
Steiner explica ce e aia comportament etic, nu il normeaza. E o explicatie, nu o impunere. E ceva descriptiv, nu prescriptiv.
Nu citesti ce trebuie atunci incearca cartile religioase ca au cele mai multe invataturi iti dicteaza in situatii concrete multe s-au inspirat din ele vezi toate stiintele evoluate cum fura informatii din Biblie si le aplica in domeniile lor fizica economie psihologie stiinte politice toti se trag din aceleasi invataturi
Te inseli: Biblia a fost luata ca model pentru ce sa NU scrie in Constitutia SUA (adica model de evitat).
Sa nu bati sa nu furi sa nu faci crime sa nu minti sa respecti semenii sa nu faci chip cioplit trateaza aproapele ca pe tine insuti nu iti fa dusmani si iarta pe toata lumea astea sunt reguli pentru societate corecta civilizata tu te iei dupa SUA aia au pe diavol peste tot
Pai si Constitutia Romaniei se bazeaza mai degraba pe rationalism iluminist decat pe Biblie.
Iar poruncile respective nu le-au inventat evreii, le aveau si alte popoare, dinaintea lor (popoare pagane). Cu exceptia aniconismului.
Tu te pierzi in detalii Biblia le-a popularizat inventatorii nu sunt tot timpul inventatori ci popularizatori nici Edison nu a inventat becul dar el a ramas in istorie asa si cu morala crestina bucura-te de hedonism
Toata lumea traieste dupa un sistem moral.
Nu exista nihilism in practica, ci doar idealizari tampite.
Pentru mine suntem toti acelasi organism, fragmentat, modelat de mediu, asa ca daca fac rau cuiva, ma gandesc ca imi fac mie. Acum nu te gandi ca nu fac "rau", fac, si de obicei sunt chestii care tin de supravietuire, liniste psihica, bun simt. Si apoi, moralitatea e doar o idee. Apropo de asta. Este un film, Mar adentro, despre un barbat care a ramas paralizat la 25 de ani cred, de la gat in jos. 28 de ani a luptat pentru dreptul la o moarte decenta, eutanasiere, si nu l-a castigat. Moral ce inseamna, sa il ajuti sa moara, sau sa il lasi sa moara de batranete, pe la 100 si ceva de ani, ca nu are cum sa se imbolnaveasca?
RAY întreabă: