Ultimul sfert al secolului al XX-lea a cunoscut și dezvoltarea unei crize în istoriografia Israelului antic, care nu dă niciun semn de atenuare în primii ani ai secolului XXI. Această criză ia forma unei pierderi progresive a încrederii în valoarea de istoricitate a narațiunilor biblice. La mijlocul secolului al XX-lea, studiile de limba engleză despre Israelul antic au fost dominate de școala lui Albright, care a pus mare încredere în arheologie ca mijloc prin care să se afirme fiabilitatea esențială a textului biblic, începând de pe vremea lui Avraam. Această abordare și-a găsit expresia clasică în Istoria Israelului a lui John Bright, o încercare impresionantă de a contextualiza povestea biblică prin împletirea ei cu ceea ce știm despre istoria antică din Orientul Apropiat. Chiar și atunci când Bright a scris, a prevalat o viziune mai sceptică în erudiţia germană, cel puţin în ceea ce priveşte cărţile timpurii ale Bibliei. Dar scena s-a schimbat drastic în ultimul sfert de secol. Într-o carte publicată inițial în 1992, Philip Davies a susținut că „erudiții biblici știu de fapt – și scriu – că cea mai mare parte a „perioadei biblice" constă nu numai din persoane și evenimente neistorice, ci chiar și din perioade de timp care nu aparțin deloc istoriei."
— John J. Collins, Biblia după Babel. Critica istorică într-o epocă postmodernă.
1. A preda Biblia la marile universitati este o slujba platita. Fiecare dintre ei cunoaste mai multa Biblie decat toti preotii amintiti de tine.
2. A fi arheolog al Levantului este o slujba platita. Adesea astfel de arheologi sunt profesori universitari.
3. Biblia lui Anania a fost tradusa dupa textul critic, la care contribuie cei enuntati la punctul 1 (ei iau decizii despre ce face parte din Vechiul sau Noul Testament si ce nu face parte). De ce? Pentru ca BOR nu are originalele Bibliei si nici macar n-a sustinut vreodata ca le are.
„Ei de fapt nici nu stiu ca interpreteaza un text. Nu au notiunea asta. Potrivit principiului obiectivitatii, prima parere a unui om care afla ceva este intodeuna gresita; sunt de fapt dorintele lui subiective si prejudecatile lui care ii determina prima opinie. De abia dupa ce incepe sa studieze sistematic subiectul, potrivit principiilor stiintei moderne, omul are sansa de a-si depasi subiectivitatea naturala. Iar acesti crestini, raman aici, la parerea informata de dorintele si prejudecatile lor; ei considera ca aceste concluzii sunt scrise explicit in textul biblic, nu rezultatul unei interpretari. Si oricum, interpretarea literalista iti da posibilitatea sa scoti din Biblie orice concluzie vrei. Numai tratand Biblia ca pe orice alta carte, analizand-o in context istoric si potrivit principiilor criticii literare, poti intelege ce a vrut sa spuna fiecare autor, si ce semnificatie avea fiecare doctrina pentru contemporanii lui." minrest, tpu.ro
Nu mă apuc acum să analizez şi problema călătoriei prin Sinai. Mă interesează strict subiectul ăsta cu şirurile de oameni. Şi văd aici că nu eşti consecvent. Odată ai spus: "Genalogiile biblice nu sunt, propriu zis, inventate". Deci, dacă nu sunt inventate, cum sunt? Reale. Deci, oamenii ăia din listele genealogice nu sunt fictivi, ci reali. Şi totuşi pe unul din ei îl scoţi fictiv. Toţi ceilalţi sunt reali, numai unul e fictiv. Cum sună?
A zis ca nu sunt inventate, nu ca ar fi reale. Adica erau cunoscute scriitorilor lor din folclor, folclor care le considera drept adevarate. Deci n-a fost inventia personala a scriitorilor Bibliei.
" Fiecare dintre ei cunoaste mai multa Biblie decat toti preotii amintiti de tine."
Nu contest. Dar nici ei nu spun totul din moment ce preotii obisnuiti cunosc putin. Corect?
Dar voi ce faceti aici? Lectii de teologie avansata cu copii de 8 ani?
E un forum. Nu pot eu controla ce varsta au forumistii. Iar daca au 8 ani nu vor intelege nimic si vor trece peste mesajele mele.
Ca sa fie propriu zis inventate, insemna ca cineva sa inventeze o genealogie, sa zica, de exemplu, ''uite, intre X si Y il plasez pe Ever, si lumea va crede ca e primul evreu''. Ori, asta nu s-a intamplat. Nimeni nu mintit pe nimeni. Oamenii au transmis genealogii, unele erau asemanatoare, mai mult sau mai putin, se mai contaminau intre ele, se tot punea accentul pe ce era considerat semnificativ, adica pe ce reda mai bine insemnatatea lor pentru cel care relata; ce arata ce valori au si pentru ce lupta israelitii din vremea relatarii. Asa ca, atunci cand au fost consemnate in scris, redactorul a avut destul material ca sa elimine contradictiile si materialul inutil, iar textul scris sa pastreze asemanarea cu genealogiile in circulatie la momentul redactarii.
"Zeul unic apare numai la evrei" - de fapt e mai complicat nițel. Evrei n-au fost diferiți de celelalte națiuni din orientul mijlociu. Până în secolul 10 î.e.n au fost politeiști și eventual monolatri, trecea la monoteism fiind treptat introdusă ca o măsură de conservare culturală în periaoda captivități babiloliene. Totuși monoteismul apare mult mai rapid în...Egipt când Amenhotep al 4 lea cunoscut drept Ahkenaten a introdus cultul lui Aton Ra drept cult unic în Egiptul secolului 14 î.e.n. Astfel că monoteismul lui Akhenaten e o formă de monoteism mai veche decât cel evreiesc.
Si eu am mentionat monolatria. Trecum si faptul ca initial au fost politeisti. Sa vedem cu Amenhotep acum. 1. Cativa ani, parca 11 ani, cat a durat domnia lui Akhenatem, a durat si cultul imperial al zeului solar, asa ca este vorba de o reforma religioasa nereusita; oricine poate sa zburde cum vrea... o vreme. Comparam asta cu singurul monoteim consecvent, care exista de 2500 de ani si nu da semne ca ar dispare? 2. Am citit o lucrare de Istoria Religiilor, scrisa de un popa ortodos, am uitat cum il cheama, ca nu prea l-am luat in serios, totus m-au convins explicatiile lui, potrivit carora cultul lui Aton nu se califica drept monoteism. Dar, a fost considerat adesea monoteism, datorita dragostei occidentalilor, fie ei crestini sau agnostici, pentru monoteism.
StefanCsLove întreabă: