Camuuus Luam destinul ca fiind lucrurile din exterior in legatura cu care nu putem face nimic. Tot ce putem face e să l dispretuim...În Mitu lu Sisif, Camus zice că trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit(condamnat in iad sa care o chiatra). Aici, fericirea e singurul lucru prin care se revolta impotriva destinului. Probabil tot un fel de dispret...nu? Cred ca, ce zice el e ca asa ne punem deasupra destinului, daca luptam putem pierde, daca ne supunem, ne distruge, daca il dispretuim, indiferent ce ni se intampla, avem macar faptul ca ne-am râs de el.
Nu am considerat niciodata dispretul ca pe un sentiment de dorit. Nu vreau sa manifest dispret fata de nimeni si nimic.
O faci, chiar şi inconştient. E în natura noastră să dispreţuim. Indiferent dacă vrem, sau nu.
iFeelinfiniteLove întreabă: