Inapoiatii nu accepta tradarea.Nu au ajuns atit de departe cu gindirea incit s-o vada ca exista la orice pas dar ne amagim ca este de mai multe feluri.E ca si cum ne-am amagi de un anumit motor ca merge altfel cind el practic merge pe acelasi principiu ca toate motoarele.Tocmai acceptarea tradarii ca pe ceva natural, determina disparitia ei, pentru ca de fapt nu te mai intereseaza daca esti tradat sau nu.
Buna, pai pentru ca e un gest urat nesincer poate si cu interese ascunse. Tradarea apare ori pe parcurs cand vrei sa obti ceva ce nu poti obtine ori planuit dinainte cu un plan ca sa-ti atingi scopurile.
Tradarea e de mai multe feluri...in prietenie, in dragoste, in noi (legat de anumite chestii care ne tradeaza comportamentul, referitor la acea zapada)
noi degeaba nu acceptam, ca se intampla.
dar eu zic ca e mai bine, in acest fel te lamuresti de oamenii pe care ii ai langa tine.
anumite experiente negative ne schimba, ne fac mai puternici si mai atenti cu cine intram in contact...contribuie la evolutia noastra.
Cred ca este singurul lucru pe care nu as putea sa ii iert sotului meu. Daca eu dau dovada de fidelitate, am si pretentii.
Ideea ar fi: de ce nu acceptam ceea ce nu ne pica bine si acceptam doat ceea ce ne prieste?
Eu accept si ceea ce nu-mi pica bine insa, slava Domnului, nici prea greu incercata nu am fost.
Este mult mai usor sa dezvolti calitatile unui om, decat sa-i inlaturi defectele, iar tot ce se intampla o data poate sa nu se mai intample inca o data, dar tot ce se intampla de doua ori se va intampla si a treia oara.Cred ca depinde de context, motive, imprejurari si sentimente. Iar aici ma refer la faptul ca in unele situatii eu cred ca tradarea ii face mai puternici pe doua sau mai multe persoane dar numai daca depasesc momentul si trec peste. Totul depinde de tine si ce vrei de la respectiv/ul/ii/a, dar cand te uiti in jur si vezi o haita si o jigodie, chiar n-ai cum sa treci peste.