Platon despre suflet, existenta omului si implicit iubire:
Psihologia Platonica. Platon considera sufletul ca avind o origine divina si ca numai in urma unei vini (vezi Phaidros) sau ca urmare a unei legi universale (Timaios), acesta s-a coborit intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza iarasi, pentru ca apoi sa primeasca o rasplata pentru faptele sale.
Sufletul are o pozitie de mijloc intre cele doua lumi: el este de origine divina, inrudit cu ideile eterne, dar de aceea, el insusi nu este o Idee ci se poate doar ridica la intuitia ideilor. Corpul reprezinta o piedica serioasa pentru divinitatea sufletului deoarece el se lasa mereu in mrejele micimilor vietii a poftelor si pasiunilor ceea ce face ca si sufletul sa-si intunice reamintirea Existentei vesnice si ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu originea lui inalta si menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar in clipa in care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar in clipa in care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata si ars de dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului, si sa ia orientarea spre lumea Existentei adevarate. Hotaritor pentru suflet este numai momentul acestei intoarceri, in aceste clipe el se indumnezeieste. Drumul spre aceasta cunoastere este dialectica: „A cunoaste frumosul, Binele, Dreptatea inseana pentru Platon ca si pentru Socrate, a deveni bun, frumos si drept. Si in acest chip a te apropia cit mai mult de divin".
In „Phaidros" Platon compara sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine Divina si de aceea el urmeaza bucuros indemnurile vizitiului spre lumea Ideilor. Al doilea cal este, dimpotriva, de origine vulgara; el este inrudit cu colbul pamintului si de aceea a plecat spre lumea senzoriala ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea in sus. Vizitiul este Nusul, ratiunea.
Astfel, sufletul se compune din trei facultati sau puteri: Ratiunea (vizitiul), vointa, curajul; calul cel bun si calul cel rau (poftele – partea cea mai rea a sufletului. Astfel sufletul are trei facultati: 1) de a gindi (ratiunea, ce se afla in cap); 2) facultatea afectelor si a sentimentelor, care se gasec in piept si 3) facultatea poftelor ce se afla in pintece).
Etica Platonica. In conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice. El spune ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele. Nimeni nu face nedreptatea de buna voie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon impartaseste convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decit a faptui o singura nedreptate. Etica palatonica este fundamentata tot pe metafizica ideilor, dupa cum si aceasta metafizica isi avea originea in nazuinta etica a filosofului.
In „Gorgias" Platon spune ca pentru viata omului sunt posibile doar doua idealuri: unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc: omul trebuie sa se hotarasca, ori pentru unul, ori pentru altul. Iata de ce accentuiaza Platon ideea socratica potrivit careia a face o nedreptate este in toate imprejurarile, de o mie de ori mai rau, decit a suferi o nedreptate. De aceea acela, care savirseste o nedreptate este in toate imprejurarile nefericit. Fericit nu este decat acela care este in posesia Dreptatii si a Binelui.
Dar ce este „Binele"? In „Gorias" Platon afirma ca bun este omul care se afla in posesia virtutii. Dupa parerea lui exista o singura virtute: stiinta despre Bine.
In „Menon" si „Phaidon" Platon face deosebire intre o virtute adevarata si alta cotidiana. Aceasta deosebire descopera si mai pregnant dualismul intre cele doua lumi, intre care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cu placerile ei si corpul cu necesitatile lui sunt o piedica in calea sufletului si de aceea trebuie invinse. Sufletul are numai o nazuinta – de a se elibera de corp si de lumea senzoriala pentru a se intoarce in patria lui nevazuta. Pornind de aici Platon dispretuieste virtutea cotidiana: placerea aici se schimba pentru placere, durerea pentru durere, teama pentru teama, de parca ar fi monede. Virtutea cotidiana considera cistig doar bunurile pamintului.
Dimpotriva, Platon apreciaza inalt doar „virtutea filosofica", care se fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Omul trebuie sa aiba grija in primul rand de suflet si apoi de corp. Pentru filosof bunurile pamintului n-au nici o valoare: nici banii, nici puterea politica, nici onoarea. Din aceasta cauza filosoful nu este capabil sa se aranjeze in comoditatea lumii acesteia a colbului. El se comporta asemenea unui orb din cauza ca ochii lui sunt indreptati spre lumea netrecatoare a Ideilor. De aceea in dialogul „Tectet" Platon spune ca a fi bun inseamna a fi filosof si a fi filosof inseamna a elibera sufletul de corp prin cea mai mare stapinire de sine (astfel in suflet se stabilesc ordinea si masura).
Platon spune etica in legatura cu psihologia prin aceea ca afirma ca celor trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este corect educata, la o virtute cardinala: gindirea la intelepciune (sofia), vointa la vitejie (andreea) si pofta la cumpatare (dophrosine). Cea mai inalta dintre acestea este intelepciunea, care trebuie sa le dirijeze pe celelalte doua. Prin intelepciune se infaptuieste dreptatea. De aceea cea mai inalta virtute e dreptatea. Menirea intelepciunii, vitejiei si a cumpatarii este de a face posibila dreptatea.
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
E frumos, cred eu, ca ne-ai dat acest sumar despre gandirea filosofica a lui Platon. Sunt convins ca multi nu stiu mai nimic despre acest mare filosof. Interesant mi se pare ca in vremurile alea atat de indepartate inteligenta oamenilor era inca la un nivel asa de ridicat. Ma intreb in ce vremuri aceasta inteligenta a fost la un nivel mai scazut, daca au existat astfel de vremuri. Pe de alta parte, ma surprinde si faptul ca un om atat de destept a considerat ca sufletul uman are o origine divina si ca numai in urma unei vini s-a coborat intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza etc. O idee ca asta m-as astepta sa o aud de la un nea Gheorghe din nu stiu ce catun. Deci cum a putut incolti ea (ideea) in mintea unui asa mare ganditor? Asta nu pot sa imi explic.
Nu poti auzi asta de la un "orice Gheorghe". Aceasta Filosofie a lui Platon este unica. Este filosofia sufletului. Si sa incerci sa stii si sa descoperi ca exista ceva dupa viata asta, ceva ce nu poti intelege cu mintea umana este cu mult mai inteligent si mai "misterios". Platon avea o foarte mare dreptate in aceasta mica lectura. Si dupa cum observi, el s-a luat si dupa Socrate. Deci sa crezi in existenta a ceva superior ce nu poti intelege cu mintea umana inseamna a filosofii. Si este cu mult superior oamenilor de rand care se axeaza pe principiul: Doar ceea ce vad eu e real.
Hai sa iesim toti din pestera si sa privim spre soare! Dar am cateva observatii:
1. Urasc termenul de "psihologie platonica". Mi se pare unul iluzoriu si nesemnificativ.
2. Nu ai vorbit de metafizica lui Platon care dupa parerea mea e neseparabila de epistemologie si etica in orice sistem.
Foarte frumos din partea ta.
Se pare că mai există şi oameni care nu se gândesc numai la propria persoană, ci şi la binele celor din jur.Te apreciez pentru asta.
Hai sa mai despicam putin firul. Ai adus in discutie niste subiecte foarte interesante. Sa fiu bine inteles de la inceput, imi place foarte mult ceea ce am citit mai sus, un sumar din gandirea unui om foarte inteligent, care a trait cu doua mii si ceva de ani in urma. Am de comentat numai cu privire la primul paragraf, acela cu sufletul de origine divina, coborat intr-un trup in urma unei vini etc. Nu stiu daca Platon (ca si Socrate, Aristotel) a folosit termeni precum "probabil", "s-ar putea sa", "cred/ baniuesc" ori altele asemanatoare. Daca a folosit astfel de termeni, ar fi perfect de inteles, pentru ca, atunci cand te afli in fata unui mister, e normal sa incepi sa iti dai cu presupusul (e posibil/ s-ar putea sa fie asa). Daca insa el a spus "asa este", atunci e normal din partea noastra sa-l intrebam: de unde stii? Ai vreo dovada? El spune ca sufletul s-a coborat in trup, venind din niste sfere inalte. Intrebam: unde a gasit el un trup gata facut, ca sa intre in el? Ca trupul se formeaza, stim noi cum, in urma unui proces de lunga durata. Cand, mai exact (sau macar aproximativ). a intrat el in trup? Cand pruncul avea o zi? o luna? un an? sau cand era inca in pantecele mamei? Si s-a maturizat si el odata cu trupul? Dupa cum vezi, se ridica multe intrebari. Ar trebui deci sa spui: aceasta este o ipoteza, un posibil scenariu; s-ar putea, probabil. Nu ca "asa e". Dar, repet, ideile lui Platon in general imi plac si il apreciez foarte mult. Il consider unul din cei mai mari ganditori pe care i-a dat umanitatea.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
