Pentru ca este in instinctul nostru. Pentru ca la inceput cand ne-am dat seama ca avem mai multe sanse se supravietuire daca stam intr-un grup, ne-am dat seama ca nu putem sta intr-un grup daca nu ii ajutam (intr-o oarecare masura), pe ceilalti.
Iar acum o facem mult mai mult decat in trecut, pentru ca avem luxul de a ne permite lucrul asta. Altruismul este un lux de cele mai multe ori, mai ales in prezent. In momentul in care oferi celuilalt ceva, inseamna ca supravietuirea ta nu depinde de acel ceva, deci prin urmare este un lux. Insa, nu cred ca nu exista niciun interes atunci cand ajutam pe cineva. Chiar si pura satisfactie pe care o ai ca ai ajutat pe cineva, este tot un fel de interes. Un interes acceptat din punct de vedere social, care iti ofera sentimentul de confirmare si acceptare in societate, dar tot interes ramane.
Pentru ca ne nastem cu anumite instincte. Asa cum avem gesturi reflexe asa avem si aceste instincte. Si pentru ca suntem diferiti si unici fiecare dintre noi avem doze diferite din aceste instincte. Unul poate e mai milos decat celalalt, altul mai altruist, altul are spirit de sacrificiu si tot asa. Bineinteles exista si oameni fara aceste instincte care nu inteleg chestia asta pentru ca nu pot, nu pentru ca nu vor - se numesc sociopati.
Mai rare cazurile in ziua de azi, dar inca sunt unii dintre noi care ne putem considera oameni.
Deoarece unii oameni au ceva ce se numeste Bun Simt si astfel de oameni sunt de laudat. Cei cu bun simt nu asteapta intoarcerea favorilor si nu ajuta in interes propriu.
Trenul asta numit viata, e o calatorie a sufletului(eu-lui) tau spre o perfectionare, spre a separa raul de bine.Calatoresti cu acest tren, odata de doau aori, si de oricate ori ai nevoie spre a perfectiona sufletul.Primele suflete aparute pe pamant iti inchipui ca nu stiau ce e binele.Se trraia doar pentru harana si bineiteles reproducere. urcand si coboorand si iar urcand in trenul vietii un suflet se perfectioneaza,alege singur din nou viaat pe pamant,nascandu-se cu anumite instincte cum mai zice un user de aici. Imedit ce capeti ceva ani in trenul vietii, faci imediat diferenta ca suflet trecut de multe ori prin acest tren, diferenta dintre rau si bine, dintre a face bine si a face rau. Si observand ca a face bine sufletul e mai „usor", te simti mai bine face ca sufletul tau sa nu se mai urce la un momendat in trenul vietii ramaannd undeva impreuna cu marele suflet vesnic.Ca doar nu vei crede ca pantul va fi pana la nesfarsit. odata si odata nu va mai fi.Nu stiu ce se va intampla cu el, poate va arde cum spune biblia, dar sigur se va sfarsi odata cu acele suflete care nu au inteles inca diferenta dintre bine si rau.Deci ultimul tren va fi plin de sufletele ...rele,care pe tot parcursul calatoriilor cu acest tren, nu s-au perfectionat. Parerea mea, cine vrea sa comenteze, s-o faca.
Pentru ca unii dintre noi au niste cunostinte intr-un domeniu in care altu are probleme, invatam pe urma greselilor facute de alti, invatam sa ne ajutam si sa cooperam fara a ne astepta la o recompensa, cu alte cuvine SUNTEM OAMENI trebuie sa ne ajutam, cu mana de la mana ridicam o tara.
Aici pe TPU?
Pentru ca unii dintre noi n-au viata personala.
In viata de zi cu zi sunt mult prea multe fapte bune ce ascund interese.
Pana si o baba daca e s-o iau la suturi pe trecerea de pietoni, cand ajung pe partea cealalta, ma uit atent sa vad daca e vreo domnita care sa ma fi remarcat.
Hai ca si voi faceti la fel, nu vreau sa aud minciuni.Toti se simt eroi si flamanzi recurgand la cele 5 secunde de celebritate, aruncand o moneda unui cersetor, impingand un carut, salvand onoarea unei roscate batuta de peste, tinand discursuri unor copii de gradinita ce fumeaza, bulllshiiiittt!
Foarte "tari" "raspunsurile"...
Poate fara sa-ti dai seama, ori poate cu intentie, ai pus o intrebare la care nu exista raspuns.
Cel mai "bun", ar fi o chestiune care se cheama ALTRUISM.
(gasesti "altruism" pe internet, nu ma apuc sa-l explic aici)
Ideea este insa ca TOTI cei care iti raspund...AU UN INTERES.
Acela de a te lamuri pe tine cu privire la "de ce ne ajutam intre noi?"
...
Poti sa mai astepti nu inca...9, ci inca 9 milioane de raspunsuri.
CORECT, este asta.
Https://www.youtube.com/watch?v=n8C-ntwUpzM E cam logic dupa ce intelegi mecanismul, "absolut totul pentru supravietuire".
Hai sa nu ne jucam cu cuvintele, ok?
Nu interpretez nimic gresit.
E vorba de interesul pe care il are Ray, in A OBTINE niste raspunsuri aici.
Poftim:
INTERÉS s.n. 1. Preocupare de a obține ceea ce este folositor, agreabil, necesar, ETC.
Preocuparea lui Ray de a obtine.
SI
Preocuparea mea si a voastra, ca Ray SA OBTINA.
Si interesul meu care e? A mea nu este o preocupare ca ray sa obtina raspunsul. Eu aici nu am postat pentru a obtine el un raspuns, deorece nu ma ajuta cu nimic faptul ca ray a obtinut un raspuns pe care sigur nu il va lua in seama. Am raspuns doar pentru ca voiam sa tastez. Ce interes am eu pentru a tasta niste lucruri? Eu zic ca nici unul deoarece era exact acelasi lucru pentru mine daca nu o faceam. Cand ajut pe cineva, nu o fac numai din intere personal. De exemplu mai demult am gasit un telefon pe strada. Am sunat la contactul unde scria "mama" si am vorbit cu femeia respectiva si l-am lasat la un magazin din preajma si am plecat. Interesul este ceva personal, eu nu am avut nimic de castigat pe urma a ceea ce am facut. Acum poate tu nu privesti interesul ca pe ceva personal. Nu stiu ce sa spun atunci.
GreyN:
"Si interesul meu care e?"
In 3 raspunsuri date de tine, interesul, preocuparea, etc, a fost sa-mi explici mie...cum e treaba cu "interesul".
Reiau pe scurt:
ORICINE raspunde la intrebarea:
RAY25TM intreaba:
"Poate pare ciudata intrebarea dar de ce ne ajutam intre noi fara nici un interes?"
...ARE UN INTERES.
End.
Egoismul si altruismul nu exista niciodata in stare pura. In orice gest altruist e si o doza de egoism, de ex. faci un bine altuia ca sa te simti si tu bine, sa ai o satisfactie si sa-ti imbunatatesti moralul.
Mamele isi protejeaza copiii din egoism, pentru ca poarta genele lor si ele au investit cel mai mult efort in nasterea lor.
Altruismul poate fi de fapt un egoism de grup, de ex. esti bun cu prietenii, bun cu romanii, bun cu crestinii, bun cu toata umanitatea, bun cu toate animalele, etc., pentru ca te consideri ca fiind in aceeasi oala cu ei/ele.
Cand ai dat raspunsul asta, n-a fost in interesul tau sa il corectezi pe el ca nu ti-a convenit ce ai spus? Are dreptate.
De cate ori ai vazut o intrebare care te depasea sau la care pur si simplu nu stiai raspunsul si nici n-aveai nevoie de el da' ai dat un search pe google sa il afli si sa-l trimiti mai departe?
Tu ai raspuns ca sa ii dai lui un raspuns sau ca ti s-a parut buna intrebarea si ai decis sa-ti spui parerea?
Nu prea ai cum sa faci ceva fara un interes/scop.Daca eu acum misc din mouse n-am obtinut nimic folositor,am incercat sa dovedesc faptul ca poti sa faci ceva fara un interes daca interpretezi interesul ca fiind un profit da' mi-am dat seama ca ar fi inutil sa fac asta deoarece,facand-o,este in interesul meu sa dovedesc ca poti face ceva fara a avea un interes daca intelegi ce vreau sa spun.
Fara a avea un interes sau scop faci ceva daca de exemplu ai Parkinson,adica daca ce faci e involuntar(in cazul exemplului dat,miscatul mainii). Chiar si daca esti beat mort ai un interes cand spui tampenii deoarece tie,in momentul acela, tampeniile alea iti par ok si trebuie spuse.
Empatia ar fi o cauza.
Nu dori altuia, ceea ce nici tie nu iti doresti. Cam asa ceva era.
Neuronii oglinda sunt responsabili de empatie.
Codul genetic are instructiuni de a face organe ce elibera endorfine atunci cand ajutam alte persoane. deci este placut. altii o fac datorita principiilor filosofice.
Eh, pai, stai pe scaun si tastezi, mai si primesti funda sau vot, si nah, se pare ca e o satisfactie destul de mare,,,,,
AvalohAlyn întreabă: