De fapt, lucrurile astea erau foarte inteligente. Îi dezbrăcau pe oameni de cultura lor, de principiile lor, chiar de istoria lor pentru a impune ceva nou, o altă ordine, alte principii, altă spiritualitate etc. Astfel, unii câștigau control prin anumite doctrine. Asta s-a întâmplat în multe feluri, nu doar cu clădiri. În religii se obișnuia înlocuirea sărbătorilor de pe date importante și erau impuse cele ale asupritorilor. E cum ai schimba vechiul cu noul pentru ca acea cultură să iasă din perspectiva oamenilor și să se facă o trecere la altceva. Dacă păstrezi cultura veche activă, în viață, nu o poți impune cu adevărat pe a ta. Astfel, prost să fii să spui „ce frumoasă e asta, lasă că o păstrez". Nu frumusețea era scopul, ci controlul, subjugarea etc. Acestea erau mult mai ușor de făcut dacă omul era făcut să creadă cu adevărat în ele. Cum îl poți face să creadă asta? Scoțând din viziunea lui orice altceva sau demonizând lucrurile care ies din orizontul doctrinei impuse (și acum se întâmplă la fel) și lăsând o singură alegere: cea impusă de regim, stat sau mai știu eu ce. Dacă omul vede și altceva, ceva chiar frumos, grandios, îți dai seama că își pune o întrebare. „Uite ce au reușit ăia să realizeze! Poate nu erau așa proști, nenorociți, corupți etc. Poate era ceva frumos în doctrina lor, spiritualitatea lor etc. Dacă mă gândesc mai bine, cred că mă regăsesc mai mult în ceea ce credeau ei". Și e normal ca mulți să se regăsească și în alte culturi, că de aia suntem diferiți, însă controlul nu se poate realiza cu astfel de diversitate.
"Nu-mi închipui că erau proşti"
Nu trebuie sa-ti inchipui, caci chiar erau prosti. Nu doar prosti, dar si malefici, distructivi. Aia nici nu intelegeau ceea ce distrugeau, erau ca niste berbeci turbati si redusi mintal, nu dadeau doi bani pe cultura altora, pe munca lor.
La fel se intampla si azi, stai linistit...
Trebuie cautat in mod explicit respectiva decadere
altfel, nu ai cum sa stii, doar sa iti dai cu presupusul
si, hai sa iti dau un exemplu, revolutia de rahat sangeros franceza a aparut pentru ca?!?
ei bine, pentru ca cu o perioada foarte lunga inainte, regele, in nemuritoarea lui inteligenta a facut imbecilitatea sa interzica duelurile
asta, si depravarea a dus la intreaga clasa aristocrata sa devina filfizoni, care nu aveau nimic razboinic in ei, asa ca, in momentul in care a venit foamete, si intreaga populatie s-a revoltat, nu a fost nimeni sa le stea in fata
Conflicte ideologice, culturale, politice, etc. Nu te astepti ca hunii sau mongolii sa aiba aceeași idee cu Imperiul Roman/Bizantin, sau acestia cu Imperiul Otoman sau Otomanii/musulmanii cu chinezii, si așa mai departe intre diferite civilizatii... (aici ma refer si la bisericile crestine, moscheele musulmane, sinagogiile evreilor, templele satanistilor, templele hindusilor, templele budistilor, si toate care mai sunt).
●Pe de-o parte este simțul nationalist de a fi "ca acasa" chiar si in teritoriile altora
●Pe de alta parte este simțul de invidie/gelozie, de ura, asupra celorlalte civilizatii și indivizi si considerau ca acea persoană reprezenta acea casă (la fel si invers), deci dacă au inceput cu una, o duc pana la capat -adica, distrugere totala a imaginii
●Pe de alta parte, un simplu simț de distrugere și cucerire, fie chiar si pe ale lor si intre ei înșiși (pe principiul, cine e mai tare, bataie pana la moarte sau pana renunta), si scopul final ar fi cucerirea (o realizare) sau o satisfacere a placerii nebune de a distruge pur si simplu pentru ca au muschi, minte, oameni, arme (o alta realizare, de obicei dupa *cucerire, la diferite niveluri).
In istoria antica, nu se intampla ceva des ca cineva sa faca ceva teribil pur si simplu pentru ca este prost si nu stiau ce faceau. Chiar si pentru simțul de distrugere și satisfacere, tot aveau un scop. Cei de pe timpuri sunt foarte orientati din punct de vedere cultural, si de a reprezenta o persoana într-o imagine, iar pe aceasta într-o civilizatie, și din nou într-o imagine (perspectiva hunilor sau mongolilor asupra romanilor sau celorlalte civilizații -si vice versa / perspectiva otomanilor asupra europenilor -si vice versa)
P.S. Nu am facut referire la timpurile menționate în postare, pentru ca nu sunt familiarizat cu acele timpuri, dar am vrut sa prezint o idee generală, si sper ca nu a fost o mare diferență dintre acele timpuri menționate de tine și timpurile dupa Hristos, d. Hr.
Acum mă gândeam la revoluţia noastră din '89. Ne-am apucat şi noi să trimitem la fier vechi fabrici şi uzine. Bine că nu am dărâmat şi Palatul Parlamentului sau vilele somptuoase din Cotroceni. Totuşi nu cred că este o comparaţie potrivită. Aici, în cazul nostru, a fost vorba de un complex de factori; lucruri încâlcite; nu a fost pur şi simplu barbarie; şi nici prostie. Pe undeva însă, esenţa rămâne.
In situatii beligerante se distrug si astazi tot felul de vestigii, de cladiri vechi, simbol samd. Trag ca dobitocii aia sinistri...
"Pumnii mei minte nu are".
Chiar dacă nu te-ai referit la exemplul dat de mine, ceea ce ai spus se cam potriveşte la toate. Chiar în zilele noastre unii simt o tentaţie de a folosi arma nucleară. Şi ce distrugere ar fi atunci!
"acum 9 ore | sabin89 explică (pentru Brizbriz):
Revoluţia Franceză a fost un pas înainte pe calea progresului. Ea a marcat o cotitură în istorie. O cotitură bună."
progres, poate, dar in mod sigur, sange, sange, SANGE, SANGE, SANGE... LA GREU
motto-ul revolutiei: "liberte, fraternite, egalite" nu inseamna deloc "libertate, fraternitate, egalitate" ci sange, SANGE, SANGE, SETE DE SANGE
NU stiu nici un popor in lumea asta care sa aiba sete de sange mai mult decat frantuzii, poate doar japonezii, care totusi, incearca sa se controleze
hai sa iti explic, cum a fost chestia, intai a venit Robespierre, care a dat jos aristocratii, i-a ghilotinat pe toti, inclusiv pe regina, care nu era frantuzoaica
apoi au venit opozitia, l-au ghilotinat pe Robespierre si toti care erau de partea lui, apoi a venit opozitia opozitiei, i-au ghilotinat pe toti aia de dinainte, samd
cand Napoleon a invins toti inamicii Frantei si s-a auto-incoronat imparat, TREBUIA sa se mute la Paris, unde era capitala, si avea oroare de Paris, pe buna dreptate, cand a inceput revolutia Parisul avea 2 milioane de oameni, cand a ajuns Napoleon imparat, mai avea 500mii, majoritatea celor "lipsa" fiind ghilotinati
iar daca ar fi fost un incident izolat, hai sa zicem, dar mai stiu 3:
1. exterminarea bisericii Catare, unde oamenii au fost fortati sa intre intr-un foc enorm, chiar daca multi si-au lepadat vechea credinta, frantzuzii au vrut doar sa omoare
2. noaptea Sfatului Bartolomeu, cand marea majoritate a protestantilor au fost ucisi... in strada
3. uciderea tuturor colaborationistilor dupa fuga nazistilor din Franta, inclusiv a prostituatelor care FOARTE MULTE o faceau doar ca sa supravietuiasca, iar DESTUL DE MULTE erau agenti infiltrati ca sa obtina informatii despre nazisti, frantuzii le-au omorat pe toate, fara "discriminare", iar apoi restul lumii i-au acoperit
costa cam mult progresul ala, nu crezi?
Dap, asa e, alt exemplu e ca acum Spania o duce "prost" economic, cu toate ca a FURAT cel mai mult aur din istoria cunoscuta, din TOATA America (la un moment dat detineau aproape jumatate din teritoriu acum ocupat de SUA si o bucata mare din Canada)
si Turcia o duce prost... RAU, cu toate ca au FURAT numai din Romania atata aur ca puteai umple un tren care se intindea de la Brasov pana la Bucuresti
samd
Nu as fi percutat ideea fara miniseria asta:
https://www.imdb.com/title/tt1866570
a fost impresionant...
oricum, google:
https://www.google.com/search?q=Cathar+massacre
https://en.wikipedia.org/wiki/Albigensian_Crusade
in romana:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cruciada_Albigensian%C4%83
Da, acum îmi amintesc că mai citisem cânva despre asta, dar am uitat. Cred că am citit în "Istoria Franţei" de Jaques Madaule. Am citit acum şi articolul de pe Wikipedia. Aş fi fost curios să ştiu şi în ce consta erezia, dar wiki nu zice nimic despre asta. Spune doar că erau consideraţi eretici. Dar cum? Prin ce? În cazul arianismului ştiu care era deosebirea de vederi, dar la ăştia nu ştiu. Masacrele au fost într-adevăr oribile. Nici "să le fie ţărâna uşoară" nu le poţi zice, că nu au fost îngropaţi, ci arşi. În fine, să le dăm pace.
Erezia era la momentul ala ce spunea biserica, ca e
ca sa iti dau un exemplu PUR semnificativ, inchizitia a ars pe rug mii de femei pentru ca erau "vrajitoare" si deci "se inchinau diavolului", insa in realitate, "erezia" era ca aveau "nesimtirea" sa gandeasca singure, si sa spuna si celorlalti ce gandesc, iar bisericii nu i-a convenit asta
sau razboaiele religioase din Anglia au fost generate de foarte simplu fapt ca cineva a avut "nesimtirea" sa traduca biblia din latina in engleza si sa o tipareasca, asa ca erai omorat asap daca erai prins cu o biblie in engleza, razboaie care s-au terminat in sfarsit dupa ce guvernul englez a decis sa nu i-o mai traga Irlandei si sa faca pace (chestie data de faptul ca familia regala era pasibila de bombe in mecla la fiecare a doua miscare) iar asta s-a intamplat acum vreo 2 decenii (nu stiu exact, si imi e prea lene sa caut)
deci, biserica Cathara, efectiv nu pupau in kur destul de bine biserica, catolica
Pe vremuri lumea de rand nu era educata. Poti spune ca erau needucati, nu neaparat prosti.
Vestigiile de acum nu insemnau mare lucru acum 2000-2500 de ani. De unde sa stie ei ca toaleta lor comuna va fi vizitata de oameni care platesc foarte multi bani sa vina sa o vada? Sau teatrul, piscina, bordelul etc.
În principiu este aşa cum zici, erezie era orice act de nesupunere faţă de B.C. sau, cum te-ai exprimat tu mai plastic, orice tendinţă de a nu pupa destul...B.C. Dar eu mă refeream la probleme doctrinare. De exemplu, marea confruntare care avusese loc cu arianiştii (adepţii lui Arius) se învârtea în jurul unor interpretări teologice. Arius susţinea că Isus nu este Dumnezeu, ci doar fiul lui Dumnezeu. El deci respingea ideea aia de Trinitate, pe care o considera nu numai ilogică şi nedigerabilă, dar şi nescripturală; şi aducea argumente din Scripturi. De aici marea încleştare între cele două poziţii. Şi am zis că poate catharii nu erau acuzaţi doar pur şi simplu pentru că manifestă un spirit de independenţă, ci şi pentru ceva interpretări ale textelor biblice, diferite de cele oficiale.
Dar faptul este de acum istorie. Nu cred că merită să ne mai batem prea mult capul să aflăm ce şi cum.
Cum se explica acele perioade de recesie? Simplu,au ajuns la putere prostia,prostii au pus mina pe putere si au dus omenirea spre inapoi.
Am vazut enumeri chestii din epoca antica,dar cea mai regresiva perioada a fost evul mediu ca de aia i se zice si intunecat,aia au dus omenirea inapoi la sapa de lemn si asta nu pe o perioada scurta.
Logia aia este,intial se pleaca in sus cu oameni de calitate,apoi usor usor din umbra apar lichelele,prostii,care pun mina pe ce s-a facut,dar in prostia lor nu continua,raman pe loc,ba la un mom dat se cred ei aia destepti si cauta sa isi impuna si reusesc gindirea lor.
Se intampla la fel chiar acum,in vazul nostru,se intipla asta cu noi astazi,acum.
Analizeaza cine conduce lumea astazi? Is numa de astia tilhari,prosti,oameni fara minte,fara scoala,fara moralitate,astia conduc lumea acum.
Nu ar fi nimic daca ar sta in banca lor sa isi manince malaiu,cauta deja sa isi impuna iar gindirea idioata,cauta sa forteze, sa opblige oamenii sa faca ce vor ei.
Cei care is mai rasariti si cu minte, inca is fac treaba, asta pentru ca prostii is nesatui, iar astia le arunca si lor cate un os, dar sa vedem pana cand.
Deci daca ai auzit ceva proverbe cu prosti sa stii ca is f adevarate.
Sa te feresti de prostu ajuns sef sau ce proverbe sau zicale mai sunt.
Se stie f bine de ce s-a intamplat si se intampla astyfel de lucruri.Religia este una din chestiile cele mai de temut,religia poate distruge civilizatii intregi,poate duce lumea in bezna.
Ai avut acum recent dovada,arabii sau ce erau aia care au distrus sclupturi,cladiri etc.
Asta referitor la ce ai zis tu ca si migratorii de veneau nu distrugeau.
Ei nu,depinde cit ii duceau mintea si ce religie aveau.
Daca si astzzi unia distrug cladiri,monumente,inainte ce sa mai vorbim.
Doara aia cu mintea deschisa,aia civilizatii cunosc,valoarea unor oameni,valoarea unor cladiri etc.
Asa cum era napoleon,cand a vazut piramidele.Dar pana la el piramiodele au fost deschise,. jefuite,darimate,se lua piatra din ele pentru alte constructii.
Ba si aia cu minte dar nebuni darimau,ori mutau,asa cum a mutat imparatii romani monumente egiptene
Deci nebunia si prostia pot arunca oamenirea inapoi f usor,este greu pentru ei pana pun mina pe putere,apoi sa te tii.
Daca esti contra lor,ajungi unde? In puscarii,cum au procedat asazisii comunisti,aia au eliminat toata elita,toti oamenii cu minte au fost eliminati,nu aveau ei nevoie de astia cu minte astia erau periculosi pentru ei.
La fel a procedat aia din evul mediu,erai ars pe rug daca cumva veneai si arati ca nu e cum zic ei.
Hai ca exemple is balamuc,le stii si tu, le stie majoritatea.Cei care conduceau si luau asemenea masuri vrei sa spui ca erau destepti, ori intregi la cap?
Da aia primii de regula din orice civilizatie, aia is deschisi la minte, n u distrugeau, cautau sa adune, asa cum faceau romanii.Romanii nu omorau inteligente,. nici grecii la inceput.
De aia am avut oamenii aia ce neau dat matematica,fizica,filosofia etc.
Dar apoi usor usor prostimea a luat conducerea si oamenii astia luminati erau matrasiti
Tot spui de istorie,stii f bine ca uneori unia din ura,din prostie,din mai stiu eu ce alte motive radeau din temelii un oras cel cucereau,de nu mai raminea piatra peste piatra.
Atit ii duceau pe aia mintea,uneori faceau asta pentru a sterge din istorie ceva,ori pentru a elimina o eventuala revenire a acelui inamic care fuse foarte greu de cucerit pentru cuceritor.
Alt exemplu is evreii,ei eliminau orice barbat atunci cand sa zic cucerea un trib, ori se razboiau cun alt trib, elimina barbatii si copii, lasau doara femeile si luau averea
Chestia asta nu era facuta din prostie, era facuta cu cap.
Ups stai ca ma contrazic, dar a existat si asa ceva.Aia nu lasau nici copii in viata,pentru ca mamelor lor cand aia ajungeau barbati le-ar fi zis cine is stapanii lor,aia ar fi putut deveni o adevarata amenintare.
Asa ca elimina barbatii, copii, luau femeile le trageau alti plozi, aia nu mai avea nici un interes sa omoare tata noilor copii.
Sabine tata ce faci, am pretentii la tine, pai filosofes eu care nu ma pricep
Toti oamenii de la caderea luu Adam suntem pacatosi, cu o natura umana corupta, egoista, invidioasa, mandra, distructiva, autodistructiva etc.
Nici eu nu auzisem decât în treacăt despre Cruciada Catară. Oricum, catarii erau gnostici. Gnosticismul este o sectă care respinge în totalitate lumea materială, considerând-o coruptă. Această idee contravine concepției că Dumnezeu S-a întrupat așa cum o știm noi, deoarece dacă materia în esență e păcătoasă, Dumnezeu nu putea lua un trup material. Asta e erezie gnosticismului, apărută în Antichitate și reînviată de catari, pe care Biserica Catolică o considera periculoasă.