Eu nu cred, dar nici nu incerc sa-i conving pe altii care cred, ca nu au dreptate; e o ipoteza si nu poate fi exclusa atita timp cit nici una din teoriile privind aparitia omului nu e suta la suta demonstrata.
Eu sunt genetic structurată să nu cred în povești (le ascult, îmi plac, dar cam atât). Orice poveste, istorie, întâmplare poate avea mii de variante și interpretări. Iar la câți nebuni și fabulisti am văzut pe lume...nimic nu mă mai miră.
Nu cred poate pe cineva care îmi povestește ce i s-a întâmplat acum o zi, două și să cred în niște povești scrise și rescrise, interpretate și reinterpretate de mii de omuleți (normali sau mai puțin normali) despre un cineva, care chipurile a trăit acum sute sau mii de ani și a gândit nu-știu-ce și nu-știu-cum (eu în mintea mea uneori nu știu ce e, iar ei pretind că știu ce e în mintea unuia care poate nici nu a existat? asta e prea de tot)?
Nu, Sabine, oricât aș vrea, efectiv nu pot să cred în astfel de povești. Știu prea bine de ce fabulații este capabilă mintea umană (și aproape zilnic primesc confirmări). Iar când este vorba de secole...îți dai seama...cât praf, exagerare și minciună sunt așezate peste.
Iartă-mă că ți-am răspuns fără să răspund, dar am vrut să-mi exprim părerea, iar la întrebările tale mereu mă simt ca acasă (știu că știi să asculți...și să respecți o opinie).
Nu s-a spus niciodata ca absolut tot ce este scris in VT e pura fantezie,dar teoria cu Ancient Aliens mi se pare,cu toate ca pare plauzibila, de altfel, mai plauzibila decat un cheag de sange sau rasuflarea dumnezeiasca, inca o gogorita.Da' ce-ar fi daca nu exista sursa a existentei noastre, in afara de sfantul si omniprezentul hazard al naturii?
Esti pe langa subiect. Eu nu am spus ca sustin Biblia. Biblia spune ca Dumnezeu a creat lumea. Eu emit ipoteza ca omul sa fi fost adus aici de extraterestri, ceea ce e total diferit.
Tu chiar este interesat de basme observ, gandeste rational nu emotional = a crede fara dovezii=credinta
da se poate ca viata sa vina din cosmos dar nu calare pe un meteorit sa fie 2 oamenii
Asta cred si eu, ca am fost adusi de extraterestrii si tot ei au construit piramidele, probabil ca ei au fost zeii egipteni
E o posibila interpretare, nu o certitudine, kevin.
(extraterestri, nu extraterestrii).
Da, ai dreptate si tu. Multe semne de intrebare. Sunt prea multe mituri care vorbesc despre oameni viteji, proveniti din casatorii ciudate, intre un pamantean si cineva din "afara" (vezi mitologia greaca, de exemplu). Pana si Iuliu Caesar se considera de origine divina, pentru ca apartinea familiei Iuliilor, a carei obarsie mergea inapoi pana la Romulus si mai in jos pana la Aeneas, printul troian nascut din relatia dintre un pamantean si o zeita. Ma gandesc si eu ca de unde nu e foc n-o iesi nici fum.