Salut. Ele nu pot fi văzute concret cu ochiul liber deoarece ele sunt caracterizate de doar trei parametri fizici independenți: masă, sarcina electrică și momentul cinetic.
Când o stea de aproximativ 20 de ori mai mare decât Soarele își epuizează "combustibilul" intră în colaps, nemaiputând să susțină toate reacțiile ce au loc în interiorul ei. Ea explodează provocând o explozie de proporții numită supernovă. Dar miezul stelei rămâne compact, iar colapsul continuă. Particulele miezului se zdrobesc una de alta din cauza propriei gravitații până când tot ce rămâne este o gaură neagră.
La marginea unei găuri negre există o "graniță" invizibilă numită orizontul evenimentului. Odată depășită această graniță nimic nu poate scăpa din gaura neagră, nici măcar lumina, motiv pentru care tot ceea ce se întâmplă într-o gaură neagră rămâne invizibil. În interiorul unei găuri negre, în ciuda aparențelor, se presupune că este extrem de luminos, deoarece lumina este și ea prinsă în gaura neagră. Materia absorbită de gaura neagră este supusă diverselor efecte fizice precum și comprimării. În centrul unei găuri negre se află unul dintre cele mai misterioase fenomene fizice: singularitatea. Singularitatea este un punct de volum ce tinde spre zero, dar care conține o masă ce tinde spre infinit. În cazul unei găuri negre, singularitatea este masa unei întregi stele de minimum 20 de ori mai mare decât Soarele nostru, concentrată într-un punct al spațiului. Singularitatea are o forță gravitațională colosală, ea dând forța de atracție a unei găuri negre.
O gaură neagră poate îngloba extrem de multă materie, în ciuda dimensiunilor ei nu tocmai mari, deoarece ea comprimă materia. Materia atrasă de o gaură neagră nu intra în ea cu o traiectorie dreaptă, ci rotindu-se în formă de spirală, apropiindu-se din ce în ce mai mult de gaură. În timp ce gaura neagră absoarbe multă materie din cauza rotirii acesteia în jurul găurii, gaura neagră doar pare neagră din cauza culorii materiei care, în timp ce se rotește poate depăși de zeci de ori mărimea găurii negre. Dar gaura neagră rămâne în centrul cercului de materie, fiind vizibilă.
Sper că am reușit să mai lămuresc din curiozități.
Http://www.scientia.ro/......za.html.Ai pute gasi util acest material.
Din moment ce o gaura neagra nu emite lumina e logic ca nu o poti vedea nici daca e in fata ta, dar poti simti efectul ei incredibil de mare, avem si noi una in galaxia noastra stim asta datorita efectelor ei, dar sa o vedem nu se poate asa ceva
Nici pe Dumnezeu nu-l putem vedea insa putem vedea efectele actiunilor lui si contrastul dintre ceea ce doar el poate face si omul nu poate face niciodata. Oamenii de stiinta au modificat genetic porumbul si se imbolnavesc de cancer oamenii care mananca multi pufuleti.
Acum 46 minute | Steregoi a răspuns:
Nici pe Dumnezeu nu-l putem vedea insa putem vedea efectele actiunilor lui si contrastul dintre ceea ce doar el poate face si omul nu poate face niciodata. Oamenii de stiinta au modificat genetic porumbul si se imbolnavesc de cancer oamenii care mananca multi pufuleti.
care sunt actiunile lui dumnezeu?
deci toti care au cancer manca pufuleti?
haaaaaaaaa
anonim_4396 întreabă: