Pare că este un instinct natural al omului de a căuta să se reintegreze în acest flux existențial pe care îl numim timp.
Însă de cele mai multe ori suntem ori pe alături (ca observatori), ori în urmă (ca nostalgici), ori prea în față (ca idealiști), rareori devenim una cu Existența.
De aici bănuiesc că derivă interesul filosofilor/iubitorilor de înțelepciune de a desluși înțelepciunea supremă: aceea de a fi.
Sunt interesante campurile electromagnetice si cum partea noastra magnetica se conecteaza cu ele. Cum intram si iesim dintr-un camp electromagnetic. Lumina din afara de transforma in energie.
Marshall McLuhan pune accent pe mediu nu me continut. Pe mine ma intereseaza cum intram si iesim dintr-un mediu. Mediu inteles ca spatiu-timp. Cum iesim dintr-un spatiu-timp ca un fel de cosmos si de intregram la alt spatiu-timp (realitate). Avem o antena care se conecteaza cu campurile electomagnetice. Ma intereseaza dezbaterea spatiului (mediului) mai mult decat teoria cunoasterii.
Noi ca sa primim cunoastere trebuie prima data sa intelegem teoria comunicatiei. In teoria comunicatiei este interesant si canalul sau mediul nu doar continutul. Cunoasterea vine pe un teren sau infrastructura. Ca sa circule masinile trebuie sa existe strada. Treaba ca noi nu avem doar autostrada ci si spatii aeriene. Deci exista mai multe drumuri/simturi care comunica cu exteriorul.