Pe scurt tracii faceau parte din asa numitii popoare barbarice(ca restul europei de asemenea) avand un lucru in comun :traiau in triburi mici cu lideri locali, ne existand uniune. Cu timpul s-au intins pe teritorii vaste: formand uniuni doar ocazional. Dacii sunt doar unul din descendentii acestor traci, formand uniune, regat datorita barierelor naturale Dunarea si muntii Carpati. Evenimentele din primele secole AD au cauzat extinctia, migratia, asmilitia lor de catre alte popoare.
Insa tracii, ilarienii la sud de Dunare au trait oarecum neafectati de migratiile, invaziile ce se petreceau in nord, beneficiind de bariera naturala unarea, traind ca parte a Imparatiei Latine pentru perioada de multe secole, aproape de 1 milleniu perioada suficienta adoptarii latinii vulgare. Asta pana cand Slavii prin secolul 7 rup controlul Latin, migrand masiv in balcani, asezandu-se inclusiv in zonele populate de aceste popoare de origine traco-ilariana
Ca urmare treptat acesti traco-ilarieni trebuie sa adopte cultura, limba slava. In perioada asta este utilizat pentru prima data termenul de VLAH. Referindu-se mai degraba la o meserie decat etnicitate, formata din populatia care se opune slavificarii alegand ciobania, stilul de viata dictat de Transhumanta in permanenta miscare necesara cresterii animalelor. Insa perioade precise nu se pot da. Mentiunile initiale sunt strict referitoare la zona Dunarii de sud, muntii greciei. Incepand de prin anii 1000` vlahii incep a fi mentionati in zonele dunarii de nord. Dar repet nu exista date precise ci doar estimari, poate si datorita faptului ca ocupatia impunea migratia deci nu existand o zona precisa geografic.
Evenimentele ce au impins alegerii unui stil de viata sedementar in locul pribagiei sunt in stransa legatura cu istoria Bulgariei. Dar aici iar ceata numai presupuneri un lucru cert este ca Vlahii preiau Ortodoxismul slavonic de la bulgari, iar regatele primordiale populate predominant de vlahi formate in jurul secolului 12 apar ca regiuni componente a Bulgariei.
Deci simplu Roman= trac (predominant, ca toate etniile lumii sunt mixuri) Acum Vlah in loc de Dac conteaza doar in context istoric, irelevand in lumea de azi.
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Romania_county_name_etymologies
Eu nu am o teorie proprie, dar îmi pun nişte întrebări; mi se pare că ceva nu se leagă. Văd că de Palestina nimeni nu a zis nimic
Next question sabin, limba englezilor era acelasi ca aia cu a saxonilor? eu din ce am citit nu, cum naiba englezi aia au inceput sa comunice in saxona apoi au imprumutat multe cuvinte din franceza veche, Engleza e si ia o limba misterioasa, aia veche e mult mai asemanatoare cu germana de azi
https://forum.duolingo.com/......ld-English
la fel si cu limba romana
Descarcă și citește
https://archive.org/details/OEnigmaSiUnMiracolIstoricPoporulRoman
https://kupdf.net/......2bb17d_pdf
Presupui in mod foarte gresit ca dacii au inceput sa vorbeasca latina abia cand au venit romanii, pe cand ei vorbeau deja latina datorita relatiilor comerciale cu Roma.
O alta chestie cu care gresesti e sa compari Dacia cu Egipt sau Grecia. In Egip si Grecia nivelul de civilizatie era deja destul de ridicat asa ca era greu sa li se impuna limba latina, iar in ceea ce priveste marea britanie a fost atat de departe de capitala din Italia incat era foarte multa autonomie acolo, nu ca in Galia, peninsula Spaniola sau Dacia care erau mai apropiate si mai bine integrate in imperiu. Plus ca si dupa retragerea aureliana dacii au continuat sa vorbeasca latina considerandu-se cetateni romani. Nu mai vorbim de veteranii de razboi care s-au asezat aici.
Si uiti sa mai iei un lucru in considerare.
Se prea poate ca limba daca sa fi fost foarte apropiata de latina, la fel ca galeza sau hispanica, in timp ce egiptiana, greaca sau galeza de atunci erau limbi foarte indepartate de latina.
Nu am înţeles aici - ai spus o dată că galeza şi hispanica erau poate apropiate de latină. Apoi, că galeza era foarte îndepărtată de latină. Deci, care e de fapt părerea ta despre galeză?
Ma scuzi, cand am zis de Galia ca era integrata in imperiu ma refeream la Franța de astazi.
Cand am zis de limba gală, probabil am folosit termenul gresit fiindca ma refeream la marea britanie cam unde e țara galilor acum. Toata treaba asta cu galia "franceza" si cea "engleza" te cam incurca. In loc de limba galeza trebuia sa spun "limba vorbita de locuitorii insulei britanice de atunci" ca sa nu se confunde cu galezii "francezi" care erau un popor celtic. Si daca cauti istoria anumitor limbi o sa vezi ca celticii si latinii au avut un stramos comun apropiat cam ca si balticii cu slavii. Oarecum latina a evoluat din celta.
Ideea că limbile dacă şi latină ar fi fost surori, având adică un strămoş comun, ţi se pare demnă de luat în considerare? Te întreb asta pornind de la întrebarea ta de mai sus referitor la miile de cuvinte din română descendente direct din latină.
Nu am spus ca au fost limbi surori, ci doar apropiate. Iar in ceea ce priveste "stramosul comun" al acelor limbi putem vorbi de asa numita limba proto-indo-europeana care e stramosul comun al (aproape) tuturor limbilor Europei.
Nu prea s-a pastrat mare lucru din limba dacă deci nu avem de ce sa aruncam la gunoi aceasta ipoteza. Am auzit ca o cercetatoare spaniola crede ca limba spaniola nu e din latina ci e din limbile care au existat acolo inainte de venirea Romei. Cine stie. Nu zic ca e asa, dar nici nu zic ca e imposibil sa fie asa. Teoria principala este ca limba noastra provine in mod evident din latina. Nu complet dar o buna parte. Aici nu e vorba de o varianta sau alta. Ar putea fi toate variantele combinate sau unele. Cine stie. Inca se studiaza problema
"Nu am spus că..." -
Nici eu nu am spus că ai fi spus tu. Doar am întrebat. Am văzut că circulă şi ipoteza asta, cum că daca şi latina erau deja foarte asemănătoare (surori) şi atunci nu le-ar fi fost prea greu să se înţeleagă unii cu alţii. Aşa s-ar putea explica şi acele mii de cuvinte care (oficial) noi afirmăm că le avem de la romani, ele fiind de fapt de-ale localnicilor, care vorbeau, aşa cum am zis, o limbă asemănătoare cu latina. Dar, vorba ta, problemele astea încă se studiază. Om vedea.
"Si uiti sa mai iei un lucru in considerare.
Se prea poate ca limba daca sa fi fost foarte apropiata de latina".
Bine, să plecăm de la ipoteza asta. Să luăm un exemplu din miile de cuvinte aşa-zise de origine latină: casă (Lat. casa) - Dar dacă dacii spuneau tot "casa", atunci de unde e moştenit acest cuvânt, de la romani sau de la daci? Acelaşi raţionament pentru toate celelalte mii de cuvinte.
Sabin, nu exista cuvantul dac: "casă", in nicio lista in care am cautat.
M-am uitat pe Ariton Vraciu, Ioan Iosif Russu, BP Hasdeu, ...adica pe toti.
De altfel, romanii nu spuneau in limbajul de toate zilele "casa", ci "domus".
Din lista cuvintelor dacice pentru locuinta/asezare exista doar "catun", "stana", "bordei" si "dava/dave".
E deci mai curand de presupus ca daco-romanii au luat de la romani "casa", si i-au adaugat si un "ă", litera inexistenta in limba latina.
Cred ca teoria ta este ca latina si limba vorbita de daci erau limbi surori, dar tocmai lista de cuvinte ramase din limba daca arata ca nu este asa.
In plus, daca te uiti pe lista respectiva, vei vedea ca abunda sunetele: ă, î, ț, ș, litere inexistente in limba latina.
Spun "sunete", pentru ca repet argumentul din primul raspuns: dacii, nu aveau alfabet.
Userul căruia m-am adresat a pus ipoteza (presupunerea) asta. Aşa că eu am continuat în consecinţă. Am încercat să merg pe ideea asta să văd unde se ajunge. Ai dreptate cu casa, dar eu am luat aşa la repezeală un exemplu. Nu e cel mai nimerit, putem lua altul. Înţeleg că tu vrei să fii "politically correct" şi să zici ca Grigore Ureche: "De la Râm ne tragem".
Pai asta-i faza ca nu stim exact, dar avem nevoie si de ipoteze sa ne largim intelegerea. Cum am spus, problema asta se mai studiaza
Te-am înţeles. Noi nu suntem în stare să spunem ceva cert nici cu privire la tăbliţele de la Tărtăria - ba că arheologul respectiv nu era de faţă la momentul "descoperirii", ba că poate ăia care săpau le-au băgat acolo în groapă, aduse cine ştie de pe unde (cu acordul tacit al arheologului) şi uite aşa. Bâjbâim şi în povestea tăbliţelor de aur (sau poate doar de plumb?) de la Sinaia... Dar viaţa merge înainte.
Dar nu te-ai gandit in felul asta :ca Dacii aia au existat ca tara pentru o scurta perioada de timp acu vreo 2000 de ani. Odata ce capitala administrativa a fost distrusa restul populatiei a revenit la stadiul de organizarii tribale. Fiind asimilati de restul popoarelor care au trait pe aceste meleaguri cunoscand faptul ca au existat extrem de multe regate pe aici. Era zona de transit dinspre eu de est catre eu centrala. Iar dupa exodul triburilor germanice de la sfarsitul secolului 4, nimeni nu ii mai aminteste pe dacii aia, poate pentru ca s-au asimilat/au migrat (cum facea toate populatia umana )alaturi de germani? nici germani care au inceput sa se re-extinde din nou in secolul 5-6 dupa razboiul civil hunnic nu mai amintesc pe daci in nici un fel. Sa nu ma zicem ca de prin secolul 6 Slavii populeaza toata zonele astea.
Care e versiunea ta? Poate că nu ai certitudini, dar măcar ce crezi, ce presupui? Cum îţi explici că avem aşa de multe cuvinte de origine latină în vocabular?
Interesantă informaţia. Eşti un om documentat. Şi căruia îi pasă de istoria propriului popor. N-am prea înţeles ce-i cu "ilarienii". Cine sunt ăştia? Ai vrut să zici "ilirii"?
Da ilirii, si tracii oarecum sunt similari mai putini in denumire.
Limba latina este de origine Celtica. Romanii se trag din celti.
Evolutia, succesul Romei s-a datorat geografiei, fiind intr-o peninsula inconjurat de mari favorizand comertul. Comertul=Evolutie.
Pe cand restul celtiilor traind in mijlocul continentului au stagnat.
Zona asta are istorie mai confuza decat restul europei. Motivul e geografia, aflandu-se la periferia diverselor culturi diferite fiind casa dealungul secolelor multor regate de origini total diferite. Oarecum asemanator zonei Caucaziilor
In vest e relativ simplu : Germanici Si Celti, In est Slavi.
"Zona asta are istorie..." - care zonă?
Intre Carpati si Marea neagra au migrat majoritatea tariilor balcanice de azi. Pe aici diverse natii catre campia Panonica: Hunii, Avarii, Maghiarii,+ alte triburi de origini turcice ideala cresterii cailor
Multe etnii, multe regate
Ai citit ultimul comentariu al lui AA1? Aşa nu-mi place confuzia asta în care se scaldă istoria! Că poate a fost aşa, că probabil altfel, că s-ar putea să nu se ştie...Mi-ar plăcea să fie şi ea o ştiinţă exactă. Aşa cum ştiu că radical din 16 e 4, ceva sigur, nu că s-ar putea. Deci ceva fără dubii, fără poate sau probabil. Eu aşa vreau. Ştii cum a zis Goe: Eu vreau să vină trenul! Mă uitam pe Wiki la istoria germanilor. Se spune că locul lor de origine ar fi fost Câmpia germană de nord şi Sudul Scandinaviei. Te satisface să ştii atât? N-ai vrea să ştii şi de când erau ei acolo şi de unde au venit? Cum de s-au apucat să vorbească germană şi nu rusă? Sau turcă? Cunoaştem până la un punct şi de acolo se aşterne o ceaţă densă. Cam cum e şi cu big-bangul; a început cu un punct, ok. E satisfăcătoare cunoaşterea asta? Punctul acela cum a ajuns acolo, cine l-a pus şi de unde l-a luat. De fapt, am uitat că întrebarea "de unde?" nu are sens pentru că nu exista spaţiu pe vremea aia Bâjbâială. Dar, asta e, trebuie să ne mulţumim cu ce avem şi cu cât ştim. Şi, până să ne aventurăm aşa de departe, să observăm că nu reuşim nici să descifrăm povestea cu tăbliţele alea de aur (?) de la Sinaia sau cu plăcuţele de la Tărtăria. Dar, care-i baiul? E vreo problemă? Nu. Noi să fim sănătoşi! Şi la vară să fie cald Mă duc să fac un rebus.
Ma refeream la perioada antica, si la popor ca etnie nu la tari anume ca au existat mai multe tari diferite de origine traca, De la Grecia la nord in toata partea estica extinsi pana si dupa Carpati traiau tracii si la vest ilarienii. Aceste tari fiind in opozitie intre ele de asta exista azi regiuni diferite precum ce spui tu Moesia, Dacia Ca ulterior pe rand Grecii, Romanii, Slavii au anexat aceste tari, de asta limba traca este limba moarta
https://tied.verbix.com/archive/article3.html
Pe scurt tracii faceau parte din asa numitii popoare barbarice(ca restul europei de asemenea) avand un lucru in comun :traiau in triburi mici cu lideri locali, ne existand uniune. Cu timpul s-au intins pe teritorii vaste: formand uniuni doar ocazional. Dacii sunt doar unul din descendentii acestor traci, formand uniune, regat datorita barierelor naturale Dunarea si muntii Carpati. Evenimentele din primele secole AD au cauzat extinctia, migratia, asmilitia lor de catre alte popoare.
Insa tracii, ilarienii la sud de Dunare au trait oarecum neafectati de migratiile, invaziile ce se petreceau in nord, beneficiind de bariera naturala unarea, traind ca parte a Imparatiei Latine pentru perioada de multe secole, aproape de 1 milleniu perioada suficienta adoptarii latinii vulgare. Asta pana cand Slavii prin secolul 7 rup controlul Latin, migrand masiv in balcani, asezandu-se inclusiv in zonele populate de aceste popoare de origine traco-ilariana
Ca urmare treptat acesti traco-ilarieni trebuie sa adopte cultura, limba slava. In perioada asta este utilizat pentru prima data termenul de VLAH. Referindu-se mai degraba la o meserie decat etnicitate, formata din populatia care se opune slavificarii alegand ciobania, stilul de viata dictat de Transhumanta in permanenta miscare necesara cresterii animalelor. Insa perioade precise nu se pot da. Mentiunile initiale sunt strict referitoare la zona Dunarii de sud, muntii greciei. Incepand de prin anii 1000` vlahii incep a fi mentionati in zonele dunarii de nord. Dar repet nu exista date precise ci doar estimari, poate si datorita faptului ca ocupatia impunea migratia deci nu existand o zona precisa geografic.
Evenimentele ce au impins alegerii unui stil de viata sedementar in locul pribagiei sunt in stransa legatura cu istoria Bulgariei. Dar aici iar ceata numai presupuneri un lucru cert este ca Vlahii preiau Ortodoxismul slavonic de la bulgari, iar regatele primordiale populate predominant de vlahi formate in jurul secolului 12 apar ca regiuni componente a Bulgariei.
Deci simplu Roman= trac (predominant, ca toate etniile lumii sunt mixuri) Acum Vlah in loc de Dac conteaza doar in context istoric, irelevand in lumea de azi.
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Romania_county_name_etymologies
Exemplele pe care le-ai dat: Palestina, Marea Britanie, Grecia, Egipt, au ceva in comun.
Alfabetul.
Intotdeauna si oriunde, o limba fara scriere dispare la contactul cu o limba cu alfabet, sau se pastreaza, dar intr-o mai mica masura, daca vorbitorii adopta un alfabet.
Este exemplul limbii rromani, (tiganeasca)...cat s-o mai sucim, sau a feroezei, (limba locuitorilor insulelor Feroe), salvata in extremis de la disparitie de alfabetul nordic vechi.
Din pacate, nu exista niciun fel de izvoare care sa ateste ca dacii utilizau un alfabet propriu si aveau o limba scrisa, desi se considera de catre unii istorici ca o elita a dacilor utiliza scrierea, dar cu caractere grecesti si apoi latine.
Iti dai seama ca acest tip de scriere amestecata al unei elite, a prins la daci pana la ocupatia romana, cam cat a prins la noi romanii, slavona...
Dupa 106 A.D. toti dacii au fost nevoiti sa invete limba latina, fiind limba administratiei romane.
Acum 13 ore | sabin89 explică (pentru Darkmagic):
"Am o întrebare ref. la fraza ta ultimă. De ce nu au fost nevoiţi şi evreii să înveţe limba administraţiei romane?"
Pentru ca nu a existat o administratie romana asemenea celor din europa continentala, si aici ne putem intreba si de ce nu vorbesc limba latina egiptenii, (sub romani, peste 600 de ani).
In Egipt au perfectionat administratia greaca existenta sub Ptolemei, iar in Palestina, (banuiesc ca te referi la vechea Palestina: Canaan, Israel, Transiordania), administratia romana se facea printr-un procurator, secondat de un rege iudeu, lucruri care nu s-au intamplat in Europa continentala.
Un al doilea aspect extrem de important pentru latinizare au fost constructiile.
In Orient, Imperiul nu a construit nimic, (nu punem la socoteala Cezareea, oras ridicat de regele Irod), in timp ce in provinciile din Europa, deci si in Dacia, romanii au construit drumuri, poduri, apeducte, castre si orase, respectiv castre care au si devenit orase.
Orase care s-au transformat in magnet pentru mari mase de oameni din zone unde latina nu ajunsese.
Cam cum atrage acum Bucurestiul populatii din toata Romania, sau New-York, populatii de pe tot globul.
A fost o perioadă în care intelectualii români voiau să creadă că sunt superiori sau la un nivel superior la fel ca și celelalte regate. Dacă nu s-ar fi crezut romani, lumea intelectuală ar fi crezut că sunt dintotdeauna urmași ai unor barbari, triburi, nu din linia romană (cei curați, cei drepți, cei puternici, cei victorioși).
Si atunci cum iti explici miile de cuvinte din limba română descendente directe din latină?
Https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dacologie-si-prostologie-i--1688.html
Bun, aşa au vrut intelectualii români să creadă într-o anumită perioadă. Dar nu mi-ai spus ce crezi tu cu privire la acest subiect.
Eu îi consider barbari intelectuali, pentru că cei care erau cu mult mai puternici decât noi, evident că doreau să ne calce în picioare din punct de vedere intelectual (printre care, să ne considere barbari, daci). Răspunsul românilor intelectuali de la acea vreme voiau să se creadă în putere, să nu accepte să fie călcați în picioare; voiau să creadă că aparțin unei linii a unei societăți, și unor oameni, care erau printre cei mai importanți și venerați chiar și după un mileniu (în jur de un mileniu și jumătate în prezent) de la distrugerea lor. Motivul pentru care îi consider "barbari intelectuali" este pentru că gândirea noastră reprezintă egalitatea între oameni de toate categoriile din societate: un președinte și un director de bancă nu sunt mai superiori față de un țăran, pentru că toți aceștia sunt oameni, și toți aceștia reprezintă o imagine de care este nevoie in societate; la fel și despre un intelectual american/britanic/francez/german/rus/și alții, și un intelectual român (după cum se consideră că românii sunt ultima speță din lumea vestică).
Ai confirmat cu brio ce am susținut în prima postare. Bine că nu ai pus un link de la Click sau Libertatea.
Totul este cusut cu ață albă. Personal, nu cred că limba română are la bază latina. Mai degrabă invers.
Dacă ne luăm după câte statui imense sunt în Roma, reprezentând daci, cred că noi am influențat limba acolo, nu ei aici.
Majoritatea adepților ideii că limba română se trage din cea latină habar nu au despre chestiile astea. Aud și ei la televizor toate tâmpeniile, apoi le varsă pe net, fără sa mai cerceteze cum stă treaba.
Https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dacologie-si-prostologie-ii--1964.html
Am văzut şi eu că pe Arcul de triumf al lui Constantin (deci nu al lui Traian) - 312 e.n. sunt opt statui impunătoare cu chipuri de daci, patru pe o parte şi patru pe alta, la o înălţime de 25 m. De ce de daci? De ce nu ale unor generali romani? Ar fi interesant de ştiut.
La fel cum ar fi interesant de știut cum au ajuns dacii să formeze statele nordice, în special Danemarca. Părerile cercetătorilor danezi sunt uluitoare.
https://alexdanemarca.wordpress.com/2011/08/01/dacii-stramosii-danezilor/
Ha, ha, ha! Ha, ha, ha! Ha, ha, ha!
Robert Todd Carroll a dezvoltat o listă de criterii pentru a identifica lucrările pseudoistorice. El afirmă că:
Pseudoistoria este pretinsa istorie care:
Tratează miturile, legendele, saga și literatură similară drept adevăr literal
Nu este nici critică și nici sceptică la modul la care citește istoricii antici, crezându-i pe cuvânt și ignorând dovezile empirice sau logice contrarii susținerilor anticilor
Este o misiune de propovăduire, nu una de cercetare, cautând să susțină obiective prezente politice sau religioase mai degrabă decât să afle adevărul despre trecut
Adesea neagă că ar exista adevăr istoric, susținând o poziție sceptică extremă conform căreia numai ceea ce este absolut sigur poate fi numit 'adevărat', iar nimic nu este absolut sigur, deci nimic nu este adevărat
Susține adesea că istoria nu este altceva decât făurirea de mituri și că ipotezele istorice diferite nu se pot compara cu standardele academice tradiționale, cum ar fi acuratețea, probabilitatea empirică, relevanța, consistența logică, completitudinea, dreptatea, onestitatea, etc., ci doar cu temeiuri morale sau politice
Este selectivă în folosirea documentelor antice, citând favorabil pe cele care se potrivesc obiectivelor ei și ignorând sau combătând documentele care nu corespund scopurilor ei
Consideră posibilitatea că ceva ar fi adevărat drept rațiune suficientă pentru a crede că este în mod real adevărat, dacă se potrivește obiectivelor ei
Adesea susține că există o conspirație pentru a suprima susținerile proprii datorată rasismului, ateismului sau etnocentrismului, sau datorită opoziției față de scopurile ei politice sau religioase.
Nicholas Goodrick-Clarke preferă termenul de „criptoistorie". El identifică două elemente necesare cum ar fi „completa ignorare a surselor primare" și repetarea „unor susțineri eronate sau extravagante".
Alte caracteristici comune ale pseudoistoriei sunt:
Asocierile arbitrare ale unor evenimente disparate pentru a forma, în opinia susținătorilor ei, un filon comun al evenimentelor. Aceasta este de obicei dezvoltat într-o teorie conspirativă care postulează o agenție secretă responsabilă pentru crearea și menținerea acestui filon comun. De exemplu lucrarea pseudoistorică The Holy Blood and the Holy Grail afirmă o legătură între Cavalerii Templieri, medievalele romane despre Graal, dinastia Merovingiană și artistul Nicolas Poussin într-o încercare de a identifica descendenții copiilor făcuți de Isus Hristos.
A face ipoteze despre consecințele unor evenimente improbabile care „s-ar fi putut" întâmpla, asumând tacit prin asta că ele chiar s-au întâmplat.
Senzaționalism sau epatare
Alegerea doar a acelor dovezi care ajută argumentelor istorice făcute și suprimarea (ignorarea) dovezilor care le neagă.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pseudoistorie
Nici macar Ioan-Aurel Pop, care e istoric nationalist, nu ar preda asemenea aberatii.
anonim_4396 întreabă: