Sintem trcatori pe pamint:ne nastem, crestem si convietuim impreuna ca parteneri, fiecare dupa soarta lui, apoi murim, fizic.De ce nu avem acelasi partener de viata:pe pamint, in CERURI, sau in alta lume? Va multumesc.
Casatoria este un dar de la Dumnezeu.El nu a vrut ca omul sa fie singur.De aceea, i-a facut un ajutor potrivit.Atunci cand este la necaz, sa aiba un umar pe care sa planga, sa-l mangaie sa-l incurajeze.Sa treaca impreuna prin bucuriile vietii,sa aduca pe lume rodul dragostei lor,sa ti se umple inima de fericire vazandu-i cum cresc, si cum mostenesc genetic din chipul sau din obiceiurile sotului sau a sotiei. Dumnezeu doreste ca sa ramanem uniti pe viata, sa fim fericiti.Adevarata dragoste rezista tuturor incercarilor vietii.Chiar daca sotul meu a suferit acel accident,si a ramas cu urmari,eu am ramas fidela legamantului facut inaintea lui Dumnezeu,il iubesc,si doresc sa calatorim impreuna pe drumul vietii, pana la moarte, si apoi odata in vesnicie.Fii binecuvantat.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
In viata nu avem acelasi partener pentru ca noi ne-am nascut si pentru a cunoaste lumea din jur, trebuie sa afli mai intai daca esti compatibil/a, automat daca nu esti nu poti ramane cu persoana respectiva. Dupa ce mori nu mai cunosti persoanele care le-ai cunoscut pe pamant.
Aici cred ca ar trebui sa-l intrebi pe Dumnezeu El stie ce sa raspunda cel mai bine
Pentru ca asta nu sta in natura omului. De ce nu bei doar apa toata viata? Raspunde la intrebarea asta si dupa raspunde la cea pusa de tine.
Iar,hombre
Doresc sa fiu acolo impreuna cu toata casa mea.Nu te gandi la prostii.Acolo vom fi ca ingerii din cer.
@vancea, cum adica ai avut privilegiul sa treci prin cele 3 situatii ( pamant, ceruri si alta lume )? Ti-ai imaginat cum ar fi daca ar fi?
Iti respect durerea si sincera sa fiu ma sperie, deci imi e greu sa te ajut chiar in cuvinte. Ma tulbura totul. In ipoteza ca iubirea invinge chiar si moartea e vorba de reintoarcerea la puritate, ca si cand nimic nu ar fi fost vreodata cu exceptia legaturilor primordiale si evolutia sau involutia lor. Tot ce tine de omenesc e temporar si discontinuu. Restul se deduce.
Ca si cum acel copil interior nu poate sesiza ca a mai crescut vreodatam dar daca isi cauta in inconstient descopera o experienta despre mediu care nu e doar colectiva, in partea care tine de reactii la sentimentele celorlati copii interiori.
Sunt oameni ca mine de exemplu, care atunci cand sunt mici delireaza ca nu vor sa greseasca inca o data nu stiu ce. Dar e vorba de suflete care au evoluat atat de mult incat incep sa confirme iubirii speranta ei de a fi sesizata. Unicul mod de a raspunde fiind manifestarea si orice cuvinte demonstrat istoric ca fiind inutile in fata dominantei unui rau care intuneca alegerile.
Mai sunt oameni, am cunoscut, care delireaza ca de ce nu mai pot face nu stiu ce ca era bine, se fac mari si cauta in istorie evenimente si ii instiga pe ceilalti cu un amor proprii ca era bine, dar sunt prinsi in ceva care nu le da voie: discontinuitatea. Cunosc pe cineva care turbeaza si ma uraste, ma tot minte, ma priveste si il privesc de parca ne cunoastem de cand lumea si psihic e pentru mine un cosmar, imi da emotii distrugatoare. Iubirea e iubire si daca ceva se poate face asa cum se poate probabil, ca sincera sa fiu nu cred ca daca lupta pentru toti vor ajunge la constiinta toti. aici nu stiu cum e.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
