" tinand cont ca daca nu ar fi infinit si nu ar fi existat universul material nu ar avea unde se extinde" Eu cred că noțiunea de extindere a universului este una dintre cele mai complicate de înțeles. Normal, putem filosofa cât vrem și să susținem că infinitul există. Însă din ceea ce zici tu aici al cui infinit există? Al spațiului ăla în cadrul căruia s-a extins universul, nu? Însă ce era în acel spațiu? Absolut nimic. Deci la ce concluzie ajungi tu că e infinit? Nimicul. Deci nimic din ceea ce e existent nu e infinit. Asta e concluzia logică. Normal că tu din punct de vedere matematic îl poți considera un spațiu, îi poți asocia coordonate, etc. Însă eu nu cred că lucrurile sunt privite din perspectiva corectă, perspectiva care să ne dea totuși o referință mai bună asupra lucrurilor. Extinderea aia eu o văd mai mult ca pe o exercitare a existenței, a energiei. Având în vedere condiția în care s-a produs Big-Bang e și normal ca acea exercitare să fie imensă. E și normal că nu îți poți imagina practic căci în viața de zi cu zi după care te ghidezi tu nu poți să asociezi asemenea fenomene care totuși nu cred că sunt înțelese cu certitudine nici la un nivel mai mare. Exercitarea aia a existenței, cum am zis eu, ar putea să se producă extrem, extrem de mult însă cu siguranță la un moment va exista un fenomen care să o stopeze. Chiar și dacă nu ar exista, niciodată ceva nu va putea atinge punctul de infinit. Adică pot trece 20 miliarde de ani de la producerea Big-Bang, pot trece sute de miliarde de ani, miliarde de miliarde de ani, însă niciodată nu va exista infinitul de ani, sau o extindere infinită. E pe principiul ăsta...Zi-mi un număr...x. Eu zic x+1, am câștigat. Nu poți să îi asociezi existenței valoarea infinită oricât ai încerca. Poate ne înșelăm noi și știința, că se mai înșală lumea, însă nimeni până cum nu a reușit să dea o explicație care să nege faptul că infinitatea practică e una absurdă.
Iti pierzi timpul Zwielicht.
Utilizatorul NU cunoaste din pacate destula fizica pentru a realiza o "macheta" a unui Big-Bang care NU a explodat intr-un vid deja existent, nu intelege ca notiunea este de SPATIU-TIMP, si nu de "spatiu" si "timp" luate separat, nu intelege ca "spatiul" poate sa fie si el anihilat...etc.
Deasemenea...(important pentru cei care cred ca spatiul si timpul sunt "infinite" sau "iluzii")...ar trebui sa afle ca dauna totala este data de faptul ca si spatiul, si timpul, implicit si materia, SE TERMINA, sunt anihilate, se duc dracului! in centrul unei constructii matematice deocamdata, cu un nume banal: gaura neagra.
De AIA, o gaura neagra se numeste si "singularitate spatio-temporala"!
In mod evident, toti astia cu "timpul = ceas" sau "iluzie", ori "spatiul e infinit"...NU au auzit de gaurile negre de care, la dracu, e plin universul! :D
De ce din cauza pariurilor de probabilitate NU poate sa fie nimic "infinit" cred ca ai citit prin raspunsurile de care sincer, m-am saturat si eu. :))
Tot intr-un raspuns pe care Vassile nu a binevoit sa-l citeasca sau sa-l inteleaga, chiar daca l-am facut cat de simplu am putut pentru TPU:
https://www.tpu.ro/go-to-answer/11730825/
...trebuia sa subliniez o fraza:
"Existenta particulelor virtuale guvernate de aceleasi legi ca si cele reale ne conduce spre EXISTENTA VIDULUI CUANTIC, functie de fortele care actioneaza asupra sa si depinzand de tipul de particule considerat, rezultand faptul CA EXISTA mai mult de un tip de stare de vid."
Apuca-te tu te rog, sa-i explici lui Vassile si lui Hey TPU conceptele si tipurile de "vid fals" si "vid adevarat", Hint: Coleman si De Luccia in "Gravitational effects on and of vacuum decay".
Ce zici, te bagi? :)
Timpul e doar un concept. Spatiul e imaterial. Timpul si spatiul sunt concepte imateriale precum Dumnezeu ce reprezinta energie sau putere infinita. Pana unde merge acest infinit omul nu poate sa-si inchipuie pentru ca are o putere limitata de procesare a informatiei care si ea este limitata pentru om pentru ca omul e un fir de praf sau un bob de nisip in imensitatea universului.
Uite aberația cum vine și cum se vede că nu ai cunoștințe matematice. Dacă raportezi ceva la infinit(adică în exemplul tău raportezi omul la univers) îți dă 0, nu un fir de praf, nu un bob de nisip. Deci omul e o nulitate, nu există, nu? Adică dacă raportezi orice la infinit dă 0. Și 400 de miliarde de metri cubi dacă îi raportezi la infinit dă 0. Din noua aberație pe care o spui rezultă că universul nu există. Bravo.
N-ai inteles. Omul raportat la Universul material care este finit desi pentru om pare ca nu se termina sau ca e infinit. Insa universul material se intrepatrunde cu universul spiritual care este infinit.
Tu zici că universul spiritual cuprinde universul material. Universul spiritual e infinit. Mergând tot pe raționamentul ăsta ajungi să îi asociezi valoarea 0 universului material raportat la cel spiritual care tu zici că e infinit. Ajungi deci la același lucru.
Aici te intinzi. Nu asa face si fizica? considera masa fotonului zero in repaus. Pai in repaus daca are masa zero inseamna ca e imaterial. Cand se deplaseaza are masa desi in vidul cosmic nu se vede. Vidul cosmic este impanzit de fotoni cu masa. De ce nu "se vad" de cat atunci cand sunt reflectati de planete, etc? Lumina e alba deci ar trebui sa vem fotonii cand se deplaseaza, si nu doar cand sunt reflectati.
Conform teoriei Big Bangului universul material care reprezinta o cifra foarte mare ( sa nu zicem infinita ) se reduce sau e egala cu zero adica singularitatea prima. Asta cum suna? Nu e o absurditate? E ca si cum ai spune ca 55654456666444566443 = 0!
Uite cum nu găsești explicație și o dai iar pe bietul foton care săracul nu se vede doar reflectat de alte planete. Lumina nu e produsă de surse de energie, cum ar fi soarele? Vezi soarele sau nu? Și dintr-un bec ca să vezi lumina trebuie ca ea să se reflecte sau o vezi direct de la bec? Uite cum iar distrugi conceptul de foton. Mai lasă-l în pace, săracul foton. Fotonul fie că e reflectat sau nu se deplasează cu viteza luminii, doar așa are fotonul ăla un sens.
Nu, nu e cum ai zice asta. Eu ți-am demonstrat matematic, tu demonstrezi după ureche. Nu ai tu de unde să știi ce nivel de energie poate sta într-o singularitate. Enormitate nu îmi sună. Adică o asemenea cantitate de energie strânsă acolo și explică explozia aia imensă.
1 raportat la infinit nu e zero. 1/infinit nu e zero. Infinit nu e un numar intreg. Limita da tinde la zero dar realmente nu e zero.
Aerul, vidul cosmic e PLIN cu fotoni vizibili cu lungimi de unda in spectrul vizibil si nu se vad. Ma refer la cei care se deplaseaza paralel sau oblic cu ochiul.
Tu nu stii ca fotonii sunt emisi unul dupa altul la intervale foarte scurte de timp de catre sursa? Lungimea undei este lambda = c / f. Adica daca avem de exemplu o unda luminoasa de 400 nm rezulta ca frecventa de generare a fotonilor ( unul dupa altul ) este f = c/lambda = (300*10^6)/400*10^(-9) = 0.75 * 10^(15) Hz => T = 1.333 * 10^(-15) secunde. Adica la fiecare T secunde este generat de sursa cate un foton cu cuanta de energie E = h * f unde f = 0.75 * 10^(15) Hz iar h este constanta lui Plank.
Ba da. x/infinit=0. Păi tu ca să faci calculul ăsta e normal că ai nevoie de o limită. Dar ia-o băbește. 1/2=0,5, 1/4=0,25, 1/100=0,01, 1/1000=0,001. Ce observi? Cu cât numitorul crește valoarea converge la 0. Deci la infinit e 0, asta înseamnă limita. Limita tinde la infinit în cazul ăsta, nu la 0, iar rezultatul e 0.
Tu nu ai tu de unde să știi ce fel de energie poate sta într-o singularitate. Nici eu nu zic ca stiu. Totusi pot spune sigur ca NU E ZERO. Mai citeste despre teoria Big Bang pe care nu o cunosti despre acea singularitate. https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang
Teorii despre producerea Big Bangului
"Astronomul american Edwin Hubble a descris Universul ca fiind în continuă extindere, dând cosmologilor "o temă pentru acasă". El pornește de la ideea că la începuturi, cu circa 13, 7 miliarde de ani în urmă, Universul încă nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natură cu totul specială, o așa-numită singularitate, ceva fără dimensiuni dar cu o energie INFINITA." Cu toate astea n-as spune "infinita". Atentie! NU ENERGIE ZERO!
Https://ro.wikipedia.org/wiki/Nedeterminare
x = 0 * infinit e caz de nedeterminare. Te bagi in ceva incert, neclar.
https://dexonline.ro/definitie/nedeterminare
NEDETERMINÁRE, nedeterminări, s. f. 1. (Mat.) Imposibilitate de a putea afla în mod univoc valorile necunoscutelor care intră într-o problemă. 2. Lipsă de determinare; indeterminare. ♦ Situație incertă, neclară. – Pref. ne- + determinare.
Insa 4556443456665445666 = 0 nu e caz de nedeterminare ci eroare matematica pe fata!
Https://ro.wikipedia.org/wiki/Nedeterminare
x = 0 * infinit e caz de nedeterminare. Te bagi in ceva incert, neclar.
https://dexonline.ro/definitie/nedeterminare
NEDETERMINÁRE, nedeterminări, s. f. 1. (Mat.) Imposibilitate de a putea afla în mod univoc valorile necunoscutelor care intră într-o problemă. 2. Lipsă de determinare; indeterminare. ♦ Situație incertă, neclară. – Pref. ne- + determinare.
Insa 4556443456665445666 = 0 nu e caz de nedeterminare ci eroare matematica pe fata!
Iti las fotonul asa cum il sti. Pentru mine pana la urma urmei definitia duala unda-corpuscul a fotonului nu-mi darama cu nimic conceptia mea cosmologica. Peregrinarea cu fotonul a fost doar ca sa vad pana unde te pot purta in discutie pe seama fotonului.
Insa 4556443456665445666 = 0 nu e caz de nedeterminare ci eroare matematica pe fata!
Iti las fotonul asa cum il sti. Pentru mine pana la urma urmei definitia duala unda-corpuscul a fotonului nu-mi darama cu nimic conceptia mea cosmologica. Peregrinarea cu fotonul a fost doar ca sa vad pana unde te pot purta in discutie pe seama fotonului.
Tu nu înțelegi matematica. una e 0*infinit și alta e x/infinit. Dacă ai gândi logic ai vedea diferența și faptul că infinitatea e ceva abstract, nu real. E ceva foarte cert dacă înțelegi matematica.
Ma iei tu cu matematica cand zici ca 783682736498273895792 Jouli = 0 care e o absurditate totala. Nu-ti vezi barna din ochi din gandire. Ce sa mai zic de fizica ta care a devenit filozofie. Ati innebunit cu fizica asta
cuantica. Auzi, teoria M. O prostie!
Man inceteaza cu matematica asta primitiva pe care vrei tu sa o arati, toate aceste valori au fost invenate de oameni, toate formule au fost inventate de oameni, nu este nimic universal si cert, toacmai de aceea au aparut si probabilitatile, tomai de aceea limita din 1/infinit=o(in realitate este o valoare atat de mica incat se considera zero).Nu mai incerca tu sa explici ca infinitul(de care nu ai habar si cunostinte), pentru ca realitatea asta pur si simplu se intinde la "infinit", nu exista loc unde se opreste, nu exista bariere, oricat ar incerca mintea ta sa le vada pur si simplu exista mult mai mult peste.
BA e 0. Alt paralel care face matematica primitivă pentru că nu o înțelege. Matematica asta e complet logică și datorită ei stai tu la pc acum ca să spui baliverne. De asemenea și cu fizica la fel. Minți limitate.
Și cică eu nu am habar ce e aia infinitate Măcar Vassile mai știe ceva chiar dacă ce știe el amestecă cu prostii că la matematică mai greu, că nah, îți trebuie și logică și gândire. Dacă nu o ai normal că după tine universul se află în burta dragonului roz. Dacă ai avea cele mai mici noțiuni ai înțelege ce prostii ai spus.
Este egal cu 0 doar in capul tau prost, nu degeaba se numeste limita, iar rezultatul se trece 0 pentru a arata ca nici matematica asta "super dezvoltata" cum o crezi tu, este ceva extrem de primitiv.Stai linistit continua tu sa visezi, poate intr-o zi o sa dai coordonate universului, la cat de destept te crezi. Poti sa zici ce vrei, doar o sa arati cat de multe nu stii, si apropo eu am terminat facultatea de automatica in Bucuresti, si am "norocul" sa lucrez in domeniu, am facut matematica si fizica, ma amuza sa vad oameni "inteligenti" care cauta si ei 2-3 lucruri din matematica si fizica, si se dau inteligenti pe internet, numind alti oameni "paraleli" doar pentru ca opinia lui este evident gresita.
Ești idiot și incult. Nu ai nici cea mai mică noțiune de matematică. Meritai multe restanțe. De ce ți-am răspuns până la urmă? Ba e 0 cap de nucă. De ce e 0? Pentru că cum am mai explicat eu băbește, ca la proști că altfel nu înțelegeți 1/2=0,5. 1/5=0,2, 1/10=0,1, 1/100=0,01 etc. Valoare converge la 0 cu cât avansezi. În creierul tău prăjit consideri că nu e 0 că nu ajunge la 0 însă dacă raportezi ceva la infinit dă 0 căci nici la infinit nu ajungi de aia zici că tinde la infinit. Deci nu matematica e proastă ci tu ești foarte prost, obișnuiește-te cu ideea. Infinitatea e o noțiune abstractă, teoretică, nu reală. Uite cine termină facultatea, halal facultate. Eu am tot avut profesori care să ne amintească că infinitatea nu există în lumea reală... Eh, poate nu prea ai dat pe la cursuri, nu vreau să cred că în București se omite asta, sau profesorii ăia vă iau mai deștepți decât sunteți și nah presupun că deja știți banalitățile astea, că asta e o banalitate matematică până la urmă, nu am zis ceva wow aici. Nu o dau pe inteligentul, nici nu am de ce, însă cum zicea și Creangă, când văd ce e prin jur, prind curaj. Hai că m-am săturat, deja ai întrecut limita, cap de nucă.
Mai poti sa dai un serch pe google si o sa vezi cat de "destept" esti, eu la varsa ta de 22 aveam deja prima casa cumparata dim banii mei, si eram si la facultate, nu are rost sa iti raspund urat, se vede ca ai niste probleme, si nu merita sa discut cu astfel de persoane, apropo prin exemplul tau cu acele impartiri de gradinita ce ai vrut sa arati ca stii tapla impartirii? Nu te mai lua de Creaga saracul ca e mort de mult, si nici nu a avut vreo treaba cu matematica sau alte lucruri reale, la fel cum nici tu nu ai.Te las in pace nu are rost sa continui pe subiectul asta cu copilasi de gradinita.Dai mai mule cautati pe internet despre citate si lasa dracu matematica, ca nu ai miscat tu nici-un bat la cladirea ei, cu atat mai putin sa se prinda ceva, cand nu o sa mai sugi bani de la parinti, si o sa termini si tu o facultate eventual sa faci si tu productiv pentru socieate, atunci o sa vezi si tu altcumva lumea, eventual poate o sa lucrezi pentru prostii pe care ii faci acum, fara sa stii.
Sunt si eu om mai ma enervez cand vad o prostie cat casa adica: 4578897554 Joule = 0.
Da intr-adevar 1/infinit=0 dar cum am mai spus si 1=0*infinit conduce la un caz de nedeterminare in sensul ca acel 1 sau orice numar intreg finit e egal cu ceva nedeterminat care nu inseamna automat ca e chiar ZERO. De aceea se lucreaza cu limite. Si in plus 1/infinit indica o operatie de divizare a acelui 1 de un infinit de ori. DAR cand vorbim de cantitate de energie pura imateriala nu are sens sa vorbim despre ea ca poate fi divizata. In realitate energia niciodata nu se divide ci se transforma in alte energii in materie si invers in energie. Insa a spune ca energia sau orice ca este = zero unde nu se pune nici macar problema de caz de nedeterminare e o absurditate atat matematica cat si fizica. Omul nu poate nega existenta infinitului atata timp cat nu e sigur ca particulele elementare pot fi divizate pana la infinit pana devin complet energie. La nivel macro omul nici macar cu privirea prin telescop nu a gasit un capat al universului. Ceva material poate fi divizat adica 1/infinit= 0Kg poate fi adevarat dar nu putem diviza ceva imaterial precum energia pura a lui Dumnezeu.
Ceea ce ai demonstrat cu (x intreg)/infinit=0Kg ai demonstrat ceva uimitor: particulele elementare pot fi divizate pana isi pierd dimensiunea adica 0 metri sau 0 Kg transformandu-se complet in energie pura sau spirituala sau vid material. Vorbeam de distribuirea energiei lui Dumnezeu. Am zis ca este distribuita in spatiu infinit. In Isaia 40:26 scrie ca puterea sau energia dinamica a lui Dumnezeu e nemarginita sau infinita. Vorbeam de particulele elementare. Se numesc elementare pentru ca fizicienii nu au reusit sa le divida in particule mai mici. Constanta Plank exprima aceasta limita. Dumnezeu a hotarat ca o cantitate finita din energia lui sa o materializeze in particule elementare intr-un numar finit de particule elementare. De aceea omul nu le poate transforma complet in energie pura sau fara dimensiune sau fara masa. Fotonul are totusi masa dar este foarte foarte mica. Energia nu are frecventa. Frecventa exista doar cand vorbim de masa. Cuanta de energie exprima catitatea maxima de energie transportata de o particula elementara a carei traiectorie este oscilanta desi se propaga relativ drept in spatiu. Energia pura nu poate fi anihilata. Cand vorbim de anihilare ne referim doar la anihilarea materiei. Omul nu poate cauza o anihilare completa a materiei prin transformarea completa a materiei in energie pura fara masa. Energia pura este adimensionala la nivel micro adica 0 metri. Insa la nivel macro energia pura este distribuita in spatiu infinit.
Tu pornești cu premisa în care infinitatea există, eu nu pornesc de la niciuna ca să îți demonstrez că nu e așa. Tu când vorbești de dimensiune a unui obiect te raportezi la ceva. Nu poți raporta un obiect existent, cu dimensiuni, la ceva infinit că dacă spui că infinitatea există înseamnă că obiectului trebuie să îi atribui valoarea 0, nu una foarte mică. Normal că după unii care nu știu despre ce vorbesc e o valoarea foarte mică, să zicem 0, x. însă oricând le pot găsi o valoare mai mică 0, y, unde y mai mic ca x, de o infinitate de ori. Infinitatea rămâne o noțiune pur abstractă și teoretică. Poate vei învăța și tu asta de la alții, dacă pe mine nu mă crezi. Asta încercam să spun. E o chestie strict de referință. Cu cazul de nedeterminare ți-am mai explicat de ce e așa pentru că din cazul ăla se pot obține o infinitate de rezultate, mai puțin 0. Însă cazurile de nedeterminare pot fi rezolvate, depinde de forma în care le găsești.
Batem palma! Iata unificarea logica a ceea ce crezi tu cu ceea ce cred eu. Energia pura nu are dimensiune. Ea este distribuita in spatiu finit care e mult mai mare decat marimea universului material. Energia pura a lui Dumnezeu e nemarginita adica foarte mare in comparatie cu energia transformata in masa sau universul material. Conform legii conservarii energiei pure trecerea timpului nu-i afecteaza existenta lui Dumnezeu. Spatiul nu e infinit insa universul spiritual se intrepatrunde cu universul material si este mult mai mare decat universul material dar nu are dimensiune infinita. Pentru om puterea sau energia lui Dumnezeu pare a fi infinita. Si totusi eu iesind din noroi din formula x/infinit tu totusi ai ramas in noroi spunand ca 567887544687 Jouli = 0.
Tocmai asta e problema la voi astia care demonstrati numai dupa ce au spus sau zic alti.Pai demonstreaza folosind cuvintele tale daca crezi sau spui ca ai inteles ceva.Asa definitii si formule toti citesc din carti.Deci trebuie sa explici dupa ureche asa cum incearca e; sa explice, de aia stam pe aici sa intelegem toti. Daca tu ai inteles o definitie sa zic asa exact asa cum suna nu te astepta ca toti or sa o priceapa.Al care a scris definitia a scris-o la nivelul lui,deci ala care o explica trebuie sa o dezvolte,sa ii dea sensu in mintea tuturora,ca daca vin zic bla bla definitia nu am facut nimic sunt doara un papagal,nu arat cam inteles ceva.Tu spui ai demonstrat matematic,dar nu ai demonstrat tu nimic,altii au demonstrat dar la nivelu lor,tu doara vii si arunci aici o formula spusa de altii, nici macar nu o dezvolti, nu o explici la nivel babesc, ca poate altfel eou no pricep, asa orice formula o pot gasi, nu trebuie sa vii tu sa mi-a arunci mie aici.Referitor la spatiu si eu cred ca spatiu este doara un concept ca de altfel si timpul,deci sunt simple vorbe care ne ajuta sa masuram ceva. Daca spatiu-timp ala ce spun astia, ca altii spun nu tu nu eu, ar exista atunci EL ar fi trebuit sa existe inainte de BIGBROTHER ala corect? Pt ca daca spatiu n-ar fi existat atunci explozia aia unde s-ar fi desfasurat? Ups pai atunci ce facem ajungem la alte povesti cum aparu spatiu-timp ala, trebuie sa scoate o noua teorie pentru asta.Ori poate ca spatiu-timp asta se desfasoara odata cu explozia, dar trebuie explicat cum, sau odata cu energia ori materia.Cam asa trebuie sa explici daca poti.De formule toata lumea e satula, oamenii vor sa inteleaga, deci ceara daca scrii pagini e bun ca omu pricepe, daca stii cum sa-i explic, daca poti face uneori si comparatii ceara daca nu-s ceara pe aceiasi directie.
Eu tot ce scriu aici scriu intr-o carte copy paste in word. Daca o vrei ti-o dau. Insa o scriu pentru mine in primul rand. Nu e de vanzare. O dau gratis. De ce? Pai Dumnezeu fiind inteligent a dat si omului dupa chipul Sau inteligenta. Deci ce am scris e de la Dumnezeu. Totusi ce au descoperit altii e un castig si pentru mine. Dar cand unele calcule ajung la contradictii cu restul automat ceva nu e in regula. Dumnezeu e unitar adica nu se dezbina sau contrazice singur pe El insusi. El e energie putere dinamica dar stabila. Formula aia E=m*c2 o vad oridecate ori aprind lemne, gaz si ma incalzesc iarna. Deci nu poti sa zici ca am preluat-o motamo de la altii ci am trecut-o prin filtrul ratiunii mele primita si de fiecare din voi de la Dumnezeu.
Poate incapea o tona de lemne intr-un pahar sau atata materie in NIMIC sau intr-o singularitate inchipuita? Unde e logica ratiunea inteligenta in afirmatiile astea?
Ce am explicat eu aici e complet logic. Ca să nu vi din Evul Mediu e normal că trebuie să iei și de la alții însă explicațiile astea sunt explicațiile mele. E o chestie cât se poate de limpede, pentru mine, probabil pentru tine nu, ceea ce am zis eu aici. Asta e, să spunem că pe categoria asta umblă persoanele nepotrivite. Aia nu e formulă, chestia aia e cât se poate de logică dar nu ești în stare să pricepi ca ăilalți 2. E culmea că eu și am explicat de ce e așa. Ce oameni, greu să ne mai folosim creierul în ziua de azi când avem aplicații, no? Eu pot demonstra mai orice formulă o aduc în discuție de nivelul ăsta în matematică, stai tu fără grijă și demonstrații care se reduc la lucruri băbești (și aici am adus o explicație băbească) însă pentru voi și alea sunt greu de înțeles. E jale mare în societatea asta. Problema e că voi nu ați știut și nu știți să învățați matematica, o învățați doar ca pe o formulă fără să înțelegeți nimic și se vede de ce, că nu sunteți în stare. Să nu mai zic de fizică unde nu înțelegi noțiunea de relativitate(care a fost demonstrată, da de alții, însă și tu folosești computer-ul făcut de alții deci fugi în pădure). Tu iei spațiul cum am zis eu mai sus, strict matematic.
No comment. In felul asta nu te mai crede nimeni. 78491247918748 = 0. Degeaba mai vi tu cu explicatii atata timp cat nu corectezi aceasta eroare matematica-fizica. Eu am renuntat oarecum la infinit. Dar tu nici macar la cazul asta in care nu e vorba de nedeterminare e o chestie care se vede de la o mare departare ca e falsa.
Iti recomand sa intrebi un elev de clasa 1 ca sa iti spuna daca 8927394872398479 = 0. O sa rada de tine toata clasa 1.
Man stii ce faci tu pe aici? Eu nu ma bagai sa iti evaluez tie raspunsuriole, dar vad ca tu o faci, te crezi mai destept decat altii, dar stii ce faci tu? Te duci pe google cauti ceva defintii formule vii aici si le arunci altora sa arati tu ce tare esti.Dealde tine am vazut la snop, deci nu veni tu sa evaluezi mie raspunsurile, asta tine de caracter, atunci cand porti o discutie discuta nu te du pe la spate sa arati tu ca tu stii ceva.Fiecare are dreptu sa aiba o opinie si daca nu esti tu multumit asta nu-ti da tie dreptu sa evaluezi tu pe altii.Eu cred ca tu nu esti in stare sa explici un fenomen daca il pricepi la alt nivel.Deci sa fii pedagog e lucru mare, deci crede-ma eu nu am spus ca poate tu nu stii, tot ce se poate sa si stii ceva, dar sa explici, sa-l faci pe unu mai prost sa inteleaga esti cam pe dinafara.Dar chestiile astea sa le explice nu pot nici aia ceau enuntat aceste teorii.Care sunt alea teoriile demonstrate? De aia ii spune teorie ca fost demonstrata? Eu iau spatiu nu matematic, eu spun spatiu unui loc, spun spatiu ceara si nimicului, ca si ala tot loc este.Acea singularitate nu era nicaeri, era numa aia nimic nu exista.Aia unde anume sta? Teoriile astea le poate infirma oricine si un copil.Cum evaluezi tu mie ce am spus ca n-ar fi asa? Pai cum demonstrezi tu ca e ca tine? Pana una alta atata timp cat tu nu poti demonstra nimic cum poti sa evaluezi pe cineva care spune altceva decat tine? In sf sa fii sanatos ca oricum nu-mi pasa, dar ziceam asa ca om, ca discutie, nu discutam pe aici sa ne dam note, dar probabil te-ai simtit incoltit sau cand ai vazut ca unia nu spun ca tine deja te-ai suparat fleasca.Nu trebuie sa te superi omule ca nu ne luam la intrecere aici. Daca vine unu si spune spatiu-timp este materie eu de ce las crede? Ca asa a dedus el? Pai si eu deduc poate altceva.Ca explozia sa aiba loc era nevoie ca spatiu-timp sa fi fost deja acolo inaintea exploziei corect? Atunci cum vine asta ca inainte nu exista nimic? Pe ce derulezi tu o explozie pe nimic? Atata vreme cat tu ai nimic, nu ai nici ce exploda, deci explozia aia n-ar mai fi existata niciodata daca mereu ar fi fost nimic.Deci era ceva acolo era campu asta spatiu-timp, asa si asta de unde aparu? Fugi tu in padure eu sta aici, daca poti avea o explicatie e ok eu apreciez, retin cei bun daca vii cu ceva de retinut.Dar din cate vad incepi sa evaluezi tu lumea pe aici sa spui sa fugim in padure, cred ca nu prea aveam ce conversa.Eu nu ma suparai, eu sunt deschis la orice, dar nu asa cum o faci tu, hai sa evaluez eu ce spui tu.La categoria asta sa stii si tu nu umbla fizicieni sau mari cercetattori,pe aici umbla persoane care stiu ceva fizica si ce mai e matematica,iar restul sunt oameni care nu au priceput,dar care ATENTIE care vor si ei sa inteleaga,oameni Curiosi,pentru asta ar trebuie sa ai respect daca stii cei ala,respect pentru ei ca vor sa invete sa inteleaga. Iara tu daca nu esti capabil sa-i faci sa inteleaga, asta nu-ti da dreptul sa-i fci tu prosti, sau din evu mediu sau sa fuga in padure, tu le spui ce ai de spus, daca vezi ca atat ai putut le spui frate eu atat ma pricep sa explic si aia e to, daca omu nu pricepe nu vii tu sal evaluezi si sa-l faci prost. Tare as vrea sa vad cei face daca ai fi fata in fata la o discutie de asta cu cineva.Pai de rusine mai ceara daca un om ar fi prost cum spui nici de rusine eu nu i-as zice c ai prost.In sf daca tu erai asa de destept nu erai pe aici sa stii si tu asta.Eu nici nu am spus ca ma pricep dar nici prost nu-s, iar pe aici stau pentru ca sunt pelcat din tara si mai stau sa citesc ce vorbesc oamenii romani, pentru ca la tv si radio nu ma uit sa vad oti pacalici aia si talhari si hoti ce mai sunt.Vin aici din placere,sa mai citesc,mai retin una alta ce mi se pare mie interesant,si bineinteels ca verific chestia care vreau so retin,mai discut cu unu altul, asta fac pe aici, nu am intrat aici sa ma evaluezi tu pe mine, nici nu ma stii, nici nu stii cine sunt macar, sau sa vii sa ma trimiti tu in padure. Oricum stai linistit ca deacu te ocolesc nu am chef sa discut cu oameni asa care jignesc care se supara ca nu-s alti de acord cu ce spui tu.Astea sunt teorii asa ca fiecare poate veni cu idei noi, cu alte teorii, nu trebuie gata sa fiu de acord cu cea zis nea caisa.Dar asa e cum spui e jale mare in societatea aia din RO.Eu traiesc in alta societate care din fericire pentru mine nu este ca cea din RO si unde oamenii se respecta indiferent ce spune unu altul, iar daca se contrazic o fac la fel respectuos, nu se cearta nu se bat, si etc.Numa bine si spor la ce faci tu in general.
Man mutam pentru ofeerta dar eu nu-s religiso si sincer nici nu combin stiinta cu Dzeu. Apoi se pare ca nici o carte nu-i pe deantregu adevarata, si ce discutam noi pe aii sunt ideile altora, gandurile altora, teoriile altora care pot fi sau nu adevarate.Atata timp cat e o teorie putem sa discutam fara sa se supere careva.Cand cineva demosntreaza ceva atucni jos palaria aprciez, nu mai poate nimeni spune ceva.Eu sunt pe aici sa citesc,sa vorbesc cu romani,pentru ca nu sunt in tara,iar la tv si radio nu-s curios sa ma uit,numai minciuni,oameni falsi, talharii, hotii, asa ca mai intru pe aici mai citesc una alta, retin ce mi se pare mie util pentru mine, verific mai intai sau le cercetez eu daca pot.Nu sunt eu innebunit dupa fizica sau alte chestii is doara curios, vreau sa am asa ceva noutati din mai toate domeniile, imi place sa stiu chestii generala macar.Gata ca scriu cam mult.Mutam oricum.Sincer de Dzeu de cand ma stiu dela cativa ani nu am crezut in religii in biserica sau intr-un dzeu care o fi el. Daca nu imi explic ceva aia nu inseamna ca trebuie sa dau vina pe cineva sau sa atribui acel fenomen cuiva anume, pentru ca eu nul inteleg.
În acest topic nu am luat absolut nimic de pe internet, am oferit explicații băbești și repetate date pe înțelesul oricui deci rezultă răspuns eronat, degeaba te superi tu pe mine. Sunt topicuri unde mă mai inspir, însă înțeleg ce e acolo, dar aici chiar nu ai nimerit-o. E ok ca omul să nu știe dar după ce îi explici mai rău ca la cretini și tot nu înțelege și se dă mare că a terminat și o facultate, e de-a dreptul penibil. Am și eu o limită, ce pot să zic, când văd așa ceva reacționez și nu prin jigniri ci prin caracterizări pe bun merit. Nu ți-am zis să te duci în pădure din răutate, ci pentru că îmi spui mie că mă iau după alții însă și tu și oricine facem la fel în viața de zi cu zi și văd că nici nu realizezi, am luat-o ca pe o mare ipocrizie. În alte grupuri sociale subiectele astea reprezintă banalități, nu chineză cuantică ca pe topicul ăsta. Pentru mine știi cum a fost scenariul? Spun că 2+2=4 și se găsește unul să mă contrazică, să facă pe deșteptul și să se dea și mare că nu știu cine e el. Oricine are o limită a răbdării. Pentru mine ce am vorbit acolo e un 2+2 și așa ar trebui să fie pentru oricine care a terminat 12 clase, nu facultatea. Însă aici se vede meritul școlii din România, vorba ta, știi niște formule dar nu înțelegi nimic, nu știi ce înseamnă ele și normal că dacă nu știi nimic e ușor să contrazici și să aberezi. Școlile noastre nu prea mai au timp să explice esența prea bine, de aia chiar îi încurajez pe toți să îl folosească pe nenea Google, ca să își fixeze niște noțiuni și să le înțeleagă sau chiar aici pe TPU, unde am explicat în numeroase rânduri lucruri la matematică, și nu numai, și nu am făcut-o prin aruncat formule și gata, am demonstrat de fiecare dată, detaliat, de unde e aia și ailaltă. Din păcate întrebările de matematică, majoritatea, sunt șterse pe motiv de temă chiar dacă ele nu sunt teme și după ce mă chinui să dau un răspuns muncit, văd cum întrebarea a fost ștearsă. Acuzi persoana nepotrivită deci pentru ceea ce o acuzi, rar am văzut pe site-ul ăsta oameni care ajută și cu demonstrații la ceea ce spun. Important nu e să memorezi mecanic, ci să înțelegi ca să și știi unde să cauți. Nimeni nu le știe pe toate, însă dacă înțelege fundamentul, omului ăla nu poți să îi reproșezi că caută ca să își amintească, deci sunt 2 tipuri de căutare, cea făcută de oameni care înțeleg și cea făcută de cei care nu înțeleg(aici intră alte 2 tipuri, oamenii care nu înțeleg dar vor să înțeleagă și oamenii care nu înțeleg și nici nu vor să înțeleagă dar doar vor să arate că știu și să se bage în seamă și o fac degeaba), ambele tipuri de căutare sunt absolut inevitabile pentru oricine și orice ar fi el. Însă asemenea topic și ce am explicat eu aici e așa simplu că nu necesită nicio căutare. Subiect închis. Baftă și ție.
Aveti constiinta implantata de Dumnezeu. De aceea tindeti sa cadeti la pace ca-n tarile "civilizate". Stabilitatea bogatia sanatatea uneste. Hazardul saracia boala dezbina. DAR bogatia tarilor "civilizate" a venit in urma violentei a cotropirii a uciderii altor oameni mai pasnici sau mai bine zis mai slabi mai vulnerabili. Ma refer la nivel de natiuni imperii. Dar toate acestea sunt de fapt efectele neascultarii de Dumnezeul iubitor. Omul prin natura sa e vulnerabil oricand poate fi luat prin surprindere si ucis sau atacat. Atata timp cat societatea umana crede in hazard sau evolutie fara Dumnezeu nu va fi niciodata bine si pace pe Pamant. Societatea umana e ca un organism. Cand o parte a acestui organism sufera atunci tot organismul sufera. Asta se vede acum prin terorism ca raspuns la guvernarea nejustificata a omului peste alt om. Omul nu se poate autoguverna pasnic niciodata pentru ca Dumnezeu nu e planul lui Dumnezeu care inca permite acest lucru. Omul se supune de buna voie doar cuiva total superior lui si nu unuia din specia lui ci lui Dumnezeu. Dar ignorandu-l Dumnezeu Adam a cauzat conflict cu Dumnezeu iar efectele se vad. Daca ar fi ascultat acum Pamantul era un paradis plin de oameni pasnici fiecare cu sotia lui frumoasa fara sa fie nevoit necesar sa vrea sotia celuilalt. Acest lucru va deveni realitate pentru ca Dumnezeu nu a abandonat acest scop. Deocamdata procesul juridic intre Dumneze Diavol ingeri oameni nu s-a incheiat pentru ca Dumnezeu decide cand va definitiva acest proces. Fiecare inger si om e o proba in acest proces juridic prin care se arata ce cauzeaza nesupunerea fata de fiinta suprema Creatorul iubitor Dumnezeu.
Baiatule du-te si incearca la alta masa ideile astea alea tale, imi pierd timpul cu tine pe aici aiurea.Nui de mirare probabil oameni asa ca tine conduc si tara asta, de aia mergem al dracu de bine.Totii aia ramasi in RO aia e "spuma "tarii cei mai frumosi,cei mai harnici cei mai cei, uite maine poimane o sa ajungi si tu prin parlament si o sa-i dai gata pe toti, o sa-i pui pe toti la colt la pct, ce mai esti veriga cea mai tare, stii tot, explici pe intelesul oricui.Dar se pare ca mai sunt unia vad care te cam ia la suturi asa ca lasa-ne si du-te explica sau vorbeste cu oameni de nivelul tau.
Tϑτ a scris: "Însă din ceea ce zici tu aici al cui infinit există? Al spațiului ăla în cadrul căruia s-a extins universul, nu? Însă ce era în acel spațiu? Absolut nimic."
AI GRIJA CA TE CONTRAZICI: in alte raspunsuri ai spus ca nu exista vid absolut in universul material.
Spatiu ala cum spui tu care e doara concept(asa cred si eu) ala exista, adica era vid, sau este vid total nu cum spun ei spatiu-timp material.Pai cum frate are loc o explozie daca tu nai spatiu-timp? Deci daca e so luam dupa cum spun aia cu teoria lor spatiu-timp asta ar fi trebuie sa existe deja inainte de explozie.Ca daca n-ar fi existat explozia n-ar fi avut unde se desfasura.Pai si atunci cine sau cum aparu spatiu-timpul asta? Nu ajungem nicaeri asa,mergem din una in alta la infinit . Deci spatiu asta doara ca vorba,cuvant exista era vi nimic, iar explozia normal poate avea loc oriunde, iar expansiunea se explica tocmai prin chestia asta ca explozia avu loc in vid, unde nu exista frecare si materia si energia se va tot duce la infinit vorba ta, sau pana cand va intilni ceva sa o opreasca, ceva ce nu stim daca ar exista.Deci locu ala gol asa babeste vorbind este infinit,universu se va duce, asta daca se misca cumva tot se va duce pana cand ii voi zice eu sa stea Acum poti veni sa spui ca universu poate nu se misca, asa avem noi impresia ca se misca, se misca in raport cu cine sau cu ce anume? Astea sunt numai balarii, ipoteze si teorii ca asa e omu trebuie sa aiba o explicatie la toate. Iara matematica ce o arunca unia o poti aplica la orice chiar si la ceva gresit, pti sa o manevrezi si sa iasa cum vrea respectivu sa iasa.Chestia asta cu universu ne depaseste, omenirea nici na iesit di casa dar deja stie tot noi nici pe luna n-am fost macar, habar n-avem de nimci dar vorbim de ozn-uri si facem focul cu coceni daca unia au si asa ceva daca nu stau in frig