Suntem noi responsabili de pasiunile noastre? Sa zicem ca eu, om casatorit, ma indragostesc nebuneste de o dama, care si ea la randul ei e casatorita, si uite asa se consuma o partida de amor nebun. Pe urma incep regretele. Daca s-o afla, daca s-or destrama familiile, daca una, daca alta. Putem noi sa ne scuzam cu pasiunea? sau de fapt suntem responsabili de pasiunile pe care le avem?
Suntem, orice fapta are efecte, vine cu urmari, consecinte. Totul trebuie facut cu cap. Daca nu stie nimeni, nu doare pe nimeni. Omul trebuie sa fie responsabil. Un om casatorit trebuie sa stie ce vrea, trebuie sa vada anticipat viitorul(ce contine, sansele si riscurile) si sa se intinda atat cat e plapuma, cu riscul spre zero. Trebuie infranate poftele in asa fel incat sa nu risti totul, asta daca iti apreciezi nevasta si familia. Omul risca in functie de cat isi apreciaza nevasta si situatia familiara, sau in functie de cat constientizeaza urmarile(ceea ce ar putea sa piarda). Adica, daca-si apreciaza putin situatia familiala sau constientizeaza putin ce ar putea sa piarda, el va risca mult, dar daca apreciaza si constientizeaza... el va risca putin. Daca omul risca mult, inseamna ca pune mai mult pret pe o viitoare situatie decat pe cea in care este.
Insa, de multe ori, pentru a realiza "adevarata" valoare a unei situatii sau persoane, trebuie sa te lovesti la cap, trebuie sa experimentezi ceva care sa-ti deschida ochii, ai nevoie de idei si experiente realiste, pilde sau mostre comparative. Fara astea nu realizezi destul, nu apreciezi destul, iar daca nu apreciezi destul, monotonia e la ea acasa, te incurca sa evoluezi, sa construiesti, iti taie poftele. Insa asta nu inseamna ca trebuie mers pana in panzele albe(inselaciuni si nebunii fara perdea), este destul sa realizezi din experiente care nu te inculpa, sau te inculpa mai putin(adica riscurile sunt spre zero). Dintr-o situatie de genul celei expuse de tine(desi e exagerata, s-a depasit limita... pentru ca s-a ajuns la regrete si ingrijorare), omul poate castiga, dar poate pierde totul. O schimbare a situatiei poate fi si in bine(din cauza nepotrivirilor), dar foarte putin probabil in cazul prezentat de tine...
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Sigur ca suntem. Pasiunea pentru alcool nu te scuza cand ai facut ceva la betie. La fel si pasiunea pentru o "dama". Pe cei mai slabi, pasiunile ii duc de nas. Cei mai puternici isi iau deciziile cu mintea. Eu votez pentru responsabilitate.
Răspunde
Daca gandim la rece orice actiune are la randul ei si o reactiune. Cauza - efect. Cat despre regrete depinde de fiecare in parte, depinde de mentalitatea fiecaruia, locul de provenienta, credinte s.a.m.d. Nu cred ca e ceva "gresit" sa apreciezi sexul frumos, dar ma departez de subiect. Cat despre amor ca sa experimentezi aceasta pasiune un cadru detasat si fara o alta responsabilitate ar fi fara urmari. Intr-un cadru de oameni casatoriti nu pot sa ma pronunt pentru ca n-am trait asa ceva. Si nu pot sa-mi exprim parerea. Deci in principiu daca tu simti ca vrei sa consumi aceasta pasiune intr-un final va aparea "dupa conceptia mea" si un efect.
Nu ai scuze. Nu poti controla intotdeauna cand te indragostesti pe cineva. Insa sunteti de vina pentru acel amor nebun. A fost decizie, nu accident. Ca barbat, de exemplu, nu ai mers pe strada si, dintr-un accident, ai cazut intr-un vagin. Ai planificat, v-ati intalnit, v-ati dezbracat...mii de minute in care puteati sa va ganditi rational si sa va opriti. Acum vor urma consecintele deoarece adevarul intotdeauna are un mod pervers de a iesi la iveala.
Ca te indragostesti e una, dar ca nu poti sa tii o tii in pantaloni tine doar de tine.
In primul rand ai o sotie careia i-ai jurat ca o vei iubi doar pe ea pana la moarte.
"Sexul este la fel de important ca mâncatul sau băutul şi trebuie să facem ca poftele sexuale să fie satisfăcute, cu tot atât de puţine restricţii şi fără falsă modestie, ca în cazul celorlalte pofte."
Marchizul de Sade.
Nu știu dacă ar putea fi o scuză, dar dacă e să considerăm fericirea ca scop suprem al omului, toate acțiunile care ne conduc mai aproape de acest scop ar trebui să fie justificate. Ceea ce înseamnă că atâta timp cât activitatea săvârșită, amorul nebun, duce la maximizarea fericirii, nu ar trebui considerată ca un fapt negativ, deci nu ar fi nevoie de o scuză.
Dar, desigur, dacă te prezinți în fața soției/soțului cu explicația asta, s-ar putea să dormi în șanț.
E un subiect care ar stârni polemici. Și cam depinde de concepțiile și convingerile fiecăruia.
Fericirea nu tine cont de nici un lucru. Aia ce spui tu se numeste multumire, satisfactie si nu o vei putea potoli niciodata.Tot timpul iti vei dori mai mult. Este un viciu.
Nu, chiar daca ea e generata de un impuls aparent incontrolabil, cu efort de vointa ea se poate controla. Un exemplu sunt chiar eu. Am fost atras de o tipa mai invarsta ca mine cu 12 ani, mi-am dat seama ca e irealist (adica abia daca am vazut de 2 ori, ea nu stie deloc), ideea e ca printr-un efort de vointa si de constientizare (ce se petrece cu mine la nivel psiho-fiziologic), am reusit sa trec peste. Deci, da de pasiuni suntem, de vicii e alta mancare de peste.
In cazul acesta asta ar scuza si o crima, pentru extazul de ucide.
Din punctul meu de vedere, fericirea vine din satisfacerea unor plăceri sau nevoi. Fie că e vorba de plăceri superioare, fie de plăceri inferioare, toate contribuie cu câte ceva.
Cum am spus, e un subiect ce stârnește polemici.
Pentru cel care o comite, da, ar putea fi justificată de nevoia de a-și maximiza fericirea. Însă, cum am zis și mai sus, nu e o chestiune universal valabilă.
Problema e privită diferit într-o societate în care sunt aplicate niște legi și încălcarea drepturilor cuiva cere o pedeapsă. Aici fericirea unui singur individ nu poate justifica fapta în fața tuturor, pentru că fiecare are o perspectivă diferită.
Ar fi trebuit să specific și în primul răspuns că atingerea fericirii nu trebuie să ne motiveze acțiunile față de toți, ci în principal față de noi înșine. Am omis asta.
Totusi eu nu consider fericirea scopul final al omului. Practic fericirea e doar o etapa, in valoarea tuturor experientelor pe care le avem fie ele bune sau rele. Cat despre scop, acesta difera de la individ la individ.
Da, și acesta este un subiect ce poate fi abordat din diverse perspective.
Dar, în cazul meu, fericire=satisfacție personală și cred că asta e ceva spre care tind toți oamenii.
Oarecum, dar cum am zis mai sus nu e ceva general valabil.
Si eu cred ca "suntem responsabili" si ca nu ne putem scuza, dand vina pe pasiune. Multe raspunsuri mi s-au parut bune, poate al lui Alfa atinge mai multe aspecte. Multumesc la toti.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
