Un lucru fără de care n-ai putea trăi și pentru care ți-ai da viața?
Bre, nu ride daca nu știi.
Dar hai sa îți explic. Îți dau doar un exemplu. Daca e nevoie, revin cu mai multe. Dar acesta e cel mai sugestiv.
Voineasa, sfarsit de mai 2016, dimineața înainte de 7. Plecam catre Obirsia Lotrului, cu bicicleta, încărcat cu peste 20 de kg de bagaje. Plecasem cu doua zile in urma de linga București și aveam de gînd să ajung la Timișoara. Era una din iesirile pe care le fac anual cu bicicleta. Planul inițial fusese sa fac
Transfagarasanul, dupa care sa o iau pe Sibiu, Deva. Dar era închis, și sus la Bâlea era încă zăpadă. Am aflat abia cînd am ajuns la campingul de la intrarea pe Transfăgărășan, unde am innoptat. Așa că a trebuit să schimb traseul, sa o iau pe Călimănești, Obârșia Lotrului, Petroșani, Hațeg, Caransebeș. Prima zi a ieșirii fusese extraordinara. Vint serios din spate, 20-25 km la ora lejer, in ciuda bagajul. Peste 150 de km facuti pana la intrarea în Transfagarasan. Însa seara m-am resimțit, nu a fost tocmai ușor. A doua zi a fost de coșmar. Dimineața am întrebat un localnic cum e drumul peste dealuri catre Călimănești, și mi-a dat informatii false. Zicea că drumul e prost pentru mașini, și că nu sunt dealuri prea mari care sa mă pună în dificultate. A fost exact invers. Drumul foarte bun, dar dealuri serioase, ce au scos untul din mine datorita bagajului serios. Pentru că nu era un drum circulat, a fost totuși o zi superbă. La Voineasa am ajuns aproape terminat. Din cauza oboselii nu am putut dormi prea bine. Desi eram cazat la o pensiune care oferea condiții de 4 stele, desi nu le avea. Dimineața am fost obosit ca seara. Nu mi-am făcut probleme. Sunt obișnuit să trag la oboseala. Am plecat așa cum eram. Mă aștepta în fața un urcuș de 20 de km, cu diferența de nivel de aproape 1000 de m. Destul de serios, ținind cont că aveam bagaje.
Am făcut primii 300 de m. M-am oprit, nu mai puteam. Doua minute, cum fac adesea. Am pornit din nou. Alți aproximativ 300 de m. Din nou m-am oprit. Am realizat că ceva nu era în regulă. Dar nu mi-am făcut probleme, era dimineața devreme, ziua era lunga, aveam doar cei 20 de km de urcat, in rest era mai simplu, o coborire, și aproximativ plat, pe malul lacului Vidra. Am zis că și așa, cu opriri scurte, tot aș ajunge fără nici o problema pana la Obirsia Lotrului pana seara. Trebuia neapărat, fiindcă nu aveam unde sa mă adăpostesc pe drum. Bun, am mai făcut vreo 300 de m, și atunci a apărut epuizarea. A trebuit să mă opresc 10 minute. In timp ce mă odihneam, am realizat in ce situație eram. Cu pauze de 10 minute sau mai mult la cîte 300 de m, nu aveam cum sa ajung. Mi-am zis: "Aduna-te, Cristi! Acum e de tras tare!" Am uitat de toate, și m-am concentrat cu totul pe ce aveam de făcut. Daca in alte situații chestia asta a avut efect, atunci efectul a fost zero. După alți 300 de m, din nou nevoia serioasa de a mă odihni pentru mai mult timp. Încă aveam timp, as fi stat bine cu timpul de nu eram epuizat. Am realizat atunci că sunt, fizic vorbind, la capătul puterilor. Ca nu mai pot înainta. Cel puțin nu pe urcuș, cu bagaj serios. Nici alternativa de a merge pe linga bicicleta nu era viabila, greutatea bagajului făcea să fie deplasarea la fel de grea ca pe bicicleta. Aș fi ajuns pe jos in timp util, dar aveam de impins serios la bicicleta. Nu degeaba pasionații de ciclism au pus acestui mod de deplasare numele de "push-bike". Deci nicicum nu era bine. Stind, am căutat alternative. Nu aveam, decat sa mă întorc acasă. Și nu sunt omul care sa dea înapoi. Daca mergeam acasă, eșecul m-ar fi urmărit și în ziua de azi. Altfel, o întoarcere înapoi ar fi presupus o lungire serioasa a drumului, plus că trebuia să o iau pe Valea Oltului, unde e plin de tiruri. Pe Sibiu m-ar fi terminat dealurile dintre Sibiu și Sebes, dar nici pe Vilcea spre Tirgu-Jiu nu ar fi fost bine. Lungeam mult drumul, și nu mi-ar fi ajuns banii pentru nopțile dormite la pensiuni. Eram pur și simplu într-o situație fără ieșire, era imposibil sa fac acel urcuș. Și, cum stăteam și mă odihneam, îmi trecea prin minte să merg acasă. Dar ceva mă reținea. M-am calmat și am zis: "fie ce-o fi!", și chiar nu mi-a mai păsat. Am vrut doar sa mă odihnesc. Ziceam că mă pun sa dorm macar o ora și pe urmă vad ce fac. După nevoia ce o simțeam, as fi avut nevoie de minim 3-4 ore de somn. Chiar mi-a fost frica sa nu adorm și să mă trezesc tocmai la prînz 
. Dar nu a fost așa. Nu am reușit să adorm. Făcusem o rugăciune înainte, in care am cerut ajutor lui Dumnezeu să mă scoată din acel impas. Și m-am culcat apoi pe iarba, pe marginea drumului. Nu a trecut mult timp pana am observat dispariția epuizarii. Mai apoi am putut sa mă odihnesc, stind liniștit, cum nu am mai făcut-o niciodată. Nu dormeam, dar fizic vorbind, parca dormeam, intervenea o odihna ca atunci cînd dormi. E greu de explicat ce am simțit atunci. Pot sa mă concentrez sa uit de toate și să mă odihnesc in pauzele dintre eforturi serioase, eficientizând astfel recuperarea, dar atunci a fost ceva care a fost net superior, și eu nici măcar nu incercam sa mă concentrez pe odihna.A fost atît de serioasa treaba, încît dupa un timp pe care eu îl credeam a fi de aproape o oră, am realizat că pot sa plec din nou la drum, că aveam puterea sa o fac. Cînd m-am ridicat și m-am uitat la ceas, nu trecuse mai mult de un sfert de oră! Am plecat la drum cu o alta perspectiva, aceea că pot reuși sa ajung sus. Și am ajuns. Am mers pe bicicleta, făceam cateva sute de m, și cînd oboseam mergeam pe linga. Nu a mai fost nevoie sa mă opresc. La un moment dat, nici obosit nu am mai fost. In loc sa se acumuleze oboseala, cum ar fi fost normal, ea dispărea, in ciuda efortului depus, era de parcă mă odihneam la o plimbare ușoară cu bicicleta. Am ajuns sus după ora 15. Seara înnoptam la campingul de la Obirsia Lotrului.
De unde știu că a fost incapacitatea divină? Îmi cunosc limitele, am făcut sport de performanta, și un sport te învață ce poți și ce nu poți din punct de vedere fizic, te ajuta sa îți cunoști bine capacitățile și limitările. Pe baza acestui fapt, sunt sigur că eu atunci am fost la capătul puterilor, și că nu as fi fost în stare să mai fac un singur km daca nu as fi dormit cateva ore. Apoi, in situații de criza, apare stresul la nivel mental, pentru că cauți solutii și nu poți sta liniștit. Pacea interioara e recunoscută de orice credincios ca fiind semnul prezentei divine. Cînd Dumnezeu apare, cînd intervine, te liniștesti total în interior. Așa a fost și cu mine in acel sfert de oră. Nu mi-a mai păsat de nimic, parca nici nu as fi avut o problema serioasa la care trebuia să caut o rezolvare urgenta. Și apoi, bucuria cu care am urcat. De ramineam obosit, numai sa mă bucur nu îmi ardea. Interesant in acest sens e că din toate amintirile, rețin doar ce a fost frumos, și cum nu îmi plac urcușurile serioase, am amintiri mai mult de pe coboriri. E singura amintire ce o am pe un urcuș dificil, a fost atît de fain, incit coborirea și drumul pitoresc de pe malul lacului e in penumbra, de acel urcuș îmi aduc mereu aminte cu bucurie, desi in mod normal trebuia să fie de coșmar în situația în care fusesem, chiar de puteam sa ajung, ar fi fost dificil.
Cam asta e cu incapacitatea. Ea are loc și în situații normale, cînd te pui sa faci ceva, și cînd ai făcut, vezi că ți-a ieșit atît de bine încît realizezi că tu nu ai fi reușit să faci cu ce știi și ce poți. Dar cel mai bine se vede cînd ești la limita, cînd tu nu mai poți deloc, și primești putere de a continua. Nu e experienta numai a mea, e și a multor altor credincioși. De fapt, atunci cînd nu mai poți, cînd ești slab, atunci excelezi. Afirmația din Biblie "Harul Meu îti este de ajuns, căci puterea Mea in slabiciune este facuta desavirsita" nu e doar o afirmație aberanta, e ceva ce se întâmplă, Dumnezeu da putere în slabiciune.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Prin "lucru" se referea la orice, nu neapărat la obiecte
Sigur la orice. De asta suntem asa cum suntem Ca nu stim si nu comastem sensurile la cuvinte.
"Lucru" poate avea mai multe sensuri, dar în general se referă la activitatea de a face ceva sau de a produce ceva. În contextul muncii, "lucru" poate însemna activitatea de a munci pentru a câștiga un salariu sau pentru a realiza un proiect.
În contextul sănătății, "lucru" poate referi la activitatea fizică sau la efortul fizic necesar pentru a menține sau a îmbunătăți sănătatea. De exemplu, "lucru" poate include exerciții fizice regulate sau activități care implică mișcarea corpului, cum ar fi mersul pe jos sau înotul, care sunt recomandate pentru a menține o sănătate bună.
Lucru = 1)Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare.
2)Chestiune, fapt, fenomen, problemă, situație.
Sursa: dex
Te dai deștept și ajungi sa fii penibil. Clasic.
Tu esti cel care se da destept. Eu nu am sustinut asta niciodata. Ba mai mult pot gresi. Este normal.
Ceea ce ti-am scris este intelegerea mea personala.
Acum ca tu ai alta perceptie ese normal si firec.
Pentru mine nu este o concurenta de cine este mai destept.
Pana la urma nu ai instrumentul necesar sa masori desteptaciunea.
Eu nu am altă percepție, eu am DEX-ul. Interpretarea ta personală nu valorează absolut nimic. Și nici a mea. Avem DEX-ul să ne zică sensul cuvintelor. Tu ai făcut pe deșteptul când m-ai corectat ca și cum as fi greșit, deși conform DEX aveam dreptate.
Eu nu fac pe desteptul/desteapta.
Nu te-am corectat. Eu doar afirm ceea ce cunosc. Despre DEX stim ca de multe ori este anacronic. Dar totusi este un ghid de care trebuie sa tinem seama.
Sunt de acord ca interpretarile noastre nu valoreaza nimic. Perfecta dreptate ai.
Am sa-ti pun o serie de intrebari super simple, pentru inceput ( eu sunt persoana cu intrebarile - pe teme spirituale! )
Ce religie ai?
De ce ai ales religia pe care o ai?
Cum ai ales religia pe care ai ales-o? Ce te-a determinat sa o alegi? Dar credinta?
Ai vreun membru al familiei care sa convertit la religia pe care tu o ai?
Crezi in prorocii?
Ma refer, la prorociile care se fac azi?!
Ce parere ai despre darul vorbitului in alte limbi?!
Nu am o religie anume. Desi, un punct de vedere am in acest sens. Pot spune că sunt creștin și atît. Nu pot spune că am o anumită "culoare" religioasă în acest sens. Daca zic că cred în vorbirea în alte limbi, asta ar fi in detrimentul ortodoxiei, care o consideră erezie. Daca incep sa vorbesc despre rugăciunea isihastă, pe care am experimentat-o pentru o perioadă de timp, neoprotestantii m-ar întreba ce e aia, dar, am avut unele experiențe cu Dumnezeu, pe care le-am înțeles bine doar cu ajutorul ortodoxiei, pentru că doar in ea se explică trăirile ce țin de rugaciunea isihastă. In general, pot accepta diferențele între creștini, la inceput am fost penticostal declarat, dar asta nu a însemnat că în armată nu m-am înțeles sublim cu un ortodox practicant. Am lăsat diferențele la o parte și ne-am canalizat pe porunca lui Isus de a ne iubi aproapele. Așa am reușit să trecem peste diferențele majore dintre noi. Am mers pe ce aveam in comun, și a ieșit o relație foarte frumoasa.
Nu am ales religia. Nici nu am treabă cu ea. Pentru mine căutarea lui Dumnezeu e totul, relația cu El. Că intră asta într-o anumită religie, asta e altceva. Un negru poate fi numit nigerian, dar el prin natura sa e negru. Pe mine esența, natura, mă interesează, nu o denumire.
Totul a început cînd am inceput sa citesc Biblia. Împotriva a ce știam, conform dictonului "crede și nu cerceta!", am descoperit că Biblia nu zice asta, dimpotrivă, te îndeamna la căutare, la cercetare: "Căutati și veti găsi", "Cercetati toate lucrurile și păstrați ce este bun", "Sa cunoaștem, sa căutam să cunoaștem pe Domnul!"
Și, după un an de căutări, și cateva experiențe serioase cu Dumnezeu, am ajuns sa cred, sa înțeleg că dincolo de ce putem vedea exista și altceva, sau mai bine zis altcineva, care se implica in viața oamenilor daca acestia ii dau voie. Și asta a schimbat total viața mea, in bine.
Mai am un membru al familiei, pe mama mea, ea s-a convertit dupa mine.
Cred în proorocii. Dar nu în toate de azi. Consider că sunt autentice poate undeva la 10% din toate. Daca nu mai puțin.
Darul vorbirii în alte limbi se manifesta in biserica. Am avut câteva experiențe în acest sens. Au dintre cele mai puternice, care au amprentat viața mea.
Orice sportiv are momente proaste, cînd fizic cedează. Am practicat performanta, in volei, care, pe linga că e un sport rapid, pe atunci nu era ca acum, fiecare minge sa fie considerata a fi punct, ca sa faci un punct, puteai trece si prin cinci-sase schimburi de serviciu. Asta însemna că un meci putea sa dureze și 3-4 ore, și antrenamentul era axat și pe pregătirea fizică riguroasa, ea putind fi decisivă la un moment dat.
Știu despre ce vorbești. I se zice punct mort, pentru că ai impresia că mori acolo, că esti fizic terminat. Dar, daca nu te oprești, prin antrenament poti trece de acel punct. Am experimentat asta de n ori, știu cum e. Dar nu asta a fost in acea zi. Atunci chiar am fost terminat fizic.
Iata cateva motive:
1) Nu sunt ciclist de performanta. Nu am antrenamentul necesar unui efort prea susținut.
2) Nu mai am varsta care o au cei cu care mă compari. Am avut atunci 48 de ani. Încă mă țin bine, dar la efort foarte intens se simte.
3) A fost după o noapte nedormita. In care abia am reușit să atipesc de cateva ori. Te asigur că orice ciclist doarme bine noaptea în curse, altfel a doua zi e scos din cursa, nu ii face fata.
4) Am avut înainte probleme serioase de sănătate. Tocmai pe ideea de mișcare. Cu cît mă mișcam mai mult, cu atît mai rău mi se făcea. Dar totul pornea de la un punct al oboselii, pe care am învățat să îl recunosc, apărea în anumite condiții, și dacă după aceea mișcam, mi se făcea rău. Și nu trecea pana ce nu mă odihneam bine. Daca chiar era cum spuneai tu, pe cei 20 de km probabil ajungeam la acel punct, și as fi rămas blocat acolo în zona. De fapt, stiind acestea, m-am întrebat cand am inceput din nou să urc daca nu dau dovadă de nebunie. Daca nu insist prea mult, și mă gindeam că mulți au pătit -o așa, că au ținut morțiș să meargă înainte în ciuda faptului că trebuia să se oprească, și au dat de necaz
5) "Tiparul" dat de pauza-efort. Pauze tot mai mari, timp de efort tot mai mic. Daca faci 300 de m și iei 10 min pauza, apoi faci 250 și iei 15 min pauza, și apoi faci 200 și iei 20 de min pauza, ghici ce șanse ai sa faci in ritmul asta 20 de km intr-o zi?
6) Cind am ajuns sus, nu am fost obosit. Nu în sensul de obosit terminat. Daca e sa fie cum spui, da, treci de acel punct mort, dar după aceea tot tragi din greu de tine, eu insa atunci nu am mai tras, a fost ca și cînd as fi mers in mod normal, ba chiar mai mult, consider că a fost una din cele mai frumoase urcari, și dacă m-aș fi chinuit sa ajung sus, nu ar fi fost așa.
E o discutie fara niciun sens. Sunt constient ca daca tie ti-a intrat in cap ca spiridusul a intervenit, nu am nicio sansa sa te conving de altceva.
Dar macar ai putea intelege un lucru evident. Orice ti s-a intamplat tie, sau oricui altui mistic, si a pus pe baza credintei, rugaciunilor, etc, li s-a intamplat si altora care nu dau doi bani pe spiridusul tau. Cu alte cuvinte, te rogi, crezi, etc, degeaba. Nu aia este cauza lucrurilor care s-au intamplat.
-
anonim_4396 întreabă:
11 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
