V-ati gandit vreodata cu atentie si profunzime,cu constienta la faptul ca intr-un moment anume voi,ca fiinte cu constiinta de sine,voi asa cum va cunoasteti pe voi insiva, veti inceta sa mai existati?
Ce simtiti cu referire la asta? Va rog, raspunsuri sincere si adevarate din experienta voastra cu privire la asta.
M-am gandit la asta foarte serios, de doua ori, cand am fost aproape de nefiinta, in rest, au fost ganduri fugare...
- Cand te gandesti serios la subiectul tau, intaiul simtamant este de regret, de parere de rau pentru ce lasi in urma, pentru persoanele care pe parcursul vietii ti-au devenit dragi.
Acest sentiment e cu atat mai profund cu cat persoana care experimenteaza astfel de ganduri e mai altruista, si descreste in functie de doza de egoism.
- Apoi vin regretele pentru toate lucrurile pe care nu le-ai facut, pentru faptele bune sau rele, pe care constiinta din doar acel moment iti spune ca ar fi trebuit schimbate, iar la final vine intrebarea: "Oare ce/cum ar fi fost daca?"
Intre aceste doua repere se intinde de fapt toata viata.
latter edit: Pentru credinciosi aceste ganduri sunt mai putin incarcate de o anume deznadejde, fie si doar pentru faptul ca "dupa", au speranta existentei a "ceva", a orice, in afara de neant.
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Cred că pentru mine va fi ca un somn adânc fără vise. Adică acea conştiinţă de sine, de care dispun acum, va dispărea şi odată cu ea orice dorinţă, orice sentiment, orice amintire, orice gând, orice a contat vreodată pentru mine.
Când mă gândesc la moarte, a mea, mă simt împăcată cu ea (uneori mai mult, alteori mai puţin), mă sperie şi doare doar durerea celor dragi, care vor rămâne conştienţi. Pentru ei încă voi trăi...în mintea lor, la un anumit nivel şi durerea lor va exista şi va fi reală. Ei vor fi cei pentru care moartea mea se va asocia cu suferinţă, pentru mine va fi doar linişte, nefiinţă. Voi fi doar praf de stele, fără conştiinţă de data asta, o părticică a Universului. Iar peste ani poate o părticică din mine va fi o părticică din altă fiinţă vie...şi altă...astfel, într-un fel, viaţa - frumoasa coincidenţă - prelungindu-se la nesfârşit.
Răspunde
"Asa ceva este imposibil." Cam asta mi-a spus mintea atunci cand am incercat sa-mi imaginez inexistenta.
Da.Ma enerveaza gandul asta.Prefer sa fie o surpriza.Sa nu stiu ca o sa mor si sa se intample pana sa ajung batran.
Bineînţeles că sunt PERFECT conştient că într-o anumită zi nu voi mai exista. Dar sunt pregătit mental şi sufleteşte pentru asta.
Da, am luat act de finitudinea noastră încă de mic copil. Era chiar să mor de mai multe ori și mai devreme sau mai târziu cu toții suntem datori cu o moarte. Eu nu sunt atât de fatalist să devin obsedat de acest gând. Degeaba vorbesc necunoscătorii, viața trebuie apreciată după durata interioară, nu după anii care se scurg! Trăiește intens, fă lucrurile pe care trebuie să le faci, trăiește plenar și cu bucurie, indiferent de obstacole și vei simți cândva că nu ai trăit degeaba!
Da mereu ma gandesc ca nu o sa mai exist niciodata ce pot face asta sa ma scufund in mnciuni teiste cu rai si iad, aleg realitatea asa cum este ea, nu mi frica de moarte si de vesnicia ei
Eliberare, fericire, si tristete, ca n-o sa mai ascult muzica, n-o sa mai vad lumina Soarelui (nu e dramatism, am vazut The City of Ember), natura, si n-o sa mai rontai dulciuri/fructe. Ma gandesc tot timpul la plecarea mea, abia astept, din egoism sper sa fiu prima din familie, mi-e prea mila de tot ce e in jur, dar nu pot sa-i ajut pe toti, nici nu incerc prea mult, n-as mai avea liniste deloc, stii problema aia de logica in care trebuie sa treci peste un rau un lup, o capra si o varza, dar in asa fel incat nimeni sa nu manance pe nimeni, nu? Ei, in viata nu e suficient sa treci raul, ajunsi pe celalalt mal, la un moment dat toti o sa avem nevoie de hrana.
Tu cu dulciurile si cu muzica 
; da, e trist ca nu vom mai putea sa facem lucrurile astea marunte dar care fac diferenta...
Dar e mai trist sa fii bolnav si sa traiesti, iar boala incepe sa apara odata cu trecerea timpului, asa ca tristetea nu mai e asa mare, de fapt dispare de tot cand te imaginezi in cine stie ce postura nedemna.
Cand zici "boala" te referi la starea de rau in sine sau e la figurat?
La propriu. Celulele corpului mor si sunt inlocuite de altele, copii, astfel, in timp, copia copiei copiei bla bla e tot mai slaba pana dispare de tot, asta ducand la proasta functionare a organismului, aici intrand si creierul, daca nu cumva patesti ceva inainte, si bolile psihice sunt mai de temut decat cele fizice, pentru mine, cel putin. O fi frumos sa te vezi intr-un palat, tu fiind printesa, cand de fapt traiesti in canal, dar aia nu e viata si oamenii sunt prea "buni" ca sa te "ajute" (tratamentul nu e ajutor, if you know what I mean, eutanasiere), sau esti prea fericit ca sa te "ajuti". Stiu ca suna horror, o viata nedemna nu merita traita, era pe aici o intrebare "profiti de viata sau ea profita de tine?", in momentul in care pierzi contactul cu realitatea, viata profita de tine, nu mai esti tu, nu mai esti a ta, e timpul sa te opresti (pers a 2-a singular pentru modul general).
Ok,Mada. Inteleg ce vrei sa spui.
Si esti foarte realista.
Asta e cursul vietii, poate pentru unii e bine venit sfarsitul, pentru altii nu.
O viata nedemna nu stiu daca chiar merita traita... poate totusi pentru altii, pentru apropiati, pentru orice om pe care prin experienta ta de viata il ajuti intr-un fel cu sfaturi sau fapte.
Cu ultima parte sunt de acord.
Da, m-am gandit, si primul sentiment care m-a incercat a fost ca asa ceva nu se va intampla niciodata 
Ceva din noi parca nu ne lasa sa constientizam 100% ca existenta noastra e temporara. Probabil si de aici a venit o parte din credinta intr-o viata eterna dupa moarte. Insa ratiunea si dovezile ne arata destul de clar ca, practic, existam pentru o zi.
Da bine, aveam o problema cu asta cand eram mic si incepeam sa plang de fiecare data cand ma gandeam ca s-ar putea intr-o zi sa nu mai traiesc.
Acum am ajuns sa nu-mi mai pese, desi incerc sa schimb rezultatul.
Daca reusesc sa fac ceva ca sa nu mor(sau sa mor cat mai tarziu) e bine, daca nu reusesc, ma impac cu ideea caci stiu ca atunci cand voi afla rezultatul nu voi mai trai. Stiu ca asta este cursul natural si este doar o problema de timp pana toti, si eu, isi vor pierde viata.
Liz, datorita acestei intrebari mi-am propus sa te cunosc mai bine?
ai ymess meu?
bafta!
Incerc sa nu ma gandesc la asta. Oricum, in afara de a accepta moartea nu stiu ce as mai putea face.Pacat totusi ca n-o putem controla intotdeauna...Ma enerveaza gandul ca ar putea veni inainte sa, hm, fiu pregatita.
Ce-i drept, ma roade curiozitatea.Cum se simte? se mai intampla ceva dupa? pur si simplu se da stingerea? ...am zeci de intrebari al caror raspuns o sa-l aflu in perioada ultimelor mele zile, atat despre moarte, cat si despre mine.
"am zeci de intrebari al caror raspuns o sa-l aflu in perioada ultimelor mele zile, atat despre moarte, cat si despre mine. "
--asa e, de acord. Cred.
In primul rand vreau sa dispara reclama de la eMAG care nu are nicio legatura cu intrebarea ta.As vrea sa te intreb cati ani ai sid e ce te gandesti la acest lucru, eu am mereu am intrebat oamenii din jurul meu,, tu stii ca intr-o zi nu vei mai exisat,, si toti raspuindeau nepasatori. EU ma gandesc in fiecare zi la acest lucru dar mai ales la momentul in care voi inceta sa mai exista ce se v.a intampla cu mine, exisat rai si iad? normal ca exista pentru un om credincios. Sincer sa fiu nici nu stiu ce sa iti spun, ma gandesc la asta si gandul ca eu voi muri si lumea va uita complet de mine, ma ingrozeste, nu vreau asa ceva, nemuritor nu vreau sa fiu, ceea ce a zis pTheodora este un gand pozitiv, umbre, memorii frumoase ce iti poti dori mai mult de atat? Eu nu vreau sa ma gandesc la asa ceva fiindca eu nu vreau sa raman o umbra o amintire care va disparea odata cu nepotii mei ( daca os a am macar copii), eu vreau sa devin cineva, sa stiu canu am fost uitat sa raman in memoria oamenilor pentru mult timp chiar daca ei ma vor stii ca pe un om care a facut rau, cine nu a auzit de hitler si stalin? oamenii care au torturat si omorat milioane de oameni dar ei inca traiesc in prin faptul canoi le stim povestea, asa eu nu vor disparea decat odata cu noi toti, acest lucru vreau sa se intmaple si cu mine, da amsa mor, nu o sa mai exist fizic in aceasta lume insa prin viitoarele generatii care vor stii ca am existat eu voi trai, asa ca scopul meu in viata este sa realizez ceea ce nimeni nu a relizat, ceva magnific, ceva ce inca nu exista nici in lume si nici in mintea mea.
Si eu am citit carti in care se vorbea despre to felul de posibilitati toate avand variante diferite, acum stau si ma gandesc cum au ajuns acei oameni la acele concluzii sau totul a fost facut pentru bani. Fiecare religie are o varianta a sa legata de moarte, exact exista si atei care isi dezvolta propriile variante referitoare la moarte, eu insa cred ca nimeni nu e in stare sa vorbeasca despre acest lucru, sicner sa fiu credeam ca e o intrebare pusa la,, misto,, ca multe alte intrebari de pe aici, insa am vazut ca luati in seriso acest lucru si nu inteleg de ce noi oamenii avem tendinta sa ne gandim la moarte la o varsta destul de mica.
Varsta mi-e scrisa la nume,dar nu cred ca are importanta mare.
Pur si simplu,omul constientizeaza la un moment dat ca intr-o zi nu va mai fi... e un gand absolut normal in viziunea mea sa te gandesti la momentul acela, dar fara sa te lasi doborat de el.
Cum spunea cineva mai sus, majoritatea oamenilor cand se gandesc la ziua aceea in care vor disparea au sentimentul ca asta nu li se va intampla niciodata lor.
Dar din pacate toti suntem supusi acestui fenomen, mai devreme sau mai tarziu.
Stii ca se va intampla dar nu te imaginezi vreodata in situatia aceea.
--E frumoasa dorinta ta de a face ceva care sa ramana in urma ta. Tocmai citeam despre Anna Frank, o fata evreica, autoarea unui jurnal la numai 13 ani in timpul holocaustului in cel de-al doilea razboi mondial.
Ea era constienta ca jurnalul va ramane in urma ei ca o dovada a holocaustului si va dainui cu mult dupa ce ea nu va mai fi.
Succes.
Da mă gândesc că e va și cum ai leșina, nu știi nimic decât dacă te trezești. E pe tema nu vreo să mor că nu vreau să plec de lângă amintirle care le las aici.
Care? ca vei continua sa existi intr-o alta dimensiune sau sa te reincarnezi?
Tre' sa-ti dau neaparat un raspuns care sa-ti fie pe plac?
Nuu...dai raspunsul pe care-l gandesti si simti. Altul nici nu astept.Nu contez eu. Orice raspuns ai da, nu-l judec. Doar voiam sa aflu.
Nu consider ca ajungem neaparat in acel spatiu cu flori numit Rai, ori vom sta toata viata cu o furca infipta in fund. Locurile astea-s metaforice. Numai mortu' are dreptul sa faca afirmatii in privinta asta, noi doar formam opinii.
Ce ma face sa inclin spre viata de apoi sunt proiectiile astrale de care am avut si eu parte, sa zicem, din greseala.
,,(...)din experienta voastra cu privire la asta." ha? Care experienta? Ca doar n-a murit nimeni care sa se si intoarca din morti pana acum.
Ce simt? O mireasma revigoranta de inceput de toamna.Tu?
Stiu.M-am gandit ca ar putea fi gresit inteleasa expresia dar totusi am lasat-o asa.
Prin "experienta" am vrut sa spun de fapt, trairea voastra cu privire la gandul ca odata si odata veti muri.
Da, m-am gandit de multe ori la asta.Insa nu cred ca vom inceta sa existam.Adica esenta noastra, energia noastra pentru ca practic, noi suntem energie iar asta poti s-o numesti cum vrei suflet, spirit tot aia e.Personal, eu cred ca dupa ce trupul moare de abia atunci vom afla cine sau ce suntem 
Nu cred in porcariile despre Iad, Rai si toate aberatii din Biblie insa nu cred ca, calatoria noastra se sfarseste aici
E un subiect complex pe care il poti aborda din mai multe unghiuri.
Eu ma consider ateu, desi cuvantul asta incepe sa imi para tot mai lipsit de semnificatie. A nega existenta lui "Dumnezeu" inseamna mai intai a defini cu precizie ce este Dumnezeu.
Intr-o viziune flexibila, Dumnezeu poate reprezenta o stare de conexiune universala, o forta care transcede materia si defineste "tot ceea ce este".
Nu cred in povesti fantasmagorice care vorbesc de Dumnezeu ca de un om si de rai/iad ca de un spatiu, insa incep sa vad in toate aceste concepte metafore distorsionate -de catre oameni superificiali- ale unui adevar fundamental.
Corpul nostru - ca de altfel tot ceea ce il inconjoara - este "insufletit" sau mai degraba insotit de o energie universala. Energia in sine nu poate "muri".
Insa tu insati esti definita - cel putin la nivelul propriei tale perceptii - de gandurile, sentimentele si identitatea ta mentala. Daca te eliberezi de toate acestea, ajungi la esenta ta, care, insa, nu mai esti tu.
Incep sa vad existenta "egoista" (mentalul, gandurile, sentimentele, etc.) ca pe o iluzie, iar existenta sinelui (energia universala care te insufleteste) ca pe o farama impersonala de univers, fara personalitate.
Moartea fizica ar presupune intoarcerea la energia universala, insa conceptul de "tu" ar disparea, odata cu dizolvarea sinelui artificial.
Incep sa cred ca, aceasta intoarcere la energia universala o poti experimenta - intr-o forma distorsionata - prin meditatie. Goleste-ti mintea de ganduri si emotii si abandoneaza sinele tau iluzoriu constituit de mental. Te vei conecta la ceea ce esti cu adevarat - o farama de energie universala, impersonala.
Oricat de nesatisfacator ar fi raspunsul... incep sa percep viata ca pe ceva ce nu iti apartine (deci, nici nu ti-o poti pierde), ci doar ca pe o etapa prin care "farama de energie care esti" trece. In realitate (inclusiv in prezentul atat de "egoist" perceput de tine) esti doar energie impersonala.
Citeste "Puterea prezentului" de Eckhart Tolle. Vei identifica o abordare interesanta a acestei probleme...
Esti foarte destept.Imi place cum gandesti si daca ceea ce ai scris ai scris din gandul tau,admir asta.
Deci totul se rezuma la ceva universal,iar toate esentele fiintelor,fiinte care sunt atat de diferite pe Pamant, devin identice,cu nimic diferite de celelalte.
Am auzit de cartea asta demult, dar m-ai facut sa o comand. Va fi urmatoarea.
Ai citit "Conversatii cu Dumnezeu" de Walsch? stiu ca esti ateu, dar nu prezinta lucrurile deloc in mod religios cum s-ar astepta toti, ci pur obiectiv, ceva la care nu te-ai mai gandit vreodata.
Ma bucur ca ti-am inspirat dorinta de a citi aceasta carte. Cred ca este unul din lucrurile cele mai importante pe care le poti face in existenta ta : sa te dezvolti spiritual si sa ii ajuti si pe ceilalti sa se dezvolte.
Referitor la recomandarea ta... nu am citit-o, dar o sa ma interesez asupra cartii.
Nu (mai) resping lecturile/lucrarile teologice. Doar pe cele eclectice si rigide. Am constatat ca in conceptele religioase si in protagonistii unor mari religii poti gasi o intelepciune fantastica - doar ca trebuie sa ai o minte deschisa si vigilenta la "adevarurile" de dincolo de "redarile" adesea superficiale.
De pilda, desi nu stiu si nici nu ma preocupa daca Iisus a existat in realitate, pot afirma ca el, ca personaj-caracter, este un model pentru mine.
Da,ma trec foarte multi fiori, dar ma gandesc si ma incurajez spunand:"mai este o lume si pentru mine(rai sau iad), asta e mai devreme sau mai tarziu toti trecem prin asta
Mai mult ma intreb de ce exist.Sincer, in momentul asta (cat timp sunt viu) simt ca nu voi muri niciodata.
Viata este foarte complicata, si eu ma gandesc din cand in cand cum va fi sa nu mai am familie, nimic, sa nu mai exist, ce voi SIMTI? sau nu voi simti nimic? unde voi ajunge?!
Hmm, buna intrebare.
Da, m-am gandit si eu de multe ori cum v-a arta lumea fara mine. Nu cred ca va fi o mare diferenta, doar pentru cateva momente. Cred ca vom deveni doar niste umbre, ganduri, amintiri frumoase sau urate in memoria cuiva. Ca vom fi motivul de tristete al persoanei iubite. Cred ca ne vom degrada si vom ramane ca niste filme neterminate. Nu stiu, inca nu sunt sigura daca vom putea privi viata dupa ce vom disparea. Mi-as dori sa putem. Daca nu, am fi doar o simpla si neinportanta materie. Dar totusi, noi materia, facem Universul. Totusi, asi simti o mica mare durere, mai mult o deznadejde de a ramane singura in intuneric.
Iti explica Gandalf cum stau lucrurile :
http://www.youtube.com/watch?v=ZEbfLiOEM1U
Eu in fiecare zi ma gandesc la posibilitatea ca intr-un oarecare moment m-ar putea calca un autobuz. Nu-i mare lucru. E un avantaj- te face sa traiesti in prezent.
Pai de mai multe ori ma gandeam sa nu ma mai vait de viata mea, pentru ca daca Dumnezeu nu alegea sufletul meu pentru corpul meu. Si ma gandeam ca, cum ar fi fost daca nu existam..nu stiu. e ciudat.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
