V-ati gandit vreodata cu atentie si profunzime,cu constienta la faptul ca intr-un moment anume voi,ca fiinte cu constiinta de sine,voi asa cum va cunoasteti pe voi insiva, veti inceta sa mai existati?
Ce simtiti cu referire la asta? Va rog, raspunsuri sincere si adevarate din experienta voastra cu privire la asta.
M-am gandit la asta foarte serios, de doua ori, cand am fost aproape de nefiinta, in rest, au fost ganduri fugare...
- Cand te gandesti serios la subiectul tau, intaiul simtamant este de regret, de parere de rau pentru ce lasi in urma, pentru persoanele care pe parcursul vietii ti-au devenit dragi.
Acest sentiment e cu atat mai profund cu cat persoana care experimenteaza astfel de ganduri e mai altruista, si descreste in functie de doza de egoism.
- Apoi vin regretele pentru toate lucrurile pe care nu le-ai facut, pentru faptele bune sau rele, pe care constiinta din doar acel moment iti spune ca ar fi trebuit schimbate, iar la final vine intrebarea: "Oare ce/cum ar fi fost daca?"
Intre aceste doua repere se intinde de fapt toata viata.
latter edit: Pentru credinciosi aceste ganduri sunt mai putin incarcate de o anume deznadejde, fie si doar pentru faptul ca "dupa", au speranta existentei a "ceva", a orice, in afara de neant.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Da, am luat act de finitudinea noastră încă de mic copil. Era chiar să mor de mai multe ori și mai devreme sau mai târziu cu toții suntem datori cu o moarte. Eu nu sunt atât de fatalist să devin obsedat de acest gând. Degeaba vorbesc necunoscătorii, viața trebuie apreciată după durata interioară, nu după anii care se scurg! Trăiește intens, fă lucrurile pe care trebuie să le faci, trăiește plenar și cu bucurie, indiferent de obstacole și vei simți cândva că nu ai trăit degeaba!
Răspunde
Bineînţeles că sunt PERFECT conştient că într-o anumită zi nu voi mai exista. Dar sunt pregătit mental şi sufleteşte pentru asta.
Incerc sa nu ma gandesc la asta. Oricum, in afara de a accepta moartea nu stiu ce as mai putea face.Pacat totusi ca n-o putem controla intotdeauna...Ma enerveaza gandul ca ar putea veni inainte sa, hm, fiu pregatita.
Ce-i drept, ma roade curiozitatea.Cum se simte? se mai intampla ceva dupa? pur si simplu se da stingerea? ...am zeci de intrebari al caror raspuns o sa-l aflu in perioada ultimelor mele zile, atat despre moarte, cat si despre mine.
Mai mult ma intreb de ce exist.Sincer, in momentul asta (cat timp sunt viu) simt ca nu voi muri niciodata.
Tre' sa-ti dau neaparat un raspuns care sa-ti fie pe plac?
Asta e o gandire sanatoasa, a ta. Asa ar trebui sa fie.
Ma bucur ca gandesti asa 
"am zeci de intrebari al caror raspuns o sa-l aflu in perioada ultimelor mele zile, atat despre moarte, cat si despre mine. "
--asa e, de acord. Cred.
Nuu...dai raspunsul pe care-l gandesti si simti. Altul nici nu astept.Nu contez eu. Orice raspuns ai da, nu-l judec. Doar voiam sa aflu.
Eu in fiecare zi ma gandesc la posibilitatea ca intr-un oarecare moment m-ar putea calca un autobuz. Nu-i mare lucru. E un avantaj- te face sa traiesti in prezent.
La propriu. Celulele corpului mor si sunt inlocuite de altele, copii, astfel, in timp, copia copiei copiei bla bla e tot mai slaba pana dispare de tot, asta ducand la proasta functionare a organismului, aici intrand si creierul, daca nu cumva patesti ceva inainte, si bolile psihice sunt mai de temut decat cele fizice, pentru mine, cel putin. O fi frumos sa te vezi intr-un palat, tu fiind printesa, cand de fapt traiesti in canal, dar aia nu e viata si oamenii sunt prea "buni" ca sa te "ajute" (tratamentul nu e ajutor, if you know what I mean, eutanasiere), sau esti prea fericit ca sa te "ajuti". Stiu ca suna horror, o viata nedemna nu merita traita, era pe aici o intrebare "profiti de viata sau ea profita de tine?", in momentul in care pierzi contactul cu realitatea, viata profita de tine, nu mai esti tu, nu mai esti a ta, e timpul sa te opresti (pers a 2-a singular pentru modul general).
Ok,Mada. Inteleg ce vrei sa spui.
Si esti foarte realista.
Asta e cursul vietii, poate pentru unii e bine venit sfarsitul, pentru altii nu.
O viata nedemna nu stiu daca chiar merita traita... poate totusi pentru altii, pentru apropiati, pentru orice om pe care prin experienta ta de viata il ajuti intr-un fel cu sfaturi sau fapte.
Cu ultima parte sunt de acord.
Da,ma trec foarte multi fiori, dar ma gandesc si ma incurajez spunand:"mai este o lume si pentru mine(rai sau iad), asta e mai devreme sau mai tarziu toti trecem prin asta
Nu consider ca ajungem neaparat in acel spatiu cu flori numit Rai, ori vom sta toata viata cu o furca infipta in fund. Locurile astea-s metaforice. Numai mortu' are dreptul sa faca afirmatii in privinta asta, noi doar formam opinii.
Ce ma face sa inclin spre viata de apoi sunt proiectiile astrale de care am avut si eu parte, sa zicem, din greseala.
Liz, datorita acestei intrebari mi-am propus sa te cunosc mai bine?
ai ymess meu?
bafta!
Iti explica Gandalf cum stau lucrurile :
http://www.youtube.com/watch?v=ZEbfLiOEM1U
Pai de mai multe ori ma gandeam sa nu ma mai vait de viata mea, pentru ca daca Dumnezeu nu alegea sufletul meu pentru corpul meu. Si ma gandeam ca, cum ar fi fost daca nu existam..nu stiu. e ciudat.
Viata este foarte complicata, si eu ma gandesc din cand in cand cum va fi sa nu mai am familie, nimic, sa nu mai exist, ce voi SIMTI? sau nu voi simti nimic? unde voi ajunge?!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
