"Viata urbana: milioane de oameni care sunt singuri laolalta"
Henry Thoreau
Oare chiar suntem singuri in ciuda faptului ca suntem inconjurati zilnic de zeci de persoane?

Da, deoarece te poti simti singur atunci cand iti lipseste o anumita persona, desi esti inconjurat de multe alte persoane dragi. Noi intotdeauna ne dorim ceea ce nu putem avea in acel moment.

Funda

Haide mai! Chiar asa? Fundele nu se obtin atat de usor. Si ai inteles putin gresit deoarece eu voiam sa aflu daca exista sau nu persoanele care sa umple acest gol provocat de solitudine. Mie "persoanele dragi" nu imi plac. Eu ori iubesc o persoana si o admir astfel incat nimic altceva nu conteaza pe lumea asta ori nu o suport pana la moarte.

Da, suntem singuri. Matematic si privit de sus nu suntem singuri. Nu vreau sa o complic prea mult cu vreo explicatie rationala, ma refer doar la ce simt eu de cele mai multe ori. Si nu vreau nici funda.

Este bine sa gasim un echilibru intre cele doua extreme.
Singuratea sa nu o doresti nici la dusmani, cu toate ca suntem cateva miliarde de oameni pe pamantul asta, majoritatea tot singuri sunt, la o cautare mai atenta, gasim o gramada de persoane care vor sa ne fie alaturi: deci singur esti atunci cand vrei sa fii singur!

Cred ca da si pot motiva asta prin faptul ca omul e construit genetic sa fie egoist. Automat fiecare om isi vede inainte de toate interesul propriu. De aici putem deduce ca suntem singuri in fata problemelor, a grijilor si in fond si la urma urmei a vietii de zi cu zi. Cu cat mai multi oameni, cu atat mai putine cunostinte, prieteni. Nu putem compara viata urbana cu cea rurala, unde toata lumea stie pe toata lumea si unde fiecare vede mai intai curtea vecinului inainte de a sa. Intimitatea este practic un concept necunoscut. Intr'un oras viata e pe cont propriu. Trecem zilnic pe langa mii de oameni coplesiti de soarta si incruntati. Se spune ca fericirea e cu adevarat fericire atunci cand o imparti cu cineva apropiat.

Cam suntem singuri mereu.
Mergi pe strada si esti inconjurat de zeci de oameni, dar nimeni nu te cunoaste, nimeni nu te stie, esti singur, dar inconjurat de altii.
Incearca sa saluti un strain, la intamplare, ai sanse foarte mari sa se uite la tine ca la un ciudat.

Stii, traim intr-o turma uriasa, dar nu ne cunoastem intre noi, abia ne cunaostem pe noi insine.

Continuand pe ideea fizica, cate persoane cunosti 10, 100, 1000 din cati din 7 miliarde. Cati prieteni ai in cele 1000 de persoane cunoscute 1, 10, 100?
Din astia 100 cati iti sunt prieteni cu adevarat 10, 15, 20?
Per total din 7 miliarde esti prieten cu 20 din care 1 este cel mai bun.
Fiind optimisc din 7 miliarde un singur om te-ar sprijini mereu, daca te-ar sprijini si ala. DIn punct de vedere fizic sunt cam putini, daca sunt.

Pe plan interior, esti chiar singur, fiecare din noi e singur. Nici macar tu nu te cunosti total pe interior, oricat d emult ar incerca ceilalti sa te cunoasca mereu vor descoperi ceva nou, si ei si tu.

Poate a fost cam pesimist, dar e destul de realist.

Pe tine te poti sprijini cel mai sigur si esti singuru pe care chiar te poti sprijini, dar e bine sa iti lasi din greutate preluata si de altii cateodata.

P.S. Sper sa fi inteles ce am vrut sa spun (sa scriu).

Thoreau nu stie ce vorbeste. Cum sa fim singuri? Daca suntem mici, avem prieteni de joaca, daca suntem la scoala, o gramada de colegi (unii chiar prieteni), profesori. Ca sa nu mai vorbim ca in afara scolii avem familia, rudele, cunostinte de tot felul. Daca suntem la servici, suntem cu o multime de alti lucratori, intractionam, ne confruntam cu aceleasi probleme, cautam impreuna solutii. Daca avem si o prietene sau o logodnica, viata capata si mai mult sens...Deci, cum zice el ca suntem singuri? E un non-sens.

Nu sunt de acord cu tine mai ales in ceea ce priveste scoala deoarece eu, in 12 ani in care am stat la scoala cate 9 luni pe an am invatat ca niciodata nu colegii nu vor deveni prieteni adevarati. Iar profesorii, te rog, nu poti spune ca ei te-ar ajuta vreodata, din proprie initiativa, sa umpli acest gol al solitudinii( si eu am ramas in relatii foarte bune cu profa mea de engleza). Poate ca familia ne-ar ajuta insa nu cred ca mamelor noastre mai vor sa mai asculte toate ideile noastre dupa o zi istovitoare de munca sau ca fratii si surorile noastre sunt nerabdatori/nerabdatoare sa afle tot ce gandim noi. De toate aceste rude si cunostinte care devin tot mai multe pentru ca societatea urbana se dezvolta ne leaga legaturi superficiale si cand vei avea nevoie cel mai mult de o persoana care sa fie alaturi de tine oricand, voluntar iti vei da seama ca nu exista si ca acest nene a avut dreptate.

Cineva poate fi singur, chiar dacă este înconjurat de oameni. Uită-te și tu, la cei care au făcut din socializarea pe Internet un al 2-lea mod de viață. Niște triști!

Sunt de acord cu tine! Am avut un coleg in liceu care arata ca un drogat pentru ca statea numai in fata pc-ului si iesea foarte rar. Uneori parcurgea cu lunile numai drumul liceu-casa. Totusi, pe el nu parea sa il deranjeze singuratatea. Pe mine ma enerveaza la culme, insa.

O mie de oameni, o mie de caractere, nu? Evadarea din singurătate folosind site-urile de socializare este una dintre soluții. Dar, dacă nu IEȘI ÎN LUME, ești la fel de singur ca atunci când ai intrat în lumea virtuală.
De cele mai multe ori, chiar mai singur decât decât crezi
Observ și aici, pe TPU, oameni care își trăiesc viața (s-o creadă ei!) în mediul virtual. Care mai de care filozof, care mai de care sfătuitor... Sunt absolut sigur că aceste persoane sunt în viața reală cu foarte puțin deasupra lui zero, ca și socializare. De ce? Pentru că se complac în situația asta virtuală, unde nu pot fi criticați pe bune pentru greșelile făcute, așa cum nu pot fi apreciați pe bune pentru calitățile lor adevărate.
Eu unul, voi opta mereu pentru socializare în viața reală. Încă nu trăim în lumea avatarelor

Sunt de acord cu tine in privinta asta!

Problema adolescentilor este ca in lumea reala exista foarte multe prejudecati chiar din partea celora de varsta lor. Chiar si eu m-am confruntat cu aceste lucuri si incepusem, umbland cu persoanele nepotrivita, sa devin si eu superficiala. Chestia de care nu isi dau seama multi este ca si aceste retele sociale sunt tot o capcana care te invita sa devii la fel de superficial si sa ai mii de prejudecati. In fine, dorinta de libertate, nevoia de a nu mai fi singur, valorile fiecaruia... Astea sunt lucuri despre care s-ar vorbi la neasfarsit si cand ai vrea sa spui o concluzie iti dai seama ca este gresita. Ce sa facem, asta e lumea in care traim, alta mai buna nu exista.

Viața bună, și lumea bună din jurul nostru, ni le facem noi! Din păcate, trebuie să o dăm prost de câteva ori ca să realizăm ce este bine pentru noi, și ce nu este. Asta-i viața!
Dacă n-ai fi umblat cu persoana nepotrivită, n-ai fi realizat că în viață nu este totul ca un pat din petale de trandafiri. Eu mi-am luat destule de la viață, cât să înțeleg că nu tot ce zboară se numește avion Dacă ai un caracter puternic, nu vei avea de pierdut, atâta timp cât înveți din greșeli

Eu o numesc asceza sociala. Pai om fi multi dar puterea nu creste daca nu suntem si multi din punct de vedere sufleteste.

Mersi pentru blog. asa am facut cu worldpress

Ok. Atunci mi-ar placea sa imi dai linkul primului tau articol ca sa interactionam.

Da, dar inca nu am pus. o sa pun in curand. te voi anunta si atunci interactionam.