| MountainRiver a întrebat:

Voi ce credeți despre eșec?!

Este eșecul finalul poveștii sau doar un semn că ceva mai trebuie aprofundat, călit sau ceva chiar schimbat?!

Concret, care sunt criteriile eșecului? De ce apare el? Este eșecul subiectiv (din cauze externe, din cauza mediului, anturajului, colectivului, societății, n alte cauze externe, poate chiar stării de moment al persoanei în timpul în care se luptă să obțină ceva) sau pur obiectiv (ține doar de capacitățile neuropsihice, fizice, sociale)?

Iar dacă este pur obiectiv care este cauza mai exactă?! Lipsa de motivație, putere interioară și dispoziție pentru a studia, aprofunda, "pune mâna" pe ceea ce-și dorește subiectul sau dezvoltarea lui mai precoce?!
Adică întreb asta în ideea că de ce unii oameni nu obțin din prima ceea ce-și doresc, dar dacă o fac din nou și din nou într-un final obțin și ei ceea ce și-au dorit sau mna, chiar avut nevoie atunci (permisul de conducere, un job bun sau de conducere, o pasiune devenită afacere, o idee devenită afacere, o relație interpersonală, un sport de performanță, o casă, o mașină și n altele pe care omul le putea obține doar prin propriile forțe, doar pe barba lui)?

Și concret ce este eșecul? De ce apare el? Poate exista și o bază de destin în ideea eșecului? "Nu a fost să fie!" sau "Nu a fost să fie acum." Sau eșecul poate fi explicat doar prin prima parte și anume genetica și mediul cel mult?

7 răspunsuri:
| Anonymousgurl a răspuns:

Hey,eșecul practic dacă te referi strict la ce e nu exista,e un cuvant.dar dacă o luam mai profund e o teama,a fiecăruia,in adâncul nostru știm ca viața nu e roz și nu merg toate mâna in mâna mereu.Dar viața niciodată nu o sa fie o călătorie ușoară și fără batai de cap.U know? Esecul,in esența,dpmdv este doar un obstacol,o piedica oricum vrei tu sa i zici.El exista doar pentru simplul fapt de a fi mai puternic,tu ca om sa stii ca(ca sa ajungi la un punct de al tău forte,sau sa ai ceva măreț,ceva de succes, ceva frumos)trebuie sa treci niște etape, acele etape nu sunt ușoare, și dacă le treci și la capat e întuneric in loc de lumina, nu e absolut nici o grija, treci prin ea mai departe și abia atunci ajungi tu sa fi PUNCTUL CULMINANT! Te pup!

| IL0VEDINER0 a răspuns:

Eu personal tin sa nu cred in destin, Dumnezeu iti da ceea ce iti doresti, dar trebuie sa muncesti.Esecul vine din faptul ca nu ai muncit destul, ca nu ai avut constanta si disciplina. Oamenii care nu isi doresc destul un lucru, incat sa munceasca de mai multe ori pentru el, dau vina pe " destin, mediul familiar, genetica" si multe alte prostii.Esecul este doar o posibilitate de a o lua de la capat, dar mult mai bine.

| Kufu95 a răspuns:

Pentru mine eşecul este doar o lecție de viață, nu înseamnă că dacă nu mi-a ieşit ceva bine, trebuie să renunț.

Bula
| Bula a răspuns:

Esecul este cand investest puternic pentru a obtine un rezultat dorit, dar rezultatul este doar pierderea investitiilorm fara rezultatul dorit.

| KovacsB a răspuns:

Esecul este doar raspunsul universului ca nu meriti chestia respectiva in acel moment.
Si Mihaela Ciolos a vrut sa fie prima doamna si nu i-a iesit.

| Seba2013 a răspuns:

Esecul il pot avea doar miscarile vanguardiste. Ei se bazeaza pe nationalism si pe spiritul de razvratire. Multe batrane si-au baruri si gremiuri doar din cauza ca a avut succes la umanism. Batranele se folosesc de omul ingenuu pentru a se revolta in societate si sa castiga putere. Astazi ne conduc miscarile. Tot miscarile pun si presedintii pe tabla.

Soldatii cand au stat langa Regi au vazut ca umanul pote fi manipulat. Atunci ala si-a construit o societate prin manipulare. I-a dat oua, branza si l-a cumparat. Insa cum soldatul nu stie sa gandeasca crede ca umanul se cumpara doar cu ouale lui. Soldatul trebuie sa invete sa gandeasca ca cu manipluarea nu mai merge in ziua de azi.

Eu cunosc multe vanguardiste puse de tatal lor in pozitii cheie ca sa isi construiasca grupari. Ei au negoturi insa pledeaza pentru spiritul vanguardist. Acest spirit inseamna oua, branza si sa fii impotriva oamenilor care este o amenintare pentru tatal lor. Deci trebuie sa vrei oua, branza insa sa vrei sa fi prost ca sa nu fi o amenintare pentru tatal lor. Tatal lor vrea sa conduca societatea prin manipulare.

| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Esecul este doar o treapta.
O fundatura pentru mine nu inseamna ca ma intorc acasa. Schimb traseul, atat.
Nu are sens sa analizam esecul, el exista doar daca suntem noi negativisti. Altfel este doar o zi proasta, maxim o greseala. Dar atat timp cat scopul ramane acelasi, sustinut de motivatie, eventual skill-uri si sustinere din exterior, esecul este ceva mic, temporar.
Sperantele fac esecul sa para ceva grav si real, pentru cei slabi. Dar daca esti intr-adevar pregatit sa obtii ceva, nu simti esecul prea usor, ai suficienta ambitie cat sa insisti de 3-4 ori, pana treci toate provocarile.

Important ar fi sa fii pregatit efectiv de actiunea respectiva, nu sa citesti carti motivationale si sa platesti cursuri de "sfaturi financiare", cand tie de fapt iti trebuie finantare si indrumare in domeniu de la cei care chiar activeaza acolo.