Vorbeam într-o postare anterioară despre dificultatea de a defini unele noţiuni. Ca să defineşti o noţiune, trebuie să o încadrezi într-o noţiune mai largă. Când spunem, de exemplu, "calul este un animal", ne folosim de noţiunea mai largă "animal". Cum facem însă când pentru o anumită noţiune nu există o alta mai largă? Cum am putea, de exemplu, să definim "existenţă"? Evident, nu poţi să o defineşti ca fiind "tot ceea ce există".
Credeţi că există noţiuni mai largi decât noţiunile existenţă şi gândire, materie şi senzaţie, fizic şi psihic cu care să poată opera teoria cunoaşterii?

Notiunile le poti explica si prin sinonime.

Se poate şi aşa, dar ne vom confrunta în continuare cu dificultatea definirii sinonimului.

Cum totul se imparte la acel moment in care trebuie sau vrem sa-l privim dintr-un anumit punct sau..asa si asta.un lucru e cert. cand ma trezesc de dimineata primul lucru imi este foame. Este o realitate..de ici incolo care cum..eu tu noi ei.

La inceput a fost cuvantul.
Cuvantul este viata in sine, are viata, altfel nu ar avea sens.
De ce se supara oamenii, unii chiar se cearta sau se omoara de la niste simple cuvinte? De ce, in schimb, alte cuvinte ne ung pe suflet, ne pun pe culmi inalte ale fericirii? De ce alte cuvinte ne starnesc curiozitatea? E clar ca exista o anumita magie in cuvinte.
Pentru ca fiecare cuvant are capacitatea de a descrie o realitate dincolo de cea pe care o percepem noi prin ratiunea noastra limitata.
Orice limba sau dialect sufera schimbari. In timp, unele cuvinte isi schimba complet sensul si forma.
Dau un exemplu de cuvant care si-a pastrat forma, dar are alt sens.
"spell" foarte mult timp a insemnat vraja.
( cast a spell- a face o vrajă/ a arunca o vrajă)
In ziua de azi, sensul acestui cuvant e acela de "a scrie", dar si "a pronunta" un text, un concept sau o actiune.
Totusi, sensul nu e atat de diferit pe cat am putea crede.
S-a schimbat ceva la cuvantul "spell" de atatea secole? Nu, cel putin forma nu s-a schimbat.
S-a schimbat doar ideea la care face referire in constiinta individuala dar si colectiva a oamenilor.
Mai trebuie specificat si faptul ca astfel de cuvinte cu mai mult de un sens creeaza confuzie in psihicul receptorului.

Limbajul pe care il folosim, nu descrie intotdeauna cu exactitate ideea la care facem referire, fiind ceva ce facem de multe ori in mod subconstient. Cati stau sa se gandeasca la cum sa formeze o fraza in conversatiile de zi cu zi? Cand inveti un cuvant nou, sensul si ideea la care acesta face referire ramane intiparit in mintea ta si cum il percepi in momentul ala asa il vei percepe, in general si pe viitor. Il folosesti automat, fara sa te gandesti.
Daca ii atribui unui cuvant un sens gresit, fara sa iti dai seama, e greu sa ii mai schimbi sensul in mintea ta, dupa ce deja intelegi si folosesti cuvantul ala cu primul sens.
Daca mai multi oameni fac treaba asta, in timp, cuvantul ajunge sa isi schimbe complet sensul si sa faca parte din vocabularul colectiv al unui popor.

Este clar ca anumite cuvinte definesc niste axiome.
Daca te intrebi de ce stau lucrurile asa, trebuie sa cercetezi aspectul mistic al cuvintelor.
Un cuvant bine spus te poate scoate dintr-o incurcatura, alt cuvant, spus intr-un moment nepotrivit te poate baga in niste belele de neimaginat.
Noi, oamenii, nu prea realizam puterea cuvintelor, la fel cum nu realizam de multe ori puterea gandurilor.

Interesant! Chiar dacă nu sunt de acord cu totul, consider că este o expunere care se pliază pe specificul categoriei la care suntem (filosofie). Ar fi multe de discutat aici. Aş începe cu prima frază: "La început a fost cuvântul". E o frază arhicunoscută şi cred că este acceptată de mai toate bisericile, indiferent de denominaţiune. Dar, s-a gândit cineva vreodată să o explice? Vreau să zic o explicaţie care să aibă şi sens. Să nu intrăm în dezbateri religioase, ci să rămânem în specificul categoriei, dacă nu ştiinţific, măcar filosofic. Păi, să ne ducem (cu imaginaţia) înapoi în timp, la un inceput în care nu era încă universul. Ţi-ai putea imagina existând acolo un cuvânt (sau mai multe)? De asta zic că trebuie să aibă sens o afirmaţie pe care o facem, mai ales una ca asta, susţinută de atâtea biserici. Dacă nu poţi avea probe, ar trebui măcar să îţi poţi imagina. Dacă s-ar zice, de exemplu, că la ănceput a fost o frunză, care plutea încoace şi-n colo, n-ai putea crede, evident, dar măcar ţi-ai putea-o imagina. Dar aşa, într-un nimic atot cuprinzător să plutească un cuvânt...nu merge nicicum.

Problema este ca multe scrieri religioase sunt codificate/criptate si au inteles ascuns.
Pe scurt, as spune ca este constiinta umana, care este de fapt vocea Divinitatii.
Dar, am gasit o explicatie foarte interesanta, mult mai elaborata si mai documentata a unui psiholog in articolul asta :

Explicatia completa aici:
https://holisterapia.ro/la-inceput-a-fost-cuvantul/

"În creier avem o glandă care se numește glanda pituitară. Este prima glandă care se formează la făt după ce ovulul cu spermatozoidul s-au conectat. Această glandă, este foarte importantă deoarece fără ea corpul fizic nu ar putea funcționa. Ea emite cei șapte hormoni sacri. Acești hormoni sunt potențiale codificate ale ființei umane. Aceste potențiale din hormoni se activează prin frecvența cuvântului rostit.

Cuvintele rostite determină crearea unor rețele neuronale care la rândul lor, dacă sunt activate suficient timp devin atitudine. Astfel fiecare atitudine pe care o manifestăm este masca unei substanțe chimice pe care o avem în corpul fizic.

Atunci când folosim cuvinte cu vibrație distructivă, și intrăm pe un flux de conștiință cu o frecvență mai coborâtă – deoarece subconștientul nostru nu cunoaște negația, – ne putem răzgândi oricând și schimba fluxul de conștiință într-o clipă, prin poziția de observator. Adică cu ajutorul celor două întrebări de bază: "Ce gândesc eu acum?" și "Ce simt eu acum?". Dând răspuns acestor întrebări ieși în afara fluxului de conștiință și poți schimba fluxul în care ești cu ajutorul unui gând, afirmație, cuvânt de frecvență înaltă. În această stare de fapt ai devenit conștient unde ești și tot conștient poți schimba realitatea cu cea în care vrei să fii.

Până și la nivel cerebral funcționează legea liberului arbitru și anume "Mergeți și experimentați dar nu uitați oricând vă puteți răzgândi". Adică oricând prin propria alegere ne putem reașeza pe o altă frecvență a altui flux de conștiință.

Dumnezeu a lăsat soluții de rezolvarea a diverselor oportunități sau probleme, peste tot în noi și în afara noastră. De aceea se spune că: „nu există probleme ci oameni care nu văd soluțiile" din cauza credințelor false pe care le avem. Din punctul meu de vedere natura este cel mai mare învățător care ne arată cum să ne transformăm și să ne reinventăm."

Cu ocazia acestei cautari in a gasi un raspuns logic, am gasit si o noua sursa de informare pe niste subiecte prea putin discutate in ziua de azi.

Deocamdata persista dilema de baza:
Care a fost intai? Oule sau gaina?

Omul este un animal.

Eu nu

Problema legăturilor cauzale...Cât va fi lumea cred că vor fi confruntări pe această temă între filosofii materialişti şi cei idealişti. Asta cu oul şi găina este plasată aşa, mai mult ca să smulgă un zâmbet. Dar în centrul confruntărilor se află problema de a şti care este factorul prim şi care este cel secund, în general. Primii spun că materia, natura, existenţa, fizicul sunt factorul prim, pe când ceilalţi plasează spiritul, conştiinţa, senzaţia, psihicul pe acest loc.
Problema însă, aşa cum o văd eu, nu este aceea de a şti ce grad de precizie au atins unii sau alţii în descrierea legăturilor cauzale, ci mai degrabă aceea de a şti dacă la baza cunoaşterii acestor legături se află legitatea obiectivă a naturii sau însuşirile minţii noastre.

Confruntarile dintre materialisti si idealisti ma intereseaza prea putin, dintr-un singur motiv: pentru ca nu vom putea cunoaste niciodata ideea de Dumnezeu, sau Realitatea.
Am citit acum o intrebare la care ai pus problema in felul: "Ce este un electron? Este materie?"
Iti voi raspunde aici:
Este un pachet de energie in Campul Dirac, un proces de tranzitie al universului, in Teoria cuantica a campurilor, in acelasi timp, o..."bila" in mecanica clasica, si este o dualitate unda-corpuscul in mecanica cuantica.
E bine asa? Pe alese.
Problema constiintei si asaltul materialistilor pe care o pui aici e un pic mai dificila, recunosc ca m-am si deranjat acum o luna cu un stupid, cum ca: "Constiinta este chimie!"
Atat a putut el...
De ce e dificila?
Daca aplicam constiintei Principiul de indiscernabilitate al mecanicii cuantice, dualitatea lui Descartes functioneaza, constiinta (Eu-l, sufletul, spune-i cum vrei) are o identitate diferita de cea a materiei si nu este distrusa odata cu ea.
Daca ea este un proces, ca in Teoria cuantica a campurilor, atunci nu mai este "lucru", si se distruge odata cu materia.
De ce totusi rezista prima idee?
Pentru ca nu se pot explica probleme ca Qualia, de exemplu.
In concluzie:
Omenirea NU va cunoaste niciodata realitatea, indiferent de cat se va sapa in ea, si nu va rezolva niciodata problemele ridicate de constiinta, oricat ar avansa fizica, filosofia, neurologia, teologia, si cine se mai ocupa cu elucidarea lor.
Chimia!
Stiu ca nu place acest raspuns, (probabil unii chiar vor incerca sa ma contrazica cu nimic), dar am pentru asta o durere in cot.
Cui nu-i convine, sa ia "definitia" materialista a Realitatii si Materiei din Wikipedia Romania:
"materia este realitatea obiectivă înconjurătoare pe care o percepem cu ajutorul organelor de simț (V.I. Lenin)"
ATAT de adevarata este pentru unii indivizi...
La Multi Ani.

Ai mai spus: "Cuvantul este viata in sine" - Dar animalele nu au cuvinte şi totuşi au viaţă. Cum comentezi aici? Acel "Muu" pe care îl spune vaca nu cred că se poate numi cuvânt.

Tare asta cu definiţia electronului. E bine că sunt mai multe, să aibă omul de unde să-şi aleagă. Eu încă nu m-am decis. Mă mai gândesc.
Referitor la fraza "La început a fost cuvântul", de ce crezi că a fost consemnată aşa şi nu într-o formă mai cu sens, precum "la început a fost spiritul" (sau conştiinţa)? Termenul "cuvântul" este destul de vag. Care cuvânt? Vezi bine câte cuvinte avem numai noi în dicţionar. Şi câte mai au şi alte popoare. Nu ştiu dacă ale chinezilor pot fi numite cuvinte sau orăcăieli. În fine, întreb şi eu, nu am vreo teorie proprie în privinţa asta.
Interesantă este şi ideea cum că "nu vom putea cunoaste niciodata ideea de Dumnezeu, sau Realitatea. " - Cu ideea de Dumnezeu ar mai fi de înţeles, dar de ce nici Realitatea? Suntem blestemaţi să nu o aflăm niciodată? Cine ne-a blestemat? Noi suntem în vârful piramidei, toate celelalte forme de viaţă ne sunt inferioare. Dacă nici noi nu avem posibilitatea de a cunoaşte Realitatea, atunci cine? Suntem în postura lui Sisif, care tot urca piatra şi când să zică şi el că a ajuns, pietroiul o lua înapoi la vale? Eu parcă nu m-aş da bătut. Zic să mai studiez. Cine ştie cum vine odată o sclipire de geniu, să mă scol într-o dimineaţă şi să strig Evrika!
Servus, Darkmagic!

Atunci, inseamna ca m-am exprimat gresit. Mai bine as fi spus: Cuvantul contine viata in el.
Dar, da, nu orice forma de viata are darul de a forma sau intelege cuvinte.

Ești un „animal", fie că îți place sau nu. Dacă ești „pet" depinde de tine.

Dacă un profesor din zilele noastre îi zice unui elev: "Animalule!", presupun că ar fi pedepsit.

Ar fi pedepsit în mod eronat dacă este cazul.

Cred ca exista notiuni mai largi decat cele prezentate de tine. Si daca nu exista, atunci ele pot fi create prin sinteza pana cand se ajunge la un "tot", acela care cuprinde tot ceea ce exista si ceea ce nu exista. Si de acolo cred ca nu se mai poate ajunge mai departe, deja ai cuprins tot ce era posibil, dar si imposibil.
Ca sa incerc sa dau o definitie a existentei, asta cu propriile mele cuvinte, incerc sa fiu original, as spune ca este tot ceea ce se afla in plan real.
Mai subliniez aici ca venim pe aceasta lume cu unele notiuni gata invatate, n-o spun eu, o spune Kant. Spatiul si timpul sunt cunoscute de noi in mod rational, aprioric, dinaintea experientei.

De ce "...si ceea ce nu exista"?

Pentru a putea sa incluzi ceea ce este in plan real intr-o notiune mai mare. Stiu ca nu este un lucru practic, notiunea nu foloseste la nimic.