Cauciucul natural se extrage din sucul laptos al unor arbori tropicali de genul Hevea brasiliensis, Ficus elastica, ori din sucul unor plante care cresc in zona temperata, cum sunt: tau-sacazul, coc-sacazul, si cram-sacazul, in care latexul este depus in radacini.
Din punct de vedere chimic, cauciucul natural este o hidrocarbura macromoleculara, cu formula bruta (C5H8)n, unde n variaza intre 1000 si 5000. Moleculele cauciucului sunt formate din catene lungi ce au ca si component structural de baza izoprenul:
Izoprenul, produs in celulele arborelui de cauciuc in urma unor procese biochimice asemanatoare celor prin care se formeaza rasina in conifere, are formula bruta: C5H8 sau 2-metil-butadiena:
Cauciucul natural obtinut din latex este ambalat in baloturi si expediat fabricilor pentru prelucrare.Proprietati. Cauciucul brut are o culoare slab galbuie, este insolubil in apa, alcool, acetona, dar solubil in benzen, benzina, sulfura de carbon etc. Cea mai importanta proprietate a cauciucului este elasticitatea, care este optima intre 0 si 300.
Cauciucul brut prezinta o serie de inconveniente: elasticitatea sa variaza cu temperatura, si anume peste 300 el se inmoaie (curge), iar sub 00 devine casant. Sub actiunea oxigenului cauciucul "imbatraneste", adica devine sfaramicios si inutilizabil.
Prin vulcanizare, la dublele legaturi ale catenei se aditioneaza sulf, ceea ce duce la o cuplare intre molecule, prin punti de sulf. Vulcanizarea transforma cauciucul dintr-un material plastic intr-un material elastic modificandu-si comportarea la actiunea dizolvantilor:
Practic, vulcanizarea se face tratand cauciucul cu sulf sau cu protoclorura de sulf, S2Cl2 in proportie de 0,3-3% in greutate fata de cauciuc si in conditii speciale de temperatura si de presiune.
Un procedeu modern il constituie vulcanizarea radioactiva, care consta in expunerea cauciucului influentei radiatiilor emise de izotopul radioactiv al cobaltului, obtinandu-se un cauciuc vulcanizat de calitate superioara. Prin vulcanizare, cauciucul isi imbunatateste proprietatile: i se mareste elasticitatea pe care si-o mentine intre limite mult mai mari de temperatura, devine mai rezistent la agenti mecanici, la frecare, la agenti chimici si la apa, nu lasa gazele sa treaca prin el si dobandeste calitati de bun izolator electric.
Prin incalzire, sub presiune redusa, cauciucul se descompune cu formare de izopren.Datorita dublelor legaturi existente in lantul macromoleculelor, cauciucul are proprietatea de a da reactii de aditie, caracteristice hidrocarburilor nesaturate.
Cauciucul aditioneaza brom si acid bromhidric; de asemenea, prin hidrogenare catalitica rezulta hidrocauciucul [C5H10]n, care nu mai contine duble legaturi si prezinta caracter saturat.
Intrebuintari. Cantitati importante de cauciuc se consuma pentru fabricarea anvelopelor, in industria constructoare de masini. Se fabrica tuburi, garnituri, curele de transmisie, articole sanitare, parti din aparate si din instalatii necesare industriei chimice, cleiuri de lipit, incaltaminte de cauciuc, izolatoare electrice, obiecte de uz casnic etc.
Cauciucul sintetic
Cauciucul sintetic este un compus macromolecular cu proprietati asemanatoare celor ale cauciucului natural, care se obtine prin polimerizarea izoprenului sau prin polimerizarea butadienei ori prin copolimerizarea lor cu stiren sau cu nitril-acrilic etc. Vulcanizarea cauciucului sintetic se face analog cu a cauciucului natural. Fabricarea cauciucului sintetic comporta doua operatiirepararea monomerului; ca monomeri se pot folosi: izoprenul, butadiena, stirenul metil-stirenul, acrilonitrilul, cloroprenul etc.;Polimerizarea sau copolimerizarea monomerilor enumerati.
Ca procedee de polimerizare se utilizeaza astaziolimerizarea termica in prezenta de sodiu metalic;Polimerizarea in bloc (masa) si in emulsie.Vom descrie cateva din cele mai importante tipuri de cauciucuri sintetice.
Cauciucul polibutadienic (Buna). In anul 1923, S.V. Lebedev a fabricat in U.R.S.S. acest tip de cauciuc sintetic prin polimerizarea, sub actiunea sodiului metalic, a butadienei, obtinute pe atunci din alcool etilic. Astazi, butadiena se polimerizeaza in emulsie, folosind ca initiatori hidroperoxidul de izopropil-benzen. In procesul de polimerizare, moleculele de butadiena se pot lega in pozitiile 1, 4 rezultand polimeri liniari nesaturati conform schemei:
In realitate, procesul de polimerizare nu poate fi condus in intregime in acest sens, astfel ca o parte din moleculele de butadiena se leaga in pozitiile 1, 2 rezultand polimeri cu catene laterale nesaturate, conform schemei:
Cauciucul butadienic se cunoaste sub denumirea de cauciuc Buna (butadien-natrium), nume ce deriva de la procedeul lui Lebedev (polimerizarea butadienei cu sodiu metalic).
Cauciucul butadienic se foloseste in amestec cu altele, la fabricarea anvelopelor, a tesaturilor cauciucate etc.
Cea mai veche sticla este sticla vulcanica, rezultata prin racirea rapida a lavei. Diferite obiecte ca varfuri de sulite, topoare, oglinzi, se pastreaza in diferite muzee.
Cel mai vechi obiect din sticla propriu-zisa se considera o amuleta albastra ce a fost gasita in Egipt si este datata in anul 7000 i.e.n. In Egipt si Liban au fost descoperite perle din sticla vechi de 5500-3400 ani.
Intr-o localitate din apropierea Bagdadului s-a gasit un cilindru din sticla albastru-deschis, fara incluziuni sau defecte, datata la circa 2700 ani i.e.n. Calitatea deosebita a sticlei atesta existenta unei indelungate experiente si ca atare se presupune ca in Asia sticla era cunoscuta inaintea Egiptului.
Se estimeaza ca producerea unor vase in intregime din sticla a inceput cu 700 de ani i.e.n. Atunci modelul era confectionat din argila nisipoasa care era inmuiat in topitura de sticla. Sticla ce adera la model era incalzita in flacara pentru a se distribui uniform si a se netezi. Dupa racire miezul era indepartat treptat.
Pe la inceputul erei noastre a fost descoperit procedeul de fasonare a obiectelor din sticla goale in interior, prin suflare. Se pare ca faptul a avut loc in Siria, dar mestesugul s-a raspandit repede in tot Imperiul roman. Unele surse atribuite romanilor aceasta descoperire. Prin anul 200 Alexandria (Egipt) era un important centru de productie a obiectelor din sticla. Mestesugul a fost preluat de Roma, unde un sfert din locuitori traiau de pe urma lui.
O alta dovada privin arta mestesugarilor romani este asa zisa "vaza de Portland gasita in sec. XVI langa Roma, in mormantul uni patrician. Sticla de baza este albastra iar peste ea este depus un al doilea strat de sticla alb-laptoasa modelat artistic cu semne mitologice in relief. Acest obiect a avut o soarta iesita din comun. Dupa ce s-a pastrat intacta in mormantul in care s-a gasit, timp de 14 sec., a fost cumparata de ducele de Portland si expusa apoi in British Museum din Londra. Aici, in 1845, a fost sparta cu un baston de un visitator nebun. Vasul a fost reconstituit din cioburi iar specialisti au executat 2 copii foarte asemanatoare. Una din aceste copii este expusa si in prezent in muzeu.
In secolele I-II e.n. prelucrarea sticlei s-a dezvoltat si pe tarmurile portului Euxin. La Tomis in (actuala Constanta) au fost gasite urmele unor cuptoare de topit sticla si la muzeul Arheologic Constanta sunt expuse multe vase de sticla sin acea perioada, variate ca forma si dimensiuni.
In aceasi perioada existau ateliere de prelucrat sticla si in Germania, la Trier si Köln.
Prin anul 1000 au aparut asemenea cuptoare in Boemia si in Polonia. Dar cea mai mare faima o aveau produsele de sticla din Venetia. Aici au fost adusi mesterii iscusiti din Bizant si instalati pe insula-fortareata Murano. Folosind nisip cuartos fin inbibat cu diferite saruri aduse din cetatile feniciene Sidon (Liban), acesti mesteri au reusit sa obtina produse ce nu aveau rival in lume.
Sper ca ti-am fost de ajutor
Nustiu la care dintre voi 2-ua sa va dau medalie dar va multumesc dar stephy castiga mersi mult imi trebuia la tehnologica la portofoliu si nu am gasit
FloFlorentina întreabă: