Pe scurt: Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 sunt două dintre cele mai bune smartphone-uri disponibile pe piaţă. În ciuda diferenţelor majore de dimensiuni şi platforme hardware, cele două telefoane oferă performanţe apropiate, astfel că este dificil de stabilit un învingător cert.
Produs testat: Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 Nota: N/A Pret: N/A
Poate că o comparaţie între Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 va părea puţin deplasată, întrucât diferenţele dintre ele sunt destul de mari.
Unul are un ecran de 4.8", fiind astfel cel mai mare smartphone de pe piaţă (cele de 5" intră deja la noua categorie phablet), în timp ce altul mizează pe un display de numai 4". Unul foloseşte sistemul de operare Android, în timp ce al doilea are iOS.
Şi totuşi, atunci când vrei să-ţi cumperi un smartphone de top spre finalul anului 2012, una dintre primele întrebări pe care ţi le pui este ce să alegi între iPhone 5 şi unul dintre reprezentaţii de seamă ai universului Android.
Şi tocmai aici intră în scenă articolul de faţă dintre SGS3 şi iPhone 5, care are scopul de a evidenţia punctele forte şi slăbiciunile celor două dispozitive.
Construcţie şi design
Prima deosebire pe care o vezi atunci când ai un Samsung Galaxy S3 şi un iPhone 5 în faţă este, evident, mărimea.
iPhone 5 este mai compact, mai subţire şi mai uşor, însă se simte mai bine în mână decât SGS3, acesta fiind poate principalul său avantaj. Chiar dacă ecranul este acum mai înalt la cei 4" ai săi, poţi să utilizezi în continuare telefonul cu o singură mână şi să acoperi lejer întreaga suprafaţă a ecranului cu degetul mare.
Galaxy S3 este semnificativ mai mare decat iPhone 5
În schimb, în cazul lui SGS3, de multe ori vei fi nevoit să utilizezi ambele mâini pentru a atinge anumite porţiuni ale ecranului. Partea bună este ca toate butoanele importante au fost poziţionate inteligent pentru a fi accesate cu o singură mână, însă dacă ai mâinile mici cu siguranţă nu va fi foarte confortabil să manevrezi telefonul.
Ca design, iPhone 5 este mai robust şi câştigă puncte datorită sticlei şi a aluminiului de pe spate (chit că acesta, ca orice metal, se va zgâria OK), însă nu ai acces la acumulator şi nici nu poţi utiliza carduri de memorie. SGS3 are de asemenea un design atrăgător, însă capacul de plastic penalizează drastic frumuseţea, lucru parţial "iertat" prin faptul că ai acces la acumulator.
iPhone 5 castiga detasat lupta cu SGS3 la capitolul carcasa spate
Ecran: greu de ales un câştigător
Probabil că una dintre diferenţele majore dintre SGS3 şi iPhone 5 din punct de vedere al specificaţiilor este ecranul. SGS3 are un display SuperAMOLED+ de 4.8" şi rezoluţie 720×1280 pixeli, în timp ce Apple a mizat pe un ecran IPS TFT de 4" şi rezoluţie 640×1136 pixeli.
În practică, cele două telefoane sunt complicat de separat: ambele au adoptat formatul 16:9 şi, chiar dacă iPhone 5 are o densitate mai bună a pixelilor, diferenţele sunt greu de sesizat. Totuşi, iPhone 5 are un ecran uşor mai luminos, mai eficient în lumina directă a soarelui şi cu o reproducere mai fidelă a culorilor. Culorile ecranului lui SGS3 tind să fie mai suprasaturate (ceea ce va fi apreciat de unii dintre voi), însă telefonul oferă unghiuri de vizibilitate ceva mai bune atunci când priveşti telefonul dintr-un unghi extrem.
Prin urmare, chiar dacă în ansamblu ecranul lui iPhone 5 este uşor mai performant, în utilizarea de zi cu zi diferenţele sunt greu de remarcat.
Falaxy S3 are culori usor suprasaturate, ca urmare a ecranului SuperAMOLED+
Hardware şi performanţe
Pe hârtie, SGS3 poate părea mai puternic decât iPhone 5, datorită platformei Exynos cu procesor quad-core, comparativ cu procesorul Krait dual-core. În practică, situaţia nu se prezintă deloc aşa, întrucât optimizarea hardware-ului cu platforma software este esenţială pentru obţinerea unor performanţe cât mai bune în utilizarea de zi cu zi.
Tocmai de aceea, Apple recuperează puternic, iar diferenţele de performanţă dintre SGS3 şi iPhone 5 sunt în cele mai multe cazuri suficient de mici pentru a putea fi neglijate.
iPhone 5 si SGS3 sunt virtuale la egalitate in termeni de performanta
Software şi interfaţa
SGS3 vine echipat din fabrică cu Android 4.0 IceCream Sandwich, care este pe punctul de a fi updatat la 4.1 Jelly Bean, la care se adaugă interfaţa proprietară TouchWiz, în timp ce iPhone 5 mizează pe noul iOS 6.
Diferenţele dintre cele două sisteme de operare au creat în timp una dintre cele mai aprinse polemici din industria IT, fiecare OS venind cu propriile avantaje şi dezavantaje. De exemplu, iOS 6 este mai intuitiv, mai simplu de utilizat de începători şi mai fluent, însă Android vine puternic din urmă la capitolul viteză şi oferă opţiuni variate de personalizare care sunt apreciate de utilizatorii avansaţi.
iOS 6 este mai simplu decat Android 4.0, dar nu la fel de usor de personalizat
În privinţa aplicaţiilor, platforma iOS rămâne în continuare mai bogată în aplicaţii de calitate, iar cele care au şi versiune de Android, tind să fie mai scumpe in AppStore decât cele din Google Play Store. În plus, pentru moment multe aplicaţii de iOS nu sunt adaptate pentru noul ecran al lui iPhone 5, însă situaţia se va remedia în timp.
Merită menţionat şi că ambele telefoane vin cu anumite aplicaţii preinstalate, cele mai populare de pe Galaxy S3 fiind S Note, S Voice şi S Memo, precum şi uite de softuri Google, în timp ce Apple a creat numeroase aplicaţii standard pentru iOS, însă a renunţat la Youtube şi, mai ales, la Google Maps, pe care a înlocuit-o cu propria aplicaţie de hărţi (nu cred că are sens să mai discutăm despre calitatea acesteia).
SGS3 se preteaza mai bine pentru jocuri decat iPhone 5 datorita ecranului mai mare
Multimedia şi utilizare zilnică
Galaxy S3 este mai potrivit pentru a urmări clipuri video datorită ecranului mai mare, însă ambele telefoane oferă o experienţă bună la acest capitol, mai ales că şi display-ul lui iPhone 5 are formatul 16:9.
De asemenea, ambele se descurcă bine cu redarea muzicii, iar căştile incluse în pachet sunt decente, fără însă să impresioneze prin calitate. Noile căşti furnizate de Apple cu noul iPhone 5 au creat de asemenea controverse, întrucât există şanse ca acestea să-ţi cadă din urechi destul de des. La capitolul jocuri, iOS oferă în continuare titluri mai variate, mai bune, dar şi mai sumpe decât versiunile de Android.
Întrucât are dimensiuni mai mici, iPhone 5 este mai uşor de ţinut la ureche pentru convorbiri, însă în acelaşi timp fanii SMS-urilor şi redactării textelor ar putea întâmpina dificultăţi din cauza ecranului îngust, care nu permite afişarea unei tastaturi virtuale mai mari. În schimb, în cazul apelurilor nu există diferenţe majore între cele două telefoane, chit că iPhone-ul se descurca ceva mai bine cu izolarea zgomotului de fond.
Castile lui iPhone 5 nu sunt atat de spectaculoase pe cat le promoveaza marketing-ul Apple
Camera foto
Ambele telefoane sunt dotate cu cameră foto de 8 MP, iar cea prezentă pe iPhone porneşte un pic mai repede şi realizează mai rapid prima fotografie. Galaxy S3 plusează însă la capitolul opţiuni suplimentare şi personalizare, pe când iPhone 5 mizează pe o interfaţă simplificată care oferă totuşi modul de fotografiere Panorama, prezent deja pe smartphone-urile de top de la Samsung.
Calitatea fotografiilor este asemănătoare, însă iPhone 5 are un uşor avantaj când vine vorba de poze realizate la lumină ambientală scăzută, iar acest lucru este valabil şi în cazul clipurilor video.
Pozele de mai jos au fost realizate cu camerele foto de pe SGS3 (stânga) şi iPhone 5 (dreapta) şi nu au fost prelucrate, singura modificare adusă acestora fiind reducerea dimensiunilor:
Durata de viaţă a bateriei
Chiar dacă beneficiază de un acumulator de 1140 mAh comparativ cu bateria de 2100 mAh a lui Samsung Galaxy S3, iPhone 5 are o autonomie apropiată de cea a rivalului sud-coreean. Acest lucru se explică parţial prin dotările tehnice mai puţin impresionante (ecranul mai mic, procesorul mai lent), dar şi prin ansamblul hardware-software mai eficient, astfel că ambele rezistă pe parcursul unei zile chiar şi la utilizare medie, spre intensă.
Totuşi, SGS3 are un uşor avantaj atunci când vine vorba despre rularea filmelor sau a pieselor muzicale.
Ambele telefoane sunt capabile sa ruleze o zi in regim obisnuit de lucru
Preţuri şi disponibilitate
Samsung Galaxy S3 este disponibil în România pentru 2400 lei în versiunea cu memorie de 16 GB, în timp ce iPhone 5 nu a ajuns încă oficial pe piaţa noastră.
Totuşi, se estimează că modelul de 16 GB va avea un preţ de 2800-3000 lei atunci când îşi va face debutul oficial pe piaţă, preţurile solicitate în prezent de magazinele de comerţ electronic din România fiind semnificativ mai mari.
Prin urmare, SGS3 este cu aproximativ 500 de lei mai ieftin decât iPhone 5.
Comparaţie video
Pentru mai multe detalii despre cum se comportă Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 în utilizarea de zi cu zi, precum şi pentru câteva teste de benchmark, urmăreşte clipul video de mai jos:
Concluzii
Prin urmare, alegerea unuia dintre telefoane în detrimentul celuilalt ţine mai mult de afecţiunea pentru un anumit brand şi de preferinţele personale în privinţa dimensiunii ecranului, dar şi de sistemul de operare preferat sau, eventual, de preţ.
Asta pentru că, în utilizarea de zi cu zi, Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 sunt destul de greu de departajat, diferenţele dintre ele fiind mai degrabă minore, iar pentru un avantaj oferit de SGS3 există aproape întotdeauna un alt punct forte pe care îl are iPhone-ul 5 de partea sa
Galaxy S3... nu stiu dc dar mereu m-a atras mult mai mult decat iPhone5... unu la mana e mai ieftin, si 2 mi se pare mult mai accesibil dar depinde de tine si de ce iti doresti tu.
Ei bine...
Nu trebuie sa fii un geniu sa-ti dai seama.
http://9gag.com/gag/6249066
Eu am un Samsung gs3 negru de 64gb cu 3000RoN si pot sa-ti spun ca este foarte bun, rezistent la socuri, sistemul de operare merge perfect. acum daca ai bani si de Iphone 5, da ar fi ceva mai bun. deci Iphone...
Samsung galaxy sau HTC one x dar te-as sfatui HTC deoarece au procesoare mai bune mai multi giga ram si de aia se misca mai repede si HTC one x are cea mai buna camera dintre toate eu iti recomand HTC.
Verifica link-ul:
http://www.giz.ro/......e-5-23655/
- Alegerea trebuie sa fie a ta.
- Cumpara telefonul care consideri tu ca te reprezinta cel mai bine, pentru ca de facut, amandoua fac acelasi lucru.
- Cel mai bine du-te intr-un magazin si
joaca-te cu amandoua. Pana nu testezi cele doua telefoane, nimeni nu te poate lamuri ce model sa alegi.
- Fiecare isi cumpara un telefon mobil din cu totul alt motiv.
Depinde de ce fel iti place tie...Dar dupa paerea mea S3 e mai bun. Daca iti cumperi IPhone cele mai multe aplicatii sunt cu plata, dar la android sunt gratis aceleasi. Oricum alegerea e a ta...
Galaxy S3 (nu deţin nic un telefon din cele două ), de ce? display mai mare, dacă mai e nevoie de spaţiu poţi pune un card, procesorul am impresia că e mai puternic la S3.
Mai sunt chestii de comentat, dar nu intru în detalii. Prefer s3.
Samsung Galaxy S3 este un telefon foarte bun cu suprafata ecranului foarte mare este cel mai bun telefon.
Iphone 5 mi se pare jaf si nu radeti de chestia asta cei de la Apple nici nu trebuie sa scoata iphone5 deoarece nu are nimic mai nou decat iphone 4 bine ecranu putin da putin mai mare!
S3 e de 2000 de ori mai rezistent chiar daca el pare ca o foaie de hartie a4 ecranu rezistent touchu numai vb de el.