Asus. Este foarte bun. Eu această marcă am și pot spune că sunt foarte mulțumită.^^
Eu am un laptop Toshiba şi recomand marca oricui.
Cred că cel mai performant laptop la ora actuală, disponibil pe piaţă, trebuie sa fie făcut de cei de la Alienware (marcă deţinută de compania Dell din Statele Unite).
MachBook cv de genu este pe el si semnul,, Apple,, costa peste 1 mie de euro. Si al doilea ar fi ACER deoarece are o memorie foarte mare iar,, ramu,, e bestial!
Majoritatea au ACER, chiar si eu.
FUNDA:d?
Ha ha, daca crezi ca meriti o funda pentru Apple, chiar ai raspuns degeaba. Apple nu este cel mai bun, nici pe departe. Adica pentru cateva mii de euro bune ai echivalentul la ceva ce ar fi o mie- max 2 la laptop cu windows.
Adevărul e că în ultima vreme nici una nu e cum trebuie, dar ca și brand și fiabilitate ar fi așa:Lenovo, IBM, Dell, Acer, HP, și cele mai puțin fiabile Toshiba, asta din cauza construcției proaste a poziționării hard disc-ului, care se supra încălzește și apoi apar bad-uri chiar fizice.la toshibe am scos cele mai multe bad-uri logice din câte am depanat până acuma.Succes
Dacă îl nimerești.De regulă probelma la Toshibe e hard disc-ul care nu e fiabil de loc.
Cea mai bună marcă de laptop mi se pare că e Sony Vaio dar şi cele Apple Macintosh sunt bune.
Pe curând!
Nu e cazul la laptopul meu. îl am de aproape 2 ani şi l-am stresat destul de mult fară să-mi facă probleme
Înseamnă că ai prins lotu norocos.Eu am depanat bad-rile în majoritatea cazurilor de la toshibe, ce îi drept sattelite.Se poate ca la celelalte modele să fie alta construcția.Succes
Cea mai buna marca de laptop cu un raport calitate pret bun ar fi Acer. Arunca o privire aici http://bit.ly/UdnP74
in caz ca nu sti eu am asa PC cu un Apple pe el inforemaza-te
Vezi sa nu! am vrut sa zic ca nu Apple e cel mai bun laptop, nu ma intereseaza ce PC ai!
Mai uita-te odata la intrebarea ta. si copile exista pc Apple ti-am dat si ex:care is cele mai bune. puneti borcane la ochi
Intreaba lumea pe strada:ba ati auzit de Toshiba ? si mai intreaba:ba ati auzit de Acer. si compara care e mai bun. ACER NORMAL
Esti INCREDIBIL de proasta! Intreaba pe cine vrei (daca tot e vorba de intrebat lumea).
Daca n-ai nicio treaba cu domeniul din care face parte o intrebare (in cazul de fata - computere), nu mai manca rahat (turcesc, desigur) degeaba ca induci lumea in eroare. Am urmarit comentariile tale la raspunsurile altora la intrebarea asta si m-am abtinut sa iti zic cat de aroganta, nesimtita, agramata, dezinformata si enervanta esti. Sincer, de-abia asteptam sa comentezi si la raspunsul meu.
Pe viitor informeaza-te inainte de a sustine ceva, orice-ar fi.
Daca mai ai nelamuriri, nu ezita sa intrebi.
In ce oras stai ma prostule? Toshiba e cel mai rabla laptop din lume.
Vorbesti singura? Nu de alta dar esti singura proasta de aici.
Ma prostule nu te mai baga in seama daca nu sti. si singuru prost de aici esti tu ma, retardule
Bine ca "sti" tu...
A fost greseala ta ca te-ai bagat in seama; eu nu am comentat la niciunul din raspunsurile tale (idioate), ba chiar m-am abtinut. Pun pariu ca nici acum nu ai citit raspunsul meu initial la intrebarea de mai sus, asa ca te rog insistent sa o faci! Si daca tot n-o sa-ti dai seama unde ai gresit, nu o sa-mi mai pierd timpul cu tine.
Nu ma mai complic, pentru ca imi dau seama ca vorbesc cu un inapt
yaseminnn întreabă: