Vom fi cuceriti in al 3-lea razboi mondial...si daca vrei lung pun puncte pana in josul paginii.Si dupa aia Dumnezeu stie
Profeţii recente care arată cum se va transforma în viitorul apropiat faţa României şi a planetei noastre
Recent, România a fost vizitată de R.A. Gupta Swami, profesor indian, doctor în istoria religiilor, maestru spiritual al multor discipoli, atât din ţara sa natală cât şi din întreaga lume. Necunoscut publicului român, profesorul indian care este celebru în afara Indiei mai ales ca faimos prezicător şi clarvăzător, a făcut unele profeţii referitoare la evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu, anticipându-le cu o acurateţe cu totul extraordinară.
Amintim printre acestea: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea de la putere şi execuţia cuplului Ceauşescu. Mai ales din această cauză, de-a lungul timpului indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne care l-au consultat cu privire la viitor.
Aflat în vizită în Bucovina, "trimis de ceea ce se va petrece acolo în viitor", faimosul profesor indian a făcut o serie de preziceri cutremurătoare, profeţii care, dacă se vor adeveri, vor transforma mult atât faţa României cât şi a planetei:
"Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început.
Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare... Şi acum, în urma vizitei mele, trebuie să recunosc că acesta are multe circumstanţe favorabile. Spun aceasta după ce, de curând, am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, care sunt în mod genial concretizaţi în incomparabilele opere de artă care sunt mănăstirile Moldovei.
Din Bucovina se va ridica un om plin de o mare credinţă în Dumnezeu şi bun, care va fi tare ca o stâncă. Totodată, el va fi o mână de fier, un om foarte înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri ca prin miracol prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa ca să ajungă în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge astfel cu ajutorul lui, în scurt timp, la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică.
Militarii români, ce vor fi aduşi înapoi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa dobândită acolo în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât acelea ale înaintaşilor lor. Toate acestea vor fi atunci posibile, deoarece tot poporul ROMÂN va avea un ţel nobil, o cauză şi un conducător puternic şi plin de înţelepciune care o să-l călăuzească.
În secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii. Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea celui de-al III-lea şi de fapt ultimul război mondial. Ţările care vor fi puternic spiritualizate vor dobândi imediat, la sfârşitul acestui ultim război, supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni atunci pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi de comunism printr-o mişcare socială ce va fi cu mult mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, ce va fi bazată cel mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii de piaţă care cel mai adesea sunt complet lipsite de suflet."
Nu putem stii care este viitorul, putem insa spera la mai bine!
P.S.: De cele mai multe ori nu conteaza marimea/volumul raspunsului ci continutul.
Viitorul României va ajunge foarte rău. O să se scufunde în cerşetori, manelişti, prost-crescuţi, şi alte prostii, de care mi s-ar face rău dacă le-aş enumera.
Dar prin prostia româniei, vor rămâne şi oameni cu capul pe umeri, care să poată să mai salveze demnitatea patriei.
Asta e. Eu aşa văd viitorul, dar nu ştiu dacă va fi adevărat sau nu, dar la cum e la ora actuală...
Şi, nu merge faza cu "cel mai lung răspuns fundă". Adică, îţi dai seama că eu, dacă nu aş avea intenţia de a da un răspuns bun, aş putea scrie aici 100 de rânduri despre mere şi struguri. Dar aşa nu se poate.
Pa, pa!
Fainnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn
nnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn
nnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn
Pai sa vedem...habar n-am de unde sa incep e asa de lunga lista de dezastre. oare cum o sa ajunga o tara in care generatia tanara majoritara e preocupata de hollywood, imbracaminte si alte tampenii decat de carte.generatia tanara a uitat de patria noastra si isi gaseste modele extrem de proaste in lumea occidentala.generatia tanara este o generatie manipulata, ingenunchiata mintal de catre mass media.guvernantii ne vand tara pe nimic, doar pentru ca asta le dicteaza niste masoni imputiti.biserica ortodoxa incepe sa fie manipulata de masoni. ungurii, rusii si ukrainienii ne joaca dupa cum vor ei. tiganii o sa se inmulteasca ca naiba.invatamantul este in picaj liber. locurile de munca sunt in scadere. populatia romaniei este in scadere.acum toata lumea ia spaga:preoti,profesori, politisti, tot sistemul e corupt.majoritatea populatie,adica prostimea prefera sa stea acasa sa se uite la tv si sa zica:ia uite ba iar neau scazut astia salariile si pensiile,in loc sa iasa in strada, sa faca revolte, suntem un neam de mamaligi.la noi asfaltul nu se mai toarna sub limita de inghet, ma itnreb cum dracu de exista asfalt in tarile nordice daca stau sa ma iau dupa acest criteriu.lista poate continua cu multe exemple...deci oare cum va fi viitorul romaniei?