Noi
La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...
Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.
La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.
Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul...
Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii...
Din vremi uita-te, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...
Aici:
http://www.versuri-si-creatii.ro/......udssh.html
Buna poezia, nu o stiam pana acum, chiar face parte din poeziile ce merita citite cu drag!
Octavian Goga - Noi
La noi sunt codri verzi de brad
Si câmpuri de matasa;
La noi atâtia fluturi sunt,
Si-atâta jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cântece si flori
Si lacrimi multe, multe...
Pe bolta, sus, e mai aprins,
La noi, batrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri,
Si jale duce Murasul,
Si duc tustrele Crisuri.
La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisându-si jalea plâng
Si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Caci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.
Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Îsi înfioara sânul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batrânul...
Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-am raposat
Si mosii, si parintii...
Din vremi uita-te, de demult,
Gemând de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...
(COMENTARIU)
In cadrul dezvoltatrii poeziei romnesti, Octavian Goga este cel mai autentic continuator al lui Eminescu, nu in sensul imaginaiei epigonice, de felul celei a lui Vlahu si a altora din jurul su, ci in intelesul profund al cuvantului. Prin excelenta liric, Goga este, ca si Eminescu, un exponent al poporului. Ceea ce l-ar deosebi de inaintatul sau ilustru ar fi mesianismul mai accentuat, mai vizibil in expresie, tendinta de a striga ca un profet durerile celor de peste muntii. in Fragmente autobibliografice (Bucuresti, Cartea romneasca, 1934) poetul marturisea: "Eu, gratie structurii mele sufletesti, am crezut intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transform an trambi de alarma". ns, de alt parte, plecnd de la Eminescu, Goga a intuit mai mult ca oricare altul valoarea poetic a doinei, a cntecului de jale, murmurat ca pentru sine insui, dar cu att mai emotionant, mai convingtor, mai omenesc.
anonim_4396 întreabă: