D’ARTAGNAN ŞI CEI TREI MUŞCHETARI. În vremea lui Ludovic al-XVIII-lea, mai precis în 1626, un tânăr gascon din Tarbes, urmând povaţa părintească, pornea în lung drum spre Paris pentru a-şi face un rost. Toată averea lui d’Artagnan stătea în cincisprezece scuzi, un prăpădit de căluţ galben şi o scrisoare prin care tatăl său îl recomanda căpitanului muşchetarilor, domnului de Tréville, pe care îl cunoscuse odinioară. Drumul, date fiind înfăţişarea căluţului şi firea aprigă, trufaşă a stăpânului, nu e lipsit de peripeţii (printre altele pierde chiar preţioasa scrisoare). La Paris, d’Artagnan câştigă bunăvoinţa domnului de Tréville, dar nu şi uniforma de muschetar: trebuie mai întâi să-şi facă ucenicia. Oricum, sosirea în marele oraş nu curmă şirul boroboaţelor pentru care tânărul gascon, nedeprins cu obiceiurile pariziene, pare făcut. Încă de la prima zi se vede provocat la duel – pe rând – de trei vestiţi muşchetari: nedespărţiţii Athos, Porthos şi Aramis. La vremea aceea cardinalul Richelieu interzise duelurile, ceea ce însă nu le făcea mai rare, ci poate mai discrete. Primejdioasa confruntare se dovedeşte începutul unei trainice prietenii: surprinşi de gărzile cardinalului (cu care muşchetarii, gărzile regelui, se aflau în permanentă duşmănie), cei patru se unesc şi îşi înfruntă curajos adversarii. Faptul că trei muşchetari, dintre care unul deja grav rănit, însoţiţi de un tânăr neexperimentat, „un copil", au reuşit să îi înfrângă pe cinci dintre cei mai de seamă soldaţi ai cardinalului, ajunse până la urechile încântate ale regelui. Pentru d’Artagnan acesta este începutul unei faime de invidiat.
EGHILEŢII REGINEI. Ocazia unor noi fapte eroice nu se lasă aşteptată. Gazda lui d’Artagnan, fricosul domn Bonacieux, îl roagă pe acesta să-i găsească soţia, o slujitoare apropiată a reginei, răpită, pare-se, de oamenii cardinalului. Intriga pare a fi una politică. Cardinalul urmăreşte să slăbească puterea Angliei lovind într-unul din cei mai importanţi oameni ai ei, ducele de Buckingham. Aflând de dragostea pasionată pe care acesta i-o poartă reginei Franţei, Ana de Austria, cardinalul pusese să fie ticluită o scrisoare ca din partea acesteia pentru a-l ademeni la Paris şi a-l captura. Regina însă aflase de complot şi încerca să-l dejoace. Răpirea doamnei Bonacieux nu pare a fi străină de această urzeală.
Tânăra femeie reuşeşte să scape singură de răpitorii ei, dar casa ei fiind supravegheată, e din nou prinsă. E rândul lui d’Artagnan să o salveze şi o face tocmai la timp pentru ca aceasta să-l poată conduce într-un ascuns la palat pe omul cel mai căutat din acele zile: ducele de Buckingham. Planul cardinalului de a o compromite pe regină în ochii regelui nu este însă cu totul pierdut, Richelieu ştiind că ducele s-a întors în Anglia ducând drept amintire eghileţii cu diamante ai reginei. Richelieu îl convinge aşadar pe rege să organizeze o serbare şi-l îndeamnă să-şi poftească soţia împodobită cu eghileţii buclucaşi. Pentru a fi sigur de izbânda, o însărcinează pe o frumoasă slujitoare, Milady, să îi fure ducelui două diamante. Răgazul pe care-l are regina pentru a cere înapoi podoaba e foarte scurt şi nici ni ştie la cine să apeleze. Supus farmecelor doamnei Bonacieux, d’Artagnan va lua asupră-i dificila misiune. Graţie ajutorului lui Athos, Porthos şi Aramis, care rămân pe rând în urmă pentru a dejuca perfidele capcane care le-au fost presărate pe drum, d’Artagnan ajunge la ţărmul Franţei. Cum însă nu are permis de trecere în Anglia şi cardinalul a emis deja un ordin în privinţa aceasta, îndrăzneţul se va bate cu chiar trimisul cardinalului, contele de Wardes, şi-i va lua acestuia biletul de trecere. Drumul spre Londra îi e astfel deschis şi-şi îndeplineşte misiunea cu succes. Însă când să se bucure în sfârşit de mulţumirile promise de doamna Bonacieux, aceasta e din nou răpită, de data aceasta fără urmă.
RĂZBUNĂRI ŞI ÎMPLINIRI. Pentru că-i cunoscuse taina, Milady, jură să se răzbune pe d’Artagnan. Mai mult, ea se arată un duşman de temut nu numai pentru d’Artagnan: se află peste tot şi ameninţă în toate părţile. De ultima ei misiune, încredinţată chiar de către cardinal, află întâmplător şi cei trei muşchetari: trebuie să aranjeze uciderea ducelui de Buckingham. Negăsind loc mai bun de sfat decât în bastionul Saint-Gervais, la o palmă de asediaţii din La Rochelle, aceştia rezistă atacurilor mai mult de o oră, timpul necesar pentru a lua o hotărâre. Îi scriu lordului de Winter pentru a o împiedica pe Milady să-şi ducă planul la bun sfârşit. Luată pe sus chiar înainte de a pune piciorul pe ţărmul englez şi întemniţată de chiar cumnatul ei, reuşeşte să-l convingă pe gardianul său că e nevinovată. Mai mult, descoperind în el un fanatic protestant, îi înşiră tot felul de minciuni menite a-l aţâţa împotriva celui pe care protestanţii oricum nu-l iubeau: ducele de Buckingham. Orbit de patimă, Felton se transformă din cerberul lui Milady în unealta ei şi-l asasinează pe duce.
WOOT!
Cum ai reusit :))
Am gasit ceva.acu alege tu
http://www.google.com/......http?/
Http://www.referat.ro/referate/Cei_trei_muschetari_8083.html dar vezi totusi sa mai modifici un pic ca sa nu se prinda profesorul
Http://www.referat.ro/referate/download/Cei_trei_muschetari_8083.html
http://referat.clopotel.ro/Cei_trei_muschetari-12721.html
sper sa te ajute la ceva:)
Hahaaaa)))ce buna gluma e ca si cum ai zice "cainele mi-a mancat tema". fratilor voi credeti asta?cred ca glumiti.shemineu? ce sa caute shemineu pe vremea asta la 30 C )))