Salutare.
Numele meu este Casian, si de câțiva ani, mă pasionează treaba aceasta cu graffiti. Toata treaba începe din ziua când am gasit un videoclip din țările occidentale, iar de acolo am prins o plăcere în asa ceva. Părinții mei, au observat faptul că tot mă uit pe Youtube la grafferi, am început și să fac pe foi. Părinții mei, au decis intr-un weekend să mi cumpere spray, sa merg si eu sa desenez. De prima dată când am pus mana pe ele m-am îndrăgostit. De atunci, după avea faza, am început să pun deoparte bani, să îmi pot cumpara spray uri. După ceva timp, mi am sunat un amic, si l am rugat sa meargă cu mine să facem. Am cumparat spray uile si dupa am mers să căutăm un loc bun. Toate bune, i-am dat drumu la treaba, după ce l am terminat nu m-am gandit ca voi întâlni persoane pe rețele socializare ce sa faca poza cu el. ( Acest lucru s-a observat la 2-3 ani ). După primul, a urmat si al doilea, si al treilea, si am inceput sa iubesc aceasta arta.
Anul trecut (2020), s-a organizat un concurs de graffiti, si eram foarte entuziasmat deoarece nu m-am gandit ca se va face asa ceva mai ales în orașul meu, tema era despre covid19. În grupa mea de prieteni, a existat un băiat tot asa pasionat, având desene foarte frumoase, iar un prieten de al nostru comun m-a susținut prin citatul "n ai nicio șansă împotriva lui", si eu i am raspuns printr un mesaj,, Niciodată să nu zici niciodată". După mai multe schițe făcute cu o zi înainte de concurs, am zis ca eu nu mai pot, nu prea optam să fac una din ele, asa ca la ora 24 am zis să fac una noua dar să fac ceva de care sunt specializat adică litere. Am deschis internetu, mi am luat creionul în mână cat si o foaie a4, si am dat drumu la treaba, am stat 2 ore la acea schița. Dimineata ajung la concurs, îmi văd concurenții, si i-am dat drumu la treaba, mi am luat doi prieteni, cu care mai apoi am fost ajutat la umplere, am fost 3 copiii si al 3 lea panou. Dezavantajul mare sau avantajul a fost ca aveam un copac, eram singurii din toți. Ne am unit forțele si am terminat. Eram obosiți toți, fiind o căldură mare, si ziua următoare am fost invitați într un parc, unde era organizat ziua orașului, sa se ofere locurile cat si premiile de care nimeni nu știa nimic. În mulțime, m-am întâlnit cu acei amici, inima mea bătea foarte tare de la emotii, trec câteva ore, si ne striga, trece de locu 5, locu 4, si ma luau transpiratiile, urmează să fie strigat prietenu ala al nostru, ce luase locu 3 (200 de lei), locul 2 ( alt concurent) si cand s-a strigat locul 1, eram cel mai fericit am sărit în sus de fericire, prietenii. Au început să strige Auuu, Auuu, de ura, fapt care m-a deranjat, dar nu i-am dat importanță, m-am dus am făcut poza cu primaru, mi am sunat părinții și au inceput sa se bucure, deoarece îmi primise ra ca daca reusesc sa iau premiul 1 îmi cumpara telefon, fiind chiar acesta de pe care scriu acum. Nu ma asteptam deloc, iar faptul ca am reusit sa imi demonstrez mie ca sunt bun, și ca acel prieten a pierdut, pe care toți îl credeau numărul 1, mi-a demonstrat că pot. Abia astept sa le spun si viitorilor mei copii, ceea ce ti am spus eu tie.
Graffitiul pentru mine nu este un vandalism, ci este o pură arta, ca pictura. Am uitat sa mentionez, ca nu m-am certat cu acel băiat chiar deloc, ba din potriva, ne am sustinut unii pe alții, iar dupa a urmat să facem graffuri împreună, în mijlocul orașului feriți de gardă.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns să cunosc aceasta arta, cat si tie cititorule ca ai avut răbdare să citesti un true story.
Drogați
Îmi place graffiti Unele sunt făcute frumos altele unt făcute nașpa aiurea mâzgălituri probalil sunt începători de asta mâzgălesc aiurea
Salut, clar este o arta si asta. Nu oricine poate sa o faca calumea. In legatura cu cei ce o fac pe strada. Daca de exemplu o fac doar ca sa imbunatateasca o locatie darapanata atunci bravo lor. Dar daca e vorba de cei ce vandalizeaza locurile publice atunci dupa mine nu prea e ok.
Daca o fac cu scopuri bune si niste desene bune, atunci da, dar daca vorbim despre aia care vandalizeaza atunci nu, boschetari.
O parere proasta, niste nesimtiti care vandalizeaza, nici nu merita adusi in discutie acesti maniaci.
La cine te referi atunci cand spui "grafferi"?
La artistii talentati care creeaza murale frumoase in locuri special amenajate, sau la distrusii fara nici o urma de talent care nu fac altceva decat sa vandalizeze cladiri?
Primii sunt niste artisti, ceilalti sunt niste infractori imbecili.
Pentru ca stiu ca-ti plac petardele, este ca diferenta dintre un pirotehnist profesionist care realizeaza focurile de artificii de la Olimpiada si un cretin care-si cumpara petarde din Dragonul Rosu si le arunca in scarile blocurilor la 4 dimineata.
Hahahahah. Pai pe lângă petarde, fac și Graffiti. Nu mă consider nici unul care vandalizează dar nici un artist. Le fac destul de frumoase dar in zone din astea mai abandonate sau unde sa nu stric bunurile altora., Pereții de pe clădiri mai vechi... Mă gândeam să mă apuc și de desenat metrouri mai vechi sa le aduc design-uri mai colorate și frumoase