Originala, pe moment:
-Tu esti Mircea?
-Da imparate!
-esti un prost
si jumatate
Esti frumoasa ca o stele,
Tu mi-ai rupt inima-n doi,
Toate sufletele mele,
Bate pentru tu si noi!
Luceafarul-varianta EBA
A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată
Din rude mari marinăreşti
O prea bazată fată.
Nu era una la părinţi
Nici mândră-n toate cele
Dar avea buze peste dinţi
De se-ncurca în ele.
Din umbră clubului Bamboo
Ea pasul şi-l îndreaptă
Către Bruxelles unde acu...
Un scaun o aşteaptă!
Privea în zare cum pe mări
Până-n port la Chilia
Venind cam pe patru cărări
Băsescu şi chelia.
"Ai grijă draga mea că lumea e cam rea
Nu ca aicia unde te place vrea, nu vrea!"
Şi la Bruxelles ajunse iată
Şi marijuana ea le-a dat
De au făcut şedinţa toată
Râzând până ce s-au că. at!
Gigi Becali şi Vadim
Atunci luară cuvântul
Şi cu surâs de heruvim
Ce-au spus, feri-ne-ar sfantu' :
"De noi e clar vă este frică
Norocul ne petrece
Voi aţi belit-o, băi nenică
Nemuritori şi rece!"
Viata de emo
Sunt un EMO depravat
Am o freza de rahat
Seman cu-n extraterestru
Si la plans eu sunt maestru
Eu vreau sa ma sinucid
Ca la minte nu-s lucid
Lumea spune ca sunt varza
Da mereu am vrut sa fiu barza
In oras eu ies machiat
Sa arat ca un stricat
In roz ma imbrac mereu
Sunt o fata, sa mor eu
Acum vreau sa va cant ceva
Si va spun e prea belea
„i love to cry
i wanna die, and
my veins i’m gonna cut
Hai pa eu trebuie sa plec
Am intalnire cu iubita pe net
De fapt e un iubitel
Si eu ube mult la el
(DUPA CATEVA MINUTE)
Vai pe net n-a mai intrat
Mi se pare c-a plecat
Nesimtitu ma-nselat
Vreau sa mor, sunt un rahat
Love poveste
i love you domnisoara
si sunt very mahnit
caci when i speak engleza
you razi necontenit
i know esti englezoaica
but it isn't important
amorul meu for tine
is very palpitant
i can't to sleep azi-noapte
si-am stat sa learn ceva
from cartea de engleza
sa-ti tell iubirea mea
ah ar fi atat de bine
but you see nu-i chiar asa
caci eu speak what i can spune
dar mai zi si tu ceva
te-ai gasit sa ma-ntelegi!
vad ca dear te iubesc
understand i love you draga
cum naiba sa-ti mai vorbesc?
you are totul pentru mine
and i want sa ne iubim
dar it's difficult vezi bine
caci we nu ne potrivim
nu e clar sa-ncep mai bine
uite Shakespeare, Juliette
eu Romeo love pe tine
vrei ceva si mai concret!
concret i can't know mai bine
and i speak ca un nauc
si i'm sorry langa tine
intru in the balamuc!
Asta vara de Craciun
M-am suit intr-un alun
Sa maninc citeva mere
Si m-am saturat de pere
Si-a venit stapinul lui
Si m-a dat jos din gutui
Dragul meu chiftea prajită,
Tinichea hodorogită,
Te iubesc si te ador
Ca pe-un pui de curcă choir
Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou!
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou…".
"-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur…"
"-Si mi-a zis ca fix la 12, ne vedem langa Carrefour".
Asteptand vreo 5 minute, isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare.
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermube si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un Sony Vaio, care-l tine la subrat.
Agitat, la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"…"- Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine…"
"- Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine".
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan’ la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, sti ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,… dar la Heroes in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, daca ai wireless, sa jucam conQUIZtador?
"-Cum cand turcii-mi sunt in vama, si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare cool?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret.
Ca am fost in multe lupte: Varna, Ialta sau Oituz…"
"-Pai, eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un buzz?"
"-Mircea! Vin c-o intreaga oaste, iar tu faci misto de noi.,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi".
"-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe YouTube, cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta.
Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam, pe-un bilet scris:
"Scuze. V-am blocat o roata, c-ati parcat pe Interzis…"
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de bip-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n Jeep-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
"-Baiazid, hai sa ne batem…! Unde esti, de ce nu vii?"
"-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa…"
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasa.
"-N-am stiut ca la fast-food-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe branci…
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste triferment si-o sa facem cale-ntoarsa"…
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca fast-food-ul face bine.
Asta-i tot… Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
"Turcii l-au vazut pe Mircea si-au facut pe ei de frica"…
Gigi Becali nu face flotări, le cumpără gata făcute.
- Dacă tu ai 1 leu şi Gigi Becali are 1 leu, atunci Gigi Becali are mai mulţi bani decât tine.
- Gigi Becali nu o să ajungă în Rai pentru că a fost deja acolo şi nu i-a plăcut.
- Dacă ai o prietenă, înseamnă că Gigi Becali nu a mai avut chef de ea.
- Unele persoane poartă pijamale cu SuperMan. SuperMan poartă pijamale cu Gigi Becali.
- Gigi Becali nu se spală pe dinţi. Dinţii lui spală periuţa de dinţi.
- Gigi Becali poate să împartă la 0.
- Gigi Becali donează mereu sînge la Crucea Roşie. Dar nu e niciodată al lui.
- Timpul nu aşteaptă pe nimeni, decît dacă e Gigi Becali.
- Dumnezeu plăteşte drepturi de autor lui Gigi Becali pentru Biblie.
- Gigi Becali nu poartă ceas. El decide ce oră să fie.
- Doar punctele de la "i" au voie să stea deasupra lui Gigi Becali.
- Gigi Becali a luat examenele înainte să le dea.
- Ca euro-parlamentar, Gigi Becali va anula Legea Gravitaţiei.
- Gigi Becali a învins soarele într-un concurs de strălucire.
- Gigi Becali are puterea financiară necesară pentru a-l plăti pe Chuck Norris să-şi dea o palmă.
- Gigi Becali a fost primul om care a elaborat teoria relativităţii, dar ca să nu pară tocilar a vîndut-o lui Einstein.
- Gigi Becali unge pîinea pe unt.
- Gigi Becali poate fisiona atomul cu mîinile goale.
- Gigi Becali poate filma HD cu Nokia 3310.
- Gigi Becali poate să deseneze un triunghi cu 4 laturi.
- Gigi Becali poate să alerge 10 km în 15 secunde, că ştie o scurtătură.
- Timpul nu trece pe lîngă Gigi Becali, Gigi aleargă pe lângă timp.
- Gigi Becali poate să dea foc la un cub de gheaţă şi să îl stingă cu benzină.
- De ce în calendarul lui Gigi Becali se trece direct de la 31 martie la 2 aprilie? Nimeni nu face mişto de Gigi Becali.
- Gigi Becali nu are acces la internet, internetul are acces la el.
- Gigi Becali poate să dea mat dintr-o singură mutare.
- Gigi Becali poate să amâne sfîrşitul lumii.
- Toate companiile de asigurări se bat să-i facă o asigurare de viaţă lui Gigi Becali pentru că el este nemuritor.
- Sunt lucruri pe care doar Gigi Becali le poate cumpăra, pentru toate celelalte există MasterCard.
- Lumea a fost făcută în urma unui proiect finanţat de Gigi Becali.
- Gigi Becali poate să apară la mai multe emisiuni TV în acelaşi timp. În direct.
- Gigi Becali a lovit odată un cal în barbă. Descendenţii acelui cal se numesc acum girafe.
- Gigi Becali a fost de 3 ori pe Lună, odată cu oile la păscut, odata cu Steaua în deplasare şi odată cu Rădoi când era mic.
- Gigi Becali a lăsat o urmă de pantof pe apă.
- Iniţial erau 8 minuni în lume. Dar Gigi Becali a declarat că preferă să ramînă modest.
- Gigi Becali poate să trântească o uşă închisă.
- Gigi Becali este capabil să lase un mesaj înainte de bipul sonor.
- Gigi Becali şi-a pierdut virginitatea înaintea tatălui sau.
- Gigi Becali a căzut de 2 ori în viaţa lui din avion: la Hiroshima şi Nagasaki.
- Gigi Becali stă cu viteza luminii.
- Gigi Becali a înecat odată un peşte.
- Doar Gigi Becali ştie să scrie cu pana care se află încă pe pasăre.
- Gigi Becali a cîştigat o partidă de şah cu un careu de aşi.
- Gigi Becali are o casă de vacanţă pe Soare.
Multa bafta la ras!
A-nceput de ieri sa cada
Cate un elev pe strada
Si mai cad in continuare
De a tezelor teroare.
Ca au profa la romana
O vaca nebuna,
Si la mate un mistret,
O clasa ca un cotet.
La fizica si chimie,
Cate-o sperietoare vie,
Numa trei stiu ca sa puna
Si sa urle pan` la luna.
La istorie, ce sa faci,
Profa te scoate din draci,
Ca la teze si lucrari
Da note la "domnitori".
Iara ala de geografie,
Dobitoc de cand se stie.
La civica un magar,
Vanzator la aprozar,
Vine ca sa ii invete
Ca-n guvern sunt numa zdrente.
La muzica un tembel,
Canta numa pentru el,
La desen o sclerozata,
Vrea doar opere de arta.
La latina au o ciuma,
Mananca doar matraguna,
Se uita la tine-o data
Ai cosmaruri viata toata
Clasa mea e cea mai tare
Jaluzele rupte are
Scaune scrise cate vrei
Iar baietii se cred zmei
Ne jucam pe telefoane
Comentam la profesoare
Catalogu`i plin de 4
Si el vai de el saracu
Afara-i frig si e-nnorat
Si-n soba arde mama,
De lustra tata-i spânzurat,
Iar eu ma tai cu lama...
Pe jos stau fratii mei întinsi,
Sunt morti de-o saptamâna,
În putrefactie au intrat,
Dar nimeni nu-i aduna!
Ascuns e frati-miu-n dulap,
Nu-i pasa de nimica,
Are-un topor înfipt în cap
Sa-i tina cipilica.
Lungit e mosu' Mihu-n pod
Cu un cutit în spate,
L-am urmarit de la parter
Pe viata si pe moarte.
Iar sora mea, cu ochiu' scos,
Se zbate într-o lada,
Mai e un frate-ntins pe jos,
Si-n spate are-o barda.
Iar unchiu-miu e-n dormitor,
Pitit într-o valiza,
Legat cu doua fire lungi
Ce duc direct la priza.
Si-n frigider e congelat
În pungi de-un kil bunicu',
Dar eu sunt mic, nu stiu nimic,
De-abia îmi tai buricu'.
Bunica-i lânga aragaz,
Cu un furtun în gura,
Si-n jurul ei miroase-a gaz,
Si nu a prajitura.
Unchiu' Matei sta în extaz,
Cu ochii la cornisa,
Cu un picior în aragaz,
Si degetele-n priza...
Imi aduc aminti cand
ii faseam la mata vant
ea zbura ca pasarea
da chica ca mazarea
di pi casan jios
si daca mata mai traie
si daca mai putea merge
luam coditza moale
legat deo funie mare
si tot era frumos...frumos
mama meu
tata meu
nu ma batit
nu-s dijina eu...
eu cred ca mata sangura vrea s san veta a zbura...
da...
cred ca fratili vru
so prinda l. a marjini da nu putu...
si mata cand ni vedi
nici nu-ti vinea a credi
caasaseva o fost...
undis doamni zalili
cand ni scaldam cu canili
cand era la suprafata vrea da nu-i cu ata
il mai taneam sub val...
si canili fasea bul bul
da noi radeam ca si nebuni
si de sub apa verdi cand videam ca nu sa mai vede
noi il tinem sub val.
sub val...
mama meu
tata meu
nu ma batit nu-s de jina eu
eu cred ca canili sangur vrea
sa san veta a zbura...
da...
cred ca fratele vru sal scoata la mal
da nuputu...
ta ta ta ta ta ta.atat gata!
1) iubitul meu e mort de-o groaza
bunicu mai sta atarnat
mama e in bunea stare
si se lasa de fumat
2) tata se gandeste greu
la lasarea de fumat
unchiu mananca matraguna
si bunica e in parc
3) fratemiu e desmembrat
sora mea doarme sus in pat
pisa e cu capu' spart
si catelu' bun de dat.
4)matusimea e dezbracata
iar eu stau agatata
toti se vaita mereu
de chinul verisoramiului meu
A fost odata ca.n povesti
A fost la o adica
Din rude mari imparatesti
O prea misto gagica
Si era una la babaci
Si mandra haimanaua
Avea un cur si niste craci
De te. apuca damblaua!
Are mama o fetita cat un tanc rusesc... cand merge la gradinita strazile pocnesc
1. Iubitul meu de dinainte,
Ti-am dat un pumn, ti-am scos un dinte.
Voi plange si voi regreta,
Ca nu ti am scos si o masea.
Esti frumos ca o zambila (ofilita),
Cocosat ca o camila,
Ai parul lins ca si coada vacii,
Cand te vad ma apuca dracii!
2.Romanul e foarte istet,
Cu scroafa moarta-n cotet.
Si va fi bine in tara,
Cand Moni va fi fecioara.
3. 3 Milioane au emigrat,
Si-au luat valiza si au plecat.
E treaba lor, noi stam aici,
La bautura, manele si mici.
Sa arda scoala, sa moara bacul,
Iar pe profesori sa ii ia dracu'!
4. Imnul cocalarilor
Eu am multi bani si valuta,
Si am mintea foarte scurta.
Am dusmani si am femei
Si ma dau mereu cu spary.
Aoleu nevasta mea!
Cat de mult o iubesc pe ea.
Mama la copiii mei,
Pe care ii dau cu spray.
Cand imi dau seama ca put,
Parul din nas a cazut.
Iar dau zece mii de lei
Pe doua tuburi de spary.
Si ma dau cu ele-ntruna,
Pana-mi amorteste mana.
Cand "vine" dusmanii mei
Sa simta miros de spary.
Eu am furat tot ce am,
Si-a zis fratele salam,
Ca o sa arat ca un gay
Daca nu ma dau cu spray.
Cand vreau sa agat o fata,
Ridic guleru' de-odata.
Si zic " Fa, in puii mei,
Nu vezi ca miros a spray?!"
Dupa aia ma sui in trabant,
Ma duc la restaurant,
Comand o portie de musdei
Si ma dau apoi cu spary.
Imi iubesc familia,
Dar peturba linistea,
As da doar cu pumni in ei
Si cu tuburi goale de spray.
Ce-mi place mai mult in viata?
Mai frumos ca pe mustata?
Sa beau cu prietenii mei,
Numai din tuburi goale de spray.
Cand fac bani de la botezuri,
Imi cumpar spray sa imi bag frezuri
Si cand fac rost de bani grei,
Ma duc ca sa-mi cumpar spray.
Toata ziua cu BMW-ul
Dusmanii imi "zice" GREUL.
Cand ii vad trec peste ei
Si apoi ma dau cu spray.
Sunt un mare cocalar,
Put a ketchup si mustar
Da' cand ma duc la femei,
Ma dau cu o tona de spray.
Am camasa de matase,
Si am numai 4 clase
Moartea la colegii mei,
Este sa ma dau cu spray.
Dimineata cand ma scol,
In tricou si-n curu' gol,
Ii sun pe prietenii mei
Si-i intreb daca "vrea" spray.
Deci daca ma vezi pe strada,
Sa vii la mine in graba.
Iti dau lanturi si cercei
Daca-mi dai un tub de spray
Daca vrei sa asculti melodia da pe link-ul acesta:http://www.youtube.com/watch?v=IhQDWilj-JI&feature=related
Mos Craciun cu plete negre
A venit de prin nameti
Sa aduca vibratoare
La fetite de prin boscheti.
Mos craciun cu plete negre, a sosit de prin boscheti, si aduce sticle sparte la fantome si scheleti!
Un pitic atat de mic,
Facea baie-ntrun ibric,
Pe sapun a alunecat,
Si piticu s-a inecat!
De fapt era asa
Intr-o vara de Craciun,
M-am suit intr-un alun,
Si-am mancat atatea mere
Ca m-am saturat de pere,
Si-a venit stapanul lui,
Sa ma dau jos din guti
Parc-ar fi ciresul lui
Nu e exclus, internetul e plin de variante, iar eu am scris-o pe cea pe care o stiam.Iti multumesc pentru doua lucruri: pentru continuarea poezioarei, dar si pentru faptul ca mi-ai amintit de aceasta postare.A fost o mare placere sa recitesc aceste raspunsuri, dupa aproape 2 ani.
Clasa mea e ceea mai tare
Jaluzele rupte are
Scaune scrise cate vrei
Iar baietii se cred zmei
Ne jucam pe telefoane
Comentam la profesoare
Catalogul e plin de patru
Si vai de el saracu'
Dragul meu iubit
Tinichea hodorogit
Te iubesc si te ador
Ca pe-un pui de curca chior
poezia: mortii
mortii sunt ca niste flori ca niste flori de cacalan
este si un cuc mai mic care i se zice pitik
nimeni nu se i-a de ei ca mananca creiere la ulei
si atunci este prajit si este mai bun sedviki =]]]]
Noi suntem copii cuminti, spargem geamuri, rupem dinti, dam cu bata in parinti!
La Umbra Nucului Batran
Doi Tractoristi Se Caca
Se Sterg Cu Bastile La Cur
Le Pun Pe Cap Si Pleaca
Esti frumoasa ca gorila,
Cocosata ca camila,
Ai parul din coada vacii
Cand te vad ma-puca draciii!
Esti frumoasa, blonda, creata,
Da...esti plina de matreata Tu te speli cu washandgo
Sii ai fata cat un bou!
Julyly2089 întreabă: