Familia Smith nu avea copii si s-a hotarat sa foloseasca un tata
surogat pentru as putea intemeia o familie.
Intr-o zi, cand "tatal" trebuia sa vina, dl. Smith o saruta pe sotia lui si spune:
- "Hai ca eu am plecat. Tipul cu pricina trebuie sa vina dintr-o clipa in alta."
Dupa o jumatate de ora un fotograf de copii suna la usa sperand sa vinda si el ceva.
- "Buna dimineata, doamna. Nu ma cunoasteti, dar am venit ca sa…"
- "Oh, nu e nevoie sa imi explicati. Va asteptam", il intrerupe d-na Smith.
- "Chiar asa?" intreaba fotograful. "Pai atunci este foarte bine! M-am specializat pe copii."
- "Ce bine. Dar va rog, intrati si luati loc. Cu ce incepem?" intreaba d-na Smith, rosind.
- "Lasati totul in seama mea. De obicei eu incerc doua in cada, una pe canapea si poate cateva pe pat. Uneori si pe jos in sufragerie e distractiv; ai mai mult spatiu."
- "In cada, pe jos in sufragerie? Acum nu ma mai mir ca n-am reusit sa fac nimic cu Harry."
- "Sa stiti doamna, ca nici unul dintre noi nu va poate garanta ca de fiecare data iese bine. Dar daca incercam pozitii diferite, sunt convins ca veti fi multumita de rezultate."
- "Sper sa terminam repede" suspina doamna Smith.
- "Doamna, in domeniul in care lucrez, e nevoie de timp. As vrea eu sa termin in cinci minute, dar n-ati fi multumita, sunt sigur de asta."
- "Mie imi spuneti?!" exclama d-na Smith.
Fotograful isi deschide servieta si scoate un portofoliu cu pozele cu copii facute de el.
- "Acesta a fost facut pe acoperisul unui autobuz din centrul Londrei."
- "Doamne fereste!" exclama d-na Smith.
- "Si gemenii astia au iesit destul de bine daca ma gandesc cat de greu am lucrat cu mama lor."
Fotograful ii da d-nei Smith poza.
- "Si ziceti ca era greu cu ea?" intreaba d-na Smith.
- "Da, foarte greu. Pana la urma am dus-o in parc ca sa facem treaba cum trebuie. Oamenii se tot imbulzeau care mai de care ca sa vada cat mai bine. Si asta mai bine de doua sau trei ore. Mama tot tipa si se agita. Cu greu am reusit sa ma concentrez. Apoi s-a lasat intunericul si am inceput sa ma grabesc. Pana la urma, cand veveritele au inceput sa-mi roada echipamentul, l-am impachetat si gata."
D-na Smith face ochii mari.
- "Vreti sa spuneti ca v-au rontait, aaa……echipamentul?"
- "Exact. Ei bine, doamna, daca sunteti gata, eu imi instalez trepiedul ca sa putem trece la treaba."
- "Trepiedul?" d-na Smith e din ce in ce mai palida.
- "Oh, da, trebuie sa folosesc un trepied ca sa-mi sprijin obiectul muncii. E prea mare ca sa-l tin in brate in timp ce ma pregatesc sa trec la actiune. Doamna? Doamna?… Aoleu, a lesinat!"
Un om moare.Se duce la judecata de apoi unde il intalneste pe sfantul Petru.
Aude el:
-Ce pacate ai fiul Domnului?
-Pai mi-am injurat nevasta.
-Rau, rau.Dar hai treci si tu in rai.
-Ce pacate ai fiul Domnului?
-Pai mi-am batut nevasta.
-Rau, rau.Dar hai treci si tu in rai.
-Ce pacate ai fiul Domnului?
-Pai mi-am si inurat nevasta si am si batut-o.
-Rau, rau.Dar hai treci si tu in rai.
Se duce omul nostru la sfantul Petru si ii zice:
-Sfinte Petru, eu nici nu mi-am injurat si nici nu mi-am batut nevasta.
Sfantul Petru ii zice:
-Treci imediat in iad.Nu iti e rusine?
-Dar de ce sfinte Petru ca eu nu i-am facut nimic?
-Omule aici iertam greselile, nu prostia!
Http://www.youtube.com/watch?v=j3K0z9ZEDvQ
vad ca intrebarea e veche dar nu m-am putut abtine
Te fac să te rostogolești de râs, dacă peste toată tristețea, mai ai un dram de umor:
http://www.youtube.com/watch?v=1hcdjudYlTs
Cacă-te pe tine de râs, că vin eu și șterg, dacă știu că am reușit să îți smulg un rânjet.
Zici că ăla-i constipat... DISTREAZĂ-TE! Lasă greul! Lasă tot. Azi e azi. Acum e acum. Fruntea sus.
Uită-te la boul ăla și să vezi ce bine ai să te simți. Uită-te la mecla lui de om de știință.
Eu îți trimit de aici o îmbrățișare. Și link-ul.
Pune muianul ăla pe o plasmă și dă-te de-a dura (muian e față, popular, așa că maneliștii să se abțină și să pună mâna pe carte). : ) DĂ PLAY.
Il stiu pe constipatul asta,ti-a luat-o fadnox inainte.
Dar nu e de ras, asa fac si eu, bine, nu pe manele.Dar cam asa ma screm cand ascult Rammstein, sau alte trupe care-mi ating corazonul.
Nu mi-a luat-o înainte : ) Știu de problematicul ăla, de limbricul ăla, de câțiva ani. S-a nimerit doar să apară la tine ceva mai târziu. Nu e de râs? Dar? De plâns? Ăla cică suferă, nu? Păi, așa te comporți când suferi?
Eh,nu.
Asa ma comport eu cand cant.
Bine, e de ras, recunosc.
: ) Eu când sufăr, sunt gheață : ) E cam de-a-n-***, că deși mi se mai întâmplă să bocesc ca la o înmormântare, în afară de lacrimile de pe față, n se vede nimic. Nu mă încrunt, nu mă schimb la față, nu fac zgomot, nu îmi trag nasul (dar dacă ajung la budă, acolo rămân vreo jumătate de oră și dacă mi se bate în ușă, zic că sunt în chiloți și mă pregătesc să fac baie și pe urmă, eventual mă răzgândesc - asta ca să nu ies umflată ), nu nimic : ) E poveste mai lungă. N-am fost așa mereu. Și dacă stau să mă gândesc mai bine, nu cred că e așa rău. Știi de ce? Că ăla de lângă tine (sau de lângă mine) nici nu se prinde că tu plângi. Și așa, ți-ai asigurat măcar liniștea.
Mă bucur că ai reușit să te mai destinzi cât de cât cu respectivul omuleț.
DaciaRomania întreabă: