E noapte, e frig, ce cald e afară!
e frig doar în suflet, afară e vară
o ploaie ce curge din ceru-nălţat
învie gradina ce ieri a secat

cutreier privelişti privind depărtarea
o lună aprinsă îşi apără Marea
Milioane de stele deasupra clipesc
si pajistea-i pura si totu-i ceresc

O, Mare-nvăluită, cu chip de aşternut
păşit-am rătăcit,
spre-al tău necunoscut
şi tot păşind dubios
pe drumu-ţi de risipe
ajuns-am înstrăinat
, lăsând în urmă clipe

copacii trişti ofteaza şi sunt bătuţi de vânt
Un Cer îşi varsă dorul pe Mare lăcrimând
privirea-mi inocentă e umedă de dor
de timpuri care trec şi clipe care mor.

De ce imbatraneste omul?

Orice inceput are si un sfarsit.
Viata omului este ca o carte, are un inceput, continut si un sfarsit.
Doar zei sunt nemuritori, ei nu imbatranesc.

Unde vezi tu zei?

In carti

Primele două versuri sunt de apreciat. Al treilea e pleonastic.
La fel și „Milioane de stele deasupra clipesc"
Mai ai cîteva expresii care merită atenție. Niște personificări și niște metafore.
„Copacii triști oftează", „Un cer își varsă dorul".
Celelalte sunt foarte naive și slabe din punct de vedere artistic, liric, dacă vrei.
Am umblat la statusul tău, am citit vreo 20 - 30 de răspunsuri și m-am cam speriat.
Pentru cineva care a dat atîtea răspunsuri și are pretenția că are ceva la tărtăcuță și mai ales că știe să scrie românește, ei bine, nu prea e așa.
Poate că în viitorul nu prea îndepărtat voi avea timp să-ți răspund pe adresa personală, să-ți spun unde și ce anume greșești și poate că îmi vei da dreptate.
Caută statusul meu, vezi ultima serie de cca.3-400 de răspunsuri și poate te vei convinge că, pe undeva, am dreptate.
Să ai sănătate!