Prietenia intre femei:
O femeie nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotului ca a dormit la o prietena. Ca sa verifice, el a sunat la cele mai bune zece prietene ale nevestei. Nici una nu stia nimic despre cele intamplate.
Prietenia intre barbati:
Un barbat nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotiei ca a dormit la un prieten. Ca sa verifice, ea a sunat la cei mai buni 10 prieteni ai sotului. Opt dintre ei au confirmat ca a dormit la ei, doi au explicat ca el inca este acolo.
***
Fetele din ziua de azi invata in liceu doar doua litere si doua cifre: A4 si X5, iar incepand cu facultatea invata inca doua cifre si o litera:Q7 si X6.
Din cauza crizei financiare, incepand cu anul universitar 2009-2010, se va schimba programa facultatii si se vor invata alte patru litere: RATB!
***
Calcul pentru marire de salariu:
Dupa multi ani de serviciu, un om realizeaza ca nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a marit salariul, nu i s-au dat prime si ca compania nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca intr-o dimineata, sa mearga la managerul direct, iar dupa schimbul de amabilitati, a inceput sa-i mentioneze sefului, observatiile sale.
SEFUL, uitandu-se la el, a ras si l-a rugat sa ia loc spunand:
- Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici macar o zi!
Omul a fost surprins sa auda aceasta dar seful a continuat sa explice:
- Cate zile sunt intr-un an?
- 365 zile iar o data la 4 ani sunt 366 zile.
- Cate ore are 1 zi?
- 24 ore.
- Cate ore muncesti pe zi?
- 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00).
- Asa, deci cat la % dintr-o zi muncesti?
Angajatul face calculele si zice:
- 8 ore/24ore = 1/3 dintr-o zi (adica 33, 3%).
- Foarte bine, deci cat reprezinta 1/3 dintr-un an?
- 122 (1/3 x 366 zile=122 zile)
- Vii la Lucru in week-enduri?
- Nu dle.
- Cate zile de week-end sunt intr-un an?
- 52 Sambete si 52 Duminici, in total 104 zile week-end.
- Merci. Daca eliminam din cele 122 zile cele 104 zile week-end, cate zile raman?
- 18 zile.
- OK! De obicei, in fiecare an ai circa 3 saptamani de Concediu de Odihna. Acum, elimina cele 15 zile din cele 18 zile ramase. Cate zile mai raman?
- 3 zile.
- Lucrezi de Anul Nou, Paste si Craciun?
- Nu, domnule.
- Bun. Elimina cele 3 zile de Sarbatoare din zilele ramase. Cate zile mai raman?
- Niciuna dle.
- Pai... Ce mai doresti?
- Am inteles dle. Va multumesc dle. pentru toti banii care mi-i oferiti. Imi pare rau, ca am incercat sa fur de la companie!
***
E greu sa lucrezi la call-center. Conversatii care s-au intamplat cu adevarat intre operatorii de call centre si clientii lor.
Client: "Sun de doua zile la 0700 2300 si nu pot prinde deloc. Ma puteti ajuta?
Operator: "De unde aveti acel numar, domnule?".
Client: "Era pe usa companiei"
Operator: "Domnule, acela este programul nostru"
*
Client: "Asigurarea europeana a masinii acopera defectiunile daca calatoresc in Australia?"
Operator: "Numele asigurarii nu va spune nimic?"
*
Client (intreband despre cerintele legale daca calatoresti in Franta): Daca imi inregistrez masina in Franta, trebuie sa imi schimb volanul pe partea cealalta a masinii?"
*
Client: "As dori numarul Argoed Fish Bar din Cardiff, va rog"
Operator: "Imi pare rau, dar nu exista acest bar. Mi l-ati dictat corect?"
Client: "Pai, inainte se numea Bargoed Fish Bar insa a cazut 'B' de pe sigla barului"
*
Un cleint respira extrem de greu in timp ce vorbea cu operatorul asa ca acesta l-a intrebat ingrijorat daca se simte bine. Omul a raspuns: "Nu am pix la mine asa ca suflu pe geamul cabinei telefonice ca sa pot scrie numarul pe el.
*
Operator: "In partea dreapta a ecranului, jos, vedeti butanul pe care scrie 'OK'?"
Client: "Wow. Cum puteti sa-mi vedeti ecranul de acolo?"
*
Aceasta este o converstatie adeverata care s-a petrecut la linia de ajutor a Word Perfect. Operatorul a fost concediat dupa aceasta discutie insa nimeni nu-l poate invinui.
Operator: "Ridge Hall, asistenta cu clientul; cu ce va pot ajuta?"
Client: "Da, pai, am probleme cu WordPerfect."
Operator: "Ce fel de probleme?"
Client: "Pai, in timp ce scriam, dintr-o data mi-au fugit cuvintele"
Operator: "Au fugit?"
Client: "Dau, au disparut"
Operator: "Acum ce va apare pe ecran?"
Client: "Nimic"
Operator: "Nimic?"
Client: "Este gol; nu accepta nimic din ce scriu"
Operator: "Mai sunteti pe WordPerfect, sau ati iesit din program?"
Client: "Cum sa-mi dau seama?"
Operator: "Vedeti fereastra programului pe ecran?"
Client: "Ce-i aia fereastra?"
Operator: "Nu conteaza. Puteti sa miscati cursoul pe ecran?"
Client: "Pai nu exista niciun cursor: V-am zis, nu accepta nimic din ce tastez"
Operator: "Monitorul are un beculet care sa va indice daca e deschis?"
Client: "Ce e aia monitor?"
Operator: "Este chestia aia cu ecran care arata ca un televizor pe care va arate ce scrieti. Are jos o lumina micuta care sa va arate daca este deschis?"
Client: "Nu stiu"
Operator: "Atunci, uitati-va in spatele monitorului si vedeti unde duce cablul de alimentare. Il puteti vedea?"
Client: "Da, da, cred ca da"
Operator: "Perfect. Urmariti cablul si vedeti daca este in priza"
Client: "Da, este"
Operator: "Cand erati in spatele monitorului, ati vazut ca acolo erau doua cabluri in spate, nu doar unu?"
Client: "Nu"
Operator: "Pai, sunt doua. Va rof sa va uitati din nou in spate si sa gasiti cel de-al doilea cablu"
Client: "L-am gasit"
Operator: "Urmati-l si vedeti daca capatul celalalt este introdus corect in spatele computerului"
Client: "Nu ajung"
Operator: "Bine. Dar macar puteti vedea daca este introdus bine?"
Client: "Nu"
Operator: "Chiar daca incercati sa va aplecati mai mult tot nu vedeti?"
Client: "Nu vad nu pentru ca nu ajung la el ci pentru ca e intuneric"
Operator: "Intuneric?"
Client: "Da, lumina din birou e stinsa si singura lumina pe care o am vine de pe ferestra dar nu e de ajuns"
Operator: "Pai, va rog sa deschideti lumina pentru cateva minute"
Client: "Nu pot"
Operator: "Nu puteti? De ce?"
Client: "Pentru ca e pana de curent"
Operator: "Pana... pana de curent?!?! Aha, mda, bine, am inteles acum care e problema. Mai aveti cutia in care a venit computerul si manualele de functionare?"
Client: "Da, le tin in dulap"
Operator: "Foarte bine. Luati-le, scoate computerul din priza, impachetati-l in cutie asa cum era cuand l-ati cumparat. Apoi duceti-l la magazinul de unde l-ati luat"
Client: "Chiar? Este chiar atat de grav?"
Operator: "Da, ma tem ca da"
Client: "Bine, atunci. Ce sa le spun?"
Operator: "Spuneti-le ca sunteti al dracului de tampit pentru a avea un computer!"
Era bula strula si tiganu la puscarie vine locotenentu -bai baieti maine o sa vin aici la voi sa imi aduceti ceva ce nu am mai vazut si cine are cel mai frumos dar ii voi da drumul acasa a doua zii vine locotenentu ia mai baieti ce mi-ati adus?
bula ia adus un tanc mai mare de 3x ori decat turnul efel locotenentu spune; am imi vazut din astea strula ia adus o masina blindata locotenentu zice am mai vazut din astea tigane tu ce imi dai?
mai lasati-ma 2 zile bine tigane
tiganu se caca in astea 2 zile si face un omulet din **** vine locotenentu mama tigane man mai vazut asa ceva poti sa pleci locotenentu pleaca acasa era iarna si omuletul il pune pe calolifer
a 2 zi numai era nimia pe calolifer locotenentu spune; aldracu pitic ca **** si a fugit
Fairy si cu Gheorghe stateaua intr-o zi la pescuit. Dupa ceva timp cei 2 prind pestisorul de aur.Acesta le spune ca le va indeplini cate o dorinta. Fairy isi doreste ca pestisorul si inconjoare Ungaria cu zidul chinezesc ca sa nu mai intre nici un roman.Atunci Gheorghe il intreaba pe pestisor daca acest zid are porti sau geamuri la care pestisorul ii spune ca nu.Gheorghe auzind acestea isi pune dorinta ca intre ziduri sa se umple cu apa.
DaciaRomania întreabă: